nu e o poezie. Dar e Craciun.

...
si-am sa-ti aduc lumina, si-am sa zambesc caldura, si-ai sa m-auzi zambind.
Ai sa-ntelegi ca e Craciunul, in mine si in tine,
ai sa privesti in urma
si-ai sa te-ntrebi cum oare
ai reusit tu sa traiesti
pana sa spun, pan' sa zambesc.

Si-am sa ma-ntristez, n-ai sa mai intelegi nimic, n-ai sa stii ce sa faci
Si-ai sa ma parasesti,ai sa fugi spre altele mai vesele, ai sa crezi ca ele nu sunt triste.

Iar peste-un timp ai sa-ntelegi ca oamenii mai veseli sunt tristi in sinea lor
C-atunci cand crezi,vrei sa oferi.

Aceasta nu este o poezie. Daca era o poezie, ar fi existat un vers in care as fi scris ca pe atunci nu se inventase ploia.
Si ca el ar fi regretat peste un timp, cand alta fata vesela s-ar fi transformat intr-o femeie trista.
Si daca ar fi fost o poezie i-as fi explicat ca tristetea apare din incredere, ca as fi crezut in el si-atunci i-as fi dat voie sa vada ca sunt trista.
Daca ar fi fost o poezie as fi vorbit despre mainile tale, despre mainile mele, despre pielea noastra.
Si-as mai fi scris despre toamna, sau despre primavara, despre curcubeu sau despre fluturi, sau despre maci si sigur despre narcise.

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun,

Anul asta nu am sa mai fiu ipocrita si am sa iti spun toate lucrurile care vreau sa mi le aduci cadou. Si pentru ca stiu ca ai o perioada aglomerata, nu tin sa mi le aduci saptamana asta. Si pentru ca stiu ca e o lista lunga, te las pana la Craciunul viitor, ai tot timpul.

Vreau sa am un an mai bun ca asta, dar cel putin la fel de frumos. Adica ai putea sa ma lasi sa calatoresc cel putin cat am calatorit in 2010, sa cunosc cel putin la fel de multi oameni misto, sa fac cel putin la fel de multe festivaluri. Mi-as dori doar sa fiu mai bogata. Aici hotarasti tu cu cat, nu pot sa zic ca putin e suficient :P.

Vreau ca la anu sa-mi aduci un bilet de avion spre Praga. Daca se poate sa fie cu voucher de cazare si cu bani de buzunar pentru vreo 4-5 zile, as fi si mai multumita. Doar stii de cand te rog sa ma trimiti la Praga.
As vrea tot la anu, sa vezi cum faci, sa ma trimiti in Germania. Cel putin de 2 ori. Stii ca am acolo multi prieteni dragi de care imi va fi foarte dor si pe care trebuie sa merg sa ii vad. Nici la Londra nu ar fi rau, dar vezi tu cum te descurci.

Draga Mos Craciun,
crezi ca poti sa faci cumva ca anul asta sa nu mai moara nimeni?
Te-am mai rugat, stiu, dar vreau sa fie un an fara pierderi. Atat cat se poate.

As mai vrea ca anul asta sa fiu mai bogata, stii, am cam trecut de perioada studentiei... se poate?

As mai vrea sa nu ma mai dezamagesca oamenii, anul asta sa am parte doar de experiente frumoase si oameni deosebiti. Si un baiat frumos ca un Fat Frumos si destept ca Bill Gates.

As mai vrea un mp3/4 (stiu, ti-am mai spus), daca se poate si un laptop nou, sa stii ca n-am sa te refuz, si un telefon mai evoluat unde sa pot folosi abonamentul asta cu internet.

Nu am reusit sa ajung sa vad Faust la Sibiu, stii ca si asta imi doresc de la tine.

Si-mi mai doresc zile cu soare, cu oameni faini si liniste.

Se poate???

Eu nu sunt ca altii si oamenii din viata mea trec pe aici si lasa urme. Nu pot si n-am vrut vreodata sa le indepartez, desi adesea am spus ca vreau sa uit.
N-am uitat, stiu totul, de parca ieri s-au intamplat toate in viata mea.

Timpul vindeca ranile.
Iar oamenii frumosi iti dau o energie pozitiva. Chef de viata, ganduri de bine. Iti aduc aminte ca ai un suflet bun si ca poti ierta, poti zambi, poti crede in oameni, poti avea vise. Nu se vor implini toate, dar sunt ale tale.

Eu nu stiu sa tin la oameni si apoi sa uit. Am zis adesea, si am sa mai spun, ca poti sa iubesti, iar apoi, simplu, sa nu mai iubesti. Am mintit de fiecare data, ca sa ma apar. Poti sa nu mai iubesti la fel, poti sa nu mai fii dependent, dar mereu am sa pastrez un loc in suflet oamenilor pe care i-am iubit. Indiferent de ce este acum, de ce simt acum, de ce regret.

Imi asum greselile, imi asum ratarile, uneori si frustrarile. Dar nu vreau sa uit ca, in fundul sufletului meu, sunt un om bun. Si nimeni nu are dreptul sa-mi ia asta. Niciodata.
Iar daca uit asta, am nevoie de voi sa-mi amintiti. Poate multi nu mai credeti in mine, asa cum, de multe ori, eu uit sa cred. Poate nu ma mai iubiti, la fel cum eu nu ma iubesc mereu, la fel cum eu spun: nu te mai iubesc, nu mai avem lucruri in comun, nu mai credem in aceleasi lucruri.
Dar mi-ar placea sa speram. Impreuna. Sa nu ma lasati sa nu mai cred in mine.

Voua, acesti oameni minunati care nu stiti ce e prefacatoria, care traiti inca intr-o lume simpla, va multumesc pentru sufletul pe care l-ati deschis macar o data in viata pentru mine.

Si-as mai vrea sa stiti ca pastrez o mare durere in suflet. O durere chinuitoare. O durere a carei cauza o stiu. E pierderea unor oameni pe care intr-o zi i-am iubit. Si care nu mai exista in viata mea. Fie ca au ales ei asta, fie ca altceva a hotarat asta. Nu vreau sa mai dau vina pe nimeni. Nici macar pe nimeni.

pariu pe o lacrima

Ma simt din ce in ce mai neincrezatoare.
In tot.
Si ma simt mai trista, o data cu apropierea Sarbatorilor.
Si nu stiu ce-as vrea, as vrea doar sa nu mai fie asa.
Sa-mi cumpar o noua viata, sa nu trec atat de invizibila uneori, sa stiu sa cer ce mi se cuvine, sa nu-mi mai fie rau, sa nu-mi mai fie dor, sa cred, sa sper, sa pot.

Ea ma uraste, fara sa ma cunoasca. Si de ce nu ar face-o? I-as explica faptul ca nu are de ce, dar n-am motive sa o fac. Nu am motive pentru nimic, la fel cum am motive pentru toate acestea. Nu intelegi nimic, crezi ca spun cuvinte doar pentru ca se potrivesc. Si pentru ca imi plac cuvintele.
Spun dor pentru ca-mi place dor, spun drag pentru ca-mi suna bine, scriu trist pentru ca nu stiu sa scriu vesel.
Scriu lacrima, si nu zambet.

Nu, nu sunt doar cuvinte. Ma doare, mi-e rau, as vrea uneori sa se termine. Nu stiu ce vreau, nu stiu ce mi-am dorit, nu stiu ce sa-mi doresc.
Stiu doar ca nu mi-e bine. Si ca as vrea sa fie altfel. Si ca uneori as vrea sa stiu sa cer mai mult, fara sa-mi fie teama si rusine de asta.

azi, ieri

Atat de mult te urasc in zile ca astea...
Cand intri in porii mei, cand te strecori in aerul pe care il respir, cand te bagi cu forta in mintea mea.
Am locuit in multe locuri in acest oras.
Astazi am trecut pe langa locul in care am fost cea mai nefericita. Ciudat, tot acolo am avut acele putine clipe de fericire. Furate.

Si te-am urat. Apoi m-am intrebat de ce. Apoi am spus ca nu fac decat sa-mi inventez motive. Apoi chiar le-am inventat. Apoi m-am intrebat de ce nu m-ai cunoscut niciodata asa cum sunt cu adevarat. Apoi m-am blestemat ca am jucat un rol, ca ti-am oferit o imagine.
Apoi am realizat ca, oricum, ai fi luat din mine doar ce ti-ar fi folosit.
Apoi mi s-a facut dor de tine, apoi te-am dspretuit, apoi m-am intristat.
Ar fi putut sa fie mult...
Nimic n-a fost

3 x 4 R

Mi-am adus aminte, dupa mult timp, cum e.
Mi-a batut inima mai tare, asa, cum mi-era dor sa o aud batand, sa mai stiu ca este acolo.
A batut. Dar doar de 3 ori. Am auzit-o. Apoi s-a oprit.

1.
Riposta.
Repros.
Regret.
Resemnare.

2.
Rabat.
Rana.
Rece.
Ranchiura.

3.
Rabdare.
Rascolit.
Rateu.
Recuperare

... ai sa scrii... RAZBUNARE?

"Sunt oamenii in lumea asta pentru care nu trebuie miscat un deget. Iar tu esti in fruntea listei"

replica e din Filantropica.
De cand am inceput sa cred cu adevarat in ea, mi-am dat seama ca am devenit mai putin permisiva.
Pur si smplu nu mai am timpul si rabdarea de a incerca sa inteleg pe toata lumea. M-am saturat sa ma pun in pielea fiecarui om in parte, sa ma gandesc daca si cum s-ar simti daca... mai ales in multele cazuri in care ei nu fac acelasi lucru pentru mine.
Am obosit.
Nu mai vreau, nu mai pot, nu mai am chef.
Am inceput din ce in ce mai des sa ma conving de faptul ca oamenii nu merita.

Da, mi-am pierdut poate cea mai mare calitate: aceea de a crede in oameni. Nu mi-am mai facut prieteni noi de cel putin un an. Nu m-am mai vazut cu prieteni vechi de mult. Viata lor se schimba fara mine. Lumea se misca rapid in jurul meu.

Taxi - Cele doua cuvinte

indignarea unei morti

Saptamana trecuta, cand am auzit prima data ca Paunescu e grav bolnav am intrat pe evz sa vad ce are si cat e de grav. Nu stiu de ce am ales tocmai evz, dar in fine.
Dupa ce mi-am adunat informatia pe care o cautam, am facut prima greseala: am citit comentariile: erau toate cu huooo!!! sa moara, sa faca, sa crape, sa-l ia cu el si pe Basescu, pe Boc, etc etc.
N-am mai citit presa. Am mai butonat telecomanda, am ascultat povesti cu Marele Poet.

Da, Paunescu a pupat in fund epoca comunista (caco stiu ca e o cacofonie, o folosesc intentionat).
Dar stiti ce? pe mine nu ma intereseaza poeziile lui comuniste, nu ma intereseaza nici ce continea scrisoarea lui catre Ceausescu in care isi turna tarata in cap si alegea Partidul Comunist.

Pe mine ma ntereseaza faptul ca Paunescu m-a facut sa vibrez. Ca ascult muzica folk, ca am mers in ultimii 8 ani la zeci, poate sute de concerte folk, ca am plans pe melodii ale Cenaclului Flacara a caror versuri au fost scrise de el, ca Tatiana Stepa ramane cantareata mea favorita de muzica folk si ca ea canta versurile lui.

M-am saturat sa ma revolt. Cum pot toti acesti oameni sa strige toate astea? A fost un om si acum nu mai este. Un om care, in ciuda faptului ca a facut si a dres si Ceausescu, si comunistii si toate cele... un om care aduna mii de oameni. Un om care a creat si a sustinut Cenaclul Flacara, a carui muzica ma face si acum sa vibrez.

Nu sunt nici de cealalta parte a extremei, cea de la televizor care striga Paunescu unicul, inegalabilul, marele.
Lasati-l oameni buni sa moara si lasati-ne pe noi, cei care am apreciat ceva la el, sa ne doara.
Cand a murit Pittis am plans o zi intreaga. Cand o ascult pa Tatiana Stepa, plang si acum. Si cand ma gandesc ca din toti acest oameni care comenteaza si care au ceva de spus multi nici n-au auzit aceste nume...
Acum, cand Paunescu nu mai este, nu m-au lasat sa fac asta. E prea mult, chiar si pentru media. E prea mult si m-a indignat si n-am putut sa strig, pentru ca toti cei din jurul meu nu s-au putut plasa decat la extreme: la huiduit sau la ridicat in slavi.

Exista si o cale de mijloc. Eu sunt acolo. Eu nu am sa aplaud tot ce a facut Paunescu in eopca comunista. Nu vreau nici macar sa stiu, nu vreau sa ma intereseze. Vreau sa stiu doar ca Paunescu este cel care a scris "Totusi iubirea", vreau sa stiu ca Paunescu a tinut Cenaclul Flacara viu, vreau sa stiu doar ca Paunescu a simtit. Nu vreau sa stiu ca Paunescu a fost "poetul care l-a laudat pe Ceausescu" - asa cum a scris presa internationala, nu vreau sa stiu nici macar uratenia aia de poezie pe care a scris-o in spital, vreau sa aud despre versuri care ne fac sa simtim. Vreau sa aud "ai sa ma ierti altfel ai sa ma pierzi" sau despre "eu, tristul cel mai liber dintre toti".
Pentru mine, pentru noi care suntem aici, in calea asta, de mijloc... exista o televiziune? Exista un site macar? Un blog, un facebook, un orice?

Un loc fara rautati gratuite, dar, daca se poate, si fara exagerari, fara eroi inventati?

aiurea

Am privit azi niste poze din vremea cand tu inca erai asa cum te iubeam. Sau din vremea cand inca te mai iubeam si te vedeam altfel decat ma uit astazi la tine.
Nu pot decat sa zambesc cand vad acele poze, asa cum mi te amintesc si cum nu reusesc sa te regasesc in cel de azi.

Zambesc atat de frumos si cu atat de mult drag, incat ma regasesc pe mine asa cum mi-era dor de Monica. Ciudate circumstante, caci as putea sa-mi opresc acest zambet cu noile mele ganduri si idei in care te resping. Si totusi nimic si nimeni nu mai poate fi ca mine atunci si nimeni nu-mi poate fura acest zambet atat de drag mie, aceasta imagine dintr-un album. Imagine pe care o iubesc cu aceeasi caldura pozitiva cu care o iubeam si atunci, desi atunci nu stiam cum sa o descriu, cum sa o arat.

Iata-ma acum intrebandu-ma alte lucruri, visand aiurea.
As putea sa cred ca este despre mine, desi stiu ca este despre tine.
As putea sa ma regasesc, desi situ ca n-as putea niciodata sa-ti cer o confirmare, si chiar de mi-as aduna tot acest curaj, tu nu ai recunoaste.
Istoria e despre tine, la fel cum povestea mea e despre el.

Si nu putem sa acceptam asta, si luam lucrurile asa cum sunt, in timp ce eu zambesc absent si n-ai sa stii niciodata pentru cine o fac, care-mi este visul si daca, inca, pe cine, cum, de ce, poate, inca, nu mai iubesc.

Ieri am avut una dintre cele mai ciudate zile.
Nu mi s-a intamplat nimic rau, din contra.

Dar m-am simtit foarte depresiva, straina, incapabila de... orice! M-am dus sa mananc singura, m-am plimbat pe strazi... mergeam aiurea, ma asezam pe banci si imi venea sa plang.
M-am gandit ca, daca ar exista in lume o zi potrivita pentru a ma sinucide, asta e cea mai potrivita. Asa ar trebui sa arate ziua in care te hotarasti sa mori.
Evident, nu cred in sinucideri.

Acum ascult Alexandrina Hristov.
Nu m-am hotarat nici acum daca imi place sau nu. Stiu doar ca doare. E o voce care patrunde si care-ti spune ca sufera. Ceva. Undeva.

absenta

E o ceata-n priviri
Si-amintire de miri
Cand visam ca ma-nvalui in ploi

Iar durerea ar vrea
Sa ne scape de ea
Doar sa stim sa mai fim iar in doi


Cantece de munte - Absenta
Asculta mai multe audio diverse

Iasi

Mi-a placut la Iasi pentru ca moldovenii sunt oameni simpli si calzi. Pentru ca lor nu le este teama de apropiere, de omenie si de relatiile dintre oameni. Ei cand vorbesc te tin de mana sau te privesc in ochi. Daca le este drag de tine, te imbratiseaza sau te saruta pe obraz si pleaca.

Nu mi-a placut la Iasi pentru ca mi-am dat seama ca mie imi este frica acum sa fiu la fel ca ei. pentru ca, eu, am invatat, prost, ca trebuie sa pastrez distanta.

N-am apucat sa vad Iasiul decat din masina sau de pe geam. Si totusi, eu stiu. Am crescut in Moldova si stiu, mai bine decat altii, ce inseamna caldura si simplitatea.

Am descoperit acolo niste tineri minunati, calzi si destepti. M-am vazut pe mine asa cum eram cand imi placea mai mult de ce vedeam cand ma uitam in oglinda.
Si am realizat ca mi-e dor de imbratisari sincere, mi-e dor sa tin un om de mana si sa ma uit in ochii lui, sa pup pe cineva atunci cand spune sau face ceva ce mie mi se pare minunat.

Fara sa-mi pese de imagine, de etichete, de lucruri care se fac sau care nu se fac.

vulnerabilitati

cand lucrurile o luasera razna in viata mea, era totul ciudat.
Acum e doar liniste.

Ma gandeam zilele trecute la mine acum un an si ceva. Da, stiti deja despre ce vorbesc.
Lasasem niste vise deoparte, lasasem un job care imi placea dar de care nu ma mai simteam atrasa si plecam pe un drum total necunoscut.

Am crescut mult in ultimul an. Totusi, imi lipseste ceva. Starea de nesiguranta o am si acum, atunci mai aveam ceva... aveam o melancolie, aveam un dor, aveam pentru ce, aveam de ce.
Acum sunt doar ocupata, nu stiu ce sa fac cu mine si cu timpul meu, asa ca il ocup cu diverse lucruri. Am ajuns sa nu mai stiu ce fac prietenii mei, pe unii nu i-am mai vazut de luni intregi, am ajuns sa nu mai scriu, sa nu mai citesc, sa nu ma mai uit la seriale. Iar atunci cand o fac, ma intristez.

Adesea stau la o masa cu oameni misto, unii poate chiar prieteni sau potentiali si sa nu mai simt nimic. Sa nu ma mai buncur, sa nu-mi mai para bine.

Am ajuns sa fiu respectata, sa fiu privita de unii cu admiratie, de altii cu mila. Mi-e dor de prietenii mei asa cum ma vedeau ei, mi-e dor sa fac lucruri fara sens, sa vreau sa scriu zilnic pe blog ca am ceva de zis, sa flirtez cu idei.

M-am maturizat, si ma simt imbatranind in fiecare zi. Imi pierd din creativitate, nu mai visez, nu stiu incotro merg. Vreau sa am discutii interminabile despre nimic. Vreau sa ma atraga o lume sau niste personaje si sa mi se para ca nu am cum sa ajung la ea.

Vreau sa astept ceva sau pe cineva. Vreau sa nu ma mai simt nepasatoare, sa nu ma mai simt goala pe interior si vreau ca lumea sa nu astepte de la mine sa fiu puternica.
Vreau sa ma simt din nou vulnerabila in fata cuiva. Vreau sa nu ma mai ascund.
vreau sa ma indragostesc din nou si, mai mult de atat, vreau sa cunosc pe cineva de care as putea sa ma indragostesc. Vreau sa apara in viata mea cineva la care as putea macar sa ma gandesc, daca nu mai mult.

E o depresie care tot bate la usa mea si pe care o tot pacalesc cu excesul excesiv de munca. Mult volum, putin creier. Da, e vorba si de mine, si de munca.

As avea nevoie de o discutie cu un barbat de care sa fiu fascinata si pe care sa nu mi-l doresc.
Ca sa pot abera si visa, sa-mi pot da seama ce vreau si de ce imi este frica.

Nu cred in independenta aia muiereasca: n-am nevoie de nimeni pentru a sti cine sunt. Eu am.

Am vrut sa scriu Moarte feministelor :)) Asta ar fi fost tare :))

Taxi - Cele doua cuvinte

dor. durere. teama.

Sunt vinovata. Imi pare rau si trebuie sa-ti marturisesc exact tie. Nedrept, stiu.
Imi e dor de el.
Mi-a fost zilele acestea atat de dor de el incat il vedeam pe strada.
De ce iti zic tie? Nu sa-ti fac rau, stim amandoi ca pe tine te-am iubit mai mult, ca el doar a fost si a plecat. Dar acum mi-e dor de el, asa cum imi lipseai adesea tu si cum poate inca imi mai lipsesti.

Ma gandeam chiar ca maine m-as putea intalni pe strada, intamplator, cu el? Ce-as zice, ce-as face? Nimic! As ridica din umeri. Poate as avea emotii. Emotii asemanatoare cu cele pe care le am cand ma gandesc la felul tau de a fi si la cata nevoie mai am inca sa te aud cu glumele proaste si rasetele alea uneori stupide care doar pe noi ne amuza.

Nu stiu ce vreau, da. N-am stiut niciodata. Nu te mai iubesc, asta stiu. Nu-l mai iubesc nici pe el. Nu iubesc pe nimeni. Si totusi mi-e dor. de el, de tine... de a trai acel sentiment care pare atat de departe.

Imi vine sa plang de dor, as vrea sa te iau in brate pe tine, desi apropierea fizica n-a fost niciodata ce mi-am dorit din partea ta.
Patetic, nu? Mi-am dorit doar sufletul cald, asa cum am crezut eu ca am sa-l gasesc mereu acolo. ma doare, ma doare tare. As vrea, n-as putea, n-as vrea, nu pot, nu cred. De fapt... nu simt!

Si ce daca mi-e dor de el? E mai simplu.

Mi-e dor si de tine, mult. Dar n-am voie. Si mi-e teama sa-mi fie dor de tine.

Nunta in Basarabia

Must see!!!

must do

Stiu ca oamenii isi fac astfel de planuri pe 1 ianuarie, dar eu in seara asta ma gandeam la ce lucrui as vrea sa fac in urmatoarele 6 luni, lucruri pe care sa NU le ratez:

- sa ajung in Germania la Ale si la Cris
- sa vad, la Sibiu, "Faust" in regia lui Purcarete
- sa alerg dimineata, macar cateva zile, saptamani, cat m-o tine
- sa-mi aranjez un birou dragut cu floricele
- sa-mi iau o placa mare pe care sa-mi agat toti cerceii pe care sa ii am la indemana
- sa stau macar 4-5 zile la Dorohoi
- sa plec intr-o mica aventura cu Mitzu (fie ea si pana in padure la Baneasa)
- sa merg pe platouri de filmare
- sa-mi iau un mp3 bun cu reportofon

Traiasca Enel (aka Electrica)

Azi pe Iuliu Maniu, exact prin zona in care stau eu, nu a fost curent (da, stiu, am mai patit asta acum 2 saptamani cand am stat vreo 14 ore fara curent).

Ghinionul meu e ca azi trebuiau sa vina constructorii sa puna un zid. Au venit, au urcat 9 etaje pe jos (inainte coborasem eu 9 si le si urcasem cu ei ca de: nu merge curentul, nu merge nici interfonul, ce sa mai vorbim de lift).

S-au uitat, au plecat, am injurat, am sunat la Enel, ne-au anuntat ca de la 8 dim la 18.00 seara (pe anuntul aparut jos scria 16.00, dar ce conteaza?!) se fac lucrari, canci lumina.

Am coborat din nou 9 etaje, am plecat sa lucrez la birou, ca fara curent... nu tu laptop, nu tu Internet.

Cand am venit, surpriza! Mergea liftul. In usa, aveam un plic.
Surpriza si mai mare: Factura de la Enel!

Am doua intrebari:
1. In alta zi nu s-au gandit sa vina si ei sa ceara bani, macar asa stiam pt ce ii dam?
2. Oare cand au venit era curent, sau au urcat si ei 9 etaje pe scari?

De ce ne e frica sa facem bine?

Am o mare problema. De fapt, o intrebare: de ce ne este frica sa facem bine?

Astazi, in 61, langa mine, s-a asezat o batrana. Nu stiu sa spun cati ani avea, mai tanara decat bunica mea si nici genul acela de batran de care sa-ti fie mila sau sa te rascoleasca. O batrana normala.

La un moment dat, si-a scos portofelul din sacosa de carpa si l-a deschis. Curioasa, m-am uitat peste umar (normal). Intr-unul din buzunare avea 10 lei. S-a uitat cu atentie in spatele hartiei de 10 lei, s-a uitat si in celelalte buzunare. Era gol portofelul. Intr-unul din buzunare mai erau cateva monezi de 10 bani. Le-a luat si pe acestea in mana, le-a numarat, apoi a inchis portofelul si l-a pus in sacosa.

M-am gandit in primul moment la bunica mea, care nici ea nu tine multi bani in portofel, ca nu are. Si cand are, ii strange pentru noi.

Mi-am dorit mult sa ii dau bani. Am umblat chiar in portofel si mi-am scos de acolo 50 de lei pe care imi doream din tot sufletul sa ii dau batranei. Mi-am facut in minte scenarii, cu ce pretext sa ii intind, la un moment dat m-am gandit chiar la o strategie sa ii strecor in geanta fara sa ma vada.
N-am avut curaj.

Mi-am zis ca daca am noroc se ridica cand ma ridic si eu si ii dau fara se se uite cei din fata mea ciudat. Culmea! A coborat la aceeasi statie cu mine.

Mi s-a rupt sufletul, dar pur si simplu mi-a fost rusine.Nu am stiut cum sa fac sa nu ma inteleaga gresit. Mi-am dorit din tot sufletul sa ii dau banii aia, uite ca nu am putut intinde mana. Puteams a joc teatru ca sunt muta, ca sa nu trebuiasca sa zic nimic (m-am gandit si la asta, mi-a fost frica de penibil. Sau la norocul meu, mi-ar fi sunat telefonul).
Am privit-o pe batrana plecand si atat...

Si acum ce ma roade: de ce?
De ce mi-a fost rusine sa fac un bine?
De ce frica asta de penibil si de ce as fi fost penibila sa fac asta?

Inca sunt suparata pe mine

Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara (5-12 septembrie, 2010, Portul Cultural Cetate)

Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu” au placerea de a va anunta prima editie a Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara, in perioada 5-12 septembrie, 2010, in Portul Cultural Cetate (judetul Dolj).

Timp de 7 zile, pe malul Dunarii, in Portul cultural Cetate (la 2 km de localitatea Cetate si 18 km de Calafat), cineasti romani si din tarile balcanice se vor intalni in cadrul unui eveniment cultural-artistic complet diferit fata de cele care au avut loc pana acum in Romania.

Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara, prima editie “Balcanii” va avea cate o zi dedicata unei tari balcanice (Albania, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Serbia, Slovenia, Turcia si Romania). In fiecare zi invitatii vor avea parte de filme din cate o tara si vor fi serviti cu preparate culinare traditionale din aceeasi tara.
Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara, Editia I: “Balcanii” nu are un caracter competitiv, ci are ca scop cunoasterea si promovarea cinematogarfiilor balcanice care au cunoscut in ultimii ani o puternica dezvoltare, recunoscuta de juriile marilor festivaluri internationale prin acordarea a nenumarate premii la festivaluri importante precum Cannes, Berlin, Venetia, Salonic, etc.
Peste 100 de cineasti (actori, regizori, producatori, distribuitori, critici, jurnalisti si studenti la facultati de film) din Romania, Albania, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Serbia, Slovenia si Turcia vor fi prezenti in Portul cultural Cetate in perioada 5-12 septembrie si vor discuta cu publicul prezent despre noi mijloace, inedite si neconventionale pentru a ne promova filmele si a atrage mai multi spectatori atat in Romania, cat si in tarile din Balcani.
Important: evenimentul este deschis nu doar invitatilor, ci si vizitatorilor ocazionali, pasionati de film sau gastronomie. Vizionarea filmelor si cazarea (in corturi de cate 2 persoane) sunt gratuite.
Si pentru ca o sarbatoare trebuie tratata ca atare, organizatorii au mai pregatit pentru invitati si vizitatori ocazionali expozitii de sculptura si fotografii, standuri cu vanzare de carti de cinema, DVD-uri cu filme, concerte cu muzica balcanica veche, serenade si mancare traditionala din tarile invitate. Profesionistii sunt invitati la workshopul “Cineastii din Balcani – de la complexul provincialului la Palme d’Or” – la care vor participa invitati de onoare - regizori din Romania si din Balcani, laureati la marile festivaluri internationale de film.


“Pentru ca prea adesea mireasma Balcanilor s-a asociat cu mireasma prafului de pusca, ne-am gindit ca oarece poduri culturale arcuite peste Dunare ar mai imblinzi memoria noastra ranita de imaginea podurilor de piatra si otel bombardate la inceput de secol XXI. Si fiindca tot se spune ca in Portul Cetate cocosii cinta in trei limbi – romaneste, bulgareste si sirbeste – ne-am contaminat si noi de multiculturalitatea galinaceelor si am purces la punerea pietrei de temelie a Festivalului degustatorilor de Film si Arta culinara, sub insemnul Balcanilor.”, a declarat amfitrionul festivalului, Mircea Dinescu, presedintele Academiei de Gastronomie din Romania.

Ne dorim ca prin acest eveniment sa redescoperim Balcanii prin film si prin mireasma bucatelor traditionale, ceea ce ne va ajuta sa ne redescoperim pe noi insine.

Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu” cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Consiliului Judetean Dolj, Institutului Cultural Roman, Primariilor Calafat si Cetate.

Sponsori: Hotel Panoramic Calafat, Hotel Cetate, E-CAMP SHOP, Eurolines

Parteneri Media: Realitatea TV, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, RFI
Jurnalul National, Observatorul Cultural, AndemMotionFilms, www.port.ro, www.videofil.ro , www.cinefan.ro , www.unica.ro, www.uichendist.ro, www.calendarevenimente.ro, www.121.ro , Lacasuri ortodoxe

Maramures, mandru plai. Si atat.

M-am intors din Maramures. Si nu-mi mai doresc sa ma intorc acolo.
Aveam despre Maramures o imagine idilica, cu femei imbracate in costume populare, porti late (facute sa poata barfi babele si cand ploua) si capite de fan.

Am intalnit acolo, in schimb, oameni cu un complex imens al provincialismului (il stiu, caci il traiesc si eu zilnic, venita de la cucul macaii intr-un oras mare si urat precum Bucurestiul). Dar un complex violent, scuzandu-se pentru tot ceea ce ei sunt, desi poate daca si-ar cultiva ce au si ce sunt, ar fi mult peste noi restul, asa cum reusesc ardelenii.

Acolo totul se desfasoara pe politic. De la preotul satului care este mare in PSD si fost securist, la primarul - ce se cearta cu preotul dar care, impotriva unui curent "de la capitala" face front comun cu acesta. Din tot ce fac (nu ei, ca ei nu fac nimic. din ce fac altii) ei trebuie sa aiba ceva de castigat. Si sunt nedumeriti cand, cineva vine sa faca un lucru bun pentru cultura si traditia de acolo si ei nu au nimic de castigat, ca doar locuiesc acolo.
Arata toti ca in filmele lui Mungiu, cele cu activistii de partid. Daca vrei sa amenajezi o scena pentru un eveniment, primarul iti inchiriaza o pasune cu mii de euro. Daca vrei lemn pentru scena, ti-l vinde la pret dublu fata de cum se vinde in sat. Si-apoi se lauda cu totii ce au facut ei pentru eveniment.

Bine a zis cineva cand ne-a atentionat: oamenii de acolo vorbesc intr-un fel, gandesc in alt fel si actioneaza in altul.
Jurnalistii sunt suparati ca nu li s-a dat apa plata gratis la eveniment si ca oamenii sunt aroganti si nu le ridica nimeni statui cand apar. Pana si in cultura, sau in muzica traditionala, ori populara, sunt un fel de "gasti" ce se cearta intre ei si-si impart artistii. pacat, mare pacat de un peisaj superb.
Eu nu vreau sa ma intorc prea curand acolo, mi se pare ca romanii nu merita. Cei de acolo acum, in mintea mea, pentru ca ei m-au scarbit mai mult decat m-au scarbit 6 ani in cel mai urat oras din Romania, Bucurestiul.
Este penru prima data cand ma intorc de undeva si ma bucur sa revad Capitala cu ale ei clacsoane, calduri, soferi nebuni si tigani insistenti.

Partile pozitive: un barman de la crasma din sat ce asculta Queen si Deep Purple: pe principiu - "la un pahar de whisky, merge un Deep Purple, desi eu v-as da o palinca, ca va vad oameni seriosi". Nu mi-a zis asta mie, ca eu nu beau whisky.
Alta chestie pozitiva: niste baieti de la paza. In ciuda faptului ca aratau ca niste dulapuri fara creier (cum sunt de obicei BGS-ii nostri), niste oameni foarte misto, culti, cititi, cu o engleza superba, un vocabular impecabil si foarte saritori. Atat, ca trebuie sa inchizi ochii cand se plimba cu tricouri cu anchior decoltate maxim si cu pieptul epilat si bronzat la vedere. Daca treci peste asta, nu ai cum sa nu-i iubesti.

Cimitirul Vesel nu mi se pare a avea nimic vesel in ei, desi ti se rupe sufletul cand le vezi pe batranele care merg sa se roage la morminte.
Batranii sunt tot ce mai are Maramuresul, dar nu pentru mult timp. Se duce incet si sigur. Ce vine dupa... nici nu vreau sa stiu, nu ma mai duc acolo.

zile negre

Sa o luam pe rand.
Lucrurile cred ca au inceput de ieri. Seful meu vrea sa ii fac PR pentru un eveniment care incepe peste mai putin de 3 saptamani. Nu avem nimic. Nici un parteneriat semnat, nimic nimic. Intalniri peste intalniri, am plecat ieri de la 9 dimineata de acasa, m-am intors pe la 10 seara. In drumul spre casa, ma suna sora'mea.
Ma cert urat cu ea ca am plecat de la Tulcea cu o bluza de-a ei. Identica cu una a mea, de asta mi-am si inchipuit ca e a mea si-am pus-o in geanta.
Ajung intr-un final acasa cu cateva chestii urgente de lucrat as'noapte... surpriza! Nu aveam curent. Nu am avut pana azi la pranz.
Azi ma cert cu tata. Ca de ce nu ma descurc eu cu banii, ca sa ma mut inapoi la Tulcea, sa-mi fac bagajul si sa vin acasa ca ma intretine el. Peste cateva ore se razgandise, nu in privinta bagajului, ci a intretinutului, ca daca nu am ce lucra sa vin eu la Tulcea ca gasim noi ceva sa lucrez cu ziua (am tot incercat sa ii explic ca eu lucrez pe drepturi de autor adica drepturi de proprietate intelectuala dar faptul ca eu nu am carte de munca echivaleaza cu munca cu ziua la el si tot nu am cum sa ii explic ca ce fac eu acum nu e zilier.)
Ultima idee a fost ca vine el dupa mine la Bucuresti si ma ia acasa sa nu-mi mai fac de cap pe acolo ca cine stie ce fac eu, poate ma si droghez. I-am spus sa vina linistit, oricum nu stie unde stau, sa ma caute.
In seara asta, ma duc la uneveniment, stau degeaba acolo, evenimentul nu mai are loc, ajung acasa.
Ma suna proprietara ca ea a luat o decizie, si pana la 1 sa ne mutam de aici, ca ea vrea sa renoveze apartamentul si sa il inchirieze cu mai multi bani. Toate bune si frumoase, am avea unde sa ne mutam toate 3... problema e ca am avea de la 1 octombrie, ea vrea sa plecam de la 1 septembrie.
Incerc sa imi revin sa ma apuc totusi de treaba, intre timp aveam si curent.
Surpriza! Nu merge netul!
Acum ma chinui de pe un stick de orange...
Partea buna e ca maine plec la Sapanta, tot cu munca, dar macar alt mediu.
Ce-o fi, o fi!

situatii

Nu-mi plac oamenii prefacuti.
Nu-mi plac oamenii care stiu ca au o imagine controversata si le place asta, si pacalesc sub pretextul sinceritatii.

Iti spune ca e rau, iti arata ca e bun ca mai apoi sa-ti demonstreze ca e rau. Sa ridice din umeri si sa rada isteric: ti-am spus sa nu crezi in mine, sunt rau si-mi place asta!

Ce jocuri murdare! ca si cum n-ai avea nimic mai bun de facut viata asta decat sa joci roluri pentru altii. Ca si cum n-ai avea ce face cu viata ta si-ti pierzi vremea cu ceilalti, cu imaginea la care tii, pe care trebuie sa ti-o formezi, care trebuie sa ramana la fel mereu.

Sunt de acord cu oamenii care se stiu a nu fi buni dar nu se chinuie nici sa dezminta, nici sa apere asta. Sunt asa cum sunt si nu le pasa. pentru ca asta e prima conditie: cand esti rau, nu trebuie sa iti pese de asta.

Dar cand iti arunci rautatea ca apoi sa dai inapoi ca apoi sa o arunci iar... atunci chiar esti un om de nimic, iar eu nu mai pot sa-mi ridic palaria in fata ta.
Pentru ca, azi, ai pierdut respectul meu.

nu te mai iubesc. simplu.

"Si cum faci?"
"Simplu! Cand nu mai iubesc un om, ii spun asta si il parasesc!"
"Pur si simplu?"
"Da. Poti sa iubesti un om la fel de simplu cum poti sa nu-l mai iubesti. Sau invers."
"... si-l parasesti"
"da, sunt sincera. Ii spun: nu te mai iubesc si trebuie sa plec. Nu cred in aceste negocieri."
"N-ai fost niciodata nevoita sa parasesti un om pe care il iubeai?"
"Nu. nu e vorba de nevoie. Pur si simplu. N-am parasit niciodata pe cineva cand inca il iubeam."
"De ce incerci sa explici in atat de multe cuvinte?"
"nu stu. Cred ca incerc sa ma scuz."
"De ce?"
"Pui prea multe intrebari!"

zuze si turumbele

Ieri:
"beeeiiii!!!! tu mai traiesti?"
...
"mitzuleeeeeeeeee... te iubesc"
...
"ma iubesti? sigur sigur?"
...
"daaaaa... si mi-e dor de tine"
...
"bine... atunci si eu te iubesc"
...
" si acum plec in concediu. gen in seara asta. tu ce mai faci? ce se mai aude de barbatii din viata ta?"
...
"n-are monica barbati. o sa imi fac unul de plastelina. si o sa-l numesc Gigel"

Aseara, ora 23:03
"Eu sunt in gara si miros trenurile. dar nu mai e ca alta data. te pup."
...
"Ciudat, dar chiar nimic nu mai este ca alta data :(. Mi-e dor de vremurile alea, sau de cum eram atunci. Si totusi... unde pleci?"
...
"La mare. Si stii ce e ciudat? nici macar nu sunt entuziasmata, asa cum eram la fiecare plecare, nu conta destinatia."
...
"Da, stiu, am trecut si eu prin asta. Lipseste nebunia."

Azi
- ma tot gandesc la asta. Unde a disparut totul? De ce nu ne mai bucuram?
- cine ar fi crezut ca noi vom ajunge asa?
- dar vreau, mi-e dor sa simt ca atunci, caut o nebunie temporara
- sa mergem in muzeul satului
- ca atunci cand am iesit in Muzeul Satului si ne gandeam ca a venit primavara si cat de frumos trebuie sa fie in Muzeul Satului din Sibiu
- Si am fugit cu taxiul acasa la mine sa iau bani si sa prindem trenul de seara
- banii tai de dentist
- da... zuze si turumbele, eram nebune
- atunciam stiam sa visam si nu ne era frica
- si-am ajuns la 3 dimineatza si Sibiu si ne astepta Dini cu o pancarda pe care scria "Bine ati venit, pleca-u-ati!"
- si-am dormit, si am fost la targul de vechituri si ... si vroiam clatite cu urda
- si-am fost la Cisnadioara...
- Si ne-am intors, ca n-aveau clatite, si-am fost in crasma
- si ne-am imbatat, si Dini canta cu matura in mana
- si-a venit Razvan de la Cluj si ne-a luat cu masina sa ne duca la Bucuresti
- si l-am lasat pe Possa in benzinarie...
- si miroseam a alcool, i-am imputit masina lui Razvan
- si-am adormit acolo, pe scaunul din fata
- ehe, ai si sforait, dar nu-ti mai aduci aminte

Nu stiu cum am putea sa intoarcem vremurile alea sau macar sa regasim sentimentul de atunci

dimineti de sfarsit si inceput de lume

miros de tigari de foi cu aroma de cirese...
Miros de lacramioare si lenjerii apretate cu aracet, lumina unei dimineti
infundat inca se mai aud versurile care ne-au despartit: "La revedere iubito, a fost un vis frumos/ L-am scris impreuna cu un creion gros.
La revedere frumoaso, a fost ceva trist/ Pe care sa-l iei cu tine-n paradis"...
Sunetul linguritei din ceasca de cafea
Si-as vrea o cana mare de lapte cald cu cacao si putin frig afara daca se poate si ploaie si vise
"La revedere,ti-am spus,hai pleaca odata / Nu mai privi in urma,ce a fost este soarta"
Mai am nisip in par si pielea inca imi este sarata
Sarea s-a intarit pe genele tale si pari batran si obosit, esti trist, am cearcane...
"Stiai ca asa se va intampla / Noi doi poate... vom disparea"

Cat de mic poate fi un colt cand te gemuiesti in el departe, cat mai departe. Si cat de mare poate fi un pat cand e un gol atat de mare intre voi.
"Au fost niste clipe te rog sa le-nncei / Au fost niste vise care au disparut / Da-le-napoi,au fost doar un imprumut"
Cearsaful alb cu miros de apert, parul cu miros de lacramioare, tigarile de foi...
O scrumiera plina, intinzi mana dupa paharul de coniac, mai era ceva acolo.
Si-a uitat camasa cea gri...
"Intelege odata ca nu e vina ta / Intelege mai fato ca vreau altceva"...

S-a ridicat cu greu, dulapul e gol. Nimic. A iesit pe hol cu camasa in mana, nu mai e nici acolo, a plecat, gata, "Intelege ca viata mai joaca si feste / Intelege ca nu-i...chiar nu-i o poveste"
Si-aprinde o tigara cu aroma de cirese, mai e mirosul lui in perna, camasa, ce mic e patul, mirosul de apret, ce alb e totul
"Priveste minciuna frumoasa la inceput / Arunc-o in ghena si zi-i: "a disparut". / Arunca-ti viata spre altul mai bun / Care-o fi ala s-o prefaca in scrum"...

Si-are nisip in par, asa cum avea el pe gene si-i este frig, mai soarbe din coniac, frisoane, tigari de foi, ar vrea lapte, e alb totul si miroase a el, nu mai e miros de lacramioare
"Priveste-ti viata si spune-mi: "Are rost? / Sa fii cu mine fara folos?"

Pielea-i sarata, parul imbacsit, aer inchis, draperiile trase, nu e lumina, ar vrea sa se ridice din pat, mai bine isi mai pune o gura de coniac, sticla e langa pat, se intinde dupa ea
"Nu-ti cere viata inapoi cum a fost / Nu-ti cere iubirea...nu are rost / Priveste inainte si uraste ce vezi / Caci uite cel nou, iti va spune sa pleci"

pe scena

Este ciudat cum ne permitem sa gresim fara limite fata de cei dragi, prieteni apropiati sau alte asemenea exemple.
Ne inchipuim ca cei dragi, prieteni vechi, familie sau apropiati ne pot inghiti toate toanele si prostiile. Nu mai suntem atenti, nu mai acordam importanta, nu mai inghitim prostii, pentru ca, nu-i asa? ei ne stiu, ne cunosc, ne inteleg, TREBUIE.

Uneori, si vad asta si la mine, sunt mai draguta, mai amabila, mai intelegatoare - cu strainii. Ei nu ma cunosc, cu ei nu-mi permit sa fiu rea sau sa am toane, sa am capricii, sa ma alint intr-un mod negativ, sa ma isterizez, sa fac fite, etc.
Iar cu cei apropiati aproape ca nu-mi mai pasa. Imi spun ca pot sa fiu eu si uit ca poate si ei ar avea nevoie de intelegere, de apreciere, de purtat cu manusi, sa ma gandesc la ce ar crede daca...
La fel, ma deranjeaza groaznic cand cei dragi fac asta cu mine. Cand uita sa se mai gandeasca si la mine, cand ii vad ce buni si frumosi sunt cu strainii si cat de capriciosi si nervosi si "cu toane" sunt fata de mine. Pentru ca, din nou, nu-i asa? Suntem prieteni, trebuie sa le inghitim pe toate, sa tacem si sa intelegem, ne cunoastem.

Si acum stau si ma intreb? De ce mai avem nevoie de prieteni? Sa avem ce sa ne tocam nervii reciproc? Nu e mai bine sa avem doar cunostinte? Zambim, radem, ne jucam rolurile, suntem ce am vrea sa fim, primim ce am vrea sa primim. Fals, de cele mai multe ori. Dar ce mai conteaza?
Uite ca pentru mine conteaza.
Si astept de la prietenii mei si intelegere, si toane; dar astept si ca ceilalti sa se puna in pielea mea, asa cum eu adeseori ma pun in pielea lor, oricat de bine cred ca as cunoaste cum e acolo, in rolul lor.
Asta e tot. Suntem actori si ne jucam rolurile.
Uneori mai sincer, alteori deloc.

Rose Garden

Astazi mergeam pe strada cu castile in urechi (de cand mi-am luat telefon roz, ascult radio - nu dealtceva, dar nu am avut bani si de card de memorie, deci nu am inca un playlist). Si, la un moment dat, incepe "Lynn Anderson - Rose Garden".

Ma amuza profund si ma apuca un chef profund de zambit, dansat si alte cele.
Eram la trecere si radeam ca proasta si ma miscam de pe un picior pe altul... si uite asa toata lumea din jur se uita foarte ciudat la mine.
Eu le zambeam si ei se uitau urat. Nu am inteles.

Daca dansam, ceea ce mi-as fi dorit, si-ar fi putut inchipui ca sunt nebuna. Dar nu sunt. Si nici nu dansam, doar zambeam fericita. De ce nu pot oamenii sa zambeasca pe strada?
Eu inteleg ca e criza, inteleg si ca avem toti probleme... dar de ce nu incercam macar sa zambim?

Poate va apuca si pe voi dansatul... deci:



Deci ma distreaza si acum...
E atat de sincera melodia asta:
"I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes"

hihihi

Romania ucide

Ma apuca o furie cumplita impotriva a tot ce inseamna lumea in care traim.
Am citit cum Plesho, un om pe care l-am vaut o data in viata si care a fost cel mai bun prieten al lui Niculae, povesteste cum au fost tratati in Italia. Am imprumutat chiar si titlul postarii sale.
Si astazi am fost sa-mi iau ramas bun de la trupul lui (sufleteste vorbind nu pot si nu vreau sa imi iau acum "la revedere") si am gasit un sicriu intr-o capela rece si murdara.
O poza frumoasa cu Niculae senin.
Stateam acolo si-mi zambeam in suflet, la aminitirile marunte legate de omul acela calm, bun si calculat. Imi aduceam aminte ca Niculae avea mereu "multa treaba". Si ca facea lucrurile sa fie simple.

Si cu ce ne alegem dupa? Nici macar o umbra de intelegere, compasiune si respect. Nimic.

Imi aduc aminte ca atunci cand eram mai mica nu concepeam ideea de a trai in alta tara. Am mers de 1 decembrie la Alba Iulia si am strigat ca sunt mandra ca sunt roman.
Nu mai sunt, nu mai iubesc aceasta tara, nu pot sa respect niste valori inchipuite.
Nu vreau sa nasc copii aici si nu vreau sa-i las pe cei dragi pe mainile oamenilor ce ne conduc viata - indiferent de categoria lor.
Sunt oameni aici pe care ii iubesc. Dar vreau sa plec, sa fug, sa scap, sa nu ma uit in urma.

si-as vrea

as sta doua zile undeva, nu conteaza unde, vorbin cu tine. Atat.
Despre nimeni, despre nimic.
Sa stam si sa vorbim, sa bem vin rosu, sa fumama si sa povestim. Si-as prefera sa stau intr-un fotoliu comod si sa nu avem nimic de facut.

Perle BAC 2010

Nici in acest an elevii nu ne-au lasat asa... neamuzati.
Pentru cei care inca mai cred ca sunt fabricate, eu sunt sigura ca sunt reale. Sora mea este profesoara si am vazut multe lucrari scrise aduse acasa cu lucruri la care nici macar nu m-as fi gandit vreodata :)

1. In versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este in gagicareala si ea ii spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.

2. Agripina nu avea decit doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot il maninca vulturii.

3. In nuvela "La vulturi" de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei alpiniste curajoase fugarite de turci, si copii ei.

4. Metoda folosita de Ion pentru a pune mana pe pamintul Anei este insarcinarea.

5. Poetul isi asteapta iubita ca impreuna sa cutremure o barca.

6. La inceputul fiecarei poezii eminesciene sta plantat câte un tei mai gros sau mai subtire in functie de câte strofe are poezia.

7. Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cât o carte groasa, si are atâtea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intâlnesti cu ea si in final.

8. Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.

9. Omenia este o specie lacoma si nepasatoare, deci faptele bune sunt o fapta mareata.

10. "Omul bun nu se bate pe copii, se vorbeste politicos cu batrânii, se saluta politicos pe doctori si pe oamenii de stiinta".

11. "Când eram la Viena a picat pe pamânt o batrânica la intrarea in metrou" (elevul povesteste mai departe cum a ajutat-o el pe batrâna facând o fapta buna).

12. "Daca are omenie, alti oameni se uit la tine un alt ochi".

13. "Omenia este caracter moral si definitoriu".

14. "Omenia poate dauna când e perceputa ca mijloc perfid de a profita".

15. "Dar in viata asta exista oameni bun care are un suflet mai mare si mai pura decât altii".

16. Si Stroe Orheianu cind il vazu pe Tudor Soimaru zise in gind: Pe unde o scot, vere?!

17. Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.

18. Pentru ca suntem oameni, nu poti sa ceri cainelui din scara blocului sa sufere pentru deceptiile tale.

19. Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.

20. Rascoala incepu spre seara si taranii isi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.

21. Cu cat ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atit taranii stau mai mult in circiuma, ca sa faca in ciuda boierului.

22. Si cind Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata il gidila in talpi.

23. Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca incepe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.

24. Cand eroul muri impuscat de nemti pe cimp, simti miros de marar si de patrunjel.

25. Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt altele, in rânduri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri.

26. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.

27. Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.

28. "In cunoscuta balada "Miorita", sunt descrise câteva intâmplari in care sunt implicati doi criminali, o oaie turnatoare si un cioban ce socheaza prin prostia lui".

29. "In caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei, fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii".

30. "Personajele vorbeste in modul dialog".

(culese de pe http://nic.greenchannel.ro/?p=900)

monica si telefonul roz

Deci eu sunt anti-tehnologie, dupa cum multi stiti deja.
Nu stiu sa-mi instalez nici Windowsul, in mintea mea, pentru asta sunt barbatii.

Acum doua zile m-a sunat o fata. Eu eram bocita si intoarsa pe dos. A spus ceva, dar n-am inteles nimic. Am intrebat-o din nou de unde e si ce vrea si a fost foarte draguta: "daca nu e momentul potrivit, va sun eu mai tarziu".
Mi-a explicat ca e de la Orange, ca vrea sa imi faca o oferta ca mi-am incarcat cartela la ei si ca Orange Shop-ul respectiv face 10 ani de existenta, au o oferta hibrid, un fel de abonament reincarcabil, ca platesc 40 de lei pe luna cu TVA inclus (cam cat dau eu pe o incarcare) si am 2000 de minute in retea, 2000 de sms uri si 100 de minute nationale. In plus, daca ma hotarasc sa imi fac acest abonament pe 6 luni pot sa imi iau un telefon LG de nu stiu care la un pret f mic (cam 25 de euro). I-am zis ca ma gandesc si daca e, trec eu pe la Orange Shop.

Astazi, trecand prin zona, m-am oprit sa ma uit.
Nu eram f hotarata, desi aveam nevoie de un telefon nou.
Un tip de acolo a inceput sa-mi explice date tehnice, oferta de abonament, etc. Nu eram prea hotarata, am vazut si telefonul, nu-mi spunea mare lucrur.
Dupa vreo 10 minute de explicatii si conversatii - dragut baiatul, in paranteza fie spus - imi spune ca telefonul ala are doua variante, acela negru care mi l-a aratat si pe roz.
Si uite asa decizia a fost luata intr-o fractiune de secunda.
Ma gandeam apoi... daca imi zicea din prima ca imi da un telefon roz cu touch screen si care mai are si pix de ala smecher (nu stiu cum se cheama, oricum l-am descoperit abia acasa), economiseam ceva din timpul lui si al meu.

Barbatii astia... cum sa inteleaga ei ca eu mi-am dorit pe moment acel telefon doar pentru ca era roz?
Si uite asa m-am facut fericita posesoare a unui LG roz, pe care nu stiu inca sa-l folosesc si incerc sa aflu cum imi instalez bubble breaket pe el?

Love this... Living Darfur

Niculae

Pana cand am sa invat sa inteleg moartea, va trebui sa inteleg cum e cu viata.
Niculae nu mai e printre noi

Later edit:
m-am tot gandit toata ziua si as fi vrut sa las atat.
Dar pur si simplu nu pot.
M-am culcat, sperand ca atunci cand ma voi trezi voi afla ca e inca in spital si se face bine.

Cand ma gandesc la Niculae imi aduc aminte biroul din Dacia 85 si ariciul sau din paie. Si acum mai sunt exemplare din acel arici prin Sapte Seri.
Imi mai aduc aminte de Niculae in prima mea zi la Sapte Seri, cand nu gaseam butonul de unde se deschide Mac-ul. Si cand m-a lasat sa joc un joc cu o gradina si niste animale si niste oameni, cat el coboara pana La Puiucute sa-si ia o shaorma. I-am omorat un om in vreo 5 minute, eu stiam sa joc doar solitaire.

Mi-l mai aduc aminte pe Niculae cand dadea cu mopul intr-o duminica, cand ne-am mutat sediul in Magura Vulturului. Spala pe jos la mine in birou, si radea de mine ca sunt nepriceputa si nu ma mai marit asa.

Cand a plecat din Sapte Seri a disparut pentru ceva timp din viata mea (imi mai lasa uneori comentarii pe blog ca sa stiu ca ma citeste si ca e cumva alaturi de mine). A aparul la spital, dupa ce am avut noi accidentul. O facea mereu pe Cristina sa rada..
Apoi berile din Anca, discutiile interminabile...

Si-mi este atat de ciuda.
Daca am sti ca un om ar putea pleca prea devreme din viata noastra... ne-am comporta altfel? As fi baut mai multe beri cu Niculae, as fi ras mai mult? Pai daca toti cei din viata lui am i baut mai multe beri cu el, ar fi devenit alcoolic.

de fiecare data cand un om drag moare, mi-e frica de ceilalti din viata mea. Ca si cunm ar putea pleca maine, si culmea, chiar ar putea. Si nu ne-am spus destule, si n-am baut suficiente beri...

Si-acum vin cu marea mea dilema (pe langa toate acele de ce-uri?):
De ce ne pierdem timpul cu atat de multe prostii, de ce traim ambitii si gandim prea mult, de ce avem orgolii si nu vorbim unii cu altii cu lunile, de ce uitam... cand maine eu, sau tu, sau el, sau ea, am putea sa nu mai fim pur si simplu?
Sa avem apoi ce regreta?

El nu a fost Niculae, el este. Si o sa ramana. Si n-as vrea sa mai plang, ci as bea o bere cu el, pentru el. Pentru ca aveam beri promise cand se va intoarce, in septembrie, sanatos, acasa.

Crispus la Happy Hour

Astazi am fost la Happy Hour cu copii.
Nu mi-ar placea niciodata sa lucrez in televiziune. Si in nici un caz la o emisiune tv.
Dar sa vi-i arat pe ei, ca de mine sunteti satuli!

Sighisoara, Rustic

In camera mea, pe perete, am mai multe poze agatate. printre ele, o poza veche (bine, toate sunt vechi) dintr-un bar din Sighisoara. Facuta intr-o noapte de 1 decembrie, nu mai stiu care an, cred ca eram anul 1 de facultate. 7 oameni inghetati, langa un semineu ce nu functiona. Imi mai aduc aminte ca eram murdari, flamanzi, uzi si obositi. O seara minunata, dealtfel.

Am stat 10 zile in Sighisoara si am mancat aproape zilnic in acel bar, care acum stiu ca se numeste Restaurant Rustic si unde se mananca o foarte buna ciorba de fasole in pita.
Ciudat, in toate acele 10 zile abia daca mi-a trecut prin cap noaptea de 1 decembrie, anul... . Si mai ciudat, pana cand m-am intors acasa nu mi-am dat seama ca pe peretele meu exista o poza din acel loc.
Poate ca nu locul, ci oamenii conteaza.

Si iata ca lui Misu i s-a facut mila de mine si mi-a trimis poza despre care va vorbeam
Si se pare ca anul era 2003... ciudat cum au trecut 7 ani, imi aduc aminte perfect ca am comandat atunci o portie de cartofi prajiti, un suc de rosii si un ceai. Daca stau sa ma gandesc bine, imi aduc aminte si cat au costat.. atunci contau atat de mult amanuntele astea...

Almost everything I wish I’d said the last time I saw you

Don't... don't close your heart to how you feel
Dream, and don't be afraid the dream's not real
Close your eyes, pretend it's just the two of us again
Make believe this moment's here to stay
Touch... touch me the way you used to do
I know tonight could be all I'll have with you
From now on, you'll be with someone else instead of me
So tonight, let's fill this memory
For the last time -

Hold me now
Don't cry, don't say a word
Just hold me now
And I will know -
Though we're apart, we'll always be together
Forever in love
What do you say when words are not enough?

Time... time will be kind once we're apart
And your tears... tears will have no place in your heart
I wish I... I could say how much I'll miss you when you're gone
How my love for you will go on and on and

Hold me now
Don't cry, don't say a word
Just hold me now
And try to understand that
I hope at last you've found
What you've been searchin' for
And though I won't be there anymore
I will always love you

(Hold me now)
(Don't cry,) don't say a word
Just hold me now
And I will know -
Though we're apart, we'll always be together
Forever in love
What do you say when words are not enough?

What can I say
When my words are not enough

?

poate fi tinutul de mana un gest imprudent?
Si de ce facem anumite gesturi si de ce spunem anumite cuvinte si de ce ne este teama?
De ce ne aruncam in ceva fara minte, ca mai apoi sa dam inapoi, sa cautam scuze si sa fugim?
De ce ma intrebi daca ma supara lucrurile frumoase pe care mi le spui? De ce tii sa-mi spui ca glumesti cand imi spui "iubito", cand amandoi stim ca este doar un joc? Imi spui ca sunt niste fixuri, stim amandoi ca e un dute-vino. Un soarece si o pisica care se ascund dupa colturi fictive.

Jocul nu duce nicaieri, e doar un joc, sa-l lasam sa se continue, nu are o miza si un final. Nu castiga nimeni, nu pierde nimeni. Imi face bine, iti face bine. Putina adrenalina.

Nu te gandi la mai mult, eu nu pot sa ma indragostesc, nu acum, nu aici, nu de tine.

la ce am muncit ultimele luni din viata mea...

(a se privi de jos in sus! Multumim, Mihai!!!!)

doar daca

mi-ar placea sa existi asa cum mi te-am imaginat eu.
Sa iti spun ca imi pare rau, ca te-am iubit, ca mi-e dor, ca vreau sa fii langa mine, ca nu pot fara tine, ca as vrea sa fiu cu tine, sa uit totul si sa nu conteze altceva.

Mi-ar placea sa-mi aduc aminte parfumul tau, vocea ta, mi-ar placea sa ne certam si sa ne impacam, sa imi bata inima mai tare doar la gandul ca existi, sa fiu geloasa, sa urlu, sa tip, sa te lovesc, sa te sarut apoi, sa te mangai cand dormi si tu sa te prefaci ca nu ma simti.

Daca ai fi existat asa cum mi te-am imaginat, acum m-ar fi durut si-as fi stiut ca nimeni nu te-ar egala si ca nimic nu va mai fi asa cunm a fost.
Daca m-ai fi iubit asa cum am crezut, daca tot ce-am simtit candva pentru tine ar fi fost atat de mult precum mi-am dorit, acum nu stiu ce m-as fi facut fara tine.
Nu stiu cum as mai fi invatat sa zambesc, cum as fi putut privi oamenii in ochi, cum as fi dormit noptile si cum as fi pasit prin iarba.

Mi-e rusine uneori ca nu te-am iubit atat cat am pretins. Poate ca asa si trebuia, poate ca totusi te-am iubit dar mi-am refuzat asta prea mult, poate ca m-am mintit, poate ca te-am mintit, ce mai conteaza?

Conteaza ca acum eu nu mai stiu ce inseamna a iubi, pacat ca am uitat din nou sa simt, ca mi-e frica de oameni, ca nu mai stiu nici sa zambesc in acel fel, ca am uitat sa rad intr-un anume mod...

Cum e sa doara suferinta altuia in tine?
Sa-ti franga inima lacrima altcuiva, sa vrei parca sa ajuti si sa fii stangaci, sa sari - si asta doar in gand - sa vrei si sa nu poti, sa speri si sa regreti, sa uiti si sa zambesti?
Departe de mine sa scriu vreo poezie, am fost mereu anti-talent la asta, scriam in clasa a VII-a niste lucruri mai urate decat poezia despre Oto din "Nunta in Basarabia".

Am prins din nou drag de oameni, unii nu mi i-as mai scoate din suflet niciodata, mi-e tot mai greu sa creez apropieri, mi-e tot mai frica sa ma las dusa de val, ma gandesc totusi tot mai des la minciuni si eventuale prefacatorii. Si totusi.

Imi spun uneori ca m-am facut mai rea. Ma vedeti toti un om deschis, cu zambete si glume, inconjurata de alti oameni. Si totusi sunt un om timid, cu frici si compleze, cu tot felul de stresuri si multe filme ce se desfasoara doar in mintea mea. Nu stiti, nu intelegeti sau nu va pasa. Putini sunt cei ce ma cunosc, mai putini cei ce intelegi si nimeni nu stie. Nu stie ca de fapt inca mi-e dor, nu stiti ce regret si cum as face, nu stiti cat mi-e de frica, cat as vrea sa fug de toti.
Am nevoie de aprecieri si cuvinte, de incurajari si impins de la spate. Vreau sa cred ca eu contez, ca tot ce zic sau fac are un sens, ca cineva in lumea asta o sa zica o data: "am intalnit-o" si ca, dintre toti cei pentru care as da orice va exista cineva care sa dea pentru mine totul.

Pana una alta... ma scald intr-o apa calduta, nici prea prea nici foarte foarte, cunosc cativa oameni misto si mi-e frica de ei, acum nu-mi mai fac prieteni peste tot pe unde trec, si daca ma insel, si daca nu e decat o poveste?

noaptea

Vroiam sa va spun doar ca noaptea este cel mai bun sfetnic din lume.
Aseara m-am asezat foarte suparata, nervoasa si plangacioasa in pat. Imi venea sa injur, aveam de ce, am dat sms-uri nervoase apoi m-am culcat intr-un final.
Dimineata toate lucrurile alea, care sunt intr-adevar grave, mi se pareau nimic.

cam atat pentru azi.

Legende urbane - Sighisoara

Am deja 4 zile de cand stau in Sighisoara si e ca acasa. Acasa, la Tulcea ma refer. Pe fata de langa Casa Caseasca nu stiu cum o cheama, dar prietenul ei e Iulian si Iulian lucreaza in constructii. Langa, doamna de la magazinul de antichitati, are o fata la liceu a carui nume nu l-am retinut desi e una din voluntarele noastre.
Pe tobosarul cetatii (cel cu "Am zis!", marca inregistrata la OSIM) il cheama Dorin si e profesor de desen. Este casatorit si are o fetita. El e nascut pe 11 septembrie si-si sarbatoreste ziua o data cu atentatul american. Sotia sa si-o sarbatoreste cand se comemoreaza atentatul de la Madrid, iar fata lui e nascuta in ziua in care a inceput rascoala ungurilor. Nu mai face un alt copil, si-ar mai dori dar nu-si permite. Sta cu chirie, plateste 150 de euro pe luna intr-un apartament cu doua camere si are un vecin nebun care ieri l-a impins pe scari. Dar el trebuie sa zambeasca prin cetate, sa vorbeasca cu turistii, bate toba si face poze.
Fostul director al bibliotecii din Sighisoara a fost dat jos din functie pentru ca e betiv. Omul, artist dealtfel. Cand era mai tanar, facea seri de Tarkovsky cu 3-4 alti sighisoreni, singurii interesati de asta. Se uitau la filme precum Solaris sau Andrey Rublyov, si interpretau simboluri. Acum, bibliotecarul sarbatoreste marii poeti prin seri de poezie, de multe ori la el acasa. Este divortat. Sotia sa a inebunit, au fost plecati din tara, s-a implicat pe acolo in politica si a luat-o razna. El s-a apucat de baut.
Primarul e AP-ist din principiu, s-a mutat la PSD ca de acolo a luat mai multe fonduri, acum ar fi vrut sa s mute la PDL, dar nu a putut ca l-ar fi dat alti PSD-isti jos. Se pare ca are multi dusmani, dar oamenii il iubesc.
Festivalul Medieval de anul acesta pare ca nu se mai tine, nici cel al etniilor. Lipsa de bani, cica au furat unii mult.
Patronul de la Aristocrat, singurul club "de fitze" din Sighisoara (si cinematograf ziua) are un copil de 5 ani. Patronii hotelurilor din oras nu-l prea iubesc, nu inteleg ei cum ii merge afacerea...
Cica daca esti femeie si vrei sa te casatoresti, trebuie sa urci la Sighisoara scarile acoperite. Pe fiecare treapta iubitul trebuie sa te sarute si sa-ti spuna numele. Pe treapta 54 iti va gresi sigur numele (cu siguranta au mai fost si alte femei in viata lui). Daca pana pe treapta 76 te va convinge ca a gresit intentionat sa te vada cum reactionezi, sa-l iei de barbat. Daca nu este suficient de destept sa iti spuna asta, trebuie sa-l lasi.
... si povestea continua

In Sighisoara nu ne-a spus inca nimeni ca nu se poate (inafara de primarie, dar asta e altceva, e de stat). Putem sa lipim la dumneavoastra pe usa un afis? Da! Putem sa mutam o masa? Sigur! putem sa ne rezemam scara de peretele de aici in spatele clientilor? da, cum sa nu?

601

Postul trecut a avut numarul 600. Nu mi-am dat seama, nu mai conteaza, va anunt la 1000. Sau imi inchid blogul la 1000.

Ma tot gandesc de ceva timp incoace. Nu-mi mai gasesc locul. Incerc sa-mi caut o cale dar nu-mi mai doresc nimic, nu stiu incotro sau de ce.
Ca sa nu fiu stresata sau depreziva, nu mai mai gandes la lucruri. Si uneori intru in panica. Apoi le alung iar.

Mai stiu ca acum nu mai caut: nici succesul, nici iubirea, nici tandretea... o stare seaca.
Nimic nu ma atinge, nimic nu ma emotioneaza, astept sa treaca, nu stiu ce sa treaca, timpul poate, sa treaca pana cand, pana cand ce?
Am citit totusi ieri un post foarte dragut pe blogul lui Dobrovolschi (nu sunt fanul lui, am ajuns din intamplare). Care m-a emotionat, dar asa... de parca ar fi intr-un alt film.

Ma gandeam ca as vrea sa plec din tara. Ca am ajuns atat de rece incat sa nu mai fie greu, incat sa pot sa plec si sa nu ma mai uit inapoi.
Asa cum scria si Dobro, imi amintesc ca intr-o zi, de curand, stiam ce inseamna iubirea, stiam ce inseamna speranta, visul. Acum imi aduc aminte vag si-mi spun ca greseam, habar nu aveam, nu conteaza, eram naiva, eram proasta, bine ca a trecut si gata.

Sunt haotica, nu am ordine in idei din simplul fapt ca nu am o idee, nu am o dorinta, nu am un tel, un scop. Nimic.

TIFF

Gata plec la Cluj. Sa-mi petrec orele la filme, cu oameni frumosi, la petreceri si discutii...
Ma duc la Cluj sa muncesc, dar la Cluj e bine si liniste in mine, si la Cluj e Dan si e totul usor.

tradari

Astazi m-am simtit tradata. Incredibil de tradata.
Tradata de mine, de cei dragi, de propriile-mi ganduri, de sentimente, de situatii.

M-am trezit prinsa intr-o situatie din care nu aveam cum sa ies cu capul sus. Si ma doare asta incredibil.
Stiti, eu ma uitam mult la Gilmore Girls, stiu ca nu conteaza asta.
Si e o faza in film, cand Rory se desparte de Dean si se duce sa-i spuna ca l-a iubit si ca ii pare rau si ca acum mama lui si sora lui se vor purta urat cu ea sau se vor purta frumos cu ea si ea se va simti prost ca nu se poarta urat, asa cum ar merita.
Iar el ii spune intr-un fel uracios: ghinion, nu o sa te placa toata lumea, se mai intampla.
Eu nu m-am despartit de nimeni. Si am ajuns intr-o situatie in care cineva trebuie sa nu ma mai placa, nu? Stiti care e surpriza? Ca nu am ales eu sa ajung in situatia asta, si urasc sa aleaga altii pentru mine. Si ca voi ma bagati aici si tot voi, sau macar o parte a baricadei, va trebui sa ma urati in final.

Vreau, macar odata, sa nu va mai ganditi atat de mult la voi si la cat va afecteaza pe voi un gest sau un cuvant, si sa incercati sa patrundeti in mintea si in sufletul meu, sa va ganditi la situatiile in care ma puneti si sa va intrebati daca si cat ma doare.
Va spun eu: ati urla.

Credeti ca eu asta imi doresc cu adevarat? Credeti ca imi place sa fiu la mijloc, intre voi toti? Ca in capul meu sa se sparga totul? Ca nu intelegeti nimic?
Ca nu vreau sa ma urasca?
Ca nu vreau sa fie asa? Ca tot razboiul meu e ca sa ma apar?
Poate ca toate lucrurile care le spun eu nu sunt suficiente, caci nu stiu sa spun cu adevarat ce vreu?

Ma doare, ma doare rau tot ce fac oamenii din jur. Ma doare ca trebuie sa ma prefac, ma doare ca am obosit, ma doare ca nu ma intelegeti si ca eu trebuie sa fac eforturi zilnice sa uit, sa iert, sa inteleg, sa caut scuze.

Nu mi-e bine si n-am ce sa fac. Imi consum resursele pe voi, caci mi-e frica sa ma lovesc de mine. Fug de tot ce simt.

Ma simt tradata. Si nu pot si nu vreau sa caut vinovatii. Vreau doar sa treaca. Si sa nu va mai bateti joc de mintea si de sufletul meu. Si sa-mi cautati scuze, si sa nu-mi mai faceti rau, si sa pierdeti din acel pretios timp al vostru macar putin sa incercati sa ma intelegeti.

Si nu mai e loc de poate

Azi am comis-o. Din nou.
Nu stiu de ce. Si nici de unde. Dar am facut-o din nou, am privit inapoi, am cautat, am trisat, am furat, am trisat, am mintit...
Doar azi.

Parca tot trecutul ala a fost ingropat, incerc sa descopar cine mai este el, care ii mai este viata, ce mai traieste, cu cine mai vorbeste, ce il mai doare, ce-l mai consoleaza...
E sters, e gol, nue nimic acolo, poate are o viata linistita si fara probleme, poate ca traieste un drum drept si fara hopuri, poate ca langa mine ar fi fost mai greu, poate ar fi trebuit sa ocolim, poate ne-ar fi fost frica sau teama.

Si m-am gandit din nou, asa cum ma gandesc adesea, cum ar fi fost daca.
Si ar fi fost totul diferit si poate nu i-ar fi facut bine cum ii e acum, sau poate ca ar fi trait, sau poate ca ar fi fugit, si poate inca fuge.

Dar nu e loc de poate si azi -am chef sa joc rolul femeii puternice care nu regreta nimic.
Vorbeam azi cu un prieten si strigam cat ma tin plamanii, "da, am iubit si eu odata!"

Si toate lururile pe care nu le-am spus... si pe care nu le pot spune aici... eu n-as fi foat asa pentru ca nu pot. Langa mine nu ai fi putut avea o viata lina, sau linistita, sau fara probleme. As fi cerut enorm si poate uneori as fi dat putin, alteori poate as fi dat prea mult si as fi sufocat.

Nu stiu unde ma duc si nici de unde vin. Nu stiu ce mi-am dorit si nu stiu ce-mi doresc. Nu stiu de ce mai fur, nu stiu de ce trisez.

Acum putin timp am intalnit pe cineva. Cineva care ma face sa rad. Si in a carui prezenta zambesc. Dar in a carui absenta nu simt nici o lipsa. Ma bucura cand e, nu-mi pasa cand nu e.
Oricum nu va zic cine e, e doar un semn ca undeva, inauntru, s-a eliberat un loc.
Ca nimeni nu mai e si ca pentru nimeni nu mai.

Ramana el cu farmecul buzelor stranse, cu pleoapele plecate, cu stangaciile dragi si visele frumoase. Am sa mi le amintesc mereu cu drag, poate uneori gresesc si ma uit inapoi, uneori poate mi-e dor. Si nu incerc sa ma mint cand spun ca in mine au murit si ca nu le mai vreau inapoi.
Ma simt goala si seaca, n-as mai sti ce sa fac cu trairile de atunci, n-as mai sti sa glumesc, sa mint, sa ascund si sa construiesc, sa tremur si sa fur.
Adio si pe curand as zice, stiu ca o sa ne mai intalnim in ganduri si clipe, poate uneori mintile ni se intersecteaza, poate uneori trec unele pe langa altele, poate ai si uitat, poate e doar un cosmar, poate nici nu s-a intamplat, poate n-are sens si totusi nu e loc de "poate".

As spune multe daca as sti cum, as face gesturi necugetate daca as avea vreo motivatie acum, as fugi maine de toate, as lua-o de la capat daca as sti de ce...

... despre lipsuri. sau nu

Imi traiesc viata intr-o agitatie continua, fara somn si fara timp de ganduri.
Nu stiu daca este un mod de a fugi de ganduri sau este adrenalina care imi lipsea si care trebuie inlocuita cu ceva.

Alerg fara sens, alerg fara noima si uneori imi aduc aminte de nicaieri de ochii lui.
Apoi il urasc ca nu a putut aduce in viata mea ce imi lipsea, apoi imi inchipui viata alaturi de el si ma gandesc ca oricum n-as fi putut sa fiu ce sunt acum si ca e mai bine asa, apoi ma intreb daca nu cumva ma mint si daca nu cumva banalitatea aceea m-ar fi facut fericita.

Luni am fost la concert la Emeric Imre si pentru prima data nu m-a durut nimic de acolo si nici nu stiu daca asta e bine sau rau. M-am bucurat de cantece si atat si simteam ca-mi lipseste acea stare.
Acum nu sufar, nu mai sufar dupa nimeni si dupa nimic, ca niciodata. Si totusi parca starea asta nu este de bine, ciudat.

Nici pe blog nu mai scriu si-mi aduc aminte de acele luni in care scriam de 2-3 ori pe zi. Acum am abia 3 posturi pe luna.
Nu ma mai gandesc la lucruri mari, nici la lucruri mici. Nu ma mai bucura si nu ma mai intristeaza nimic.

Nu stiu daca sa va zic ca sunt vesela, sau sunt trista. Spun deobicei ca sunt ocupata. Si chiar sunt.
Ma bucur la cate o realizare mica, ma enervez cand lucrurile nu ies asa cum mi-as dori. profesional vorbind. Sau cand ceva nu imi convine. personal vorbind...

Mi-as dori un prieten cu care sa pierd o noapte discutand lucruri frumoase. Imi lipsesc oamenii asa cum ii vedeam sau cum ii determinam candva sa fie.

din cand in gand

Nu ti-am mai scris de mult...
Sambata am vorbit din nou despre tine, asa, ca o poveste minunata, asa cum a si fost, dar o poveste de care m-am detasat.
Am amintit si despre el, dar doar in treacat, sia-cum n-am sa mai explic de ce.

Nu stiu cat imi mai lipsesti, stiu ca mi-e dor si poate as vrea sa te mai intalnesc uneori. Dar nu-mi doresc asta cu disperare si nici nu cred ca viata mea se va sfarsi odata cu plecarea ta definitiva din viata mea, sub orice forma.

Stiu ca mi-e dor de cateva lucruri, dar ca nici macar nu-mi mai doresc sa fie ceva cum a fost, oricum acum ar fi altfel, oricum suntem diferiti, oricum suntem aproape doi straini acum, oricum avem vieti paralele, oricum pentru prima data poate tu n-ai sa mai intelegi de ce fac eu ce fac iar eu n-am sa te mai inteleg pe tine.

Ne-am instrainat atat incat oricat ne-am dori uneori sa ne intoarcem acolo sau sa traim ce am trait candva, nu mai avem cum sa facem asta.
Aseara am fost la AC/DC. Azi ma duc la Emeric Imre. Si stiu ca ti-ar fi placut sau mi-ar fi placut sa traim lucrurile acestea impreuna.
Dar asta a fost demult.

winamp

am 341 de melodii Pink Floyd in playlist (unele probabil se repeta). Si e foarte bine.

Ieri am ascultat toata ziua AC/DC. Ciudat, dar nu m-am gandit sa merg la ei la concert, desi am apetitul deschis. Poate merg totusi...

revenind... a fost liniste si bine weekendul asta. Cel putin azi. O fi de la Pink Floyd. Anamaria ar fi mandra de mine...

M-am gandit la oamenii care i-am pierdut din jurul nostru... suntem inca prea tineri pentru asta si ma intreb cum reusesc batranii sa se uite in jurul lor cum, unul cate unul, oamenii dispar undeva.

Si mi-a mai intrat in cap o idee. Despre relatii de data asta.
Ca de fapt exista una singura, aceea de demult. Si ca in rest nu exista decat o incercare de a repara ceea ce nu a fost bine atunci.

Si m-am mai gandit la cate va lucruri de genul:
- da, ai avut dreptate, cred ca m-am folosit de tine, dar nu sunt pregatita sa recunosc daca intr-adevar a fost asa.
- da, sunt perfida uneori si-mi urmaresc interesele. Toti facem asa, nu?
- sunt mai perversa si mai rea decat credeam. Si ma bucur
- uneori mi-e dor de tine asa defect cum erai
- imi doresc sa ajung sus de tot
- daca zic ca obosesc o fac doar ca sa atrag atentia

el, clovnul

Sa nu-mi ceri inima, pentru ca mi-o smulg, mi-o fac bucatele si o arunc, asa ca voi fi fara inima, dar tu n-o vei sti, pentru ca ma voi comporta ca o femeie iubitoare perfecta si ce vei capata de la mine va fi o copie perfecta a iubirii.

Si-nca o dovada ca iubirea si ura nu sunt chiar atat de diferite. nivelurile de intimitate sunt cam aceleasi.

era iubirii s-a sfarsit si poate ca e vreme de razboi.
Azi am descoperit ca am renuntat la niste vise... imi place sa zic ca le-am amanat, dar cine stie?

nimicuri

Uneori as vres sa ti se intample ceva rau. Dar nu ceva comun, caci sigur ai trecut prin destule. Ceva asa... revelator... ceva care sa iti demonstreze ca esti un nimeni si nu, nu esti cel mai frumos din orasul acesta si nici din altele. Si nici cel mai destept, si nici cel mai important, sau cel mai iubit.
Nu, nu esti cel mai iubit dintre pamanteni. Poate pentru cineva pe toata lumea asta esti.
Pentru mine ai fost candva, dar asta a fost de mult.

As vrea sa dea peste tine ceva rau. Sa ti se demonstreze ca esti un nimeni pe lumea asta, sau un nimic mult prea mic care sa conteze. Sa cobori din copacul tau si sa stai ca noi toti ceilalti ascuns intr-un tufis si tremurand de frica.
Crezi ca frica nu e umana?
Ba da, este. Si tocmai ea, frica, ne face mici de tot si insignifianti.

Eu cred ca oamenii mari si care nu sunt nimicuri sau nimeni asa cum am vazut ca ii mai numesc si altii, nu doar ei, sunt cei care pot schimba ceva in lume. Macar in lumea lor mica.

Iar tu esti atat de egoist si de plin de tine incat niciodata nu ai sa poti, in lumea ta, sa schimbi ceva.
O gandire matematica si logica duce spre concluzia ca esti la fel de nimeni ca oricine altcineva. La fel ca mine, ce ei, ca ea...

in ce mai cred

de doua zile simt cum imi pocneste capul. O durere de aia sutrda, care se face cunoscuta doar cand are ea chef. Ca un sentiment ca ceva rau se va intampla. Un sentiment pe care il am fizic si in care nu vreau sa cred.

Ma simt obosita, desi nu cred ca ar trebui - nu am facut atat de multe sau, in orice caz, nu suficiente.

Cred ca mi-am pierdut, temporar, din entuziasm. Dar vine vara, si vine TIFF-ul... si cred ca aerul de alt oras imi va prinde bine...

In ce mai cred?
Habar n-am... in viata, in oameni... cel putin in unii dintre ei. Nu mai cred in sinceritate si in dezinteres, trebuie sa ma concentrez ceva mai mult asupra celor din jur.
Mi-e dor de simplitate si de roua si de dimineti... de Dorohoi (uite ca a trecut aproape anul si nu am ajuns acolo).
De rasarituri si de mare, si de nimicuri.
Si daca nu m-ar durea capul atat de tare, cred ca mi-as dori si o betie.

dor de Sibiu

in zile ca astea mi se face dor de Sibiu.
Dar nu de Sibiul asa cum l-am simtit in ultimul timp ci de Sibiul de acum mult timp. De sibiul de acum 2 ani pe care il descopeream pas cu pas, de Sibiul in care nu stateam locului, de Sibiul pe care il colindam pe strazi inguste si de care ma bucuram candva...

Mi-e dor de soarele ala din Muzeul Satului, in liniste, intinsa in iarba...
Mi-e dor de stat pe malul lacului, de banca de langa parau unde stateam cu Vali si Laura si ne uitam dupa pietre...

Mi-e dor de Sibiul ala pe care il lasam sa-mi intre in sange, de hostel si strazile pietruite, cu semnele de circulatie ce indica Centru/toate directiile.

In ultimul timp, atat cat am mai avut timp sa-l vad Sibiul a fost pentru mine sec... ajung acolo, vad oameni, de multe ori nici macar in centru nu mai pasesc, stau ascunsa intr-o carciuma cu oameni dragi si plec... fara a ma mai bucura de bancile din Piata Mare, de Carciuma din Batrani, fara Pasajul Scarilor atat de drag unde am stat o seara frumoasa ascultant '74-'75.

In zile ca astea imi lipseste soarele meu din Sibiul meu asa cum am invatat sa-l simt. Alaturi de oameni care il simteau ca si mine, cu soarele batand in ochi, cu inghetata si baloane de sapun in piata, de copii si culori, de parcul de langa zidul cetatii unde stateam intinsa fumand o tigara.
E primavara, si in Muzeul Satului din Sibiu trebuie sa fie atat de frumos acum... si casuta mea, mai stiti? aveam casuta mea acolo, cu o moara de apa pe paraul din fata si un pod si o prispa...

Mi-e dor de Sibiu

deci da...

De ce sunt eu absenta...
Si cu ce ma ocup eu zilele astea...

AICI

reveniri

Stiu ca e o chestiune care pe mine chiar nu ma caracterizeaza, dar daca par mai rece cu voi e pentru ca pur si simplu n-am mai avut chef sa dramatizez.

Am invatat poate, pentru prima data, ca e mai bine sa fii... mai senin. Sa iti ocupi timpul cu lucruri mai putin sau mult importante.
Nu trebuie sa ma judecati si nici sa-mi reprosati. Nu am vrut sa ma mai implic in dramele fiecarui om din jurul meu. Da, va ascult. Uneori incerc sa le inteleg, desi fac asta din ce in ce mai rar. Puteti sa ma judecati, dar poate ar trebui sa ma intelegeti, asa cum eu am incercat sa va inteleg pe voi toti.

Nu mai stiu cat contez eu sau parerile mele, si nici nu ma mai intreb asta.

Oameni in jurul meu?
Poate vor fi mai putini, poate nu. Oamenii se aleg ei insisi, eu nu mai fac selectii decat pana la un punct.
Nu pot, la nesfarsit, sa fiu cea care aduna toate problemele voastre. Poate ca eu acum nu le am pe ale mele. Poate ca ati fost, mai mult sau mai putin, aproape de mine cand le-am avut.

Da, mi-e frica sa nu fiu ranita, din nou. Am iesit foarte greu dintr-o poveste si putini ati fost voi cei care v-ati dat seama ca eu nu pot. Nu pot sa inchid brusc o usa, sa ma intorc cu spatele, sa plec si sa nu-mi mai pese. Pe mine ma doare, eu ma intorc, eu las usi crapate, ma uit pe vizor, intru pe geam, pentru ca asa am fost invatata.
pentru ca, eu ma leg de oameni. Iar oamenii de care ma leg, fie ca mai exista sau nu fizic, ei raman mereu in inima mea, nimeni nu va fi inlocuit pentru ca locul lor e doar al lor. Nu pot, nu vreau, nu stiu...

Ma simt bine, sau mai bine. Nu mai am tristeti dureroase, doruri nesfarsite, dorm noaptea fara vise care sa ma trezeasca speriata. Nu-mi mai e frica de absente, nu ma tem de prezente.
Ma mai gandesc la el, ma mai gandesc si la tine. Nu va pun pe acelasi loc dar nici nu fac clasamente intre voi. Tu esti ai fost si vei fi. El a aparut, exista si nu pot nega. Pot spune uneori ca a fost o greseala, dar una favorita. Nu stiu, nu ma intreba, nu-ti voi raspunde.

Ce sa mai zic cand totul a fost spus?
Ca mi-e dor de o imbratisare calda si sincera. Ca imi doresc o strangere de mana. Ca vreau sa-i fie drag de mine, nu vreau sa ma iubeasca, nu vreau pasiuni nici macar trecatoare. Vreau sa fie liniste si drag.
Sa-mi mangaie parul si sa-mi zambeasca. Atat. Si tot ce e mai mult... nu vreau! Nu acum.
Cine? nu stiu. vreau doar atat. sa-i fie drag de mine.

Numai tu

sa, sa, sa

De fiecare data cand ma intorc de la Tulcea (nici nu stiu daca sa mai scriu acasa sau nu) am un sentiment de regret pentru timpul ce n-am sa-l mai pot vreodata intoarce.

Am fost tineri si frumosi, nebuni si altfel, am indraznit sa nu ne pese, sa ne rupem de realitati si constrangeri, sa facem totul contra, sa traim la maxim totul, sa iubim doar cum stiam noi, sa fim liberi.
Cand toti ne spuneau asa NU, noi faceam invers. Am urcat stanci, am dormit in corturi si pesteri, am umblat pe canale cu barci, am patruns pe plaje pustii, am mers zile si nopti pe drumuri pe care nimeni nu pasise.

Ne-am iubit timpul si ne-am iubit mult intre noi, ne-am certat, ne-am impacat, ne-am racit si ne-am apropiat.

Acum suntem diferiti, avem probleme si servicii, avem bani, masini sau case. Sau cariere. Ne vedem la o bere in batranul Istru, nici Carul cu Bere nu mai e ce a fost, gasim doar niste pereti verzi.

Nici Iris, nici Cargo, nici Phoenix nu mai canta asa cum ne canta noua, nici la lemne nu mai bea nimeni vodka ieftina, la monument se inchide noaptea... iar sunetele de chitari... le-am si uitat. Nu mai avem nici tricouri negre si nici par verde. Si pletele au cazut si burti au crescut.

Avem obligatii, nu avem timp, avem telefoane si laptopuri.
Ma uit la noi si ma apuca dorul de ce a fost si nu inteleg si as mai vrea si as face atatea si as spune atat de mult...

As vrea macar o noapte sa dam cu totii timpul inapoi, sa ne regasim in jurul unui foc de tabara cu Gelu si-ale lui povesti, cu un borcan de gem si cioco-cioco si pufuleti si muzica in surdina la casetofonul cu baterii si casete.
Sa mergem la statuia noastra din cimitirul din Sulina, sa nu ne inteleaga nimeni de ce, sa fim mandri ca suntem altfel si ca... "circulam pe contrasens".

Si-as mai vrea o sticla de Tanita si sentimente ascunse si fricile de atunci si lucrurile mici care ne pareau atat de mari si sa simtim si sa ne privim in ochi mereu, asa cum faceam atunci.

Sa mirosim a fum si a pestera si a plaja si a nisip si a sare cand venim acasa, sa avem ghetele pline de noroi si de guano, sa ne dam drumul pe franghii si hamuri, sa avem carabiniere agatate si steagul romaniei pe corturi sau in copaci.
Sa ne inghete nasurile si mainile si sa ni le incalzim reciproc, sa facem un ceai la foc, sa cautam o furculita si-un cutit, sa avem conserve si sa adunam lemne uscate.
Sa cautam muschi de copac si sa-l punem pe pietre, sa pictam cu mintea, sa cantam in soapta, sa radem fara sens.

Sa-mi agat suvita de par in ham, sa-mi pierd casca si lanterna, sa radem de cei mai mici, sa scriem hartii pe care sa le pastram la loc de cinste pe post de diplome, sa coboare un catel pe franghie de la etajul 2 al taberei din Sulina.

Sa am emotii cand trec pe langa cutia de scrisori, sa astept Muncelul sau Blazna. Sa plutim printre nori la mii de metri altitudine, sa inghetam si sa bem ceai cald in cabana, acolo sus.
Sa ascultam muzica "supartata" si sa se uite la noi cu curiozitate si dispret prefacut multi din cei ce ar vrea dar parca le e frica.
Sa sarim pe Zdob si Zdub si sa cautam Gandul Mitei cu-al lor "Numai tu".

Sa ne iubim. Asa cum ne iubeam, sa mai simt macar o data asa cum am simtit candva pentru el in acele vremuri.

zile...

uneori e atat de liniste incat mi-e frica de furtuna ce o sa urmeze. Candva.

Si-as vrea sa cred ca totul e trecut si-as vrea sa fug departe.
Nu stiu inca daca mai exista ceva sau dorul din mine e doar dorul unor clipe in care traiam altfel. Sau da, in care traiam.
Mi-e din ce in ce mai greu sa ma vad in vise, sa regasesc in mine ceea ce ma facea atunci sa sper. Acum toate mi se par mici prostii si uneori, ma intreb cum puteam atunci.

Si-as vrea sa cred, si-as vrea sa sper, si-as vrea ca poza cu noi doi sa nu se fi pierdut, sa fi ramas macar ca un vis frumos.

Din tot ce am si mi-am promis, nimic nu mai pare real acum, cand am toate au trecut. Am lasat in trecut si am uitat, am ales sa nu ma gandesc ca trece si iata-ma acum, aici, asa.
Nu stiu daca mi-e bine sau rau, stiu doar ca parca nu mai e.
Si uneori, dar mai rar, imi lipseste. Si stiu ca totul, dar totul, se va intoarce. Intr-o zi.

La o masa, mai retrasa...

Deci... aseara am revazut "Eu cand vreau sa fluier, fluier"...
M-am emotionat teribil intr-o sala cu vreo 550 de oameni care reactionau nesperat de frumos. De 3 ori, in timpul filmului au izbucnit in aplauze: prima data pentru prestatia lui George din cearta cu mama sa, apoi cand a plecat cu masina cu Ana din puscarie si a 3-a oara chiar nu-mi amintesc cand, eram atat de ... in poveste incat chiar nu mai stiu.

M-a emotionat foarte tare momentul in care pe scena s-au urcat toti membrii echipei (cred ca mi-au dat si lacrimile stiind cat s-au implicat oamenii astia sufleteste in proiectul Fluier) ... inclusiv detinutii din film, fost sau actuali. Unii erau adusi cu dubita direct de la penitenciar la vizionare.

Apoi am fost la party.
De mult nu m-am simtit atat de bine.
Am plecat cu Cristof si Emanuel, acolo l-am mai gasit pe Laurentiu, pe Mitzu meu care era heleganta si frumoasa, evident. Baietii de la Guerilla iar au fost draguti ei asa, era si Danutza pe acolo... iar echipa Fluier e adorabila.
Au dansat pe versurile formatiei Azur din film "la o masa mai retrasa/ sta o fetita frumoasa"...
A! Si mi-am facut poza cu Georgica, ca doar m-am declarat fanul nr.1! :))

Revin cu poze imediat ce mi le trimit baietii (foto: Cristofor Lazarescu).
Simteam nevoia sa vorbesc despre o seara frumoasa! :)

Sa nu radeti de melodie, va rog! In contextul filmului o sa o intelegeti! Si o sa ascultati ca mine ;)

Asculta mai multe audio Muzica

Cu Georgica...Florin Serban....Scalambaieili (Florin aka "Pasiunea", Mitzu)...Mitzu, Laurentiu, Emanuel. Si io....



\

Il y a

melodia asta e ca un drog pentru mine



Videoclipul original e mai frumos, dar nu are cod html pe youtube...