601

Postul trecut a avut numarul 600. Nu mi-am dat seama, nu mai conteaza, va anunt la 1000. Sau imi inchid blogul la 1000.

Ma tot gandesc de ceva timp incoace. Nu-mi mai gasesc locul. Incerc sa-mi caut o cale dar nu-mi mai doresc nimic, nu stiu incotro sau de ce.
Ca sa nu fiu stresata sau depreziva, nu mai mai gandes la lucruri. Si uneori intru in panica. Apoi le alung iar.

Mai stiu ca acum nu mai caut: nici succesul, nici iubirea, nici tandretea... o stare seaca.
Nimic nu ma atinge, nimic nu ma emotioneaza, astept sa treaca, nu stiu ce sa treaca, timpul poate, sa treaca pana cand, pana cand ce?
Am citit totusi ieri un post foarte dragut pe blogul lui Dobrovolschi (nu sunt fanul lui, am ajuns din intamplare). Care m-a emotionat, dar asa... de parca ar fi intr-un alt film.

Ma gandeam ca as vrea sa plec din tara. Ca am ajuns atat de rece incat sa nu mai fie greu, incat sa pot sa plec si sa nu ma mai uit inapoi.
Asa cum scria si Dobro, imi amintesc ca intr-o zi, de curand, stiam ce inseamna iubirea, stiam ce inseamna speranta, visul. Acum imi aduc aminte vag si-mi spun ca greseam, habar nu aveam, nu conteaza, eram naiva, eram proasta, bine ca a trecut si gata.

Sunt haotica, nu am ordine in idei din simplul fapt ca nu am o idee, nu am o dorinta, nu am un tel, un scop. Nimic.