cand nu mai e nimic de zis

Scria cineva drag la un moment dat pe blog ca vrea "sa nu mai moara nimeni".

E ciudat si toata ziua am incercat sa nu scriu despre asta pentru ca stiu ca ai sa intri sa citesti si ai sa plangi, dar plansul pana la urma e o usurare, te ajuta sa dai afara ceva ce te chinuie pe interior.
Nu inteleg de ce tocmai tie a trebuit sa ti se intample asta.

Nu ma pot revolta si mi-e ciuda ca e asa. Este foarte frustrant, cat esti in viata poti sa-ti faci planuri, poti sa ai vise, poti sa gresesti, caci ai timp sa-ti indrepti greseala. Dar cand se termina tot nu mai poti sa repari nimic, nu mai poti sa spui nimic din ce n-ai spus si mai ales nu poti sa faci nimic din lucrurile la care ai visat.

Sunt nebuna, si deseori mi-am imaginat cum ar fi oamenii din jurul meu daca intr-o zi as disparea de pe lumea aceasta.
Mi-ar fi ciuda ca sunt atat de multi oameni care nu ar sti niciodata cat de mult i-am iubit sau alaturi de care nu am trait toate acele lucruri pe care mi le-am dorit atat de mult sa le traiesc. Prea multe lucruri nespuse ar ramane in urma, si as vrea ca ei sa stie.
As vrea ca, atunci cand am sa mor, lumea sa faca o petrecere. Vezi? Si tu ai zis mereu asta, ca trebuie toti sa dam un chef daca tu ai sa mori.
Dar uite cat e de greu cand cineva dispare dintre noi sa ne bucuram pentru el, ca e intr-o lume mai buna.

As vrea sa te pot ajuta acum cu ceva, orice. Dar tot tu trebuie sa faci asta. Si trebuie sa stii ca acolo ii va fi mai bine.