urbane

ma fascineaza, asta e scuza mea.
naste intrebari si dileme, imi da universul meu mic peste cap, ma chinuie cu nebuniile temporare si ma sperie cu seriozitatile ocazionale.
Nu inteleg nimic si nu ma apropii, ma sperie asta.

Mintea imi e prea plina uneori si gandurile prea multe si in mult prea multe directii. Imi place sa ma iau cu munca sau cu prietenii si mai uit, parca imi golesc temporar creierul ca un recycle bin.

De cand am mai mult timp liber, incep sa iubesc din nou Bucurestiul, asta dupa ce acum cateva luni sustineam ca ma inebuneste. Acum am timp sa privesc pe strada la cladiri, la parcuri, copaci si case. Imi plac stradutele din zona Cotroceni, cu multi copaci si case frumoase, strazile din zona Parcul Icoanei, bulevardul Dacia, Cismigiul si strazile din spatele lui.
Da, eu sunt nebuna care in metrou priveste in ochi toti oamenii din raza vizuala si deranjez. Ma bucur ca uneori privesc alti ochi la fel de curiosi ca ai mei. Deci nu e inca adevarat, oamenii nu se ascund dupa cartea sau ziarul din mana si nici nu-si ascund gandurile dupa mp3-ul din urechi.