Cateodata visez / uneori aberez

Cateodata visez,
Uneori aberez.

Nu-mi vine sa cred ca au trecut atatia ani. Atata timp pe care mi-e frica sa-l numar, sa-l calculez, sa-l inmultesc si sa-l adun.
In tot acest timp nu stiu daca a trecut o zi din viata mea fara sa ma gandesc la tine. Da, stiu, nu ar trebui sa-ti zic asta. Si da, stiu ca uneori mai intri aici si te intrebi daca ceva din ce scriu se refera la tine sau nu.
Mi-am imaginat in o mie de feluri o eventuala reintalnire, in care tu sa imi vorbesti, sa nu imi mai ocolesti privirea si prezenta. Daca ma ocolesti asta nu inseamna ca eu nu exist. Stiu, acum ma urasti. Poate ai dreptate, dar nu iti voi explica niciodata de ce.
Nu inteleg de ce in atata timp si atatea iubiri ce au alergat prin viata mea (mai mult sau mai putin intense) nu am reusit sa te scot pe tine din minte. Sunt atat de multe lucruri care imi aduc aminte de tine, de la o melodie la un loc la un gest sau cuvant. Poate pentru ca am impartit prea multe, cine stie?
Rascolind in ce am trait si ce am simtit pentru oamenii care au trecut prin viata mea si pe care i-am iubit sau pe care ii iubesc, sau in care cred... tu esti singurul la care ma gandesc macar cateva secunde in fiecare zi. Alung repede gandul, stiu ca nu isi are locul si ca nu trebuie sa fac asta. Dar el se intoarce mereu.
Pot sa iti descriu fiecare trasatura a fetei desi nu ti-am studiat chipul de ani... Stiu culoarea ochilor, privirea suparata, cea vesela si cea jucausa, cea rea si cea cu subinteles. Stiu curbura nasului, forma sprancenelor, latimea fruntii, forma buzelor si incordarea muschilor fetei. Daca as fi avut talent la desen asa cum mi-am dorit sunt absolut sigura ca as fi putut sa-ti fac un portret perfect doar din memorie.
Cine a zis ca timpul rezolva totul? Si ca o data cu timpul uiti?
Iti stiu mainile, cu degetele lungi si osoase. Stiu cu cat e mai mare palma ta decat a mea, cat de lungi iti sunt degetele pe langa ale mele, cum le incordezi in stransoare.
Stiu toate aceste lucruri si nu imi vine sa cred ca nu le-am uitat si nici macar nu am constientizat pana abia zilele trecute ca mai stiu toate aceste lucruri.
Mi-e frica sa adun sutele (sau am trecut de mie?) de zile de cand nu mai esti in viata mea, sa le impart la doi sa vad ce mi-a ramas mie. Apoi sa le inmultesc cu clipele cand am avut nevoie de tine, sa le impart la momentele in care te-am urat, sa scad zilele in care am crezut in altcineva si din nou sa le inmultesc cu orele in care mi-a fost dor de tine.