iarna...

Sarbatorile de iarna imi aduc aminte atat de dureros de el.

Am fost de Mos Nicolae sa le cumpar colegelor de apartament dulciuri si nimicuri. Am vazut in supermarket banutii de ciocolata. Nu mi-am cumparat.

Mirosul de vin fiert si zapada ce are sa vina. Am sa invat sa patinez.
O sa imi iau un fular gros si niste manusi, sa-mi ascunda mainile. N-am sa le mai ascund in buzunarul nimanui.

Si-au sa vina sarbatorile si serile de acasa, din Istru. Si alte vremuri am trait si alt vin fiert va fi pe masa si alt miros de portocale si alta Milka cu mar si scortisoara. Alti oameni, alte ganduri.
Iarna imi aduce aminte atat de dureros de el. Si-mi pun intrebari a caror raspunsuri nu vreau sa le aflu.

Ma simt adesea singura, si ata nu ar fi o problema. M-am obisnuit cu sentimentul acesta, de a fi singur printre multi oameni. E greu de inteles, si mai greu de explicat.
Dar si mai greu e ca simt absenta a ceva. Bun sau rau, ceva ce ma facea sa vreau mai mult si mai mult. Si care nu ma speria de ce va fi, de iarna ce va veni sau de sarbatorile ce sunt aproape.

Acolo inca sunt lumini si frig si oameni pe patine. Si turta dulce, si vin fiert, si scortisoara si ciocolata.
Si alti oameni se bucura de ele, si altcineva viseaza si alta mana se incalzeste in alt buzunar...

Iar eu... eu nu stiu... ascult asta