nu e o poezie. Dar e Craciun.

...
si-am sa-ti aduc lumina, si-am sa zambesc caldura, si-ai sa m-auzi zambind.
Ai sa-ntelegi ca e Craciunul, in mine si in tine,
ai sa privesti in urma
si-ai sa te-ntrebi cum oare
ai reusit tu sa traiesti
pana sa spun, pan' sa zambesc.

Si-am sa ma-ntristez, n-ai sa mai intelegi nimic, n-ai sa stii ce sa faci
Si-ai sa ma parasesti,ai sa fugi spre altele mai vesele, ai sa crezi ca ele nu sunt triste.

Iar peste-un timp ai sa-ntelegi ca oamenii mai veseli sunt tristi in sinea lor
C-atunci cand crezi,vrei sa oferi.

Aceasta nu este o poezie. Daca era o poezie, ar fi existat un vers in care as fi scris ca pe atunci nu se inventase ploia.
Si ca el ar fi regretat peste un timp, cand alta fata vesela s-ar fi transformat intr-o femeie trista.
Si daca ar fi fost o poezie i-as fi explicat ca tristetea apare din incredere, ca as fi crezut in el si-atunci i-as fi dat voie sa vada ca sunt trista.
Daca ar fi fost o poezie as fi vorbit despre mainile tale, despre mainile mele, despre pielea noastra.
Si-as mai fi scris despre toamna, sau despre primavara, despre curcubeu sau despre fluturi, sau despre maci si sigur despre narcise.