Romanţă fără muzică
Ion Minulescu
În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul -
Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri…
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom -
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Şi-Albastrul din zări…
Şi-acolo,-n grădina în care nu cresc
Decât mătrăgune,
Cucute
Şi laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topită-n Albastrul ceresc!…
(1908)
31 dec. 2009
29 dec. 2009
Draga Anonim,
Am primit ieri (de fapt ieri am citit) un comment de la o persoana care m-a rugat sa nu il public.
Un Anonim (si asa va ramane daca asta isi doreste) care are incredere in mine mai mult decat cei care ma cunosc si care ar trebui de multe ori sa creada in mine.
A fost un moment emotionant si sincer, nu prea stiu cum sa reactionez la astfel de lucruri.
Am sa raspund si printr-un mail, asa cum am fost rugata (dar imi va lua timp sa imi fac curaj pentru asta).
Totusi, simt ca sunt niste precizari pe care trebuie sa le fac. Nu ma intorc in "borcanul de ... miere" pentru ca locul meu nu mai este acolo. M-am intors in Tulcea asa cum am sa o fac de fiecare data pentru ca acela este locul meu. Acolo am crescut, acolo am invatat sa fiu ceea ce sunt acum. Povestea mea e legata de povestile oamenilor de acolo, am creat-o impreuna, am crescut impreuna si am invatat sa fim ceea ce suntem acum. Acei oameni, acele locuri, acele beri si acele povesti. Cei din exterior nu le inteleg, pentru ca fiecare a avut povestea lui.
Azi m-am intors in Bucuresti si maine am sa plec la cealalta casa a mea, la Sibiu.
Asa cum zicea si un om drag de acolo cand a auzit ca sunt de Craciun la Tulcea: "te-ai dus la cealalta casa?"
Da, Sibiu a devenit acasa la fel cum Tulcea e inca acasa, fara a avea insa acel ceva ce eu caut. Da, mi-am dorit sa ma mut in Sibiu. Sunt tot in Bucuresti.
Poate n-am avut destul de mult curaj sau poate nu mi-am dorit suficient.
Acum mai astept, sa se schimbe ceva, macar economic. Nu-mi permit sa fac asta. Nu acum.
Draga M,
Scrierea ta nu intineaza in nici un fel ce scriu eu. Intr-adevar, ai dreptate.
Nu scriu pentru altii, scriu pentru mine.
Nu vreau sa renunt la asta, pentru ca a scrie pentru mine e a-mi lasa demonii sa alerge. Situatiile nu sunt mereu atat de dramatice pe cat par in ceea ce scriu. Dar pentru ca in viata de zi cu zi nu-mi permit dramatismul pe care il cer unele intamplari, il exagerez aici. E un fel de compensare.
Daca intr-o zi am sa renunt la egoismul de a scrie pentru mine si am sa invat sa scriu pentru altii, lasandu-mi demonii sa caute alte culori si ambaland experienta mea in povestile altora, atunci poate am sa fac ceva maret.
Si cine nu viseaza sa faca asta macar o data in viata, sa lase ceva in urma?
Nu ma simt pregatita nici pentru asta, nu stiu de ce.
Sunt multe lucruri care trebuie sa se aseze in viata mea, si nu vreau in nici un fel sa fortez ordinea lucrurilor.
Intre ultimele tale lecturi ale povestii mele si cele de acum, a fost o prapastie.
Pe marginea careia eu am mers la limita si am fost cat pe ce sa cad. De cateva ori.
Stiu ca pare ca m-am intors de unde am plecat. Dar crede-ma, e atat de bine ca am facut asta. Si ca drumul meu s-a indepartat de acea prapastie.
Stii... acum pot atinge pamantul cu toata talpa, chiar cu amandoua talpile. Si nu ma mai dezechilibrez.
PS: iar versul la care te refereai... s-ar putea sa gresesc, eu cred ca e "Sufletul meu nu se obisnuieste cu pierderea ei..."
Si nu cred ca e vorba de acceptare, chinul ramane mereu acolo. Il negi sau il traiesti.
Un Anonim (si asa va ramane daca asta isi doreste) care are incredere in mine mai mult decat cei care ma cunosc si care ar trebui de multe ori sa creada in mine.
A fost un moment emotionant si sincer, nu prea stiu cum sa reactionez la astfel de lucruri.
Am sa raspund si printr-un mail, asa cum am fost rugata (dar imi va lua timp sa imi fac curaj pentru asta).
Totusi, simt ca sunt niste precizari pe care trebuie sa le fac. Nu ma intorc in "borcanul de ... miere" pentru ca locul meu nu mai este acolo. M-am intors in Tulcea asa cum am sa o fac de fiecare data pentru ca acela este locul meu. Acolo am crescut, acolo am invatat sa fiu ceea ce sunt acum. Povestea mea e legata de povestile oamenilor de acolo, am creat-o impreuna, am crescut impreuna si am invatat sa fim ceea ce suntem acum. Acei oameni, acele locuri, acele beri si acele povesti. Cei din exterior nu le inteleg, pentru ca fiecare a avut povestea lui.
Azi m-am intors in Bucuresti si maine am sa plec la cealalta casa a mea, la Sibiu.
Asa cum zicea si un om drag de acolo cand a auzit ca sunt de Craciun la Tulcea: "te-ai dus la cealalta casa?"
Da, Sibiu a devenit acasa la fel cum Tulcea e inca acasa, fara a avea insa acel ceva ce eu caut. Da, mi-am dorit sa ma mut in Sibiu. Sunt tot in Bucuresti.
Poate n-am avut destul de mult curaj sau poate nu mi-am dorit suficient.
Acum mai astept, sa se schimbe ceva, macar economic. Nu-mi permit sa fac asta. Nu acum.
Draga M,
Scrierea ta nu intineaza in nici un fel ce scriu eu. Intr-adevar, ai dreptate.
Nu scriu pentru altii, scriu pentru mine.
Nu vreau sa renunt la asta, pentru ca a scrie pentru mine e a-mi lasa demonii sa alerge. Situatiile nu sunt mereu atat de dramatice pe cat par in ceea ce scriu. Dar pentru ca in viata de zi cu zi nu-mi permit dramatismul pe care il cer unele intamplari, il exagerez aici. E un fel de compensare.
Daca intr-o zi am sa renunt la egoismul de a scrie pentru mine si am sa invat sa scriu pentru altii, lasandu-mi demonii sa caute alte culori si ambaland experienta mea in povestile altora, atunci poate am sa fac ceva maret.
Si cine nu viseaza sa faca asta macar o data in viata, sa lase ceva in urma?
Nu ma simt pregatita nici pentru asta, nu stiu de ce.
Sunt multe lucruri care trebuie sa se aseze in viata mea, si nu vreau in nici un fel sa fortez ordinea lucrurilor.
Intre ultimele tale lecturi ale povestii mele si cele de acum, a fost o prapastie.
Pe marginea careia eu am mers la limita si am fost cat pe ce sa cad. De cateva ori.
Stiu ca pare ca m-am intors de unde am plecat. Dar crede-ma, e atat de bine ca am facut asta. Si ca drumul meu s-a indepartat de acea prapastie.
Stii... acum pot atinge pamantul cu toata talpa, chiar cu amandoua talpile. Si nu ma mai dezechilibrez.
PS: iar versul la care te refereai... s-ar putea sa gresesc, eu cred ca e "Sufletul meu nu se obisnuieste cu pierderea ei..."
Si nu cred ca e vorba de acceptare, chinul ramane mereu acolo. Il negi sau il traiesti.
28 dec. 2009
orase si povesti
Am cautat cu greu sentimentul de "acasa" pe care l-am pierdut undeva, in anii acestia, ai
ci, in Tulcea.
M-am simtit straina intr-o casa straina, intr-un oras familiar si totusi rece, oameni care ii stiu si care parca nu mai sunt asa cum ii percepeam eu.
Abia sambata seara am regasit ceva din ceea ce cautam. Pentru asta a trebuit sa gonim cei 40 de kilometri pana in Babadag, sa stau cuminte in scaunul din dreapta si sa vad drumul drept si intunecat care ne-a dus atat de des acolo. Sa regasesc camera pictata in albastru, cu planete si cetati cu povesti, sa ascult din nebunia lui Gelu, sa beau o ciocolata ieftina (1,5 lei!)intr-o crasma cu mese de cantina unde, spre surprinderea mea, am intalnit fetze cunoscute.
Ma uitam de jur imprejur si pentru prima data ma simteam ca in liceu. Aceleasi fetze cunoscute, doar mai grase si mai imbatranite la unii din ei. Baietii s-au tuns (toti!!!), nu mai au plete. Se imbata mai usor. Si nu mai au in fata acea bere incredibil de proasta din halbele de la Carul cu Bere.
Evident, au lipsit cateva personaje esentiale care au creat povestea asta. Pe soptite se mai mentiona cate un nume, alteori razand, alteori cu frica... i-am simtit lipsa si am simtit pe langa, un fel de sentiment de vinovatie.
Mi-am dat seama ca pana la urma fiecare are povestea lui, unele sunt mai frumoase, altele mai putin. Am crezut mereu ca povestile noastre sunt altfel si ca am construit o altfel de lume. Dar imi dau seama ca fiecare crede asta despre ce a trait candva. Noi ne-am construit povestile cum am stiut noi mai frumos, ne-au construit-o cei din jur si ne-au vegheat-o cei mai mari care au inteles.
M-am simtit mereu apropiata sufleteste de oameni care au trait povesti asemanatoare, am crezut ca ei inteleg mai bine decat restul. De asta am fost atat de bucuroasa sa-l vad sambata pe George dupa mai mult de 5 ani... desi habar nu are cat de mult a fost proiectata povestea lui peste a noastra...
In rest... acasa nu mai e acasa asa cum era. Nu mai iesim in aceleasi locuri pentru ca ori s-au inchis ori sunt pline. Nu mai intalnim aceleasi persoane, pentru ca s-au imprastiat. In lume, in tara, pana si orasul acesta a devenit prea mare pentru multi dintre noi.
Traim povesti diferite acum, altii ne intoarcem putin in trecut si traim dupa povestile altora - dar ghici, nu sunt ale noastre!
Prietenii mei sunt insurati, unii au copii. Nici unul din ei nu s-a casatorit cu cele pentru care am fi bagat noi mana in foc ca vor fi sotiile lor. Povestile celelalte sunt acolo, in trecut, cele actuale sunt diferite, chiar daca le aprobam, chiar daca nu. Putini sunt cei care incearca cu greu sa-si aduca povestile din trecut in prezent.
Dar despre asta este Flo dator sa scrie... in telenovela aia :)). In orasele mici povestile sunt telenovele, pentru ca sunt mereu aceleasi personaje care se intersecteaza iar si iar, aceleasi situatii care se repeta.
ci, in Tulcea.
M-am simtit straina intr-o casa straina, intr-un oras familiar si totusi rece, oameni care ii stiu si care parca nu mai sunt asa cum ii percepeam eu.
Abia sambata seara am regasit ceva din ceea ce cautam. Pentru asta a trebuit sa gonim cei 40 de kilometri pana in Babadag, sa stau cuminte in scaunul din dreapta si sa vad drumul drept si intunecat care ne-a dus atat de des acolo. Sa regasesc camera pictata in albastru, cu planete si cetati cu povesti, sa ascult din nebunia lui Gelu, sa beau o ciocolata ieftina (1,5 lei!)intr-o crasma cu mese de cantina unde, spre surprinderea mea, am intalnit fetze cunoscute.
Ma uitam de jur imprejur si pentru prima data ma simteam ca in liceu. Aceleasi fetze cunoscute, doar mai grase si mai imbatranite la unii din ei. Baietii s-au tuns (toti!!!), nu mai au plete. Se imbata mai usor. Si nu mai au in fata acea bere incredibil de proasta din halbele de la Carul cu Bere.
Evident, au lipsit cateva personaje esentiale care au creat povestea asta. Pe soptite se mai mentiona cate un nume, alteori razand, alteori cu frica... i-am simtit lipsa si am simtit pe langa, un fel de sentiment de vinovatie.
Mi-am dat seama ca pana la urma fiecare are povestea lui, unele sunt mai frumoase, altele mai putin. Am crezut mereu ca povestile noastre sunt altfel si ca am construit o altfel de lume. Dar imi dau seama ca fiecare crede asta despre ce a trait candva. Noi ne-am construit povestile cum am stiut noi mai frumos, ne-au construit-o cei din jur si ne-au vegheat-o cei mai mari care au inteles.
M-am simtit mereu apropiata sufleteste de oameni care au trait povesti asemanatoare, am crezut ca ei inteleg mai bine decat restul. De asta am fost atat de bucuroasa sa-l vad sambata pe George dupa mai mult de 5 ani... desi habar nu are cat de mult a fost proiectata povestea lui peste a noastra...
In rest... acasa nu mai e acasa asa cum era. Nu mai iesim in aceleasi locuri pentru ca ori s-au inchis ori sunt pline. Nu mai intalnim aceleasi persoane, pentru ca s-au imprastiat. In lume, in tara, pana si orasul acesta a devenit prea mare pentru multi dintre noi.
Traim povesti diferite acum, altii ne intoarcem putin in trecut si traim dupa povestile altora - dar ghici, nu sunt ale noastre!
Prietenii mei sunt insurati, unii au copii. Nici unul din ei nu s-a casatorit cu cele pentru care am fi bagat noi mana in foc ca vor fi sotiile lor. Povestile celelalte sunt acolo, in trecut, cele actuale sunt diferite, chiar daca le aprobam, chiar daca nu. Putini sunt cei care incearca cu greu sa-si aduca povestile din trecut in prezent.
Dar despre asta este Flo dator sa scrie... in telenovela aia :)). In orasele mici povestile sunt telenovele, pentru ca sunt mereu aceleasi personaje care se intersecteaza iar si iar, aceleasi situatii care se repeta.
25 dec. 2009
de Craciun
e un sentiment de regret si tristete, acela de a indeparta oamenii de langa tine... (nu neaparat fizic).
Mi-am creat un prost obicei, acela de a indeparta ce e complicat.
Nu e dreptul meu sa ma amestec in vietile voastre si nici sa-mi dau cu parerea.
In rest... mi-e asa, bine... ca e un Craciun linistit.
Si e la Tulcea, unde sunt atatea amintiri si lucruri dragi care mi-au devenit straine.
Si fara regrete.
E doar liniste, asa ar trebui sa fie.
Nu mai vreau chinuri, de nici un fel. Poate de asta.
Regrete... doar sentimentul unui minus...
Mi-am creat un prost obicei, acela de a indeparta ce e complicat.
Nu e dreptul meu sa ma amestec in vietile voastre si nici sa-mi dau cu parerea.
In rest... mi-e asa, bine... ca e un Craciun linistit.
Si e la Tulcea, unde sunt atatea amintiri si lucruri dragi care mi-au devenit straine.
Si fara regrete.
E doar liniste, asa ar trebui sa fie.
Nu mai vreau chinuri, de nici un fel. Poate de asta.
Regrete... doar sentimentul unui minus...
23 dec. 2009
provocari?
Haide sa stabilim ceva, ca ne intelegem mai greu.
Eu nu stiu si nu pot sa ma cert. Mai mult, nici nu vreau. Mai ales cu tine.
Eu spun ce cred si ce am de zis. Poti sa fii de acord cu mine sau poti sa ma contrazici. Daca ai argumente, ai putea sa ma si convingi, desi ma indoiesc, sunt incapatanata. Foarte. Si stii asta.
S-ar putea la finalul discutiei sa ajungi sa crezi ca mine, desi stim amandoi ca poate n-am dreptate, dar am eu puterea asta.
Daca eu spun ceva si tie nu-ti convine, nu incerca sa ma provoci ca sa continuam discutia (din punctul meu de vedere) sau cearta (din punctul tau de vedere). Asta e, asta sunt, asta cred, asta spun. E normal sa nu fii de acord cu mine, sa te isterizezi, sa protestezi.
Dar eu tot ce cred eu am sa sustin. Nu e un joc si nu trebuie sa castige nimeni. Daca vrei neaparat un castig, poti fi tu castigatorul, nu ma deranjeaza. Ti-am mai spus asta.
Dar nu incerca sa ma provoci, nu incerca sa ranesti ca sa dau un raspuns, caci nu am unul. Crezi ce vrei, nimeni nu te opreste. Nu suntem nici macar prieteni ca sa conteze atat, nu?
Si atunci de ce tot cauti sa racai poate-poate am o replica?
Nu am.
Imi vad de viata mea.
Eu nu stiu si nu pot sa ma cert. Mai mult, nici nu vreau. Mai ales cu tine.
Eu spun ce cred si ce am de zis. Poti sa fii de acord cu mine sau poti sa ma contrazici. Daca ai argumente, ai putea sa ma si convingi, desi ma indoiesc, sunt incapatanata. Foarte. Si stii asta.
S-ar putea la finalul discutiei sa ajungi sa crezi ca mine, desi stim amandoi ca poate n-am dreptate, dar am eu puterea asta.
Daca eu spun ceva si tie nu-ti convine, nu incerca sa ma provoci ca sa continuam discutia (din punctul meu de vedere) sau cearta (din punctul tau de vedere). Asta e, asta sunt, asta cred, asta spun. E normal sa nu fii de acord cu mine, sa te isterizezi, sa protestezi.
Dar eu tot ce cred eu am sa sustin. Nu e un joc si nu trebuie sa castige nimeni. Daca vrei neaparat un castig, poti fi tu castigatorul, nu ma deranjeaza. Ti-am mai spus asta.
Dar nu incerca sa ma provoci, nu incerca sa ranesti ca sa dau un raspuns, caci nu am unul. Crezi ce vrei, nimeni nu te opreste. Nu suntem nici macar prieteni ca sa conteze atat, nu?
Si atunci de ce tot cauti sa racai poate-poate am o replica?
Nu am.
Imi vad de viata mea.
21 dec. 2009
Partaj
da-mi moartea si tu tine viata, partaj echitabil spre-a fi...
Partaj - Partaj
Asculta mai multe audio Divertisment
Partaj - Partaj
Asculta mai multe audio Divertisment
new
Mi-am schimbat Template-ul.
Possa imi zice ca am o criza de personalitate. Cica femeile muta mobila, eu imi schimb aspectul blogului.
Nu cred ca e asa.
Dar mi-a placut.
Si sper sa va placa si voua.
Astept injuraturi.
Possa imi zice ca am o criza de personalitate. Cica femeile muta mobila, eu imi schimb aspectul blogului.
Nu cred ca e asa.
Dar mi-a placut.
Si sper sa va placa si voua.
Astept injuraturi.
cand nu mai e nimic de zis
Scria cineva drag la un moment dat pe blog ca vrea "sa nu mai moara nimeni".
E ciudat si toata ziua am incercat sa nu scriu despre asta pentru ca stiu ca ai sa intri sa citesti si ai sa plangi, dar plansul pana la urma e o usurare, te ajuta sa dai afara ceva ce te chinuie pe interior.
Nu inteleg de ce tocmai tie a trebuit sa ti se intample asta.
Nu ma pot revolta si mi-e ciuda ca e asa. Este foarte frustrant, cat esti in viata poti sa-ti faci planuri, poti sa ai vise, poti sa gresesti, caci ai timp sa-ti indrepti greseala. Dar cand se termina tot nu mai poti sa repari nimic, nu mai poti sa spui nimic din ce n-ai spus si mai ales nu poti sa faci nimic din lucrurile la care ai visat.
Sunt nebuna, si deseori mi-am imaginat cum ar fi oamenii din jurul meu daca intr-o zi as disparea de pe lumea aceasta.
Mi-ar fi ciuda ca sunt atat de multi oameni care nu ar sti niciodata cat de mult i-am iubit sau alaturi de care nu am trait toate acele lucruri pe care mi le-am dorit atat de mult sa le traiesc. Prea multe lucruri nespuse ar ramane in urma, si as vrea ca ei sa stie.
As vrea ca, atunci cand am sa mor, lumea sa faca o petrecere. Vezi? Si tu ai zis mereu asta, ca trebuie toti sa dam un chef daca tu ai sa mori.
Dar uite cat e de greu cand cineva dispare dintre noi sa ne bucuram pentru el, ca e intr-o lume mai buna.
As vrea sa te pot ajuta acum cu ceva, orice. Dar tot tu trebuie sa faci asta. Si trebuie sa stii ca acolo ii va fi mai bine.
E ciudat si toata ziua am incercat sa nu scriu despre asta pentru ca stiu ca ai sa intri sa citesti si ai sa plangi, dar plansul pana la urma e o usurare, te ajuta sa dai afara ceva ce te chinuie pe interior.
Nu inteleg de ce tocmai tie a trebuit sa ti se intample asta.
Nu ma pot revolta si mi-e ciuda ca e asa. Este foarte frustrant, cat esti in viata poti sa-ti faci planuri, poti sa ai vise, poti sa gresesti, caci ai timp sa-ti indrepti greseala. Dar cand se termina tot nu mai poti sa repari nimic, nu mai poti sa spui nimic din ce n-ai spus si mai ales nu poti sa faci nimic din lucrurile la care ai visat.
Sunt nebuna, si deseori mi-am imaginat cum ar fi oamenii din jurul meu daca intr-o zi as disparea de pe lumea aceasta.
Mi-ar fi ciuda ca sunt atat de multi oameni care nu ar sti niciodata cat de mult i-am iubit sau alaturi de care nu am trait toate acele lucruri pe care mi le-am dorit atat de mult sa le traiesc. Prea multe lucruri nespuse ar ramane in urma, si as vrea ca ei sa stie.
As vrea ca, atunci cand am sa mor, lumea sa faca o petrecere. Vezi? Si tu ai zis mereu asta, ca trebuie toti sa dam un chef daca tu ai sa mori.
Dar uite cat e de greu cand cineva dispare dintre noi sa ne bucuram pentru el, ca e intr-o lume mai buna.
As vrea sa te pot ajuta acum cu ceva, orice. Dar tot tu trebuie sa faci asta. Si trebuie sa stii ca acolo ii va fi mai bine.
19 dec. 2009
cateodata ii simt si lipsa
in marea organizare a dezordinii de astazi - am gasit, ca intotdeauna, lucruri pe care nu pot sa le arunc.
A fost in primul rand camasa, pe care imi doresc de vreo 2 ani sa scap de ea, am zis ca o arunc dar nu pot, am vrut s-o fac cadou, dar se tine scai de mine. In dulapul meu cu haine parca nu-mi vine s-o mai asez, am scos-o de acolo acum ceva timp. A stat si intr-o valiza, am pus-o si in cuier, acum sta pe un scaun, cuminte, intr-un colt.
Daca mi-e dor? Of... imi este, dar nu dureros. Inca ii mai simt lipsa, uneori, cand imi aduc aminte ca a existat. Ma gandesc din ce in ce mai rar. Si-mi aduc aminte cum, pe la inceputul acestui an, scriam tot aici ca in toti acesti multi ani nu a trecut macar o zi in care sa ma gandesc.
Acum trec zilele...
Ce mi-a mai ramas?
O camasa, o bratara de piele, un fel de port-acte tricotat si foarte frumos pe care il primise cadou de la o prietena pe care eram foarte geloasa, o piatra, un film foto... niste mailuri, niste fotografii si multe, multe amintiri.
Si undeva, la Tulcea, intr-o cutie, trebuie sa mai fie un biletel albastru cu o discutie care incepea asa: "Fericirea e ceva care nu se atinge niciodata; - Eu astept sa vina ea la mine, nu o mai caut". Inca putin si cred ca acel biletel implineste 10 ani de exisenta. Cand ma duc acasa, trebuie sa il caut.
A fost in primul rand camasa, pe care imi doresc de vreo 2 ani sa scap de ea, am zis ca o arunc dar nu pot, am vrut s-o fac cadou, dar se tine scai de mine. In dulapul meu cu haine parca nu-mi vine s-o mai asez, am scos-o de acolo acum ceva timp. A stat si intr-o valiza, am pus-o si in cuier, acum sta pe un scaun, cuminte, intr-un colt.
Daca mi-e dor? Of... imi este, dar nu dureros. Inca ii mai simt lipsa, uneori, cand imi aduc aminte ca a existat. Ma gandesc din ce in ce mai rar. Si-mi aduc aminte cum, pe la inceputul acestui an, scriam tot aici ca in toti acesti multi ani nu a trecut macar o zi in care sa ma gandesc.
Acum trec zilele...
Ce mi-a mai ramas?
O camasa, o bratara de piele, un fel de port-acte tricotat si foarte frumos pe care il primise cadou de la o prietena pe care eram foarte geloasa, o piatra, un film foto... niste mailuri, niste fotografii si multe, multe amintiri.
Si undeva, la Tulcea, intr-o cutie, trebuie sa mai fie un biletel albastru cu o discutie care incepea asa: "Fericirea e ceva care nu se atinge niciodata; - Eu astept sa vina ea la mine, nu o mai caut". Inca putin si cred ca acel biletel implineste 10 ani de exisenta. Cand ma duc acasa, trebuie sa il caut.
de sarbatori
Nu stiu de ce oamenii sunt mai rai in ultimul timp. Sau cel putin asa ii vad pe cei din jurul meu.
E ceva in aer - si nu inteleg. Toti se umfla in pene, se grabesc sa arunce cu rautati, sa fie tafnosti si ofensivi. Oameni, buni, unde e Magia Craciunului? Afara ninge si e atat de frumos...
Acum 2 zile m-am intalnit cu un amic... un om bun, comod in stilul de viata si genul care te uiti la el si te gandesti ca n-ar putea sa omoare nici o musca. Si-l cunosc destul de bine, am si lucrat candva, mai de mult, impreuna. Am inceput sa vorbim despre cunoscuti si am vazut asa... o rautate in ce spunea despre cine. Si eu eram rea, dar eu sunt rea mereu - macar nu e o curiozitate pentru nimeni asta, am declarat-o si o recunosc. Mai mult de atat, nici macar nu vreau sa schimb asta, e arma mea.
Ma grabesc si eu des sa critic sau sa judec, dar parca nu o fac asa... din interiorul meu si sper de fiecare daca ca aceasta critica a mea sa ajute.
Toata lume e nervoasa, nefericita, stresata. Exact ca o pisica din aceea zburlita pe un gard care scuipa spre un caine care e prea prost sa inteleaga ce vrea aia de la el. Asa ma simt eu acum. Ca acel caine prost.
M-am ratoit si eu ieri plina de nervi la sef'miu si imi place sa cred ca i-am dat o lectie. In fine, e prea las sa reactioneze. Apoi m-am mai ratoit la cunoscuti cat sa imi fac norma, dar parca nu imi face o placere.
Si am intrat usor-usor in spiritul sarbatorilor. Am lasat toate acele motive care m-ar schimba in pisica din poveste (sau cea de pe cana Laurei :D) si am zis ca se poate si altfel.
Mi-am petrecut jumatate de zi facand curat prin casa, punand lucrurile in ordine, decorand camera cu instalatie de brad si beteala - se pare chiar ca mai am si un imens glob cu UTV primit de la Cip acum 2 ani.
Nu sunt schimbari mari, dar imi aduc bucurie. Cand imi turtesc nasul pe geamul din bucatarie si vad agitatia de pe bulevard, cu oameni multi inghetati si multa zapada imi dau seama ca ma abat prea des de la drumul meu.
E ciudat sa ma intreb de ce sunt cei din jur dificili acum, cand in urma cu 2-3 zile aveam o poza la avatar cu MUIE scris in zapada adunata pe parbrizul unei masini si statusul "micile placeri ale vietii".
Monica mea mi-a zis ca daca as fi fost oricine altcineva, m-ar fi sters din lista. Cum ramane cu iertarea, magia, craciunul, clopoteii, funditele si colindatorii???!!!
Ei sunt acolo, acasa... acasa insemnand undeva, in Moldova mea, in Dorohoiul meu, la mamaia mea... pe care nu stiu cand am sa ma mai duc sa o vad... si inca ma intreb de ce nu am facut asta de sarbatori...
Later edit: si cum nimic nu e intamplator, cand am terminat de scris postul acesta la noi pe scara au venit colindatori. Nu din cei obisnuiti. 3 tineri care cantau pe scara, fara sa bate la usi, cu o voce calda si placuta. Nu bateau la nici o usa. Doar pentru cei ce vroiau sa asculte :)
E ceva in aer - si nu inteleg. Toti se umfla in pene, se grabesc sa arunce cu rautati, sa fie tafnosti si ofensivi. Oameni, buni, unde e Magia Craciunului? Afara ninge si e atat de frumos...
Acum 2 zile m-am intalnit cu un amic... un om bun, comod in stilul de viata si genul care te uiti la el si te gandesti ca n-ar putea sa omoare nici o musca. Si-l cunosc destul de bine, am si lucrat candva, mai de mult, impreuna. Am inceput sa vorbim despre cunoscuti si am vazut asa... o rautate in ce spunea despre cine. Si eu eram rea, dar eu sunt rea mereu - macar nu e o curiozitate pentru nimeni asta, am declarat-o si o recunosc. Mai mult de atat, nici macar nu vreau sa schimb asta, e arma mea.
Ma grabesc si eu des sa critic sau sa judec, dar parca nu o fac asa... din interiorul meu si sper de fiecare daca ca aceasta critica a mea sa ajute.
Toata lume e nervoasa, nefericita, stresata. Exact ca o pisica din aceea zburlita pe un gard care scuipa spre un caine care e prea prost sa inteleaga ce vrea aia de la el. Asa ma simt eu acum. Ca acel caine prost.
M-am ratoit si eu ieri plina de nervi la sef'miu si imi place sa cred ca i-am dat o lectie. In fine, e prea las sa reactioneze. Apoi m-am mai ratoit la cunoscuti cat sa imi fac norma, dar parca nu imi face o placere.
Si am intrat usor-usor in spiritul sarbatorilor. Am lasat toate acele motive care m-ar schimba in pisica din poveste (sau cea de pe cana Laurei :D) si am zis ca se poate si altfel.
Mi-am petrecut jumatate de zi facand curat prin casa, punand lucrurile in ordine, decorand camera cu instalatie de brad si beteala - se pare chiar ca mai am si un imens glob cu UTV primit de la Cip acum 2 ani.
Nu sunt schimbari mari, dar imi aduc bucurie. Cand imi turtesc nasul pe geamul din bucatarie si vad agitatia de pe bulevard, cu oameni multi inghetati si multa zapada imi dau seama ca ma abat prea des de la drumul meu.
E ciudat sa ma intreb de ce sunt cei din jur dificili acum, cand in urma cu 2-3 zile aveam o poza la avatar cu MUIE scris in zapada adunata pe parbrizul unei masini si statusul "micile placeri ale vietii".
Monica mea mi-a zis ca daca as fi fost oricine altcineva, m-ar fi sters din lista. Cum ramane cu iertarea, magia, craciunul, clopoteii, funditele si colindatorii???!!!
Ei sunt acolo, acasa... acasa insemnand undeva, in Moldova mea, in Dorohoiul meu, la mamaia mea... pe care nu stiu cand am sa ma mai duc sa o vad... si inca ma intreb de ce nu am facut asta de sarbatori...
Later edit: si cum nimic nu e intamplator, cand am terminat de scris postul acesta la noi pe scara au venit colindatori. Nu din cei obisnuiti. 3 tineri care cantau pe scara, fara sa bate la usi, cu o voce calda si placuta. Nu bateau la nici o usa. Doar pentru cei ce vroiau sa asculte :)
cum e sa cazi de sus?
Spune-mi: cum e sa cazi de sus?
Cum e sa pierzi tot respectul pe care il au toti cei din jurul tau fata de tine pentru... nimic?
Nu-mi vine sa cred cat de mult gresim uneori pentru un impuls de moment.
Am, observat, de-a lungul timpului, ca oamenii care fac mereu ceea ce trebuie, gresesc foarte prosteste.
Mai rau e ca, voit sau nu, creeaza asteptari. Si dezamagesc atat de mult...
Nu pot sa te mai privesc cu aceeasi ochi. Imi vine sa-ti dau o palma sa te trezesti o data pentru totdeauna?
Realy?
Hai, trezeste-te. Care din cei doi esti tu sau care fata ti-o doresti de fapt? Nu e nimic rau in faptul ca acum esti privit altfel. Doar daca asta esti tu...
Nu stiu, ma simt dezamagita. Cand vad cu cata dezaprobare si dispret te privesc cei din jur, pentruca stiu ca nu meriti.
Poate ar trebui sa te hotarasti odata pentru totdeauna cine esti si sa te comporti ca atatre. Sincer. Sinceritatea te scapa din orice peniibilitate.
E ok sa fii penibil, atata timp cat o faci sincer.
Cum e sa pierzi tot respectul pe care il au toti cei din jurul tau fata de tine pentru... nimic?
Nu-mi vine sa cred cat de mult gresim uneori pentru un impuls de moment.
Am, observat, de-a lungul timpului, ca oamenii care fac mereu ceea ce trebuie, gresesc foarte prosteste.
Mai rau e ca, voit sau nu, creeaza asteptari. Si dezamagesc atat de mult...
Nu pot sa te mai privesc cu aceeasi ochi. Imi vine sa-ti dau o palma sa te trezesti o data pentru totdeauna?
Realy?
Hai, trezeste-te. Care din cei doi esti tu sau care fata ti-o doresti de fapt? Nu e nimic rau in faptul ca acum esti privit altfel. Doar daca asta esti tu...
Nu stiu, ma simt dezamagita. Cand vad cu cata dezaprobare si dispret te privesc cei din jur, pentruca stiu ca nu meriti.
Poate ar trebui sa te hotarasti odata pentru totdeauna cine esti si sa te comporti ca atatre. Sincer. Sinceritatea te scapa din orice peniibilitate.
E ok sa fii penibil, atata timp cat o faci sincer.
16 dec. 2009
totul pe nimic
Am sentimentul ca iti vinzi prea ieftin ce ai in tine. Iti dai aproape pe gratis totul, pentru ceva simplist, mult prea simplist si superficial. Ca si cum tu n-ai valora nimic in proprii ochi si ca si cum toata aceasta lupta interioara si acest joc pe care l-ai dus pana acum nu ti-a adus nimic.
Nu valorezi in ochii tai atat cat ar trebui, desi iti place sa crezi ca esti Asul din jocul de carti, ca ai cea mai mare valoare ca tu, nu?, esti mereu cel care merita mai mult si mai mult.
Si totusi, sub privirile mele, vad cum te vinzi pe nimic, doar ca sa scapi de tine sau sa continui un joc, din incapatanare si nu pentru ca ai avea vreo alta motivatie logica, motivatii la care lucrezi atat de mult.
Eu inca astept momentul acela cand ai sa lasi gara jos, cand n-ai sa te mai vinzi oricui iti solicita asta, cand ai sa fii cine vrei sa fii nu cine ar trebui sa fii. Cand ai sa iti vinzi gandurile pentru ca vrei asta si nu pentru ca vrei sa capeti mila si totodata admiratia celor din jur ca apoi tot tu sa-i refuzi in viata ta si sa-ti demonstrezi cat de puternic si independent esti.
Si daca tot le vinzi, fa-le pe un pret bun. Alege-ti cumparatorul - si nu dupa usurinta cu care il gasesti.
Rareori am intalnit cate un personaj in viata mea care sa ma inspire atat in analizele mele interioare pentru ca am des senzatia ca imi scapi printre degete si acolo, undeva, e un inteles pe care pur si simplu nu am timp sa il vad. Si mai rar renunt la ideea de a intelege atat de usor precum renunt in ceea ce te priveste.
Pentru ca ma enervez foarte repede. Te vinzi cu prea mare usurinta oricui iti iese in cale si-ti gadila cat de putin orgoliul.
Nu ma intreba acum ce inteleg eu prin te vinzi prea usor caci n-am sa-ti raspund.
PS: Am ascultat prima data melodia aceasta in Absolut Love si m-a obsedat ca un fel de umbra, fara sa caut s-o ascult.
Aseara, la CineMaIubit, am auzit-o din nou, intr-un film. Si-am transformat umbra in realitate.
Nu te poti impiedica de prea multe ori de acelasi ciot fara sa-l bagi niciodata in seama.
Nu valorezi in ochii tai atat cat ar trebui, desi iti place sa crezi ca esti Asul din jocul de carti, ca ai cea mai mare valoare ca tu, nu?, esti mereu cel care merita mai mult si mai mult.
Si totusi, sub privirile mele, vad cum te vinzi pe nimic, doar ca sa scapi de tine sau sa continui un joc, din incapatanare si nu pentru ca ai avea vreo alta motivatie logica, motivatii la care lucrezi atat de mult.
Eu inca astept momentul acela cand ai sa lasi gara jos, cand n-ai sa te mai vinzi oricui iti solicita asta, cand ai sa fii cine vrei sa fii nu cine ar trebui sa fii. Cand ai sa iti vinzi gandurile pentru ca vrei asta si nu pentru ca vrei sa capeti mila si totodata admiratia celor din jur ca apoi tot tu sa-i refuzi in viata ta si sa-ti demonstrezi cat de puternic si independent esti.
Si daca tot le vinzi, fa-le pe un pret bun. Alege-ti cumparatorul - si nu dupa usurinta cu care il gasesti.
Rareori am intalnit cate un personaj in viata mea care sa ma inspire atat in analizele mele interioare pentru ca am des senzatia ca imi scapi printre degete si acolo, undeva, e un inteles pe care pur si simplu nu am timp sa il vad. Si mai rar renunt la ideea de a intelege atat de usor precum renunt in ceea ce te priveste.
Pentru ca ma enervez foarte repede. Te vinzi cu prea mare usurinta oricui iti iese in cale si-ti gadila cat de putin orgoliul.
Nu ma intreba acum ce inteleg eu prin te vinzi prea usor caci n-am sa-ti raspund.
PS: Am ascultat prima data melodia aceasta in Absolut Love si m-a obsedat ca un fel de umbra, fara sa caut s-o ascult.
Aseara, la CineMaIubit, am auzit-o din nou, intr-un film. Si-am transformat umbra in realitate.
Nu te poti impiedica de prea multe ori de acelasi ciot fara sa-l bagi niciodata in seama.
11 dec. 2009
gesturi
Este ciudat cat de multa liniste aduce in viata noastra, a femeilor, un barbat care ne intereseaza, fie si in cel mai infim mod.
Cum poate schimba, chiar si pentru foarte putin timp, un gest frumos din partea cuiva de la care asteptam asta sau din partea caruia ni-l dormin.
Importanta lui in viata noastra insa se vede cu timpul. Si aici vorbesc foarte pragmatic. Cu cat dureaza mai putin efectul gestului sau frumos, cu atat este mai putin important sau cu atat mai putin ne intereseaza.
De aceea unele gesturi trec aproape neobservate in vietile noastre, desi, candva, ne-au adus un zambet frumos.
Iar alte gesturi, poate mai putin importante... ne marcheaza cu anii.
Cum poate schimba, chiar si pentru foarte putin timp, un gest frumos din partea cuiva de la care asteptam asta sau din partea caruia ni-l dormin.
Importanta lui in viata noastra insa se vede cu timpul. Si aici vorbesc foarte pragmatic. Cu cat dureaza mai putin efectul gestului sau frumos, cu atat este mai putin important sau cu atat mai putin ne intereseaza.
De aceea unele gesturi trec aproape neobservate in vietile noastre, desi, candva, ne-au adus un zambet frumos.
Iar alte gesturi, poate mai putin importante... ne marcheaza cu anii.
10 dec. 2009
nu stiu de ce fac asta.
n-ar trebui.
daca ar sti cei din jurul meu m-ar omora cu sfaturi asa nu.
asa ca ma ascund, dar tot fac asta.
fuck!
cand am sa ies cu adevarat din povestea asta?
n-ar trebui.
daca ar sti cei din jurul meu m-ar omora cu sfaturi asa nu.
asa ca ma ascund, dar tot fac asta.
fuck!
cand am sa ies cu adevarat din povestea asta?
9 dec. 2009
Obsesia de azi... si de maine, dar mai ales de ieri
Vasile Mardare - La despartire
Asculta mai multe audio Muzica
In ziua despartirii noastre,
cand as putea sa te jignesc,
prefer sa-ti spun ca pe-o iertare -
ca te-am iubit Dumnezeiesc.
Eu zilnic mi-am invins cu tine
chemarea propriului mormant
Dar vai, in fata ta, invinso
consimt sa ma declar infrant
N-am ce sa-ti explic
nu mai vreau nimic
dintr-o viata doar atata ne-a ramas..
Si-n acest final, noi paradoxal
facem nunta si botez si parastas
Ai fost prin voia mea printesa
peste-un intreg regat din timp
Ne-am cunoscut din intamplare
si tot asa ne despartim.
Ca un desert imi este fata
Intre cutremur si deochi
M-a prefacut intr-o epava
Furtuna lacrimii din ochi
N-am ce sa-ti explic
nu mai vreau nimic
dintr-o viata nici o clipa n-a ramas..
Si-n acest final, noi paradoxal
facem nunta si botez si parastas.
Si vai, parea ca e o gluma,
o cearta fara de motiv
Si vin juratii sa anunte
ca totu-i mort definitiv
Nu mai exista vindecare
Nici har intoarcerii-napoi
S-a spart si-i una cu nisipul
paharul setei dintre noi.
N-am ce sa-ti explic
nu mai vreau nimic
dintr-o viata doar atata ne-a ramas..
Si-n acest final, noi paradoxal
facem nunta si botez si parastas.
8 dec. 2009
iarna...
Sarbatorile de iarna imi aduc aminte atat de dureros de el.
Am fost de Mos Nicolae sa le cumpar colegelor de apartament dulciuri si nimicuri. Am vazut in supermarket banutii de ciocolata. Nu mi-am cumparat.
Mirosul de vin fiert si zapada ce are sa vina. Am sa invat sa patinez.
O sa imi iau un fular gros si niste manusi, sa-mi ascunda mainile. N-am sa le mai ascund in buzunarul nimanui.
Si-au sa vina sarbatorile si serile de acasa, din Istru. Si alte vremuri am trait si alt vin fiert va fi pe masa si alt miros de portocale si alta Milka cu mar si scortisoara. Alti oameni, alte ganduri.
Iarna imi aduce aminte atat de dureros de el. Si-mi pun intrebari a caror raspunsuri nu vreau sa le aflu.
Ma simt adesea singura, si ata nu ar fi o problema. M-am obisnuit cu sentimentul acesta, de a fi singur printre multi oameni. E greu de inteles, si mai greu de explicat.
Dar si mai greu e ca simt absenta a ceva. Bun sau rau, ceva ce ma facea sa vreau mai mult si mai mult. Si care nu ma speria de ce va fi, de iarna ce va veni sau de sarbatorile ce sunt aproape.
Acolo inca sunt lumini si frig si oameni pe patine. Si turta dulce, si vin fiert, si scortisoara si ciocolata.
Si alti oameni se bucura de ele, si altcineva viseaza si alta mana se incalzeste in alt buzunar...
Iar eu... eu nu stiu... ascult asta
Am fost de Mos Nicolae sa le cumpar colegelor de apartament dulciuri si nimicuri. Am vazut in supermarket banutii de ciocolata. Nu mi-am cumparat.
Mirosul de vin fiert si zapada ce are sa vina. Am sa invat sa patinez.
O sa imi iau un fular gros si niste manusi, sa-mi ascunda mainile. N-am sa le mai ascund in buzunarul nimanui.
Si-au sa vina sarbatorile si serile de acasa, din Istru. Si alte vremuri am trait si alt vin fiert va fi pe masa si alt miros de portocale si alta Milka cu mar si scortisoara. Alti oameni, alte ganduri.
Iarna imi aduce aminte atat de dureros de el. Si-mi pun intrebari a caror raspunsuri nu vreau sa le aflu.
Ma simt adesea singura, si ata nu ar fi o problema. M-am obisnuit cu sentimentul acesta, de a fi singur printre multi oameni. E greu de inteles, si mai greu de explicat.
Dar si mai greu e ca simt absenta a ceva. Bun sau rau, ceva ce ma facea sa vreau mai mult si mai mult. Si care nu ma speria de ce va fi, de iarna ce va veni sau de sarbatorile ce sunt aproape.
Acolo inca sunt lumini si frig si oameni pe patine. Si turta dulce, si vin fiert, si scortisoara si ciocolata.
Si alti oameni se bucura de ele, si altcineva viseaza si alta mana se incalzeste in alt buzunar...
Iar eu... eu nu stiu... ascult asta
7 dec. 2009
culori sterse
Pensula se intarise, nefolosita de atat de mult timp.
Acuarelele erau de piatra, nici apa si nici caldura nu le mai inmoaie.
Si totusi a luat o pensula, apoi a doua si apoi a treia.
Pe rand le-a inmuiat in apa, apoi a picurat pe culori.
Pagina era galbena, invechita. Dintr-un caiet care nici nu trebuia sa fie al ei, nimerise dintr-o intamplare. Cea caruia ii era destinat nu-l mai vroia...
Cerul l-a facut albastru, l-a vrut senin dar incet incet, pensula a desenat un cer cu nori. Cu nori albi, si cer albastru. Dar hartia... hartia era prea inchisa la culoare, iar cerul a devenit murdar. A desenat si un soare, dar si el a fost trist. Cine a zis ca soarele e portocaliu, sau rosu, sau galben? El a iesit caramiziu... Si-au venit nori peste razele murdare.
A urmat marea. A facut-o verde si gri si alba.. cu valuri, furioasa. Cu multa culoare, cu tuse, cu spuma marii si furia naturii.
A urmat o plaja, de-un galben la fel de murdar ca soarele... dar mai deschis. Fara pic de rosu.
A urmat un vapor. Negru, urat. Si-o silueta pe plaja care alearga spre o alta silueta, din mare... si niste urme de pasi.
Dar pensula s-a impotrivit. S-a inmuiat in griuri si a sters cele doua siluete. Una a prefacut-o in mare, alta in nisip. Si urmele le-a sters. Si-a ramas un fel de vant din afara paginii.. ce sterge tot ce a fost viu.
Culorile s-au murdarit pe rand, n-a vrut nici sa deschida negrul, dar a facut-o. Iar apa a rapas tulbure, de-un verde murdar... ca marea!
Acuarelele erau de piatra, nici apa si nici caldura nu le mai inmoaie.
Si totusi a luat o pensula, apoi a doua si apoi a treia.
Pe rand le-a inmuiat in apa, apoi a picurat pe culori.
Pagina era galbena, invechita. Dintr-un caiet care nici nu trebuia sa fie al ei, nimerise dintr-o intamplare. Cea caruia ii era destinat nu-l mai vroia...
Cerul l-a facut albastru, l-a vrut senin dar incet incet, pensula a desenat un cer cu nori. Cu nori albi, si cer albastru. Dar hartia... hartia era prea inchisa la culoare, iar cerul a devenit murdar. A desenat si un soare, dar si el a fost trist. Cine a zis ca soarele e portocaliu, sau rosu, sau galben? El a iesit caramiziu... Si-au venit nori peste razele murdare.
A urmat marea. A facut-o verde si gri si alba.. cu valuri, furioasa. Cu multa culoare, cu tuse, cu spuma marii si furia naturii.
A urmat o plaja, de-un galben la fel de murdar ca soarele... dar mai deschis. Fara pic de rosu.
A urmat un vapor. Negru, urat. Si-o silueta pe plaja care alearga spre o alta silueta, din mare... si niste urme de pasi.
Dar pensula s-a impotrivit. S-a inmuiat in griuri si a sters cele doua siluete. Una a prefacut-o in mare, alta in nisip. Si urmele le-a sters. Si-a ramas un fel de vant din afara paginii.. ce sterge tot ce a fost viu.
Culorile s-au murdarit pe rand, n-a vrut nici sa deschida negrul, dar a facut-o. Iar apa a rapas tulbure, de-un verde murdar... ca marea!
5 dec. 2009
La multi ani!!!
Si-mi doresc pentru tine sa intalnesti multi oameni frumosi in viata ta.
Care sa vada dincolo de o atitudine sau un gest si sa inteleaga si sa vada ce am vazut eu si sa te merite. Sa te merite si sa te invete si pe tine cat de multe meriti, pentru ca, de multe ori, tu uiti si ai nevoie ca cineva sa-ti aduca aminte.
Nu-ti doresc multe succese pentru ca stiu ca le vei avea oricum. Ai muncit pentru ele si va trebui doar sa le vezi atunci cand vor veni si sa intelegi ca sunt o rasplata pentru tot ce realizat pana acum.
Si-ti mai doresc oameni in jurul tau, si-ti doresc sa nu fugi de nimeni si mai ales de tine. Sa intelegi ca acolo, inauntru, e ceva frumos.
Si-ti doresc fericire. Multa, multa. Iti doresc sa traiesti acele momente in care simti cum cei din jur te iubesc. Si sa stii ca primesti asta ca un merit, nu ca un noroc.
Iar daca acum nu crezi in toate astea, o sa crezi intr-o zi.
Iti trebuie doar... mai multa incredere si un zambet larg care sta atat de bine pe chipul tau!
Iar cine zice ca nu poti sa te atasezi repede de un om pe care il cunosti de putin timp, se inseala! Eu cred in asta!
La multi ani!
Care sa vada dincolo de o atitudine sau un gest si sa inteleaga si sa vada ce am vazut eu si sa te merite. Sa te merite si sa te invete si pe tine cat de multe meriti, pentru ca, de multe ori, tu uiti si ai nevoie ca cineva sa-ti aduca aminte.
Nu-ti doresc multe succese pentru ca stiu ca le vei avea oricum. Ai muncit pentru ele si va trebui doar sa le vezi atunci cand vor veni si sa intelegi ca sunt o rasplata pentru tot ce realizat pana acum.
Si-ti mai doresc oameni in jurul tau, si-ti doresc sa nu fugi de nimeni si mai ales de tine. Sa intelegi ca acolo, inauntru, e ceva frumos.
Si-ti doresc fericire. Multa, multa. Iti doresc sa traiesti acele momente in care simti cum cei din jur te iubesc. Si sa stii ca primesti asta ca un merit, nu ca un noroc.
Iar daca acum nu crezi in toate astea, o sa crezi intr-o zi.
Iti trebuie doar... mai multa incredere si un zambet larg care sta atat de bine pe chipul tau!
Iar cine zice ca nu poti sa te atasezi repede de un om pe care il cunosti de putin timp, se inseala! Eu cred in asta!
La multi ani!
3 dec. 2009
but i still wanna try
Rodica e colega mea de birou.
Dupa cum stiti deja, eu nu ma duc prea des pe la birou. Dar daca se intampla sa ajung pe acolo si sa fiu trista, Rodica are grija mereu sa ma inveseleasca (saraca, ce-a mai patimit si cu asta).
Azi a incercat cu asta:
Dupa cum stiti deja, eu nu ma duc prea des pe la birou. Dar daca se intampla sa ajung pe acolo si sa fiu trista, Rodica are grija mereu sa ma inveseleasca (saraca, ce-a mai patimit si cu asta).
Azi a incercat cu asta:
mi-e frig si mi-e frica
Am cateva zile de cand mi-e frica.
Sufar de angoasa si o tot ascund, fug de ea, imi gonesc toate acele ganduri care stiu unde ma vor duce.
Am simtit brusc cum cad. Ma uitam intr-un punct fix si in mintea mea a inceput sa se deruleze o noapte de cosmar, o durere subita, incontrolabila, flash-uri care incercam sa le alung.
Ca un om disperat intr-un film de groaza, care alearga intr-un labirint incercand sa scape de toate umbrele care il urmaresc asa fugeam eu de mintea mea. Imi impuneam: repede, repede, trebuie sa gasesc ceva, altceva la care sa ma gandesc, repede, cauta, gaseste, trebuie sa fie ceva frumos, ceva vesel in mintea ta, trebuie sa te agati de ceva.
M-am calmat in acel moment dar imi dau seama ca la fiecare iesire din labirint e o umbra si nu reusesc sa scap de ea. Si nu stiu cum sa fac.
In noaptea aceea am visat. M-am intalnit cu fantomele mele in vis, dar erau binevoitoare si era liniste acolo. Cand m-am trezit erau tot acolo, doar ca nu ma mai puteam apropia de ele.
Mi-e frig si mi-e frica. As vrea sa ma ascund, nu vreau sa mai stiu nimic de ele si nici ele de mine.
As vrea sa pot sa ma revolt si eu, dar ma simt mica si neinsemnata si-mi dau seama ca revoltele mele n-ar mai avea nici o valoare.
Simt cum ma strang peretii si nu mai stiu cum sa-mi controlez gandurile, cum sa fac sa nu le las sa se duca acolo. Imi caut micile bucurii si nu le mai gasesc, imi caut alte zari si alte sperante, alti oameni care ma inveselesc mereu dar simt ca pur si simplu acum nu mai au importanta.
Mi-e atat de frica si de frig si sete si-as vrea sa dispara totul.
As vrea macar acum sa am dreptul sa-mi plang de mila, sa-mi plang pierderea, sa pot sa strig, sa ma lovesc cu capul de pereti, sa sparg farfurii, dar nu pot sa fac nimic. Sunt inchisa intr-o cusca din care nu gasesc iesirea.
Ma zbat, dar nu am nici un drept.
Sunt ultimul om, ultima farama din ce a mai ramas din mine si-as vrea sa fug.
Sufar de angoasa si o tot ascund, fug de ea, imi gonesc toate acele ganduri care stiu unde ma vor duce.
Am simtit brusc cum cad. Ma uitam intr-un punct fix si in mintea mea a inceput sa se deruleze o noapte de cosmar, o durere subita, incontrolabila, flash-uri care incercam sa le alung.
Ca un om disperat intr-un film de groaza, care alearga intr-un labirint incercand sa scape de toate umbrele care il urmaresc asa fugeam eu de mintea mea. Imi impuneam: repede, repede, trebuie sa gasesc ceva, altceva la care sa ma gandesc, repede, cauta, gaseste, trebuie sa fie ceva frumos, ceva vesel in mintea ta, trebuie sa te agati de ceva.
M-am calmat in acel moment dar imi dau seama ca la fiecare iesire din labirint e o umbra si nu reusesc sa scap de ea. Si nu stiu cum sa fac.
In noaptea aceea am visat. M-am intalnit cu fantomele mele in vis, dar erau binevoitoare si era liniste acolo. Cand m-am trezit erau tot acolo, doar ca nu ma mai puteam apropia de ele.
Mi-e frig si mi-e frica. As vrea sa ma ascund, nu vreau sa mai stiu nimic de ele si nici ele de mine.
As vrea sa pot sa ma revolt si eu, dar ma simt mica si neinsemnata si-mi dau seama ca revoltele mele n-ar mai avea nici o valoare.
Simt cum ma strang peretii si nu mai stiu cum sa-mi controlez gandurile, cum sa fac sa nu le las sa se duca acolo. Imi caut micile bucurii si nu le mai gasesc, imi caut alte zari si alte sperante, alti oameni care ma inveselesc mereu dar simt ca pur si simplu acum nu mai au importanta.
Mi-e atat de frica si de frig si sete si-as vrea sa dispara totul.
As vrea macar acum sa am dreptul sa-mi plang de mila, sa-mi plang pierderea, sa pot sa strig, sa ma lovesc cu capul de pereti, sa sparg farfurii, dar nu pot sa fac nimic. Sunt inchisa intr-o cusca din care nu gasesc iesirea.
Ma zbat, dar nu am nici un drept.
Sunt ultimul om, ultima farama din ce a mai ramas din mine si-as vrea sa fug.
1 dec. 2009
30 nov. 2009
si vine iarna
Cand ai sa-mi strangi mana pentru prima oara am sa stiu.
Si-am sa zambesc doar din coltul drept al buzei de jos. Nu, nu am sa fiu hidoasa, caci zambetul vine din suflet.
Pana la sfarsitul anului am sa invat sa patinez.
Asta va fi inca o lupta castigata cu o fantoma a trecutului.
Mi-am downloadat Lord of The Rings. Complet. Si am sa ma uit asa, la toate, fara oprire. Imi trebuie doar putin timp.
Si cum spuneam, timpul nu-l ai, ti-l faci.
Inca o lupta castigata.
Multumesc, multumesc.
Hei!
Cand ai sa ma inviti la cafeaua aia? Da, stiu, eu nu beau cafea. Dar ador mirosul ei.
Si-mi place ciocolata calda. Si ceaiul. Pe soptite.
Si zambetele vinovate, si sufletele usore.
Si-am sa zambesc doar din coltul drept al buzei de jos. Nu, nu am sa fiu hidoasa, caci zambetul vine din suflet.
Pana la sfarsitul anului am sa invat sa patinez.
Asta va fi inca o lupta castigata cu o fantoma a trecutului.
Mi-am downloadat Lord of The Rings. Complet. Si am sa ma uit asa, la toate, fara oprire. Imi trebuie doar putin timp.
Si cum spuneam, timpul nu-l ai, ti-l faci.
Inca o lupta castigata.
Multumesc, multumesc.
Hei!
Cand ai sa ma inviti la cafeaua aia? Da, stiu, eu nu beau cafea. Dar ador mirosul ei.
Si-mi place ciocolata calda. Si ceaiul. Pe soptite.
Si zambetele vinovate, si sufletele usore.
intr-o zi
Intr-o zi are sa te paraseasca, caci intr-o zi va intelege.
Va sti ca nu ai iubit-o asa cum ar fi meritat in tot acest timp si ca a fost doar un surogat.
Va pleca din viata ta si nici macar nu vei avea cum sa anticipezi momentul. Cand vei gasi casa goala vei intelege si te va durea. Atat de rau incat te vei intreba daca nu cumva in tot acest timp ai gresit si daca vei mai putea trai fara ea in viata ta.
Nu vei face nici un gest sa o aduci inapoi.
Va fi prea tarziu. Si acum este.
Va sti ca nu ai iubit-o asa cum ar fi meritat in tot acest timp si ca a fost doar un surogat.
Va pleca din viata ta si nici macar nu vei avea cum sa anticipezi momentul. Cand vei gasi casa goala vei intelege si te va durea. Atat de rau incat te vei intreba daca nu cumva in tot acest timp ai gresit si daca vei mai putea trai fara ea in viata ta.
Nu vei face nici un gest sa o aduci inapoi.
Va fi prea tarziu. Si acum este.
27 nov. 2009
si as da totul totul, si locul meu din Rai
O camera micuta, dar de prieteni plina...
... si-aveau si foc in suflet, si-n ochi aveau lumina!
... si-aveau si foc in suflet, si-n ochi aveau lumina!
25 nov. 2009
n-am titlu pentru postul asta
... si-a intors din nou fata spre trecut si i-a privit.
I-a fost mila si ciuda, s-a intrebat, dar doar in gand acum.
Acum nu mai are nici un drept. De parca ar fi avut candva...
si acum stau si ma gandesc: oare pana unde merge mila, unde incepe sentimentul de a-ti fi drag si unde incepe dragostea?
I-a fost mila si ciuda, s-a intrebat, dar doar in gand acum.
Acum nu mai are nici un drept. De parca ar fi avut candva...
si acum stau si ma gandesc: oare pana unde merge mila, unde incepe sentimentul de a-ti fi drag si unde incepe dragostea?
21 nov. 2009
cu tine-n gand
M-am trezit dimineata cu tine'n gand.
Fara sa te visez sau sa vorbesc despre tine...
Asa, pur si simplu. M-am trezit gandindu-ma, de nicaieri.
Si mi-am spus ca e bine ca a fost asa.
Daca m-ai fi iubit asa cum am facut-o eu, am fi sfarsit prin a fi un cuplu de ala, de mall poate.
Ne-am fi trait zilele la fel, intre servici si timp liber putin, am fi locuit impreuna intr-un apartament cu chirie sau intr-o camera mica, am fi visat la locul nostru, intr-o zi, ne-am fi plans ca nu avem suficient de multi bani ca visul nostru sa devina real, intr-o zi.
Ne-am fi dus impreuna la cumparaturi, am fi gatit impreuna, am fi dormit "de pranz". Lucruri frumoase, dar doar atata timp cat nu deveau obicei si n-am mai fi stiut sa le apreciem. Te-ar fi deranjat ca stau prea mult la telefon, m-ar fi deranjat ca stai prea mult la calculator.
Am fi facut acele lucruri banale care atat de mult le-am dorit candva. Dar care, repetate la infinit ar fi facut din noi doi iubiti obisnuiti, plictisiti. Te-ai gandit sa ma inseli, m-as fi gandit la vechi iubiri. Ai fi vorbit cu vechi iubiri pe ascuns, as fi visat la alte clipe.
Nu ti-ar mai fi placut parul meu, zambetul meu ar fi devenit tot mai trist.
E mai bine.
As vrea doar sa taci, sa nu-ti para rau, sa ma pastrezi ca pe acea iubire ascunsa care ar fi putut fi totul, dar n-a fost nimic. Ca acel vis de care ne-ar fi fost frica.
Nici macar nu stiu daca te-am iubit cu adevarat. Am crezut intr-un vis.
Stiam sentimentul, l-am mai avut.
Doar ca... langa tine... si doar langa tine am indraznit sa cred. E ciudat, dar chiar ma vedeam in viata aia monotona si obisnuita. Stiam cum ar fi diminetile, si noptile, si duminicile... stiam toate astea si nu-mi era frica de ele.
Niciodata n-am indraznit sa visez atat cat am visat cu tine... si chiar daca am fi fost ca toti ceilalti mie imi plavce sa cred ca totusi am fi reusit.
Dar da, ai dreptate. Decat sa esuam. Poate e mai bine
Fara sa te visez sau sa vorbesc despre tine...
Asa, pur si simplu. M-am trezit gandindu-ma, de nicaieri.
Si mi-am spus ca e bine ca a fost asa.
Daca m-ai fi iubit asa cum am facut-o eu, am fi sfarsit prin a fi un cuplu de ala, de mall poate.
Ne-am fi trait zilele la fel, intre servici si timp liber putin, am fi locuit impreuna intr-un apartament cu chirie sau intr-o camera mica, am fi visat la locul nostru, intr-o zi, ne-am fi plans ca nu avem suficient de multi bani ca visul nostru sa devina real, intr-o zi.
Ne-am fi dus impreuna la cumparaturi, am fi gatit impreuna, am fi dormit "de pranz". Lucruri frumoase, dar doar atata timp cat nu deveau obicei si n-am mai fi stiut sa le apreciem. Te-ar fi deranjat ca stau prea mult la telefon, m-ar fi deranjat ca stai prea mult la calculator.
Am fi facut acele lucruri banale care atat de mult le-am dorit candva. Dar care, repetate la infinit ar fi facut din noi doi iubiti obisnuiti, plictisiti. Te-ai gandit sa ma inseli, m-as fi gandit la vechi iubiri. Ai fi vorbit cu vechi iubiri pe ascuns, as fi visat la alte clipe.
Nu ti-ar mai fi placut parul meu, zambetul meu ar fi devenit tot mai trist.
E mai bine.
As vrea doar sa taci, sa nu-ti para rau, sa ma pastrezi ca pe acea iubire ascunsa care ar fi putut fi totul, dar n-a fost nimic. Ca acel vis de care ne-ar fi fost frica.
Nici macar nu stiu daca te-am iubit cu adevarat. Am crezut intr-un vis.
Stiam sentimentul, l-am mai avut.
Doar ca... langa tine... si doar langa tine am indraznit sa cred. E ciudat, dar chiar ma vedeam in viata aia monotona si obisnuita. Stiam cum ar fi diminetile, si noptile, si duminicile... stiam toate astea si nu-mi era frica de ele.
Niciodata n-am indraznit sa visez atat cat am visat cu tine... si chiar daca am fi fost ca toti ceilalti mie imi plavce sa cred ca totusi am fi reusit.
Dar da, ai dreptate. Decat sa esuam. Poate e mai bine
20 nov. 2009
18 nov. 2009
Absolut Love
Aseara am fost la teatru. La Absolut Love, in caz ca l-ati vazut deja.
E o piesa tare draguta, o productie independenta si se tine cam o data pe luna in podul de la La Scena. Uneori, cand vine sponsorul si le mai da niste bani, il mai tin in cate un bar, unde se bea apoi pana dimineata... sau asa sper eu sa fie, caci am sa imi doresc sa mai merg cel putin o data la piesa asta. Statio linistiti, nu sunt alcoolica, dar parca ai avea nevoie de o vodka dupa piesa.
Sunt doua personaje. Un el si o ea. Au fost amanti un an de zile. Acum 10 ani. El era intr-o relatie, ea era maritata cu un om bogat. Un mare magnat... al bicicletelor! Intr-o zi ea a plecat. De tot.
Iau cina in camera ei de hotel. Dupa 10 ani. In fine, n-am sa zic ce se intampla, ca trebuie sa vedeti si voi piesa.
M-a impresionat cam tot ce am vazut.
Imi plac personajele. Cum evolueaza, cum isi ascund fricile si emotiile, cum evolueaza sau involueaza, cum trec de la o stare la alta.
El, adica Marin Grigore, e sigur pe el si zemflematic. Genul de barbat cu succes la femei, cu acea siguranta care ti-o da frumusetea exterioara si lunga lista de cuceriri. Sta relaxat, bea sampanie, dar e cumpatat. E sigur de ce se va intampla, are replici de genul "stim amandoi, doar tu ai ales sa luam cina in camera de hotel, puteam iesi la restaurant", e cuceritor si bogat in cuvinte.
Ea, adica Andreea Gramoşteanu e speriata, se balbaie, isi framanta mainile, bea mult mai des si mai mult, se agita prin camera, o face pe-a gazda perfecta, tradand nelinistea. Gesturi de acelea simple in care m-am regasit: e emotionata asteptand sa vada daca lui ii place mancarea (pe care a comandat-o, nici macar nu a gatit-o ea), isi pierde des mana prin par, impune reguli: intai povestesti tu, eu mananc si cand termini mananci si eu povestesc
El e barbat, e un fel de Don Juan si repereaza foarte usor gesturile astea, ba, mai mult, e cumva crud si i le analizeaza pe fata. Stie ca puterea e la el.
Asa... lasand amanuntele, foarte interesant mi se pare modul in care se transforma personajele. Parca in fiecare din cei doi se ascund alti oameni care se schimba, de la o stare de alta. Stari oarecum intrerupte de niste imagini de pe fundal. Fiecare personaj intruchipeaza de fapt cam 3 caractere. El devine frico, nervos, implora chiar, ea devine uneori chiar indiferenta: "Da, am vrut sa mi-o trag in seara asta", fiecare ascunzand de fapt altceva.
Dupa atat de mult timp descopera lucruri de atunci, isi dau seama ca ar fi putut fi impreuna pentru totdeauna dar... poate timeingul nu a fost potrivit (as vrea sa folosesc un cuvant romanesc, dar nu prea imi iese), sau poate orgoliile au fost prea mari, sau circumstantele... Te rascoleste toata aceasta poveste, iti este mila de ei, ti-ai dori sa ramana impreuna dar ti-ai dori sa plece fiecare in drumul lui. N-am sa va zic nici daca o fac sau nu.
E o piesa care pe mine m-a rascolit mult, de asta am tinut sa povestesc despre ea. Si ma chinui de dimineata sa povestesc despre ea, este ora 16.00 deja.
Ma intreb cum ar fi ca eu sa fiu in locul ei peste 10 ani. Si te face sa rascolesti trecutul, sa-l gasesti pe acela alaturi de care sa ai o astfel de cina. Si te intrebi daca alegerile pe care le-ai facut sunt cele corecte.
Ea ii spune lui la un moment dat ceva foarte interesant. Sotia lui, cea care ii era doar iubita cand ei doi erau amanti, e o femeie de cariera. Foarte preocupata de profesie si mai putin de sot si copil. Dar e liniste asa in casa lor. Ea vine cu o ipoteza: s-a gandit el oare vreodata ca poate acesta este modul ei de a se razbuna? Femeile sunt rele si nu uita niciodata cu adevarat, asta n-am cum sa o neg. Si daca ea a preferat raceala asta si distanta dintre eio pentru a-l pedepsi pentru toti anii in care el nu a iubit-o suficient, ea a stiut dar niciodata nu a recunoscut-o cu voce tare.
Si ei niciodata nu si-au spus "te iubesc"... si-au promis lucruri frumoase, pe care si le spun amantii. Si pe care nu le crezi niciodata, pentru ca sunt cuvinte care si le spun amantii si nu stii ce si cat trebuie sa crezi.
In lumea reala, nici macar amantii nu mai au curajul de a spune lucruri. Le e prea frica...
La sfarsitul piesei m-am dat de gol... fata de mine si fata de cei cu care am fost acolo. Reactia mea a fost: "A lasat pe masa doua pahare la fel... nu se face asta niciodata!"
E o piesa tare draguta, o productie independenta si se tine cam o data pe luna in podul de la La Scena. Uneori, cand vine sponsorul si le mai da niste bani, il mai tin in cate un bar, unde se bea apoi pana dimineata... sau asa sper eu sa fie, caci am sa imi doresc sa mai merg cel putin o data la piesa asta. Statio linistiti, nu sunt alcoolica, dar parca ai avea nevoie de o vodka dupa piesa.
Sunt doua personaje. Un el si o ea. Au fost amanti un an de zile. Acum 10 ani. El era intr-o relatie, ea era maritata cu un om bogat. Un mare magnat... al bicicletelor! Intr-o zi ea a plecat. De tot.
Iau cina in camera ei de hotel. Dupa 10 ani. In fine, n-am sa zic ce se intampla, ca trebuie sa vedeti si voi piesa.
M-a impresionat cam tot ce am vazut.
Imi plac personajele. Cum evolueaza, cum isi ascund fricile si emotiile, cum evolueaza sau involueaza, cum trec de la o stare la alta.
El, adica Marin Grigore, e sigur pe el si zemflematic. Genul de barbat cu succes la femei, cu acea siguranta care ti-o da frumusetea exterioara si lunga lista de cuceriri. Sta relaxat, bea sampanie, dar e cumpatat. E sigur de ce se va intampla, are replici de genul "stim amandoi, doar tu ai ales sa luam cina in camera de hotel, puteam iesi la restaurant", e cuceritor si bogat in cuvinte.
Ea, adica Andreea Gramoşteanu e speriata, se balbaie, isi framanta mainile, bea mult mai des si mai mult, se agita prin camera, o face pe-a gazda perfecta, tradand nelinistea. Gesturi de acelea simple in care m-am regasit: e emotionata asteptand sa vada daca lui ii place mancarea (pe care a comandat-o, nici macar nu a gatit-o ea), isi pierde des mana prin par, impune reguli: intai povestesti tu, eu mananc si cand termini mananci si eu povestesc
El e barbat, e un fel de Don Juan si repereaza foarte usor gesturile astea, ba, mai mult, e cumva crud si i le analizeaza pe fata. Stie ca puterea e la el.
Asa... lasand amanuntele, foarte interesant mi se pare modul in care se transforma personajele. Parca in fiecare din cei doi se ascund alti oameni care se schimba, de la o stare de alta. Stari oarecum intrerupte de niste imagini de pe fundal. Fiecare personaj intruchipeaza de fapt cam 3 caractere. El devine frico, nervos, implora chiar, ea devine uneori chiar indiferenta: "Da, am vrut sa mi-o trag in seara asta", fiecare ascunzand de fapt altceva.
Dupa atat de mult timp descopera lucruri de atunci, isi dau seama ca ar fi putut fi impreuna pentru totdeauna dar... poate timeingul nu a fost potrivit (as vrea sa folosesc un cuvant romanesc, dar nu prea imi iese), sau poate orgoliile au fost prea mari, sau circumstantele... Te rascoleste toata aceasta poveste, iti este mila de ei, ti-ai dori sa ramana impreuna dar ti-ai dori sa plece fiecare in drumul lui. N-am sa va zic nici daca o fac sau nu.
E o piesa care pe mine m-a rascolit mult, de asta am tinut sa povestesc despre ea. Si ma chinui de dimineata sa povestesc despre ea, este ora 16.00 deja.
Ma intreb cum ar fi ca eu sa fiu in locul ei peste 10 ani. Si te face sa rascolesti trecutul, sa-l gasesti pe acela alaturi de care sa ai o astfel de cina. Si te intrebi daca alegerile pe care le-ai facut sunt cele corecte.
Ea ii spune lui la un moment dat ceva foarte interesant. Sotia lui, cea care ii era doar iubita cand ei doi erau amanti, e o femeie de cariera. Foarte preocupata de profesie si mai putin de sot si copil. Dar e liniste asa in casa lor. Ea vine cu o ipoteza: s-a gandit el oare vreodata ca poate acesta este modul ei de a se razbuna? Femeile sunt rele si nu uita niciodata cu adevarat, asta n-am cum sa o neg. Si daca ea a preferat raceala asta si distanta dintre eio pentru a-l pedepsi pentru toti anii in care el nu a iubit-o suficient, ea a stiut dar niciodata nu a recunoscut-o cu voce tare.
Si ei niciodata nu si-au spus "te iubesc"... si-au promis lucruri frumoase, pe care si le spun amantii. Si pe care nu le crezi niciodata, pentru ca sunt cuvinte care si le spun amantii si nu stii ce si cat trebuie sa crezi.
In lumea reala, nici macar amantii nu mai au curajul de a spune lucruri. Le e prea frica...
La sfarsitul piesei m-am dat de gol... fata de mine si fata de cei cu care am fost acolo. Reactia mea a fost: "A lasat pe masa doua pahare la fel... nu se face asta niciodata!"
15 nov. 2009
99 de lucruri despre mine...
Am luat o leapsa de la Bee, asta pentru ca mi s-a parut al naibii de provocator: "99 dde lucruri despre mine"
Bine, poate si pentru ca trebuie sa recunosc ca imi place sa vorbesc despre mine
99. imi plac serialele usoare, cu adolescenti
98. acum ma uit la Greek
97. cand eram in liceu aveam unghii negre si uneori par verde
96. am fost indragostita de cel mai bun prieten
95. imi place mirosul de pepene galben
94. nu-mi plac maslinele
93. imi plac narcisele
92. sunt alintata
91. si complexata
90. imi doresc ca intr-o zi sa scriu o carte
89. nu fac nimic pentru asta
88. am fixuri
87. pot deveni enervanta
86. am aere de sefa
85. imi plac complimentele
84. si sa primesc flori (ultimul an a fost destul de norocos)
83. ador muzica folk
82. imi plac pisicile
81. ma fascineaza barbatii cu tendinte depresive
80. sunt delasatoare
79. am crescut la bunici
78. asta a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat
77. nu am o relatie apropiata cu familia
76. sunt geloasa uneori pe familiile celor din jur
75. imi place muntele
74. nu-mi plac locurile cu prea multi oameni
73. sunt geloasa
72. nu stiu sa inot
71. stiu sa fac rapel
70. nu stiu sa skiez
69. sunt legata de trecut
68. imi plac lucrurile colorate
67. era o perioada in care ma imbracam doar in negru
66. prietena mea cea mai draga poarta acelasi nume ca si mine
65. desi nu-mi plac persoanele pe care le cheama tot Monica
64. cativa oameni dragi imi spun Moni
63. si acest lucru ma emotioneaza de fiecare data
62. ei nu stiu asta
61. Sau nu stiau... pana acum
60. mamele celor din jur ma iubesc
59. am facut ecologie
58. speologie
57. si astronomie
56. mi-am dorit sa ma fac actrita de teatru
55. imi placea pe scena, mai ales partea cu aplauzele
54. ma uit la Dansez pentru tine
53. uneori mai si plang, dar nu mai ziceti la nimeni
52. o data am plans si la Surprize Surprize (nu ma uitam si la asta, am dat intamplator. Pe cuvant)
51. nu am fost niciodata o eleva silitoare
50. am luar premiul I doar in clasa I
49. in clasa a VIII-a am avut media 8 la purtare, ai mei n-au stiut niciodata asta
48. au stiut insa ca am avut 9 pe primul semestru, tot la purtare
47. m-am apucat de fumat in clasa a VII-a, m-am lasat intr-a IX-a si acum fumez iar
46. nu-mi doresc sa am un copil ca mine la pubertate
45. am avut primul prieten la 13 ani jumatate
44. cand eram mica furam masinute de la rusi, din Bazar
43. imi place Minulescu
42. cartea mea favorita e Marele Singuratic de Marin Preda (si da, am facut marele pacat de a scrie inainte Liviu rebreanu - mersi, Rox)
41. mi-ar placea sa fiu mai citita
40. si sa am mai multa cultura muzicala
39. sa vorbesc engleza corect
38. sunt dependenta de calculator
37. am fost "cealalta femeie"
36. imi place sa incerc sa rezolv problemele altora
35. de fapt sunt experta in asta
34. uneori gresesc incarcandu-ma cu ele
33. imi place sa fac topuri
32. urasc oamenii care nu isi stiu prioritatile
31. visez sa duc o viata gen "Heidi, fetita muntilor"
30. sunt o romantica
29. mi-a placut intodeauna sa par puternica si sigura pe mine
28. ma enervez usor
27. imi place sa stiu ca undeva e cineva care se gandeste la mine
26. nu am stiut niciodata sa raspund la "te iubesc" decat in gluma
25. imi plac focurile de tabara
24. imi plac oamenii care stiu sa cante la chitara
23. mi-e frica de dentist
22. imi place sa raman singura acasa
21. cand sunt singura, casa e dezastru, a se citi dezordine
20. mi-ar placea sa am o ceainarie cu cactusi in geam
19. uneori ma gandesc ca mi-ar fi placut sa fiu farmacista
18. visez la finaluri fericite
17. mi-e frica de singuratate
16. vreau sa am un copil candva
15. o fetita draguta cu parul negru si carlionti
14. pana acum putin timp nu-mi placeau copiii
13. imi iubesc orasul natal
12. imi place sa vad fetze cunoscute pe strada
11. vreau sa stiu povestile celor din jur
10. uneori as vrea sa ma mut in alta tara
9. as vrea sa am sansa de a o lua de la inceput... cam de pe la 14 ani, asa
8. nu as schimba foarte multe lucruri, dar cateva ar fi esentiale
7. aseara mi-am dat unghiile cu oja foarte roz, la lumina lumanarii
6. simt ca am aberat mult in aceste 99 de puncte
5. ii mint prea mult pe cei din jur ca sa nu fiu vulnerabila
4. imi este foarte teama de penibil
3. am o pasiune pentru cercei
2. imi doresc sa ma mut la Sibiu
1. imi doresc o casa mare in care sa locuiasca toti prietenii mei
Bine, poate si pentru ca trebuie sa recunosc ca imi place sa vorbesc despre mine
99. imi plac serialele usoare, cu adolescenti
98. acum ma uit la Greek
97. cand eram in liceu aveam unghii negre si uneori par verde
96. am fost indragostita de cel mai bun prieten
95. imi place mirosul de pepene galben
94. nu-mi plac maslinele
93. imi plac narcisele
92. sunt alintata
91. si complexata
90. imi doresc ca intr-o zi sa scriu o carte
89. nu fac nimic pentru asta
88. am fixuri
87. pot deveni enervanta
86. am aere de sefa
85. imi plac complimentele
84. si sa primesc flori (ultimul an a fost destul de norocos)
83. ador muzica folk
82. imi plac pisicile
81. ma fascineaza barbatii cu tendinte depresive
80. sunt delasatoare
79. am crescut la bunici
78. asta a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat
77. nu am o relatie apropiata cu familia
76. sunt geloasa uneori pe familiile celor din jur
75. imi place muntele
74. nu-mi plac locurile cu prea multi oameni
73. sunt geloasa
72. nu stiu sa inot
71. stiu sa fac rapel
70. nu stiu sa skiez
69. sunt legata de trecut
68. imi plac lucrurile colorate
67. era o perioada in care ma imbracam doar in negru
66. prietena mea cea mai draga poarta acelasi nume ca si mine
65. desi nu-mi plac persoanele pe care le cheama tot Monica
64. cativa oameni dragi imi spun Moni
63. si acest lucru ma emotioneaza de fiecare data
62. ei nu stiu asta
61. Sau nu stiau... pana acum
60. mamele celor din jur ma iubesc
59. am facut ecologie
58. speologie
57. si astronomie
56. mi-am dorit sa ma fac actrita de teatru
55. imi placea pe scena, mai ales partea cu aplauzele
54. ma uit la Dansez pentru tine
53. uneori mai si plang, dar nu mai ziceti la nimeni
52. o data am plans si la Surprize Surprize (nu ma uitam si la asta, am dat intamplator. Pe cuvant)
51. nu am fost niciodata o eleva silitoare
50. am luar premiul I doar in clasa I
49. in clasa a VIII-a am avut media 8 la purtare, ai mei n-au stiut niciodata asta
48. au stiut insa ca am avut 9 pe primul semestru, tot la purtare
47. m-am apucat de fumat in clasa a VII-a, m-am lasat intr-a IX-a si acum fumez iar
46. nu-mi doresc sa am un copil ca mine la pubertate
45. am avut primul prieten la 13 ani jumatate
44. cand eram mica furam masinute de la rusi, din Bazar
43. imi place Minulescu
42. cartea mea favorita e Marele Singuratic de Marin Preda (si da, am facut marele pacat de a scrie inainte Liviu rebreanu - mersi, Rox)
41. mi-ar placea sa fiu mai citita
40. si sa am mai multa cultura muzicala
39. sa vorbesc engleza corect
38. sunt dependenta de calculator
37. am fost "cealalta femeie"
36. imi place sa incerc sa rezolv problemele altora
35. de fapt sunt experta in asta
34. uneori gresesc incarcandu-ma cu ele
33. imi place sa fac topuri
32. urasc oamenii care nu isi stiu prioritatile
31. visez sa duc o viata gen "Heidi, fetita muntilor"
30. sunt o romantica
29. mi-a placut intodeauna sa par puternica si sigura pe mine
28. ma enervez usor
27. imi place sa stiu ca undeva e cineva care se gandeste la mine
26. nu am stiut niciodata sa raspund la "te iubesc" decat in gluma
25. imi plac focurile de tabara
24. imi plac oamenii care stiu sa cante la chitara
23. mi-e frica de dentist
22. imi place sa raman singura acasa
21. cand sunt singura, casa e dezastru, a se citi dezordine
20. mi-ar placea sa am o ceainarie cu cactusi in geam
19. uneori ma gandesc ca mi-ar fi placut sa fiu farmacista
18. visez la finaluri fericite
17. mi-e frica de singuratate
16. vreau sa am un copil candva
15. o fetita draguta cu parul negru si carlionti
14. pana acum putin timp nu-mi placeau copiii
13. imi iubesc orasul natal
12. imi place sa vad fetze cunoscute pe strada
11. vreau sa stiu povestile celor din jur
10. uneori as vrea sa ma mut in alta tara
9. as vrea sa am sansa de a o lua de la inceput... cam de pe la 14 ani, asa
8. nu as schimba foarte multe lucruri, dar cateva ar fi esentiale
7. aseara mi-am dat unghiile cu oja foarte roz, la lumina lumanarii
6. simt ca am aberat mult in aceste 99 de puncte
5. ii mint prea mult pe cei din jur ca sa nu fiu vulnerabila
4. imi este foarte teama de penibil
3. am o pasiune pentru cercei
2. imi doresc sa ma mut la Sibiu
1. imi doresc o casa mare in care sa locuiasca toti prietenii mei
Acum stiu...
Abia acum stiu... atunci nu realizam.
Abia acum stiu ca am fost in pragul nebuniei. Nici cei din jur care se agitau pentru mine caci stiau ca nu sunt in regula nu au sesizat gravitatea situatiei.
Am fost atat de aproape de a face greseala, am calcat uneori pragul si am dus totul la extrem.
Nu caut nici acum cauza, nu vreau nici macar sa stiu. Nu e vina nimanui, n-am sa caut acuzati, doar eu singura am fost cea care mi-am crosetat panza de paianjen in care apoi m-am inecat.
Nu stiu cand a inceput si nici cand s-a terminat, desi finalul a fost brusc si violent. Eu nu am fost niciodata o persoana violenta, decat, poate, uneori in limbaj. Nimic serios...
A fost ca o gaura, o numeam uneori prapastie. Dar habar nu aveam cat de adanca era si cat de intuneric era acolo. Nu ma mir ca mi-au mers lucrurile atat de rau atunci, mi-e frica chiar sa citesc ce scriam atunci, pentru ca toate imi aduc aerul acela in prezent.
Ca sa dau reteta unui prezent mai bun, nu o am. Am zis de multe ori STOP si am luat-o de la capat de fiecare data. Si intr-o zi stop chiar a fost real. Poate ca repetitiile alea au avut si ele un scop.
Nici macar nu stiu de ce scriu acum postul asta. Pentru ca a fost din nou Blonda mea la mine, asa cum se intampla de mult si pentru ca in topata acea perioada mi-am gonit oamenii din jur si preferam sa ma inchid dupa o usa grea si neagra cu laptopul in brate decat sa vorbesc cu oameni.
Pentru cei care cred ca sunt acolo... solutia e o mare schimbare. Si nu ma refer la schimbarea frezei pentru fete, desi recunosc ca m-am si tuns atunci. Servici, casa, oras.
Si credeti-ma, desi pare un sacrificiu mare si va repetati ca nu merita, nu e asa. Merita, si merita pentru voi.
Eu m-am mutat exact in noaptea in care am zis stop. A fost o coincidenta, dar una fericita. Serviciul il pierdusem deja, dar am reusit sa ma concentrez mai mult asupra noului job, si am facut lucruri noi si frumoase.
Mi-am inchis atunci si blogul pentru vreo saptamana, era mai bine asa.
M-au ajutat cativa oameni carora nu le-am multumit niciodata pentru asta.
Krmesita, care a trebuit sa-mi suporte toate crizele post nebunie, Lavinica a carui post despre cine ce merita m-a ajutat sa imi dau seama ca totusi sunt constienta (si care, Lavinica habar nu avea cat de direct era pentru mine totul desi nu stia nimic despre mine...). Anei, care, intr-un mod violent uneori imi reamintea ca nu sunt ceea ce sunt.
Lui Ale, care a ajuns in viata mea aproape de final, atunci cand trebuia sa-mi revin si nu m-a lasat sa ma intorc in locul acela.
Sim, care, saraca, a fost mereu acolo, si in nebunie si in revenire si care sunt sigura ca de multe ori a fost in pragul de a renunta si a ma lasa sa ma dau singura cu capul, caci nu mai avea solutii pentru mine.
Lu' Cris care era sa inebuneasca cu mine, lu' Possa care m-a inveselit mereu cu glumele tampite uneori si cu revoltele trecatoare.
Fostelor mele colege de apartament, carora trebuie sa le cer mii de scuze, adusesem atmosfera in casa aceea la extrem, nu stiu cum ma mai suportau, caci eu nu ma mai suportam intre acei pereti.
Lu' Puiu, lu Zurly, lu' Rares, Iulia, colegii de birou cu ale lor "inima mea e un hotel" (Mihai) si glume cu masini in miez de noapte si "i do it like a truck", oameni care, constienti sau nu de ce mi se intampla, nestiind cauze sau motive, au stat pentru mine in picioare stiind doar ca ceva este in neregula si trebuie sa revina la normal.
Si sunt sigura ca mai sunt multi...
Dar las capitolul acela acolo, acum pot vorbi despre el si imi dau seama ca nu voi mai gasi calea de intoarcere desi, in nebunia mea, poate uneori o mai caut.
Abia acum stiu ca am fost in pragul nebuniei. Nici cei din jur care se agitau pentru mine caci stiau ca nu sunt in regula nu au sesizat gravitatea situatiei.
Am fost atat de aproape de a face greseala, am calcat uneori pragul si am dus totul la extrem.
Nu caut nici acum cauza, nu vreau nici macar sa stiu. Nu e vina nimanui, n-am sa caut acuzati, doar eu singura am fost cea care mi-am crosetat panza de paianjen in care apoi m-am inecat.
Nu stiu cand a inceput si nici cand s-a terminat, desi finalul a fost brusc si violent. Eu nu am fost niciodata o persoana violenta, decat, poate, uneori in limbaj. Nimic serios...
A fost ca o gaura, o numeam uneori prapastie. Dar habar nu aveam cat de adanca era si cat de intuneric era acolo. Nu ma mir ca mi-au mers lucrurile atat de rau atunci, mi-e frica chiar sa citesc ce scriam atunci, pentru ca toate imi aduc aerul acela in prezent.
Ca sa dau reteta unui prezent mai bun, nu o am. Am zis de multe ori STOP si am luat-o de la capat de fiecare data. Si intr-o zi stop chiar a fost real. Poate ca repetitiile alea au avut si ele un scop.
Nici macar nu stiu de ce scriu acum postul asta. Pentru ca a fost din nou Blonda mea la mine, asa cum se intampla de mult si pentru ca in topata acea perioada mi-am gonit oamenii din jur si preferam sa ma inchid dupa o usa grea si neagra cu laptopul in brate decat sa vorbesc cu oameni.
Pentru cei care cred ca sunt acolo... solutia e o mare schimbare. Si nu ma refer la schimbarea frezei pentru fete, desi recunosc ca m-am si tuns atunci. Servici, casa, oras.
Si credeti-ma, desi pare un sacrificiu mare si va repetati ca nu merita, nu e asa. Merita, si merita pentru voi.
Eu m-am mutat exact in noaptea in care am zis stop. A fost o coincidenta, dar una fericita. Serviciul il pierdusem deja, dar am reusit sa ma concentrez mai mult asupra noului job, si am facut lucruri noi si frumoase.
Mi-am inchis atunci si blogul pentru vreo saptamana, era mai bine asa.
M-au ajutat cativa oameni carora nu le-am multumit niciodata pentru asta.
Krmesita, care a trebuit sa-mi suporte toate crizele post nebunie, Lavinica a carui post despre cine ce merita m-a ajutat sa imi dau seama ca totusi sunt constienta (si care, Lavinica habar nu avea cat de direct era pentru mine totul desi nu stia nimic despre mine...). Anei, care, intr-un mod violent uneori imi reamintea ca nu sunt ceea ce sunt.
Lui Ale, care a ajuns in viata mea aproape de final, atunci cand trebuia sa-mi revin si nu m-a lasat sa ma intorc in locul acela.
Sim, care, saraca, a fost mereu acolo, si in nebunie si in revenire si care sunt sigura ca de multe ori a fost in pragul de a renunta si a ma lasa sa ma dau singura cu capul, caci nu mai avea solutii pentru mine.
Lu' Cris care era sa inebuneasca cu mine, lu' Possa care m-a inveselit mereu cu glumele tampite uneori si cu revoltele trecatoare.
Fostelor mele colege de apartament, carora trebuie sa le cer mii de scuze, adusesem atmosfera in casa aceea la extrem, nu stiu cum ma mai suportau, caci eu nu ma mai suportam intre acei pereti.
Lu' Puiu, lu Zurly, lu' Rares, Iulia, colegii de birou cu ale lor "inima mea e un hotel" (Mihai) si glume cu masini in miez de noapte si "i do it like a truck", oameni care, constienti sau nu de ce mi se intampla, nestiind cauze sau motive, au stat pentru mine in picioare stiind doar ca ceva este in neregula si trebuie sa revina la normal.
Si sunt sigura ca mai sunt multi...
Dar las capitolul acela acolo, acum pot vorbi despre el si imi dau seama ca nu voi mai gasi calea de intoarcere desi, in nebunia mea, poate uneori o mai caut.
12 nov. 2009
10 nov. 2009
... in multime
Ascunde-te in multime si fii ca toti ceilalti. Atunci nimeni n-o sa stie.
Nici macar ca tu ai fost al meu sau ca eu am fost a ta. Macar pentru o clipa, macar pentru un minut. Imi place sa cred ca atunci, in acel minut, nici unul din noi nu s-a gandit la altceva decat la celalalt. O minte goala.
Ascunde-te. Fii ca ei. Cumpara-ti o masina si poate o casa, ia-ti o iubita, am sa-mi iau si eu candva pe cineva, iesi seara uneori cu baietii la bere, plimba-te si fa-ti vacantele departe, ascunde-te acolo unde e mai multa lume.
Nu iesi singur pe strazi, uita plimbarile in parc in miez de noapte, uita toate acele locuri si acei oameni care i-ai adus in viata mea si pe care i-am adus in viata ta.
Uita acel cer si acea luna plina, uita copacii si bancile, uita corturile si muzica in surdina, totate acestea sunt doar copilarii.
Nimeni n-o sa stie. Nici macar ei, acei putini care ne-au ascuns.
Nu-ti fie frica... trebuie doar sa te ascunzi. Sa devii multimea.
Ai sa uiti intr-o zi ca eu am fost aceea ce radea mereu, ce-ti aducea un zambet si atunci cand nu credeai ca ai sa-l mai gasesti.
Uita ca am plans impreuna, uita ca am ras si ne-am tinut de mana. Nu, nu vreau sa fac versuri. Vreau doar sa uiti si sa fii la fel ca toti ceilalti, asa am sa reusesc si eu sa uit, caci eu n-am sa fiu niciodata parte din multime.
Eu sunt cea care rade cand altii plang si cea care e trista cand cei din jur se simt bine. Eu sunt lumina aia de luni dupa-amiaza si nu, nu mai sunt fara doar si poate a ta.
Eu sunt tot acolo, doar ca labirintul tau e prea complicat si n-ai sa gasesti iesirea spre mine. N-am sa astept aici sa vii, am sa cred in aceleasi lucruri. Tu n-ai sa mai crezi. Ai sa ai o viata frumoasa, normala, atat de normala incat ai sa te intrebi des unde sunt si cum ar fi fost daca...
Lumea ta e numeroasa si-ai sa te pierzi in ea. Si asa e cel mai bine, nu incerca sa mai fii uneori altfel. Nu are sens. Acela esti tu. Acel om la fel ca toti ceilalti, caruia multimea ii prieste. Ai sa ai o cariera de succes, ai sa ai doi copii frumosi si o sotie trista. Ai sa fii ingandurat des, dar nu e nimic, nu trebuie decat sa te concentrezi la serviciu-casa-familie-servici si tot asa.
O sa treaca viata pe langa tine, nu te pot minti ca nu va fi asa.
Ai sa uiti curand cum este sa fii cuprins de fiori.
Ai sa uiti curand cum e sa privesti un cer senin si sa simti cum linistea iti patrunde prin tot corpul si gandurile iti zboara atat de departe incat nici tu nu stii unde mai sunt, pentru ca nu-ti pasa.
Ai sa uiti cum e sa privesti un rasarit pe malul marii, caci n-ai sa te mai trezesti asa devreme, ai sa uiti cum e sa asculti doar vantul, cat de frumoasa e apa unei cascade sau cum e noaptea pe o partie plina de zapada.
Uita lucrurile simple, mai bine uita-te la un film, ia-ti un calculator mai performant, un home cinema poate, un mobil cu touch screen si viseaza doar... on line.
Eu am sa raman simpla cu micile mele bucurii din zambete si imbratisari si oameni dragi. Si n-am sa te mai imbratisez niciodata, nici daca am sa te intalnesc intr-o zi, intamplator... in multime!
Nici macar ca tu ai fost al meu sau ca eu am fost a ta. Macar pentru o clipa, macar pentru un minut. Imi place sa cred ca atunci, in acel minut, nici unul din noi nu s-a gandit la altceva decat la celalalt. O minte goala.
Ascunde-te. Fii ca ei. Cumpara-ti o masina si poate o casa, ia-ti o iubita, am sa-mi iau si eu candva pe cineva, iesi seara uneori cu baietii la bere, plimba-te si fa-ti vacantele departe, ascunde-te acolo unde e mai multa lume.
Nu iesi singur pe strazi, uita plimbarile in parc in miez de noapte, uita toate acele locuri si acei oameni care i-ai adus in viata mea si pe care i-am adus in viata ta.
Uita acel cer si acea luna plina, uita copacii si bancile, uita corturile si muzica in surdina, totate acestea sunt doar copilarii.
Nimeni n-o sa stie. Nici macar ei, acei putini care ne-au ascuns.
Nu-ti fie frica... trebuie doar sa te ascunzi. Sa devii multimea.
Ai sa uiti intr-o zi ca eu am fost aceea ce radea mereu, ce-ti aducea un zambet si atunci cand nu credeai ca ai sa-l mai gasesti.
Uita ca am plans impreuna, uita ca am ras si ne-am tinut de mana. Nu, nu vreau sa fac versuri. Vreau doar sa uiti si sa fii la fel ca toti ceilalti, asa am sa reusesc si eu sa uit, caci eu n-am sa fiu niciodata parte din multime.
Eu sunt cea care rade cand altii plang si cea care e trista cand cei din jur se simt bine. Eu sunt lumina aia de luni dupa-amiaza si nu, nu mai sunt fara doar si poate a ta.
Eu sunt tot acolo, doar ca labirintul tau e prea complicat si n-ai sa gasesti iesirea spre mine. N-am sa astept aici sa vii, am sa cred in aceleasi lucruri. Tu n-ai sa mai crezi. Ai sa ai o viata frumoasa, normala, atat de normala incat ai sa te intrebi des unde sunt si cum ar fi fost daca...
Lumea ta e numeroasa si-ai sa te pierzi in ea. Si asa e cel mai bine, nu incerca sa mai fii uneori altfel. Nu are sens. Acela esti tu. Acel om la fel ca toti ceilalti, caruia multimea ii prieste. Ai sa ai o cariera de succes, ai sa ai doi copii frumosi si o sotie trista. Ai sa fii ingandurat des, dar nu e nimic, nu trebuie decat sa te concentrezi la serviciu-casa-familie-servici si tot asa.
O sa treaca viata pe langa tine, nu te pot minti ca nu va fi asa.
Ai sa uiti curand cum este sa fii cuprins de fiori.
Ai sa uiti curand cum e sa privesti un cer senin si sa simti cum linistea iti patrunde prin tot corpul si gandurile iti zboara atat de departe incat nici tu nu stii unde mai sunt, pentru ca nu-ti pasa.
Ai sa uiti cum e sa privesti un rasarit pe malul marii, caci n-ai sa te mai trezesti asa devreme, ai sa uiti cum e sa asculti doar vantul, cat de frumoasa e apa unei cascade sau cum e noaptea pe o partie plina de zapada.
Uita lucrurile simple, mai bine uita-te la un film, ia-ti un calculator mai performant, un home cinema poate, un mobil cu touch screen si viseaza doar... on line.
Eu am sa raman simpla cu micile mele bucurii din zambete si imbratisari si oameni dragi. Si n-am sa te mai imbratisez niciodata, nici daca am sa te intalnesc intr-o zi, intamplator... in multime!
8 nov. 2009
La multi ani!
Deci a trecut luna octombrie cu toate ale ei frumoase...
Si mi-am dat seama azi, cand am realizat ca e Sf. Mihai si Gavril...
Deci La Multi Ani!
La multi ani, Misu, de la care am invatat atat de multe, despre regasire si despre a iti vedea de ale tale si a nu face compromisuri si despre cum e sa zici mereu totul pe fata...
La Multi Ani Gabi, care, desi aparuta nou in viata mea mi-a facut o sedere la Iasi mai usoara si cu care am uneori atat de multe in comun si avem atat de multe de povestit din trecut si care e o femeie puternica si curajoasa...
La Multi Ani, Ghita, care isi reneaga numele de Mihaela dar pentru cunoscatori... Jihaaadddd!!!
La multi ani, tigane, cu tot cu burta sexi!
La multi ani Mihai, prietenul meu din adolescenta, omul de la care am invatat ce inseamna dorul de duca si pofta de viata, sa te bucuri de lucruri frumoase si sa iti faci prieteni, sa ii imparti cu ceilalti si sa nu-ti para rau de nimic...
La multi ani Mihai de la ILI, cu tot cu zodia ta pe care n-am suportat-o niciodata, dar stii ca am glumit si ca ai fost unul dintre cei mai dragi colegi de acolo. Tot de acolo trebuie s-o reamintesc si Misu asa cum am cunoscut-o eu...
La multi ani Gabitzu (Pansy) si sa-ti traiasca bebeul ala mic si frumos...
La multi ani Madalinei, fosta mea colega din liceu, cu care acum am pierdut legatura, dar alaturi de care am invatat ce inseamna sensibilitatea si poezia, cuvintele frumoase si visarea...
Si mi-am dat seama azi, cand am realizat ca e Sf. Mihai si Gavril...
Deci La Multi Ani!
La multi ani, Misu, de la care am invatat atat de multe, despre regasire si despre a iti vedea de ale tale si a nu face compromisuri si despre cum e sa zici mereu totul pe fata...
La Multi Ani Gabi, care, desi aparuta nou in viata mea mi-a facut o sedere la Iasi mai usoara si cu care am uneori atat de multe in comun si avem atat de multe de povestit din trecut si care e o femeie puternica si curajoasa...
La Multi Ani, Ghita, care isi reneaga numele de Mihaela dar pentru cunoscatori... Jihaaadddd!!!
La multi ani, tigane, cu tot cu burta sexi!
La multi ani Mihai, prietenul meu din adolescenta, omul de la care am invatat ce inseamna dorul de duca si pofta de viata, sa te bucuri de lucruri frumoase si sa iti faci prieteni, sa ii imparti cu ceilalti si sa nu-ti para rau de nimic...
La multi ani Mihai de la ILI, cu tot cu zodia ta pe care n-am suportat-o niciodata, dar stii ca am glumit si ca ai fost unul dintre cei mai dragi colegi de acolo. Tot de acolo trebuie s-o reamintesc si Misu asa cum am cunoscut-o eu...
La multi ani Gabitzu (Pansy) si sa-ti traiasca bebeul ala mic si frumos...
La multi ani Madalinei, fosta mea colega din liceu, cu care acum am pierdut legatura, dar alaturi de care am invatat ce inseamna sensibilitatea si poezia, cuvintele frumoase si visarea...
Tribute to remember: FREDDIE MERCURY
Dragii si dragele mele...
Am evitat sa scriu pana acum despre asta, din superstitie.
Dar... acu a venit momentul.
Pe 26 noiembrie are loc mare veniment mare. Care am sperat sa ne iasa, am visat la el, am vorbit si acum vrem sa demonstram ca se poate.
Deci, sper ca ati auzit deja de Remember Freddie, e un eveniment care va avea loc la Hard Rock Cafe, intr-o zi de joi 26 noiembrie. Vine lumea, canta, danseaza, vine si Crispus si se joaca cu focul, face si Sim proiectii frumoase cu Freddie si in final banii adunati se duc catre 5 copii bolnavi de HIV care fac niste lucruri foarte frumoase.
Biletul este 30 de lei si poate fi achizitionat de aici (tot aici o sa gsiti si informatii cu cine canta) sau din reteaua Germanos, Librariile Carturesti, magazinele Vodafone sau la Sala Palatului, unde mai are Eventimul punct de desfacere. Sau, direct, in seara evenimentului de la Hard Rock Cafe.
Sper sa veniti cati mai multi, sper sa fiti si fanii muzicii baiatului astuia, sau daca nu, macar pentru tinerii astia 5 care fac niste chestii extraordinare in ciuda faptului ca sunt bolnavi si ne demonstreaza ca se poate. Iar daca nici unul din motivele astea nu va sunt suficiente, veniti pentru mine, care m-am implicat in treaba asta si sper din tot sufletul sa iasa.
Deci... veniti, aduceti-va si prietenii, ca e de sarbatorit. Si e pentru o cauza buna.
Si va asigur eu ca e un eveniment d unde nimeni nu fura, nimanui nu-i iese nimic, dar satisfactia e de alta natura, mai frumoasa. Si se poate, pe cuvant!
6 nov. 2009
anomalii 2
Din capitolul... "tara noastra aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta...", acu cu campania continui sa ma minunez:
Unii gasesc de cuviinta sa-si lipeasca afisele pe cosuri de gunoi. Adevarat, daca ma intrebi pe mine, acolo le e locul, in cazul de fata era un afis cu Vadim Tudor care nici ca avea un loc mai bun de plasat.
Azi, in Crangasi, una si mai tare. Pe fiecare covoras (sau cine nu avea covoras, in prag) gaseai cate un pliant cu PDL si o cutie de chibrituri.
Probabil ca sa dai foc pliantului, n-am inteles inca ideea.
Unii gasesc de cuviinta sa-si lipeasca afisele pe cosuri de gunoi. Adevarat, daca ma intrebi pe mine, acolo le e locul, in cazul de fata era un afis cu Vadim Tudor care nici ca avea un loc mai bun de plasat.
Azi, in Crangasi, una si mai tare. Pe fiecare covoras (sau cine nu avea covoras, in prag) gaseai cate un pliant cu PDL si o cutie de chibrituri.
Probabil ca sa dai foc pliantului, n-am inteles inca ideea.
anomalii
De obicei umblu cu aparatul de fotografiat la mine prin oras, dar saptamana asta nu l-am avut.
Inca nu mi-am despachetat bagajul de la Sibiu, mereu mi-e greu sa fac asta.
Mare pacat...
Marti, in Gara Basarab am vazut un anunt care doar in Romania, mai exact in Bucuresti il poti vedea: fac buletin de Bucuresti. Mai jos, numar de telefon.
Si eu care credeam ca doar in filme mai exista asta...
Miercuri, Gara de Nord de data aceasta, afis la chioscul de ziare: Pentru informatii referitoare la mersul RATB, 0,10 bani intrebarea.
Pe cuvant????
Cum pana mea sa ceri bani ca sa raspunzi la o intrebare pt oameni care nu sunt din Bucuresti si vor si ei sa stie cum se ajunge unde. Nu, romanu face o afacere si din asta, pretul e chiar decent... ce sa zic... poti sa te duci la chioscul RATB si sa obtii informatia pe gratis. Si ma gandeam eu... unde e doamna Udrea cu al ei punct de informare scump si tehnologizat din Gara de Nord?
Alta... ieri am fost prin oras... si am vazut nu stiu cati insi cu masti impotriva infectarii cu gripa porcina. Incerc sa ii inteleg pe oamenii putin paranoia care se feresc... dar am senzatia ca deja e o moda si mi se pare exagerat. Si o oarecare lipsa de respect fata de ceilalti, parca oamenii din mijloace de transport ar fi niste ciumati.
si nu mai zic nimic de ghivecele cu flori aparute in tot orasul... exagerat de multe si ingramadite!
Inca nu mi-am despachetat bagajul de la Sibiu, mereu mi-e greu sa fac asta.
Mare pacat...
Marti, in Gara Basarab am vazut un anunt care doar in Romania, mai exact in Bucuresti il poti vedea: fac buletin de Bucuresti. Mai jos, numar de telefon.
Si eu care credeam ca doar in filme mai exista asta...
Miercuri, Gara de Nord de data aceasta, afis la chioscul de ziare: Pentru informatii referitoare la mersul RATB, 0,10 bani intrebarea.
Pe cuvant????
Cum pana mea sa ceri bani ca sa raspunzi la o intrebare pt oameni care nu sunt din Bucuresti si vor si ei sa stie cum se ajunge unde. Nu, romanu face o afacere si din asta, pretul e chiar decent... ce sa zic... poti sa te duci la chioscul RATB si sa obtii informatia pe gratis. Si ma gandeam eu... unde e doamna Udrea cu al ei punct de informare scump si tehnologizat din Gara de Nord?
Alta... ieri am fost prin oras... si am vazut nu stiu cati insi cu masti impotriva infectarii cu gripa porcina. Incerc sa ii inteleg pe oamenii putin paranoia care se feresc... dar am senzatia ca deja e o moda si mi se pare exagerat. Si o oarecare lipsa de respect fata de ceilalti, parca oamenii din mijloace de transport ar fi niste ciumati.
si nu mai zic nimic de ghivecele cu flori aparute in tot orasul... exagerat de multe si ingramadite!
3 nov. 2009
incuie-ma si arunca cheia
M-ai pedepsit in 100 de feluri, crezand ca astfel ai sa ma uiti.
Te-ai chinuit sa ma faci sa te urasc, stiind ca asa ai sa ma indepartezi mai usor...
Nu te-am urat, nu te-am uitat, doar ca nu mai simt la fel. Nu e atat de puternic si am invatat ce inseamna resemnarea.
Ai cautat atat de multe motive, m-ai invinovatit de atat de multe lucruri.
Iar acum, ca nu mai simt la fel, incerci sa ma pedepsesti pentru asta... nu ai de ce, iarta-ma pentru toate cele ce ti le-ai inchipuit, apoi incuie-ma intr-un sertar si lasa-ma acolo.
Nu incerca sa invii ceva ce a murit. Nici in tine, nici in mine.
Da, s-ar putea sa ai dreptate. Sunt mai rea. Dar sunt si mai puternica.
Te-ai chinuit sa ma faci sa te urasc, stiind ca asa ai sa ma indepartezi mai usor...
Nu te-am urat, nu te-am uitat, doar ca nu mai simt la fel. Nu e atat de puternic si am invatat ce inseamna resemnarea.
Ai cautat atat de multe motive, m-ai invinovatit de atat de multe lucruri.
Iar acum, ca nu mai simt la fel, incerci sa ma pedepsesti pentru asta... nu ai de ce, iarta-ma pentru toate cele ce ti le-ai inchipuit, apoi incuie-ma intr-un sertar si lasa-ma acolo.
Nu incerca sa invii ceva ce a murit. Nici in tine, nici in mine.
Da, s-ar putea sa ai dreptate. Sunt mai rea. Dar sunt si mai puternica.
31 oct. 2009
30 oct. 2009
26 oct. 2009
iubire de mall
Ciudat, omule.
Spui ca nu te-ai schimbat, ca nu te-a inghitit munca si biroul, ca laptopul nu este cel mai bun prieten al tau, ca inca iti mai plac toate lucrurile marunte care intr-o zi ne faceau pe toti fericiti.
Spui ca esti cel pe care mi-l amintesc.
Si totusi viata ta se rezuma la munca si casa. Locuiesti cu prietena, caci altfel nu te-ai putea vedea cu ea prea des, asa e mai simplu, va vedeti seara acasa, obositi de la munca, schimbati cateva vorbe, gatiti uneori impreuna daca nu cumva te opresti pe undeva prin oras sau mananci la birou.
Uneori faceti sex, alteori, dar mai rar, dragoste. Nu mai ai timp, esti obosit. Parca nici chef nu mai ai, dar e o datorie, trebuie, macar din cand in cand.
Uneori iesiti in oras... in weekend, la cumparaturi, intr-un hipermarket. Si foarte rar poate la un suc cu niste prieteni mai vechi care ii vezi la doua luni maxim...
Vorbiti despre ce ar trebui sa va cumaprati sau unde ati vrea sa va plimbati, faceti planuri pentru un eventual in concediu intr-o zi, oricum veti alege un singur loc din acelea multe la care va ganditi.
Imi pare rau pentru tine, esti sec si gol, oricat de mult iti place sa crezi ca nu e asa, ca gandesti lucruri frumoase.
Dar te intreb pe tine, ai fost vreodata la un concert de folk, la Alina Manole depilda, vineri, nu te-am vazut. Sau la Emeric Imre? Nici macar nu stii cine sunt, nu-i asa? Sau iti amintesti vag... Ai simtit vibratia unei sali plina de zambete? De fete fericite? De murmur si cantat pe soptite?
Mai stii sentimentul ala de fericire cand vezi fericirea in ochii celor din jur?
Te-au inghitit si pe tine, ti se pare un lucru mare cand iesi undeva dupa mult timp, simti nevoia sa cheltui multi bani, simtind ca asa iti platesti absenta. Iesi, mananci in oras, iti cumperi o bautura scumpa, ai vrea sa faci cinste tuturor dar parca te gandesti si la bani... doar muncesti atat de mult pentru ei!
Ai uitat cum e sa te plimbi pe strazi fara sens si fara tinta, acum trebuie sa iesi UNDEVA, stii dinainte ce se va intampla acolo, te informezi pe net, nu-i asa, ca doar nu esti dependent de calculator!
Cand iesi parca ti-ai lua laptopul in masina, dar stii ca ai parea deplasat, mai bine il lasi acasa, masina parca n-ai lasa-o, desi ai bea si tu ceva... dar nu-ti place sa iei taxiul, niciodata nu ti-a placut. De mult stateai intr-o carciuma pana dmineata, plecai acasa cu primul troleu sau, de ce nu, aveai curajul sa mergi pe jos. Banii care ii dadeai pe taxi erau oricum mai putini decat cheltuiai pana dimineata in carciuma cand trageai de cate o bere din aia mai ieftina, prin club A sau alt subsol obligatoriu de bifat in itinerariul tau.
Iti mai aduci aminte sentimentul care il traiai intr-un subsol mirosind a ciment unde, intr-un colt, un barbat in varsta cu o trompeta canta jazz? Iti mai aduci aminte vibratiile muzicii care iti patrundeau din calcai pana in frunte, cum iti tremurau degetele cand o luai de mana si ii arutai tamplele?
Vai, cat o mai iubeai... pe ea, sau pe cea dinainte, ce mai conteaza, oricum acum locuiti impreuna, ea e, poate intr-o zi o sa va casatoriti daca n-ati facut-o deja, nu-ti dai seama cat de casatoriti sau nu sunteti.
Dar e bine, iti place, va intelegeti, iti gateste aproape la fel ca mama, ce poti sa ii ceri mai mult? N-ai mai putea fara ea, daca te va parasi vreodata vei fi distrus, dar nu o sa o faca, tu stii ca te iubeste si incerci sa te porti cat mai frumos. Si tu o iubesti, incerci sa-i arati uneori, ii spui "puiule" sau "mami" sau orice formula de alint ca sa vada ca o iubesti. Nu-ti mai tremura degetele cand o iei de mana, nici macar nu-i mai mangai incheietura, acum e un gest normal, trebuie s-o iei de mana, v-ati obisnuit. Nu-i mai saruti fruntea sau ochii, acum o saruti direct, scurt, pe buze, ca o datorie. Dar nu, n-ai sa recunosti, nu e o datorie, o faci pentru ca vrei.
Ea nu se mai arajeaza atat cand iesiti, si-ar dori sa simta din nou cum e sa te duci la o intalnire, te gandesti toata ziua cu ce ai sa te imbraci, sa iti pregatesti din timp acele haine in care stii ca lui ii place de tine si in care te simti bine, iti trebuie cel putin o ora sa iti arajezi parul, inca una sa te dai cu rimel, poate si putin fard... sa ai emotii, sa-ti alegi pantofii si sa te rogi sa nu ploua. Sa va asezati pe o banca care in mintea ta e deja banca voastra, stii ca iti va aminti despre el si despre aceasta clipa.
Te dezamagesc apoi iesirile astea, intelegi de ce nu iesiti des, oricum e totul sec. Stati la o masa, doar n-o sa mergeti undeva unde nu aveti nici macar unde sa stati jos. Nu mai mergeti in locuri zgomotoase, trebuie sa va auziti, vorbiti intre voi, ziceti des "haideti sa nu mai vorbim despre munca".
Cand ajungi acasa te simti parca obosit din nou, nu-ti plac iesirile astea, te gandesti cu oarecare parere de rau la serile cand va plimbati prin parcuri, era toamna si loveati frumzele cu picioarele, nu ti se mai vedeau talpile. Nici ghine si nici castane nu mai sunt acum.
Ti-e dor de mirosul acela de toamna, ai vrea poate un greiere sau o pasare sa se auda de undeva, nu doar latratul cainelui dintre blocuri sau papagalii vecinei de la 1.
Nici anul acesta n-ai sesizat cand a venit toamna... te-ai trezit deja in mijlocul ei si te gandesti ca o sa ninga curand. Si trebuie sa iesiti in weekend din casa, la cumparaturi, ar trebui sa va luati ghete... o sa va duceti la mall, acolo gasiti multe magazine intr-un loc, n-ai vrea sa te taraie dintr-un loc in altul. Pana la urma, daca insista, te poti aseza la o masa la KFC sau te duci la un film pana termina ea de colindat magazinele...
PS: Nu vreau sa se termine octombrie! E cea mai frumoasa luna...
Spui ca nu te-ai schimbat, ca nu te-a inghitit munca si biroul, ca laptopul nu este cel mai bun prieten al tau, ca inca iti mai plac toate lucrurile marunte care intr-o zi ne faceau pe toti fericiti.
Spui ca esti cel pe care mi-l amintesc.
Si totusi viata ta se rezuma la munca si casa. Locuiesti cu prietena, caci altfel nu te-ai putea vedea cu ea prea des, asa e mai simplu, va vedeti seara acasa, obositi de la munca, schimbati cateva vorbe, gatiti uneori impreuna daca nu cumva te opresti pe undeva prin oras sau mananci la birou.
Uneori faceti sex, alteori, dar mai rar, dragoste. Nu mai ai timp, esti obosit. Parca nici chef nu mai ai, dar e o datorie, trebuie, macar din cand in cand.
Uneori iesiti in oras... in weekend, la cumparaturi, intr-un hipermarket. Si foarte rar poate la un suc cu niste prieteni mai vechi care ii vezi la doua luni maxim...
Vorbiti despre ce ar trebui sa va cumaprati sau unde ati vrea sa va plimbati, faceti planuri pentru un eventual in concediu intr-o zi, oricum veti alege un singur loc din acelea multe la care va ganditi.
Imi pare rau pentru tine, esti sec si gol, oricat de mult iti place sa crezi ca nu e asa, ca gandesti lucruri frumoase.
Dar te intreb pe tine, ai fost vreodata la un concert de folk, la Alina Manole depilda, vineri, nu te-am vazut. Sau la Emeric Imre? Nici macar nu stii cine sunt, nu-i asa? Sau iti amintesti vag... Ai simtit vibratia unei sali plina de zambete? De fete fericite? De murmur si cantat pe soptite?
Mai stii sentimentul ala de fericire cand vezi fericirea in ochii celor din jur?
Te-au inghitit si pe tine, ti se pare un lucru mare cand iesi undeva dupa mult timp, simti nevoia sa cheltui multi bani, simtind ca asa iti platesti absenta. Iesi, mananci in oras, iti cumperi o bautura scumpa, ai vrea sa faci cinste tuturor dar parca te gandesti si la bani... doar muncesti atat de mult pentru ei!
Ai uitat cum e sa te plimbi pe strazi fara sens si fara tinta, acum trebuie sa iesi UNDEVA, stii dinainte ce se va intampla acolo, te informezi pe net, nu-i asa, ca doar nu esti dependent de calculator!
Cand iesi parca ti-ai lua laptopul in masina, dar stii ca ai parea deplasat, mai bine il lasi acasa, masina parca n-ai lasa-o, desi ai bea si tu ceva... dar nu-ti place sa iei taxiul, niciodata nu ti-a placut. De mult stateai intr-o carciuma pana dmineata, plecai acasa cu primul troleu sau, de ce nu, aveai curajul sa mergi pe jos. Banii care ii dadeai pe taxi erau oricum mai putini decat cheltuiai pana dimineata in carciuma cand trageai de cate o bere din aia mai ieftina, prin club A sau alt subsol obligatoriu de bifat in itinerariul tau.
Iti mai aduci aminte sentimentul care il traiai intr-un subsol mirosind a ciment unde, intr-un colt, un barbat in varsta cu o trompeta canta jazz? Iti mai aduci aminte vibratiile muzicii care iti patrundeau din calcai pana in frunte, cum iti tremurau degetele cand o luai de mana si ii arutai tamplele?
Vai, cat o mai iubeai... pe ea, sau pe cea dinainte, ce mai conteaza, oricum acum locuiti impreuna, ea e, poate intr-o zi o sa va casatoriti daca n-ati facut-o deja, nu-ti dai seama cat de casatoriti sau nu sunteti.
Dar e bine, iti place, va intelegeti, iti gateste aproape la fel ca mama, ce poti sa ii ceri mai mult? N-ai mai putea fara ea, daca te va parasi vreodata vei fi distrus, dar nu o sa o faca, tu stii ca te iubeste si incerci sa te porti cat mai frumos. Si tu o iubesti, incerci sa-i arati uneori, ii spui "puiule" sau "mami" sau orice formula de alint ca sa vada ca o iubesti. Nu-ti mai tremura degetele cand o iei de mana, nici macar nu-i mai mangai incheietura, acum e un gest normal, trebuie s-o iei de mana, v-ati obisnuit. Nu-i mai saruti fruntea sau ochii, acum o saruti direct, scurt, pe buze, ca o datorie. Dar nu, n-ai sa recunosti, nu e o datorie, o faci pentru ca vrei.
Ea nu se mai arajeaza atat cand iesiti, si-ar dori sa simta din nou cum e sa te duci la o intalnire, te gandesti toata ziua cu ce ai sa te imbraci, sa iti pregatesti din timp acele haine in care stii ca lui ii place de tine si in care te simti bine, iti trebuie cel putin o ora sa iti arajezi parul, inca una sa te dai cu rimel, poate si putin fard... sa ai emotii, sa-ti alegi pantofii si sa te rogi sa nu ploua. Sa va asezati pe o banca care in mintea ta e deja banca voastra, stii ca iti va aminti despre el si despre aceasta clipa.
Te dezamagesc apoi iesirile astea, intelegi de ce nu iesiti des, oricum e totul sec. Stati la o masa, doar n-o sa mergeti undeva unde nu aveti nici macar unde sa stati jos. Nu mai mergeti in locuri zgomotoase, trebuie sa va auziti, vorbiti intre voi, ziceti des "haideti sa nu mai vorbim despre munca".
Cand ajungi acasa te simti parca obosit din nou, nu-ti plac iesirile astea, te gandesti cu oarecare parere de rau la serile cand va plimbati prin parcuri, era toamna si loveati frumzele cu picioarele, nu ti se mai vedeau talpile. Nici ghine si nici castane nu mai sunt acum.
Ti-e dor de mirosul acela de toamna, ai vrea poate un greiere sau o pasare sa se auda de undeva, nu doar latratul cainelui dintre blocuri sau papagalii vecinei de la 1.
Nici anul acesta n-ai sesizat cand a venit toamna... te-ai trezit deja in mijlocul ei si te gandesti ca o sa ninga curand. Si trebuie sa iesiti in weekend din casa, la cumparaturi, ar trebui sa va luati ghete... o sa va duceti la mall, acolo gasiti multe magazine intr-un loc, n-ai vrea sa te taraie dintr-un loc in altul. Pana la urma, daca insista, te poti aseza la o masa la KFC sau te duci la un film pana termina ea de colindat magazinele...
PS: Nu vreau sa se termine octombrie! E cea mai frumoasa luna...
24 oct. 2009
Andreea Marin
Tin sa precizez ca titlul acestei postari nu are NICI o legatura cu ce scrie mai jos. Dar cum am promis unei domnisoare (banuiesc) ca am sa-mi denumesc asa urmatorul gand (evit cuvantul articol, nu mai explic de ce, oricum ea nu intelege), ma tin de cuvant. Ce am promis, de ce si cand se vede in commenturile de la articolul despre Mirela si dansez pentru tine (apropo, mie chiar imi place emisiunea aia, chiar daca e patetic)
M-am vindecat de tine.
Uneori incerc sa imi caut sentimentul acela, desi rau si bolnavicios, facea parte din mine. Pur si simplu nu mai e...
Am incercat sa-mi amintesc, tin minte ca amintirile imi faceau rau. Ca un om care doreste sa se chinuie de unul singur.
Mi-am amintit surasul, buzele si apoi sarutul tau. Nu am uitat nimic, doar ca nu mi-au mai adus nici o emotie.
Mi-am amintit apoi pielea ta, trupul pe care ti-l doream atat de mult, bratele incrucisate intr-o imbratisare ce imi doream sa nu se mai termine niciodata. Am zambit, dar n-am simtit.
Am cautat pas cu pas, de la primul sarut pe care mi-l aduc aminte cu exactitate, pana la ultima noapte. Nimic!
Gol, fara sentiment, fara regret, fara tandrete.
Stiu mainile, stiu masa aceea, stiu umarul tau, stiu capul tau plecat in bratele mele, stiu caldura bratelor, inclestarea degetelor, parul, degetele mele pe ceafa ta, grimasa si toate acele amanunte pe care nici macar nu are sens sa le mai descriu.
Caci nu-mi mai aduc nimic. Nu-mi trezesc nici un sentiment, nu-mi aduc nici o emotie.
Mi-e teama. Mi-e teama ca m-am intors la ceea ce am fost inainte de tine si ca n-am sa mai simt.
Iarta-ma!
Am uitat tot ce ti-am promis.
Nu pot si nu mai vreau sa fiu langa tine.
Nu-mi doresc nici macar sa te vad, nu-mi doresc nici macar peste ani sa stam la aceeasi masa cu copii de mana.
Nu scriu asta sa te pedepsesc si nici sa ma razbun. Stiu, dealtfel, ca de ceva timp incoace, ti-e frica sa ma mai citesti.
Scriu doar ca imi pare rau. Nu mai sunt nimic din ce as fi putut fi pentru tine si am reusit asta intr-un timp prea scurt, ceea ce ma sperie uneori la mine.
Am pierdut o data cu sentimentul pentru tine inspiratia si suferinta ce imi dadea un elan in ceea ce priveste scrisul. Acum scriu despre adolescente din autocare.
Simt totusi ca acum urc, pana acum ma duceam spre o prapastie a carui fund era cat pe ce sa-l ating.
Sunt goala pe interior si mi-e bine. Ce e frumos se duce in alte zari, mari senine.
M-am vindecat de tine.
Uneori incerc sa imi caut sentimentul acela, desi rau si bolnavicios, facea parte din mine. Pur si simplu nu mai e...
Am incercat sa-mi amintesc, tin minte ca amintirile imi faceau rau. Ca un om care doreste sa se chinuie de unul singur.
Mi-am amintit surasul, buzele si apoi sarutul tau. Nu am uitat nimic, doar ca nu mi-au mai adus nici o emotie.
Mi-am amintit apoi pielea ta, trupul pe care ti-l doream atat de mult, bratele incrucisate intr-o imbratisare ce imi doream sa nu se mai termine niciodata. Am zambit, dar n-am simtit.
Am cautat pas cu pas, de la primul sarut pe care mi-l aduc aminte cu exactitate, pana la ultima noapte. Nimic!
Gol, fara sentiment, fara regret, fara tandrete.
Stiu mainile, stiu masa aceea, stiu umarul tau, stiu capul tau plecat in bratele mele, stiu caldura bratelor, inclestarea degetelor, parul, degetele mele pe ceafa ta, grimasa si toate acele amanunte pe care nici macar nu are sens sa le mai descriu.
Caci nu-mi mai aduc nimic. Nu-mi trezesc nici un sentiment, nu-mi aduc nici o emotie.
Mi-e teama. Mi-e teama ca m-am intors la ceea ce am fost inainte de tine si ca n-am sa mai simt.
Iarta-ma!
Am uitat tot ce ti-am promis.
Nu pot si nu mai vreau sa fiu langa tine.
Nu-mi doresc nici macar sa te vad, nu-mi doresc nici macar peste ani sa stam la aceeasi masa cu copii de mana.
Nu scriu asta sa te pedepsesc si nici sa ma razbun. Stiu, dealtfel, ca de ceva timp incoace, ti-e frica sa ma mai citesti.
Scriu doar ca imi pare rau. Nu mai sunt nimic din ce as fi putut fi pentru tine si am reusit asta intr-un timp prea scurt, ceea ce ma sperie uneori la mine.
Am pierdut o data cu sentimentul pentru tine inspiratia si suferinta ce imi dadea un elan in ceea ce priveste scrisul. Acum scriu despre adolescente din autocare.
Simt totusi ca acum urc, pana acum ma duceam spre o prapastie a carui fund era cat pe ce sa-l ating.
Sunt goala pe interior si mi-e bine. Ce e frumos se duce in alte zari, mari senine.
22 oct. 2009
mucosenii
De cateva zilen sunt racita. Mai exact, de cand m-am intors din Chei. Bine, stiu, nu toata lumea e atat de nebuna sa plece cu corturile la 0 grade si sa doarma in cort pe ploaie.
Dar, cum am mai zis si celor ce m-au certat deja, merita toti mucii.
Si apropo de muci, desi nu va intereseaza, din gafele mele, azi m-am pus sa imi suflu nasul in timpul conferintei lui Mungiu. Si nu oricum, langa microfonul lui Catalin (a.k.a Laurentiu, prietenii stiu de ce!) de la Radio Romania care se chinuia sa inregistreze ceva. Eh... nu mi-am dat seama, asta e!
In fine... ne intorcem la raceala. Ma enerveaza cumplit faptul ca nu ma asculta corpul deloc. Sunt mereu obosita, as dormi non stop, de fapt nu e somn, e un fel de stare de veghe in care corpul nu asculta ce ii comanda mintea.
Mi-am amanat chiar si plecarea la Sibiu cu o zi din cauza mucilor, deci e grava situatia!
Si nu stiu cum se intampla ca in fiecare zi cand ma pun sa dorm macar putin sa imi odihnesc capul mult prea greu, imi suna telefonul. Pe care il aud desi e dat doar pe vibratii de mult timp incoace... cred ca de la Iasi, rar imi aduc aminte si ii mai dau drumul la sonor o zi doua, ca apoi trece iar pe silentios.
Au ceva cu mine, clar!
Nu sunt paranoia, dar asta nu inseamna ca nu sunt urmarita!!!
Dar, cum am mai zis si celor ce m-au certat deja, merita toti mucii.
Si apropo de muci, desi nu va intereseaza, din gafele mele, azi m-am pus sa imi suflu nasul in timpul conferintei lui Mungiu. Si nu oricum, langa microfonul lui Catalin (a.k.a Laurentiu, prietenii stiu de ce!) de la Radio Romania care se chinuia sa inregistreze ceva. Eh... nu mi-am dat seama, asta e!
In fine... ne intorcem la raceala. Ma enerveaza cumplit faptul ca nu ma asculta corpul deloc. Sunt mereu obosita, as dormi non stop, de fapt nu e somn, e un fel de stare de veghe in care corpul nu asculta ce ii comanda mintea.
Mi-am amanat chiar si plecarea la Sibiu cu o zi din cauza mucilor, deci e grava situatia!
Si nu stiu cum se intampla ca in fiecare zi cand ma pun sa dorm macar putin sa imi odihnesc capul mult prea greu, imi suna telefonul. Pe care il aud desi e dat doar pe vibratii de mult timp incoace... cred ca de la Iasi, rar imi aduc aminte si ii mai dau drumul la sonor o zi doua, ca apoi trece iar pe silentios.
Au ceva cu mine, clar!
Nu sunt paranoia, dar asta nu inseamna ca nu sunt urmarita!!!
Ce mai faci?
- Ce mai faci?
- Mersi bine, cred ca mi-a fost dor de tine.
- Nu ne-am mai plimbat pe sub castani, de vre-o suta si ceva de ani
Maria Magdalena Danaila - Ce mai faci
Asculta mai multe audio Muzica
- Mersi bine, cred ca mi-a fost dor de tine.
- Nu ne-am mai plimbat pe sub castani, de vre-o suta si ceva de ani
Maria Magdalena Danaila - Ce mai faci
Asculta mai multe audio Muzica
20 oct. 2009
Mirela Tiron Dan Bordeianu Dansez pentru tine!
Mi-am facut un obicei de cativa ani incoace ca atunci cand plec pe undeva sau ies in oras sa evit locurile cu tulceni, ca ei sunt peste tot. Acum sa nu ma intelegeti gresit, iubesc orasul meu si multi oameni din el.
Dar e asa... o chestiune. Oameni cu care n-am avut niciodata nimic in comun, nici macar un salut si care in Bucuresti vin la tine la masa sa te intrebe ce MAI faci (de parca stiau ce ai facut tu pana acum), care te saluta pe strada desi habar nu au cum te cheama si nici nu au avut pana acum. Si eu fug de ei, pentru simplu fapt ca majoritatea sufera inca de complexul provincialului (o tampenie de concept) care trebuie sa demonstreze ca au realizat ceva prin faptul ca sunt acum aici.
Eu nu am avut niciodata nimic de demonstrat. Si nu ma vad mai realizata cu absolut nimic pentru ca traiesc intr-un oras imens, mizerabil, aglomerat, care isi are totusi si partile lui bune, desi de multe ori le neg, saturata fiind de haosul de aici.
Duminica, in microbuz, in fata mea, doua... "gagici". Una din ele blonda, par cret, buna, stilul Andreea Banica. O cheama Bianca si o cunosteam cand era ceva mai mica dat fiind faptul ca a fost una din elevele lui Gelu. De la Gelu stiam ca e si desteapta, habar n-am, nu parea. A doua nu mai stiu exact cum o chema, tot creata, bruneta, a terminat la Moisil de vre-un an sau doi si a participat la "Dansez pentru tine" - daca m-as pune sa caut pe net as afla si numele ei, dar n-am sa fac eu efortul asta.
Bruneta avea impresia ca le stie pe toate. A vorbit incontinuu tot drumul despre cat de tare e sa cunosti vedete si ca ea de cand a participat i-a cunoscut pe toti si bla bla bla. Imi venea la un moment dat sa matur cu ea pe jos, am incercat s-o ignor dar vorbea oribil de tare ca sa te faci ca nu exista. Banuiesc ca asta era si ideea, sa vezi ca exista si sa fii mandru ca te afli in acelasi microbuz cu ea. A si explicat, dealtfel, ca nu poate merge cu masina ca nu si-a luat inca carnetul. Au picat-o astia la examen ca "a avut tupeul sa mearga cu 67km/h la examen".
Au tot vorbit ele muuuulte chestii enervante.
Totul a culminat cand din nou, bruneta, a inceput sa-i explice blondei de ce nu suporta ea Radio Zu. Ca o enerveaza Morar, care e un prost. Ca evident, ea ii cunoaste si Buzdugan mai e cum mai e, dar Morar e un cretin.
Bai fato... nu ii cunosc nici pe unu nici pe altu si nici lista aia de vedete despre care tot vorbeai tu si care pentru mine nu valoreaza doi lei...
Da in capu ala al tau gol... ai citit macar o data ceva scris de Morar? Nu sunt fanul lui Morar, si nici n-am sa te contrazic. Dar am sa pun doua linkuri a unor articole scrise de omul asta... (chiar daca asta inseamna sa fac reclama Sapte Seri :D): asta sau asta. L-am pus al doilea pe cel intitulat "Bai, cocalar romantic!" tocmai pentru a fi mai pe intelesul tau.
Cand vei invata sa citesti si nu doar sa dansezi si sa te lauzi cat de tare esti tu ca ai plecat din vagauna aia de Tulcea si te-ai mutat la capitala de un an (dupa vreo 6 ai sa intelegi ca nu e tocmai un motiv de lauda, lauda era daca reuseai sa devii cineva acolo, sa razbesti la tine acasa, nu sa te pierzi intr-o masa de oameni), pune mana si mai citeste pe ici pe colo. Toata vorbaria ta de 5 ore nu a atins nici o coarda in nimeni care te-a ascultat. Si acel idiot Morar care nu-l suporti tu ca e prost a reusit asta cu o propozitie cu mii de oameni (uite, imi pare rau ca nu mai am acces sa iti zic cati cititori a avut pe on line un astfel de articol, dar pe print sunt cam 60 000).
Si pentru ca sunt sigura ca domnisoara in cauza e de aia care isi cauta numele pe google am sa ii caut numele sa-l scriu aici si am sa il pun si la titlu. Poate ajunge sa citeasca acest blog, daca stie sa faca asta.
Am gasit! O cheama Mirela Tiron si a dansat cu Dan Bordeianu La Dansez pentru tine! - asta ca sa o ajute la cautare.
Dar e asa... o chestiune. Oameni cu care n-am avut niciodata nimic in comun, nici macar un salut si care in Bucuresti vin la tine la masa sa te intrebe ce MAI faci (de parca stiau ce ai facut tu pana acum), care te saluta pe strada desi habar nu au cum te cheama si nici nu au avut pana acum. Si eu fug de ei, pentru simplu fapt ca majoritatea sufera inca de complexul provincialului (o tampenie de concept) care trebuie sa demonstreze ca au realizat ceva prin faptul ca sunt acum aici.
Eu nu am avut niciodata nimic de demonstrat. Si nu ma vad mai realizata cu absolut nimic pentru ca traiesc intr-un oras imens, mizerabil, aglomerat, care isi are totusi si partile lui bune, desi de multe ori le neg, saturata fiind de haosul de aici.
Duminica, in microbuz, in fata mea, doua... "gagici". Una din ele blonda, par cret, buna, stilul Andreea Banica. O cheama Bianca si o cunosteam cand era ceva mai mica dat fiind faptul ca a fost una din elevele lui Gelu. De la Gelu stiam ca e si desteapta, habar n-am, nu parea. A doua nu mai stiu exact cum o chema, tot creata, bruneta, a terminat la Moisil de vre-un an sau doi si a participat la "Dansez pentru tine" - daca m-as pune sa caut pe net as afla si numele ei, dar n-am sa fac eu efortul asta.
Bruneta avea impresia ca le stie pe toate. A vorbit incontinuu tot drumul despre cat de tare e sa cunosti vedete si ca ea de cand a participat i-a cunoscut pe toti si bla bla bla. Imi venea la un moment dat sa matur cu ea pe jos, am incercat s-o ignor dar vorbea oribil de tare ca sa te faci ca nu exista. Banuiesc ca asta era si ideea, sa vezi ca exista si sa fii mandru ca te afli in acelasi microbuz cu ea. A si explicat, dealtfel, ca nu poate merge cu masina ca nu si-a luat inca carnetul. Au picat-o astia la examen ca "a avut tupeul sa mearga cu 67km/h la examen".
Au tot vorbit ele muuuulte chestii enervante.
Totul a culminat cand din nou, bruneta, a inceput sa-i explice blondei de ce nu suporta ea Radio Zu. Ca o enerveaza Morar, care e un prost. Ca evident, ea ii cunoaste si Buzdugan mai e cum mai e, dar Morar e un cretin.
Bai fato... nu ii cunosc nici pe unu nici pe altu si nici lista aia de vedete despre care tot vorbeai tu si care pentru mine nu valoreaza doi lei...
Da in capu ala al tau gol... ai citit macar o data ceva scris de Morar? Nu sunt fanul lui Morar, si nici n-am sa te contrazic. Dar am sa pun doua linkuri a unor articole scrise de omul asta... (chiar daca asta inseamna sa fac reclama Sapte Seri :D): asta sau asta. L-am pus al doilea pe cel intitulat "Bai, cocalar romantic!" tocmai pentru a fi mai pe intelesul tau.
Cand vei invata sa citesti si nu doar sa dansezi si sa te lauzi cat de tare esti tu ca ai plecat din vagauna aia de Tulcea si te-ai mutat la capitala de un an (dupa vreo 6 ai sa intelegi ca nu e tocmai un motiv de lauda, lauda era daca reuseai sa devii cineva acolo, sa razbesti la tine acasa, nu sa te pierzi intr-o masa de oameni), pune mana si mai citeste pe ici pe colo. Toata vorbaria ta de 5 ore nu a atins nici o coarda in nimeni care te-a ascultat. Si acel idiot Morar care nu-l suporti tu ca e prost a reusit asta cu o propozitie cu mii de oameni (uite, imi pare rau ca nu mai am acces sa iti zic cati cititori a avut pe on line un astfel de articol, dar pe print sunt cam 60 000).
Si pentru ca sunt sigura ca domnisoara in cauza e de aia care isi cauta numele pe google am sa ii caut numele sa-l scriu aici si am sa il pun si la titlu. Poate ajunge sa citeasca acest blog, daca stie sa faca asta.
Am gasit! O cheama Mirela Tiron si a dansat cu Dan Bordeianu La Dansez pentru tine! - asta ca sa o ajute la cautare.
19 oct. 2009
... celor mai frumosi ani
Am obisnuit oamenii prost. Si cum am fost racita si fara prea mult chef de conversatie, toti se asteapta sa povestesc pe blog macar cum a fost in weekend.
Ei bine... a fost: MINUNAT!
Dupa cum bine stiti deja multi dintre voi, am fost la Tulcea, pentru a sarbatori 10 ani de Speologie. Pentru a vedea oameni pe care nu i-am mai vazut de mult, pentru a vorbi cu oameni a caror voce o uitasem, pentru a ne reaminti lucruri frumoase.
Imi e greu sa scriu despre cat de frumos a fost, mereu mi-a fost greu sa scriu despre lucruri frumoase.
M-am simtit foarte bine si nu prea stiu ce cuvinte mari de genul excelent, minunat sa caut pentru a nu parea exagerata. Am ras mult, cu pofta si din toata inima. Imi venea sa rad zgomotos si am regasit fericirea aia marunta de care imi era atat de dor. Un sentiment oarecum uitat undeva, de siguranta, incredere, putere si optimism.
Am uitat intr-adevar de toate pentru 2 zile si chiar si acum vad lucrurile altfel.
Pur si simplu parca tot prezentul asa cum il vedeam eu pana acum nu mai e la fel, pentru ca stiu ca pot sa fiu.
Unele lucruri nu se schimba niciodata, acele locuri raman la fel de frumoase si la fel de pline de amintiri (vineri seara cand urcam scarile de la palat am simtit cum brusc mi se inmoaie genunchii si nu era de la numarul de trepte ce trebuia sa le urc). Si mai frumos de atat, unii oameni nu se schimba niciodata, oricat de confortabil ar fi pentru noi sa ne gandim ca se schimba. In adancul sufletului lor raman la fel si de data asta pot zice cu multa multumire: la fel de frumosi.
Am invatat sa rad din tot sufletul sau mi-am amintit cum era asta, m-am simtit intre oameni ca mine, pana la urma ne asemanam mult, m-am bucurat ca am putut spune cu voce tare oricand orice fara sa-mi fie frica.
Singurul lucru ciudat e ca mi-am dat seama ca intre timp eu am devenit mai... lipicioasa, nici nu stiu cum sa ii zic. Ma gandesc la ceilalti oameni dragi din viata mea, mai noi, cei de la Sibiu. Imi vine sa ii imbratisez non stop, sa ii pup de fiecare data cand zic ceva dragut, ne strangem des in brate si zambim asa... nu stiu cum... intelegator. Si weekendul asta imi venea sa fac acelasi lucru cu oamenii poate cei mai dragi din viata mea, pentru ca datorita lor sunt ceea ce sunt si mi se parea foarte nenatural... Pentru ca imi aminteam ca inainte nu faceam asta. si acum imi pare putin rau
O strangere in brate puternica pentru fiecare.
Cele mai frumoase zile de anul acesta cred (bine, dupa ziua mea si acea zi de joi din ianuarie) si cei mai frumosi oameni care au ramas neschimbati.
PS: Ar trebui sa precizez: cu acest post sarbatoresc 10 ani de speo, 4 ani de tacere si postarea cu numarul 500
Ei bine... a fost: MINUNAT!
Dupa cum bine stiti deja multi dintre voi, am fost la Tulcea, pentru a sarbatori 10 ani de Speologie. Pentru a vedea oameni pe care nu i-am mai vazut de mult, pentru a vorbi cu oameni a caror voce o uitasem, pentru a ne reaminti lucruri frumoase.
Imi e greu sa scriu despre cat de frumos a fost, mereu mi-a fost greu sa scriu despre lucruri frumoase.
M-am simtit foarte bine si nu prea stiu ce cuvinte mari de genul excelent, minunat sa caut pentru a nu parea exagerata. Am ras mult, cu pofta si din toata inima. Imi venea sa rad zgomotos si am regasit fericirea aia marunta de care imi era atat de dor. Un sentiment oarecum uitat undeva, de siguranta, incredere, putere si optimism.
Am uitat intr-adevar de toate pentru 2 zile si chiar si acum vad lucrurile altfel.
Pur si simplu parca tot prezentul asa cum il vedeam eu pana acum nu mai e la fel, pentru ca stiu ca pot sa fiu.
Unele lucruri nu se schimba niciodata, acele locuri raman la fel de frumoase si la fel de pline de amintiri (vineri seara cand urcam scarile de la palat am simtit cum brusc mi se inmoaie genunchii si nu era de la numarul de trepte ce trebuia sa le urc). Si mai frumos de atat, unii oameni nu se schimba niciodata, oricat de confortabil ar fi pentru noi sa ne gandim ca se schimba. In adancul sufletului lor raman la fel si de data asta pot zice cu multa multumire: la fel de frumosi.
Am invatat sa rad din tot sufletul sau mi-am amintit cum era asta, m-am simtit intre oameni ca mine, pana la urma ne asemanam mult, m-am bucurat ca am putut spune cu voce tare oricand orice fara sa-mi fie frica.
Singurul lucru ciudat e ca mi-am dat seama ca intre timp eu am devenit mai... lipicioasa, nici nu stiu cum sa ii zic. Ma gandesc la ceilalti oameni dragi din viata mea, mai noi, cei de la Sibiu. Imi vine sa ii imbratisez non stop, sa ii pup de fiecare data cand zic ceva dragut, ne strangem des in brate si zambim asa... nu stiu cum... intelegator. Si weekendul asta imi venea sa fac acelasi lucru cu oamenii poate cei mai dragi din viata mea, pentru ca datorita lor sunt ceea ce sunt si mi se parea foarte nenatural... Pentru ca imi aminteam ca inainte nu faceam asta. si acum imi pare putin rau
O strangere in brate puternica pentru fiecare.
Cele mai frumoase zile de anul acesta cred (bine, dupa ziua mea si acea zi de joi din ianuarie) si cei mai frumosi oameni care au ramas neschimbati.
PS: Ar trebui sa precizez: cu acest post sarbatoresc 10 ani de speo, 4 ani de tacere si postarea cu numarul 500
15 oct. 2009
urbane
ma fascineaza, asta e scuza mea.
naste intrebari si dileme, imi da universul meu mic peste cap, ma chinuie cu nebuniile temporare si ma sperie cu seriozitatile ocazionale.
Nu inteleg nimic si nu ma apropii, ma sperie asta.
Mintea imi e prea plina uneori si gandurile prea multe si in mult prea multe directii. Imi place sa ma iau cu munca sau cu prietenii si mai uit, parca imi golesc temporar creierul ca un recycle bin.
De cand am mai mult timp liber, incep sa iubesc din nou Bucurestiul, asta dupa ce acum cateva luni sustineam ca ma inebuneste. Acum am timp sa privesc pe strada la cladiri, la parcuri, copaci si case. Imi plac stradutele din zona Cotroceni, cu multi copaci si case frumoase, strazile din zona Parcul Icoanei, bulevardul Dacia, Cismigiul si strazile din spatele lui.
Da, eu sunt nebuna care in metrou priveste in ochi toti oamenii din raza vizuala si deranjez. Ma bucur ca uneori privesc alti ochi la fel de curiosi ca ai mei. Deci nu e inca adevarat, oamenii nu se ascund dupa cartea sau ziarul din mana si nici nu-si ascund gandurile dupa mp3-ul din urechi.
naste intrebari si dileme, imi da universul meu mic peste cap, ma chinuie cu nebuniile temporare si ma sperie cu seriozitatile ocazionale.
Nu inteleg nimic si nu ma apropii, ma sperie asta.
Mintea imi e prea plina uneori si gandurile prea multe si in mult prea multe directii. Imi place sa ma iau cu munca sau cu prietenii si mai uit, parca imi golesc temporar creierul ca un recycle bin.
De cand am mai mult timp liber, incep sa iubesc din nou Bucurestiul, asta dupa ce acum cateva luni sustineam ca ma inebuneste. Acum am timp sa privesc pe strada la cladiri, la parcuri, copaci si case. Imi plac stradutele din zona Cotroceni, cu multi copaci si case frumoase, strazile din zona Parcul Icoanei, bulevardul Dacia, Cismigiul si strazile din spatele lui.
Da, eu sunt nebuna care in metrou priveste in ochi toti oamenii din raza vizuala si deranjez. Ma bucur ca uneori privesc alti ochi la fel de curiosi ca ai mei. Deci nu e inca adevarat, oamenii nu se ascund dupa cartea sau ziarul din mana si nici nu-si ascund gandurile dupa mp3-ul din urechi.
12 oct. 2009
lose your soul to save the world than strive for more, and ask yourself it's worth it?
O fi de la vreme... toate senzatiile astea...
Ma uit, rasfoiesc albume, citesc agende...
Ma uit in urma.
Si nu recunosc nimic, parca mi-e dor si parca nu am jucat eu in nici o piesa scrisa acolo.
Parca e altcineva in locul meu, n-am trait eu toate lucrurile acelea, doar mi s-a povestit. Nu sunt nici macar cea care eram acum doua luni, si ea mi se pare o straina.
Imi citesc sms-urile primite acum cateva luni de la Mitz si imi dau seama cat de visatoare si nebune ne-am permis sa fim si cum am dus lucrurile la extrem. Cuvinte mari, deceptii asemenea, planuri... am indraznit si nu am gresit.
Doar ca ma simt de parca un strain a facut toate acele lucruri.
Parca nu sunt eu aia si nu pentru ca m-as fi schimbat ci pentru ca am trait o nebunie in care mi-am permis sa fiu altfel... sunt tot eu probabil, doar ca acum nu o mai recunosc pe fata aceea.
Ma tot intreb si tot nu inteleg cum putem noi, oamenii, sa fim asa. Nu cred in schimbari ale oamenilor, desi adesea am gresit incercand sa-i schimb. Nu cred nici macar in propriile schimbari.
Ma uit in trecut si vad doar straini. Ciudat. Ma contrazic.
Iarta-ma, dar esti un strain acum pentru mine. N-am sa mai pot privi in ochii tai nici macar cum o faceam acum 2 luni, ce sa mai zic de acum un an...
Nu intelegi nimic, nu? Nici eu. Nu m-am inteles niciodata.
Ma intreb daca te-am iubit vreodata cu adevarat sau doar ai trecut prin viata mea pentru a-mi demonstra ca visez prea mult si ca nu ar trebui sa cred in anumite lucruri. Sau ca sa apreciez ceea ce oricum am langa mine si dau cu piciorul. Sau poate nici macar nu ai trecut prin viata mea, poate doar mi s-a parut, poate doar mi-am inchipuit.
Am sa uit intr-o zi tot. Tot ce s-a intamplat in ultimele luni si-mi voi aduce aminte doar de cele frumoase ca sa pot zambi peste mult timp cand imi voi aduce aminte de tine in viata mea. Deocamdata, esti doar un strain. Si ma intreb inca o data daca m-ai cunoscut vreodata pe mine sau pe acea persoana la care privesc in trecut si pe care uneori n-o recunosc.
Ma uit, rasfoiesc albume, citesc agende...
Ma uit in urma.
Si nu recunosc nimic, parca mi-e dor si parca nu am jucat eu in nici o piesa scrisa acolo.
Parca e altcineva in locul meu, n-am trait eu toate lucrurile acelea, doar mi s-a povestit. Nu sunt nici macar cea care eram acum doua luni, si ea mi se pare o straina.
Imi citesc sms-urile primite acum cateva luni de la Mitz si imi dau seama cat de visatoare si nebune ne-am permis sa fim si cum am dus lucrurile la extrem. Cuvinte mari, deceptii asemenea, planuri... am indraznit si nu am gresit.
Doar ca ma simt de parca un strain a facut toate acele lucruri.
Parca nu sunt eu aia si nu pentru ca m-as fi schimbat ci pentru ca am trait o nebunie in care mi-am permis sa fiu altfel... sunt tot eu probabil, doar ca acum nu o mai recunosc pe fata aceea.
Ma tot intreb si tot nu inteleg cum putem noi, oamenii, sa fim asa. Nu cred in schimbari ale oamenilor, desi adesea am gresit incercand sa-i schimb. Nu cred nici macar in propriile schimbari.
Ma uit in trecut si vad doar straini. Ciudat. Ma contrazic.
Iarta-ma, dar esti un strain acum pentru mine. N-am sa mai pot privi in ochii tai nici macar cum o faceam acum 2 luni, ce sa mai zic de acum un an...
Nu intelegi nimic, nu? Nici eu. Nu m-am inteles niciodata.
Ma intreb daca te-am iubit vreodata cu adevarat sau doar ai trecut prin viata mea pentru a-mi demonstra ca visez prea mult si ca nu ar trebui sa cred in anumite lucruri. Sau ca sa apreciez ceea ce oricum am langa mine si dau cu piciorul. Sau poate nici macar nu ai trecut prin viata mea, poate doar mi s-a parut, poate doar mi-am inchipuit.
Am sa uit intr-o zi tot. Tot ce s-a intamplat in ultimele luni si-mi voi aduce aminte doar de cele frumoase ca sa pot zambi peste mult timp cand imi voi aduce aminte de tine in viata mea. Deocamdata, esti doar un strain. Si ma intreb inca o data daca m-ai cunoscut vreodata pe mine sau pe acea persoana la care privesc in trecut si pe care uneori n-o recunosc.
manifest antifeminist!
M-am gandit bine. Si vreau sa raman exact cat sunt acum de emancipata. Nu vreau mai multa egalitate in drepturi cu nimeni. Cred ca e destul ce am capatat eu, femeie, in ultima vreme. Dreptul de a munci, daca am chef. Eu as vrea sa ma opresc aici. Se poate?
Sau oare acum trebuie sa inghit, la pachet, toate drepturile, egalitatile si obligatiile care decurg din asta? Nu vreau sa fiu ca un barbat. Insist sa nu. Si mi se pare ca drepturile si le mai face si omul. Sau in cazul asta femeia. Si eu n-am simtit niciodata ca am usi inchise tronc! in fata pentru ca sunt femeie. Chiar nu-mi trece prin cap ca ma nedreptateste cineva la job sau in societate, in general.
Si, cel mai important, nu vreau mai multe responsabilitati decat am in prezent. Nu vreau sa demonstrez nimic. Mi-as dori din inima sa am langa mine un barbat care castiga mai mult. Nu vreau sa castig mai bine sau musai la fel ca el. Nu vreau o masina la fel de mare cat a lor, a barbatilor. Vreau sa mi se deschida usa cand am nevoie sa ies din taxi sau sa intru intr-o incinta.
Vreau sa mi se tina paltonul cand afara e frig si vreau sa-l trag pe mine. Vreau sa mi se intinda o mana cand cobor din tren. Si sa fiu luata cu masina de acasa cand sunt invitata in oras. Bineinteles, vreau ca un barbat sa faca toate astea. A, si vreau sa mi se acorde dreptul de a plange des, in mod oficial. Asa sunt femeile.
Nici nu-mi trece prin cap sa-mi car singura sacosa. Eu sunt croita sa car buchete de trandafiri de gradina, din cei care miros frumos. Ii prefer de culoare roz, in caz ca se intreaba cineva. Incarcatura maxima pe care o pot accepta este un tort de ciocolata care trebuie sa ajunga urgent in fridiger, acasa. Asta da, pot sa car. Dar de multe ori trebuie sa mimez ca imi prieste sa ma descurc singura. Pentru ca dau peste barbati care asteapta asta de la mine. Ma cred o feminista.
Pe cuvantul meu ca nu am chef sa platesc jumate-jumate cafeaua cand sunt insotita de un barbat. Dar uneori trebuie sa fac asa, ca sa arat ca sunt o femeie moderna, nu vreo retrograda. Trebuie macar sa ma prefac ca scobesc absorbita in portofel. Altfel, un barbat care a intalnit prea multe feministe o sa creada ca sunt o profitoare de cafele si alte servicii.
Imi place sa fac o cafea buna dimineata si sa ma muncesc la un mic dejun pentru doua persoane chiar si trei sferturi de ora. Cand il gusta cineva, vreau sa ma laude mult. Si eu sa ma simt ca o gaina care a facut un ou de aur. Si nu doar, cum ar parea, patru oua ochiuri normale.
Imi plac rochiile incredibil de tare. Imi plac in special cele cu buline. Imi plac agrafele cu libelule si glossul pentru buze. Imi place sa fac cumparaturi de sutiene si pantofi. Chiar daca mai am acasa si sutiene si pantofi.
Cand o sa fac copii, nu vreau sa ma intorc la serviciu dupa 2 luni de stat acasa. Ma gandesc ca vreau sa alaptez macar un an intreg. Si sa stau acasa cat se poate de mult. Nu cred ca se darama vreo intreprindere, oricat de importanta as fi eu in ea, cat fac eu mere rase cu biscuiti. Chiar daca decid sa fac asta timp de doi ani intregi. Doar mere rase cu biscuiti.
Nu vreau sa fiu egala lui, nu suntem cantitati care putem fi masurate cu acelasi instrument de masurat. Cred ca barbatii si femeile sunt diferiti si e foarte bine asa. Dar de ce tot vorbim despre asta? Despre egalitate? E chiar asa de important subiectul pentru unele dintre noi?
Vreau sa raman asa, femeie, pana in varful unghiilor mele pictate mereu in rosu aprins. Unghii care se prezinta ca o declaratie de feminitate si nu de razboi.
PS: din pacate n-am scris eu asta, l-am primit si eu pe mail, dar mi-a placut foarte foarte tare!
Sau oare acum trebuie sa inghit, la pachet, toate drepturile, egalitatile si obligatiile care decurg din asta? Nu vreau sa fiu ca un barbat. Insist sa nu. Si mi se pare ca drepturile si le mai face si omul. Sau in cazul asta femeia. Si eu n-am simtit niciodata ca am usi inchise tronc! in fata pentru ca sunt femeie. Chiar nu-mi trece prin cap ca ma nedreptateste cineva la job sau in societate, in general.
Si, cel mai important, nu vreau mai multe responsabilitati decat am in prezent. Nu vreau sa demonstrez nimic. Mi-as dori din inima sa am langa mine un barbat care castiga mai mult. Nu vreau sa castig mai bine sau musai la fel ca el. Nu vreau o masina la fel de mare cat a lor, a barbatilor. Vreau sa mi se deschida usa cand am nevoie sa ies din taxi sau sa intru intr-o incinta.
Vreau sa mi se tina paltonul cand afara e frig si vreau sa-l trag pe mine. Vreau sa mi se intinda o mana cand cobor din tren. Si sa fiu luata cu masina de acasa cand sunt invitata in oras. Bineinteles, vreau ca un barbat sa faca toate astea. A, si vreau sa mi se acorde dreptul de a plange des, in mod oficial. Asa sunt femeile.
Nici nu-mi trece prin cap sa-mi car singura sacosa. Eu sunt croita sa car buchete de trandafiri de gradina, din cei care miros frumos. Ii prefer de culoare roz, in caz ca se intreaba cineva. Incarcatura maxima pe care o pot accepta este un tort de ciocolata care trebuie sa ajunga urgent in fridiger, acasa. Asta da, pot sa car. Dar de multe ori trebuie sa mimez ca imi prieste sa ma descurc singura. Pentru ca dau peste barbati care asteapta asta de la mine. Ma cred o feminista.
Pe cuvantul meu ca nu am chef sa platesc jumate-jumate cafeaua cand sunt insotita de un barbat. Dar uneori trebuie sa fac asa, ca sa arat ca sunt o femeie moderna, nu vreo retrograda. Trebuie macar sa ma prefac ca scobesc absorbita in portofel. Altfel, un barbat care a intalnit prea multe feministe o sa creada ca sunt o profitoare de cafele si alte servicii.
Imi place sa fac o cafea buna dimineata si sa ma muncesc la un mic dejun pentru doua persoane chiar si trei sferturi de ora. Cand il gusta cineva, vreau sa ma laude mult. Si eu sa ma simt ca o gaina care a facut un ou de aur. Si nu doar, cum ar parea, patru oua ochiuri normale.
Imi plac rochiile incredibil de tare. Imi plac in special cele cu buline. Imi plac agrafele cu libelule si glossul pentru buze. Imi place sa fac cumparaturi de sutiene si pantofi. Chiar daca mai am acasa si sutiene si pantofi.
Cand o sa fac copii, nu vreau sa ma intorc la serviciu dupa 2 luni de stat acasa. Ma gandesc ca vreau sa alaptez macar un an intreg. Si sa stau acasa cat se poate de mult. Nu cred ca se darama vreo intreprindere, oricat de importanta as fi eu in ea, cat fac eu mere rase cu biscuiti. Chiar daca decid sa fac asta timp de doi ani intregi. Doar mere rase cu biscuiti.
Nu vreau sa fiu egala lui, nu suntem cantitati care putem fi masurate cu acelasi instrument de masurat. Cred ca barbatii si femeile sunt diferiti si e foarte bine asa. Dar de ce tot vorbim despre asta? Despre egalitate? E chiar asa de important subiectul pentru unele dintre noi?
Vreau sa raman asa, femeie, pana in varful unghiilor mele pictate mereu in rosu aprins. Unghii care se prezinta ca o declaratie de feminitate si nu de razboi.
PS: din pacate n-am scris eu asta, l-am primit si eu pe mail, dar mi-a placut foarte foarte tare!
egoism
Daca urasc cu adevarat un defect la oameni, acela este egoismul. Stiu ca este necesar si ca de foarte multe ori trebuie sa invatam sa fim egoisti. Poate sunt in extrema diferita si poate de asta nu pot concepe.
Am fost si eu egoista si mai sunt uneori cand imi propun asta. Si n-am sa incerc sa ma explic sau sa ma scuz. Tocmai am iesit dintr-o "poveste" unde am fost foarte egoista. Nu fata de el (departe de mine asta) dar fata de cei din jur, da.
Nu am sa pot intelege niciodata cum un om, cu suflet si minte poate face niste actiuni constiente in defavoarea celor din jur. Mai rau, in defavoarea celor la care totusi tine. Cel mai rau e ca o fac inconstient de cele mai multe ori.
Cum poti fi atat de ingropat in ale tale incat sa nu mai vezi in jur? Inainte de a face ceva sa nu te gandesti si la restu'? Fara sa te gandesti ca actiunile tale fac rau cuiva? Cuiva drag!
Poate am fost eu mai stresata sau prea complexata si m-am gandit mereu inainte la ce ar spune, ce ar crede, cum i-ar pica unuia sau altuia un gest de-al meu.
Dar pur si simplu nu inteleg cum te poti gandi doar la tine si la ce iti doresti tu!
Am pus mereu pe ceilalti inaintea mea! Am si gresit incercand sa schimb oameni, tot dintr-un egoism probabil! Si-mi pare rau. Si-mi stiu greselile si totusi le-as repeta.
Dar tot nu inteleg, e peste mine...
Nu am fost singura la parinti si asta m-a ajutat. Am fost invatata sa impart desi am protestat de multe ori.
Dar, nu! Egoismul nu-l pot accepta si gata!
Si stiti de ce? ca eu chiar cred in oameni! In tot felul de oameni si cei buni si cei rai, si cei pe care i-am iubit si cei pe care inca ii mai iubesc.
Si cred in asta si nu vreau sa renunt, chiar daca uneori mai am si de suferit.
Spun des ca nu-mi pasa, mai nou.
Chiar ma credeti? Eu nu
Am fost si eu egoista si mai sunt uneori cand imi propun asta. Si n-am sa incerc sa ma explic sau sa ma scuz. Tocmai am iesit dintr-o "poveste" unde am fost foarte egoista. Nu fata de el (departe de mine asta) dar fata de cei din jur, da.
Nu am sa pot intelege niciodata cum un om, cu suflet si minte poate face niste actiuni constiente in defavoarea celor din jur. Mai rau, in defavoarea celor la care totusi tine. Cel mai rau e ca o fac inconstient de cele mai multe ori.
Cum poti fi atat de ingropat in ale tale incat sa nu mai vezi in jur? Inainte de a face ceva sa nu te gandesti si la restu'? Fara sa te gandesti ca actiunile tale fac rau cuiva? Cuiva drag!
Poate am fost eu mai stresata sau prea complexata si m-am gandit mereu inainte la ce ar spune, ce ar crede, cum i-ar pica unuia sau altuia un gest de-al meu.
Dar pur si simplu nu inteleg cum te poti gandi doar la tine si la ce iti doresti tu!
Am pus mereu pe ceilalti inaintea mea! Am si gresit incercand sa schimb oameni, tot dintr-un egoism probabil! Si-mi pare rau. Si-mi stiu greselile si totusi le-as repeta.
Dar tot nu inteleg, e peste mine...
Nu am fost singura la parinti si asta m-a ajutat. Am fost invatata sa impart desi am protestat de multe ori.
Dar, nu! Egoismul nu-l pot accepta si gata!
Si stiti de ce? ca eu chiar cred in oameni! In tot felul de oameni si cei buni si cei rai, si cei pe care i-am iubit si cei pe care inca ii mai iubesc.
Si cred in asta si nu vreau sa renunt, chiar daca uneori mai am si de suferit.
Spun des ca nu-mi pasa, mai nou.
Chiar ma credeti? Eu nu
11 oct. 2009
zile senine...
Ieri am invatat sa joc Remi. Da, am aproape 25 de ani (vaaaaaiiii... cat de muuulti) si nu stiam sa joc remi. Si cum mi-am chemat copii din viata mea la mine, am gasit de cuviinta sa ne petrecem o dupa amiza de sambata cu joculete (asta dupa ce am gatit ca eroul. Na, daca ai copii, ii cresti. Daca nu, oricum cresc singuri!)
Si m-au invatat remi, adevarat, am luat bataie, dar nu conteaza... un sut in fund, un pas inainte!
Unde vroiam sa ajung cu asta. Pai... mi-am adus aminte cat de bine e sa petreci astfel de zile linistite. M-am trezit pe la 11.30 (asa e cand stai noaptea la baut si Creepy animation night, prietenii stiu de ce :P, am plecat la cumparaturi si apoi m-am apucat de gatit. Si desert, ca doar venea Georgica si nu scap fara sa fac clatite in fata familiei Ostafi :)).
A venit George, Alex cu Alexandra (draguta prietena si-a gasit fina'miu, sa-i traiasca!) si am chemat-o si pe Iulia, ma gandeam eu ca o sa am nevoie de intariri.
M-am simtit putin batrana, recunosc. Sunt anul 1 si sunt frumosi si visatori, si traiesc lucruri noi pentru ei si nu au timp sa-si faca probleme existentiale ca ale mele... descopera Bucurestiul, viata in camin, colegii de facultate, cursuri... habar n-au ca abia acum incepe totul! zilele frumoase si apoi noptile lungi...
Am renuntat si la Gala Anim'est de seara pentru jocul de Remi, am ras mult si nu m-am mai gandit de loc la lucrurile care imi bantuie mie existenta.
In alta ordine de idei (si cum am mai spus, oricum ideile mele n-au nici o ordine), mai e putin pana vineri.
Si am emotii.
Intalnire de 10 ani de Speologie. Prieteni vechi, oameni de care mi-e frica si oameni pe care ii iubesc, oameni care mi-au construit existenta si caracterul, oamenii care ma iubesc si pe care i-am facut mandri, oameni pe care i-am dezamagit. Oameni dragi si lucruri ingropate, dar va fi foarte frumos, eu cel putin asa vad ceea ce se va intampla vineri la Palat si sambata - duminica in Chei, acolo unde am fost noi tineri si frumosi si unde am crescut tineri si la fel de frumosi.
Abia astept!
Si m-au invatat remi, adevarat, am luat bataie, dar nu conteaza... un sut in fund, un pas inainte!
Unde vroiam sa ajung cu asta. Pai... mi-am adus aminte cat de bine e sa petreci astfel de zile linistite. M-am trezit pe la 11.30 (asa e cand stai noaptea la baut si Creepy animation night, prietenii stiu de ce :P, am plecat la cumparaturi si apoi m-am apucat de gatit. Si desert, ca doar venea Georgica si nu scap fara sa fac clatite in fata familiei Ostafi :)).
A venit George, Alex cu Alexandra (draguta prietena si-a gasit fina'miu, sa-i traiasca!) si am chemat-o si pe Iulia, ma gandeam eu ca o sa am nevoie de intariri.
M-am simtit putin batrana, recunosc. Sunt anul 1 si sunt frumosi si visatori, si traiesc lucruri noi pentru ei si nu au timp sa-si faca probleme existentiale ca ale mele... descopera Bucurestiul, viata in camin, colegii de facultate, cursuri... habar n-au ca abia acum incepe totul! zilele frumoase si apoi noptile lungi...
Am renuntat si la Gala Anim'est de seara pentru jocul de Remi, am ras mult si nu m-am mai gandit de loc la lucrurile care imi bantuie mie existenta.
In alta ordine de idei (si cum am mai spus, oricum ideile mele n-au nici o ordine), mai e putin pana vineri.
Si am emotii.
Intalnire de 10 ani de Speologie. Prieteni vechi, oameni de care mi-e frica si oameni pe care ii iubesc, oameni care mi-au construit existenta si caracterul, oamenii care ma iubesc si pe care i-am facut mandri, oameni pe care i-am dezamagit. Oameni dragi si lucruri ingropate, dar va fi foarte frumos, eu cel putin asa vad ceea ce se va intampla vineri la Palat si sambata - duminica in Chei, acolo unde am fost noi tineri si frumosi si unde am crescut tineri si la fel de frumosi.
Abia astept!
8 oct. 2009
.. raspuns
Lavinica a scris astazi un post in care m-am regasit cu rusine si ma simt oarecum vinovata, ca sa nu zic vizata. Asa ca va trebui sa incerc cu mult efort sa imi adun gandurile intr-o ordine si sa gasesc o explicatie a unor lucruri inexplicabile.
Da, ai dreptate in tot ce ai scris acolo, da, as vrea sa-l cunosc si eu intr-o zi pe piticul ala si nu mi-am dorit sa omor niciodata pe nimeni, dar pe el l-as omori cu mare drag.
Nici eu nu inteleg de ce. Stiu totul teoretic. Stiu ce merit si stiu multe femei care isi pierd frumusetea, tineretea si inteligenta suferind pentru cineva care chiar nu ar merita nici o privire. Nu incerc sa le inteleg cum mi-e frica de multe ori sa ma inteleg pe mine. Stiu femei pe care le iubesc ca parte din mine si care stau pe langa un ticalos care le face viata incet incet in mici bucati, care le lovesc sau care pur si simplu le distrug din vorbe. Ma revolt si eu adesea, la fel cum ai facut-o azi. Pentru ca imi e usor sa ma revolt cand vad asta in viata lor.
Abia mai tarziu cand eu am trecut printr-o chestie asemanatoare (fara partea cu lovitul fizic) am inteles ca nu e nimic de inteles. Ca uneori unele lucruri sunt incontrolabile oricat de mult ne-am dori sa le controlam.
Ciudat, acum ca vreau sa zic totul clar, imi e foarte greu. Nici macar nu stiu daca ar trebui sa scriu la trecut sau la prezent. Nu stiu nici macar cat pot sa recunosc si cat nu. Cred ca intr-adevar, discutia asta ar trebui noi doua s-o avem intr-o zi in fata unui ceainic mare plin cu un lichid cald si frumos mirositor. Uite asa o vad eu.
Revenind, ca nu vreau sa fug, am fugit de prea multe ori. Nu cred ca alegem cu mintea omul pe care-l iubim. Iar daca il alegem cu mintea, iubirea isi pierde partea aia frumoasa, de chimie, cu tresaririle ei si emotiile care vin la pachet. Iar cand sufletul alege ce nu ar trebui si realizezi abia dupa cat e de gresit... nu stii cum sa dai inapoi. Nu te opresti la timp. Nu ai puterea sa zici stop, desi o stii clar ca ar trebui. Cred ca e un punct, unul singur, in care ar trebui sa te opresti si apoi, cand nu o faci, e mai greu.
Suna ciudat si poti sa ma acuzi, poti sa ma bati, sa ma urasti pentru asta, dar exista o dunga de fericire in asta. Stiu cat de absurd suna ceea ce scriu. Spui tu "De ce o femeie care are o viata frumoasa si plina inainte isi iroseste intreaga fiinta asteptand un telefon, asteptand un cuvant frumos, cersind o frantura de atentie din partea LUI?". Si eu zambesc aici, in loc sa plang. Zambesc gandinu-ma la acea frantura, acel semn. Am uneori senzatia ca un lucru cu cat il astepti mai mult si cu cat lupti mai mult pentru el, cu atat te face mai fericita si poate din asta isi iau aceste femei fericirea. Nu stiu, stiu ca drept ar fi sa fie fericite in fiecare zi, in fiecare moment.
oamenii pe care ii numesti tu "de nimic", "imbecili", "dobitoci", "animale" (si iar s-ar putea sa ai mare dreptate) au un fel de calitate. Aceea de a te face sa ii vezi ca sunt ceea ce tu ai enumerat. Si a te face pe tine, femeie credula si indragostita, care ai atatea de oferit, sa crezi ca poti scoate ce e mai bun din ei. Sa crezi in partile alea putine pe care tu le crezi bune si in care ajungi sa crezi mai mult decat orice. Iti vand o iluzie iar tu o cumperi: uite, e un nenorocit, distruge usor oamenii din jur, ceilalti il resping, dar eu stiu ca in fundul inimii e un om bun. Si eu, stand langa el undeva in umbra am sa-l salvez, am sa il fac fericit, nu va mai fi asa, etc. Iluzii, clar. Minciuni. le stii, dar nu le recunosti niciodata. Te face pe tine sa cresti in ochii tai si ai impresia macar pentru un moment ca poti scoate ce e mai bun din oameni. Renunti la tine pentru el si da, din exterior se vede altfel si da, toti cei din jur au dreptul sa te judece si sa-ti dea palme ce dor caci stii ca nu vrei si nu poti schimba asta cu nimic.
"la ce bun sa primesti de la viata atata frumusete in tine si langa tine, ca apoi tu sa o ingropi in mocirla unei slabiciuni careia ii gasesti absurda scuza: dragostea?" intrebi tu. Si din nou, aici iti dau dreptate. de fapt, iti dau dreptate in tot si stiu ca orice as incerca sa explic n-ar avea nici o logica si ca nu e drept si ca ar trebui sa fiu eu inainte de toate, la fel cum prietena ta ar trebui sa fie ea inainte de toate. Pentru ca e un om pe care il iubesti. Daca el, idiotul si dobitocul ar fi prietenul tau, asa plin de defecte, te-ai bucura. Ca exista totusi in viata lui, asa defect cum e, cineva care sa creada in el si care sa il puna inainte de orice, chiar si de propria persoana. Atat tind sa te contrazic, ca nici macar aici dragostea nu e folosita drept scuza. E doar ceva in care crezi, mai presus de tine. Cred ca trebuie sa adaug: Din pacate...
Da, ai dreptate. Aceasta iubire e o anormalitate si nici macar nu am indraznit sa o numesc iubire. E sora cu nebunia, e ca atunci cand mergi descult pe o muchie de cutit. Si in ambele parti e o prapastie. Nu ai curajul sa alegi sa sari in ea si mergi in continuare, in speranta ca lama se va termina undeva si acolo, la sfarsit, va fi mai usor. De cele mai multe ori tind sa cred ca nu e.
"De ce te inchizi intr-o colivie atat de murdara, de ce taci, de ce stai cu capul plecat cand sunt atatia oameni care s-ar simti dumnezei avand un zambet de-al tau!"
pentru ca nu e o colivie murdara, desi din afara asa pare. Pentru ca tu nu o vezi asa, desi ai oameni care iti deseneaza. Imi dau seama ca acum scriind si incercand sa explic aproape pas cu pas totate revoltele tale atat de reale par ca un om drogat fara speranta caruia degeaba ii explici ca intr-o zi viata lui o sa-l omeoare, el e tampit si prost si incearca sa-ti argumenteze fara argumente ca nu e asa. Ba asa e! "ca le este si bine"... da, eu am invatat sa imi culeg fericirea din lucruri marunte. Si am ales sa sufar si sa ma bucur uneori cate putin decat sa nu simt deloc. Stiu ca exista si varianta in care sa ma bucur mereu, sau mai tot timpul. Poate mi-a fost frica de ea sau poate pur si simplu nu am avut norocul sa-mi apara in viata. Sau am sperat mereu... e ciudat ce scriu si simt mereu nevoia sa ma scuz, desi nu am de ce.
Nu stiu, am sa ma opresc aici caci imi dau seama ca scriu intr-un delir care nici macar nu este sincer peste tot. Cred ca discutia cu ceaiul dintr-o zi va fi poate mai reala.
Stii... intr-o zi... el mi-a zis ca nu are sa inteleaga niciodata de ce am ales eu sa ma chinui in halul acesta. Si i-am raspuns ca nu am vazut niciodata asta ca pe un chin. Si in ciuda tuturor lucrurilor urate... si sunt multe si grele... atunci l-am iubit mai mult. Pentru ca mi-a vandut acea iluzie ca ii pasa si ca, macar o data, i-a pasat si s-a intrebat de ce.
pentru el. pentru ca l-am pus undeva sus, deasupra mea, si as fi fost pana in final fericita daca il vedeam fericit cumva... dar sfarsitul a venit inainte de asta...
Si acum, la fel cum iti ziceam la inceput... nu stiu daca sa iti raspund la provocare la timpul prezent sau la cel trecut...
Explicatia cea mai buna e frica. pentru tot ce am scris si pentru tot ce as mai putea scrie.
Da, ai dreptate in tot ce ai scris acolo, da, as vrea sa-l cunosc si eu intr-o zi pe piticul ala si nu mi-am dorit sa omor niciodata pe nimeni, dar pe el l-as omori cu mare drag.
Nici eu nu inteleg de ce. Stiu totul teoretic. Stiu ce merit si stiu multe femei care isi pierd frumusetea, tineretea si inteligenta suferind pentru cineva care chiar nu ar merita nici o privire. Nu incerc sa le inteleg cum mi-e frica de multe ori sa ma inteleg pe mine. Stiu femei pe care le iubesc ca parte din mine si care stau pe langa un ticalos care le face viata incet incet in mici bucati, care le lovesc sau care pur si simplu le distrug din vorbe. Ma revolt si eu adesea, la fel cum ai facut-o azi. Pentru ca imi e usor sa ma revolt cand vad asta in viata lor.
Abia mai tarziu cand eu am trecut printr-o chestie asemanatoare (fara partea cu lovitul fizic) am inteles ca nu e nimic de inteles. Ca uneori unele lucruri sunt incontrolabile oricat de mult ne-am dori sa le controlam.
Ciudat, acum ca vreau sa zic totul clar, imi e foarte greu. Nici macar nu stiu daca ar trebui sa scriu la trecut sau la prezent. Nu stiu nici macar cat pot sa recunosc si cat nu. Cred ca intr-adevar, discutia asta ar trebui noi doua s-o avem intr-o zi in fata unui ceainic mare plin cu un lichid cald si frumos mirositor. Uite asa o vad eu.
Revenind, ca nu vreau sa fug, am fugit de prea multe ori. Nu cred ca alegem cu mintea omul pe care-l iubim. Iar daca il alegem cu mintea, iubirea isi pierde partea aia frumoasa, de chimie, cu tresaririle ei si emotiile care vin la pachet. Iar cand sufletul alege ce nu ar trebui si realizezi abia dupa cat e de gresit... nu stii cum sa dai inapoi. Nu te opresti la timp. Nu ai puterea sa zici stop, desi o stii clar ca ar trebui. Cred ca e un punct, unul singur, in care ar trebui sa te opresti si apoi, cand nu o faci, e mai greu.
Suna ciudat si poti sa ma acuzi, poti sa ma bati, sa ma urasti pentru asta, dar exista o dunga de fericire in asta. Stiu cat de absurd suna ceea ce scriu. Spui tu "De ce o femeie care are o viata frumoasa si plina inainte isi iroseste intreaga fiinta asteptand un telefon, asteptand un cuvant frumos, cersind o frantura de atentie din partea LUI?". Si eu zambesc aici, in loc sa plang. Zambesc gandinu-ma la acea frantura, acel semn. Am uneori senzatia ca un lucru cu cat il astepti mai mult si cu cat lupti mai mult pentru el, cu atat te face mai fericita si poate din asta isi iau aceste femei fericirea. Nu stiu, stiu ca drept ar fi sa fie fericite in fiecare zi, in fiecare moment.
oamenii pe care ii numesti tu "de nimic", "imbecili", "dobitoci", "animale" (si iar s-ar putea sa ai mare dreptate) au un fel de calitate. Aceea de a te face sa ii vezi ca sunt ceea ce tu ai enumerat. Si a te face pe tine, femeie credula si indragostita, care ai atatea de oferit, sa crezi ca poti scoate ce e mai bun din ei. Sa crezi in partile alea putine pe care tu le crezi bune si in care ajungi sa crezi mai mult decat orice. Iti vand o iluzie iar tu o cumperi: uite, e un nenorocit, distruge usor oamenii din jur, ceilalti il resping, dar eu stiu ca in fundul inimii e un om bun. Si eu, stand langa el undeva in umbra am sa-l salvez, am sa il fac fericit, nu va mai fi asa, etc. Iluzii, clar. Minciuni. le stii, dar nu le recunosti niciodata. Te face pe tine sa cresti in ochii tai si ai impresia macar pentru un moment ca poti scoate ce e mai bun din oameni. Renunti la tine pentru el si da, din exterior se vede altfel si da, toti cei din jur au dreptul sa te judece si sa-ti dea palme ce dor caci stii ca nu vrei si nu poti schimba asta cu nimic.
"la ce bun sa primesti de la viata atata frumusete in tine si langa tine, ca apoi tu sa o ingropi in mocirla unei slabiciuni careia ii gasesti absurda scuza: dragostea?" intrebi tu. Si din nou, aici iti dau dreptate. de fapt, iti dau dreptate in tot si stiu ca orice as incerca sa explic n-ar avea nici o logica si ca nu e drept si ca ar trebui sa fiu eu inainte de toate, la fel cum prietena ta ar trebui sa fie ea inainte de toate. Pentru ca e un om pe care il iubesti. Daca el, idiotul si dobitocul ar fi prietenul tau, asa plin de defecte, te-ai bucura. Ca exista totusi in viata lui, asa defect cum e, cineva care sa creada in el si care sa il puna inainte de orice, chiar si de propria persoana. Atat tind sa te contrazic, ca nici macar aici dragostea nu e folosita drept scuza. E doar ceva in care crezi, mai presus de tine. Cred ca trebuie sa adaug: Din pacate...
Da, ai dreptate. Aceasta iubire e o anormalitate si nici macar nu am indraznit sa o numesc iubire. E sora cu nebunia, e ca atunci cand mergi descult pe o muchie de cutit. Si in ambele parti e o prapastie. Nu ai curajul sa alegi sa sari in ea si mergi in continuare, in speranta ca lama se va termina undeva si acolo, la sfarsit, va fi mai usor. De cele mai multe ori tind sa cred ca nu e.
"De ce te inchizi intr-o colivie atat de murdara, de ce taci, de ce stai cu capul plecat cand sunt atatia oameni care s-ar simti dumnezei avand un zambet de-al tau!"
pentru ca nu e o colivie murdara, desi din afara asa pare. Pentru ca tu nu o vezi asa, desi ai oameni care iti deseneaza. Imi dau seama ca acum scriind si incercand sa explic aproape pas cu pas totate revoltele tale atat de reale par ca un om drogat fara speranta caruia degeaba ii explici ca intr-o zi viata lui o sa-l omeoare, el e tampit si prost si incearca sa-ti argumenteze fara argumente ca nu e asa. Ba asa e! "ca le este si bine"... da, eu am invatat sa imi culeg fericirea din lucruri marunte. Si am ales sa sufar si sa ma bucur uneori cate putin decat sa nu simt deloc. Stiu ca exista si varianta in care sa ma bucur mereu, sau mai tot timpul. Poate mi-a fost frica de ea sau poate pur si simplu nu am avut norocul sa-mi apara in viata. Sau am sperat mereu... e ciudat ce scriu si simt mereu nevoia sa ma scuz, desi nu am de ce.
Nu stiu, am sa ma opresc aici caci imi dau seama ca scriu intr-un delir care nici macar nu este sincer peste tot. Cred ca discutia cu ceaiul dintr-o zi va fi poate mai reala.
Stii... intr-o zi... el mi-a zis ca nu are sa inteleaga niciodata de ce am ales eu sa ma chinui in halul acesta. Si i-am raspuns ca nu am vazut niciodata asta ca pe un chin. Si in ciuda tuturor lucrurilor urate... si sunt multe si grele... atunci l-am iubit mai mult. Pentru ca mi-a vandut acea iluzie ca ii pasa si ca, macar o data, i-a pasat si s-a intrebat de ce.
pentru el. pentru ca l-am pus undeva sus, deasupra mea, si as fi fost pana in final fericita daca il vedeam fericit cumva... dar sfarsitul a venit inainte de asta...
Si acum, la fel cum iti ziceam la inceput... nu stiu daca sa iti raspund la provocare la timpul prezent sau la cel trecut...
Explicatia cea mai buna e frica. pentru tot ce am scris si pentru tot ce as mai putea scrie.
Facebook Page
Ce citesc, ce indragesc
