... despre lipsuri. sau nu

Imi traiesc viata intr-o agitatie continua, fara somn si fara timp de ganduri.
Nu stiu daca este un mod de a fugi de ganduri sau este adrenalina care imi lipsea si care trebuie inlocuita cu ceva.

Alerg fara sens, alerg fara noima si uneori imi aduc aminte de nicaieri de ochii lui.
Apoi il urasc ca nu a putut aduce in viata mea ce imi lipsea, apoi imi inchipui viata alaturi de el si ma gandesc ca oricum n-as fi putut sa fiu ce sunt acum si ca e mai bine asa, apoi ma intreb daca nu cumva ma mint si daca nu cumva banalitatea aceea m-ar fi facut fericita.

Luni am fost la concert la Emeric Imre si pentru prima data nu m-a durut nimic de acolo si nici nu stiu daca asta e bine sau rau. M-am bucurat de cantece si atat si simteam ca-mi lipseste acea stare.
Acum nu sufar, nu mai sufar dupa nimeni si dupa nimic, ca niciodata. Si totusi parca starea asta nu este de bine, ciudat.

Nici pe blog nu mai scriu si-mi aduc aminte de acele luni in care scriam de 2-3 ori pe zi. Acum am abia 3 posturi pe luna.
Nu ma mai gandesc la lucruri mari, nici la lucruri mici. Nu ma mai bucura si nu ma mai intristeaza nimic.

Nu stiu daca sa va zic ca sunt vesela, sau sunt trista. Spun deobicei ca sunt ocupata. Si chiar sunt.
Ma bucur la cate o realizare mica, ma enervez cand lucrurile nu ies asa cum mi-as dori. profesional vorbind. Sau cand ceva nu imi convine. personal vorbind...

Mi-as dori un prieten cu care sa pierd o noapte discutand lucruri frumoase. Imi lipsesc oamenii asa cum ii vedeam sau cum ii determinam candva sa fie.