4 sept. 2014

mereu am crezut ca am sa traiesc ca Sandra, dar am sa mor ca Margaret

in romantismul meu incurabil mereu am crezut ca am sa traiesc ca Sandra, dar am sa mor ca Margaret, din cauza orgoliului

Am vazut o piesa, se cheama "iluzii". vroiam sa o vad de mult. credeam ca o sa ma ajute sa
inteleg mai mult. si acum era momentul ala bun.
Se iau 2 cupluri casatorite de 50 de ani. Sandra si Denny, Albert si Margaret. Denny moare, nu inaine de a isi declara iubirea vesnica pentru Sandra. Sandra moare, nu inainte a ii spune lui Albert ca, de fapt, pe el l-a iubit toata viata. Albert crede ca si el a iubit-o pe Sara, asa ca ii marturiseste lui Margaret asta. Margaret are simtul umorului. Si il minte ca l-a inselat toata viata cu Denny. Nu e adevarat. Margaret se sinucide. Pare mai complicat decat este, intrebarile sunt doua: daca iubirea adevarata e cea care nu cere nimic, nici macar reciprocitate sau cea reciproca? A doua este legata de constanta.

eu chiar am fost convinsa, ani la randul, ca iubirea aia adevarata e aia care nu cere nimic la schimb. Aia din Biblie, din Corinteni. Ca nu conteaza nimic altceva cand iubesti, ca daca simti e mai important decat orice primesti, etc. Dar realizez acum, multi ani dupa, ca nu poti trai cu asta, ca Sandra. Ca doare prea tare si nu poti sta ca simplu spectator uitandu-te la cel pe care il iubesti cum iubeste pe alta.

Asa ca am tras concluzia ca desi am crezut ca voi trai ca Sandra, voi muri ca Margaret, din orgoliu.