1 nov. 2010

aiurea

Am privit azi niste poze din vremea cand tu inca erai asa cum te iubeam. Sau din vremea cand inca te mai iubeam si te vedeam altfel decat ma uit astazi la tine.
Nu pot decat sa zambesc cand vad acele poze, asa cum mi te amintesc si cum nu reusesc sa te regasesc in cel de azi.

Zambesc atat de frumos si cu atat de mult drag, incat ma regasesc pe mine asa cum mi-era dor de Monica. Ciudate circumstante, caci as putea sa-mi opresc acest zambet cu noile mele ganduri si idei in care te resping. Si totusi nimic si nimeni nu mai poate fi ca mine atunci si nimeni nu-mi poate fura acest zambet atat de drag mie, aceasta imagine dintr-un album. Imagine pe care o iubesc cu aceeasi caldura pozitiva cu care o iubeam si atunci, desi atunci nu stiam cum sa o descriu, cum sa o arat.

Iata-ma acum intrebandu-ma alte lucruri, visand aiurea.
As putea sa cred ca este despre mine, desi stiu ca este despre tine.
As putea sa ma regasesc, desi situ ca n-as putea niciodata sa-ti cer o confirmare, si chiar de mi-as aduna tot acest curaj, tu nu ai recunoaste.
Istoria e despre tine, la fel cum povestea mea e despre el.

Si nu putem sa acceptam asta, si luam lucrurile asa cum sunt, in timp ce eu zambesc absent si n-ai sa stii niciodata pentru cine o fac, care-mi este visul si daca, inca, pe cine, cum, de ce, poate, inca, nu mai iubesc.

1 comentarii:

Beatrice spunea...

Ohohooo!O mare visatoare imi pare ca esti si e frumos.Dar poate ar fi mai bine sa nu privesti prea mult in urma si sa pierzi cararea(sper sa nu te superi,mi-e frica daca esti prea capricioasa).Unele sentimente poate nu sunt chiar aiurea,doar sa ai curaj sa recunosti.O zi frumoasa.