Andreea Marin

Tin sa precizez ca titlul acestei postari nu are NICI o legatura cu ce scrie mai jos. Dar cum am promis unei domnisoare (banuiesc) ca am sa-mi denumesc asa urmatorul gand (evit cuvantul articol, nu mai explic de ce, oricum ea nu intelege), ma tin de cuvant. Ce am promis, de ce si cand se vede in commenturile de la articolul despre Mirela si dansez pentru tine (apropo, mie chiar imi place emisiunea aia, chiar daca e patetic)


M-am vindecat de tine.
Uneori incerc sa imi caut sentimentul acela, desi rau si bolnavicios, facea parte din mine. Pur si simplu nu mai e...
Am incercat sa-mi amintesc, tin minte ca amintirile imi faceau rau. Ca un om care doreste sa se chinuie de unul singur.
Mi-am amintit surasul, buzele si apoi sarutul tau. Nu am uitat nimic, doar ca nu mi-au mai adus nici o emotie.
Mi-am amintit apoi pielea ta, trupul pe care ti-l doream atat de mult, bratele incrucisate intr-o imbratisare ce imi doream sa nu se mai termine niciodata. Am zambit, dar n-am simtit.
Am cautat pas cu pas, de la primul sarut pe care mi-l aduc aminte cu exactitate, pana la ultima noapte. Nimic!
Gol, fara sentiment, fara regret, fara tandrete.
Stiu mainile, stiu masa aceea, stiu umarul tau, stiu capul tau plecat in bratele mele, stiu caldura bratelor, inclestarea degetelor, parul, degetele mele pe ceafa ta, grimasa si toate acele amanunte pe care nici macar nu are sens sa le mai descriu.
Caci nu-mi mai aduc nimic. Nu-mi trezesc nici un sentiment, nu-mi aduc nici o emotie.

Mi-e teama. Mi-e teama ca m-am intors la ceea ce am fost inainte de tine si ca n-am sa mai simt.
Iarta-ma!
Am uitat tot ce ti-am promis.
Nu pot si nu mai vreau sa fiu langa tine.
Nu-mi doresc nici macar sa te vad, nu-mi doresc nici macar peste ani sa stam la aceeasi masa cu copii de mana.

Nu scriu asta sa te pedepsesc si nici sa ma razbun. Stiu, dealtfel, ca de ceva timp incoace, ti-e frica sa ma mai citesti.

Scriu doar ca imi pare rau. Nu mai sunt nimic din ce as fi putut fi pentru tine si am reusit asta intr-un timp prea scurt, ceea ce ma sperie uneori la mine.
Am pierdut o data cu sentimentul pentru tine inspiratia si suferinta ce imi dadea un elan in ceea ce priveste scrisul. Acum scriu despre adolescente din autocare.
Simt totusi ca acum urc, pana acum ma duceam spre o prapastie a carui fund era cat pe ce sa-l ating.

Sunt goala pe interior si mi-e bine. Ce e frumos se duce in alte zari, mari senine.