manifest antifeminist!

M-am gandit bine. Si vreau sa raman exact cat sunt acum de emancipata. Nu vreau mai multa egalitate in drepturi cu nimeni. Cred ca e destul ce am capatat eu, femeie, in ultima vreme. Dreptul de a munci, daca am chef. Eu as vrea sa ma opresc aici. Se poate?

Sau oare acum trebuie sa inghit, la pachet, toate drepturile, egalitatile si obligatiile care decurg din asta? Nu vreau sa fiu ca un barbat. Insist sa nu. Si mi se pare ca drepturile si le mai face si omul. Sau in cazul asta femeia. Si eu n-am simtit niciodata ca am usi inchise tronc! in fata pentru ca sunt femeie. Chiar nu-mi trece prin cap ca ma nedreptateste cineva la job sau in societate, in general.

Si, cel mai important, nu vreau mai multe responsabilitati decat am in prezent. Nu vreau sa demonstrez nimic. Mi-as dori din inima sa am langa mine un barbat care castiga mai mult. Nu vreau sa castig mai bine sau musai la fel ca el. Nu vreau o masina la fel de mare cat a lor, a barbatilor. Vreau sa mi se deschida usa cand am nevoie sa ies din taxi sau sa intru intr-o incinta.

Vreau sa mi se tina paltonul cand afara e frig si vreau sa-l trag pe mine. Vreau sa mi se intinda o mana cand cobor din tren. Si sa fiu luata cu masina de acasa cand sunt invitata in oras. Bineinteles, vreau ca un barbat sa faca toate astea. A, si vreau sa mi se acorde dreptul de a plange des, in mod oficial. Asa sunt femeile.

Nici nu-mi trece prin cap sa-mi car singura sacosa. Eu sunt croita sa car buchete de trandafiri de gradina, din cei care miros frumos. Ii prefer de culoare roz, in caz ca se intreaba cineva. Incarcatura maxima pe care o pot accepta este un tort de ciocolata care trebuie sa ajunga urgent in fridiger, acasa. Asta da, pot sa car. Dar de multe ori trebuie sa mimez ca imi prieste sa ma descurc singura. Pentru ca dau peste barbati care asteapta asta de la mine. Ma cred o feminista.

Pe cuvantul meu ca nu am chef sa platesc jumate-jumate cafeaua cand sunt insotita de un barbat. Dar uneori trebuie sa fac asa, ca sa arat ca sunt o femeie moderna, nu vreo retrograda. Trebuie macar sa ma prefac ca scobesc absorbita in portofel. Altfel, un barbat care a intalnit prea multe feministe o sa creada ca sunt o profitoare de cafele si alte servicii.

Imi place sa fac o cafea buna dimineata si sa ma muncesc la un mic dejun pentru doua persoane chiar si trei sferturi de ora. Cand il gusta cineva, vreau sa ma laude mult. Si eu sa ma simt ca o gaina care a facut un ou de aur. Si nu doar, cum ar parea, patru oua ochiuri normale.

Imi plac rochiile incredibil de tare. Imi plac in special cele cu buline. Imi plac agrafele cu libelule si glossul pentru buze. Imi place sa fac cumparaturi de sutiene si pantofi. Chiar daca mai am acasa si sutiene si pantofi.

Cand o sa fac copii, nu vreau sa ma intorc la serviciu dupa 2 luni de stat acasa. Ma gandesc ca vreau sa alaptez macar un an intreg. Si sa stau acasa cat se poate de mult. Nu cred ca se darama vreo intreprindere, oricat de importanta as fi eu in ea, cat fac eu mere rase cu biscuiti. Chiar daca decid sa fac asta timp de doi ani intregi. Doar mere rase cu biscuiti.

Nu vreau sa fiu egala lui, nu suntem cantitati care putem fi masurate cu acelasi instrument de masurat. Cred ca barbatii si femeile sunt diferiti si e foarte bine asa. Dar de ce tot vorbim despre asta? Despre egalitate? E chiar asa de important subiectul pentru unele dintre noi?

Vreau sa raman asa, femeie, pana in varful unghiilor mele pictate mereu in rosu aprins. Unghii care se prezinta ca o declaratie de feminitate si nu de razboi.

PS: din pacate n-am scris eu asta, l-am primit si eu pe mail, dar mi-a placut foarte foarte tare!