orase si povesti

Am cautat cu greu sentimentul de "acasa" pe care l-am pierdut undeva, in anii acestia, ai
ci, in Tulcea.
M-am simtit straina intr-o casa straina, intr-un oras familiar si totusi rece, oameni care ii stiu si care parca nu mai sunt asa cum ii percepeam eu.

Abia sambata seara am regasit ceva din ceea ce cautam. Pentru asta a trebuit sa gonim cei 40 de kilometri pana in Babadag, sa stau cuminte in scaunul din dreapta si sa vad drumul drept si intunecat care ne-a dus atat de des acolo. Sa regasesc camera pictata in albastru, cu planete si cetati cu povesti, sa ascult din nebunia lui Gelu, sa beau o ciocolata ieftina (1,5 lei!)intr-o crasma cu mese de cantina unde, spre surprinderea mea, am intalnit fetze cunoscute.

Ma uitam de jur imprejur si pentru prima data ma simteam ca in liceu. Aceleasi fetze cunoscute, doar mai grase si mai imbatranite la unii din ei. Baietii s-au tuns (toti!!!), nu mai au plete. Se imbata mai usor. Si nu mai au in fata acea bere incredibil de proasta din halbele de la Carul cu Bere.
Evident, au lipsit cateva personaje esentiale care au creat povestea asta. Pe soptite se mai mentiona cate un nume, alteori razand, alteori cu frica... i-am simtit lipsa si am simtit pe langa, un fel de sentiment de vinovatie.

Mi-am dat seama ca pana la urma fiecare are povestea lui, unele sunt mai frumoase, altele mai putin. Am crezut mereu ca povestile noastre sunt altfel si ca am construit o altfel de lume. Dar imi dau seama ca fiecare crede asta despre ce a trait candva. Noi ne-am construit povestile cum am stiut noi mai frumos, ne-au construit-o cei din jur si ne-au vegheat-o cei mai mari care au inteles.

M-am simtit mereu apropiata sufleteste de oameni care au trait povesti asemanatoare, am crezut ca ei inteleg mai bine decat restul. De asta am fost atat de bucuroasa sa-l vad sambata pe George dupa mai mult de 5 ani... desi habar nu are cat de mult a fost proiectata povestea lui peste a noastra...
In rest... acasa nu mai e acasa asa cum era. Nu mai iesim in aceleasi locuri pentru ca ori s-au inchis ori sunt pline. Nu mai intalnim aceleasi persoane, pentru ca s-au imprastiat. In lume, in tara, pana si orasul acesta a devenit prea mare pentru multi dintre noi.
Traim povesti diferite acum, altii ne intoarcem putin in trecut si traim dupa povestile altora - dar ghici, nu sunt ale noastre!
Prietenii mei sunt insurati, unii au copii. Nici unul din ei nu s-a casatorit cu cele pentru care am fi bagat noi mana in foc ca vor fi sotiile lor. Povestile celelalte sunt acolo, in trecut, cele actuale sunt diferite, chiar daca le aprobam, chiar daca nu. Putini sunt cei care incearca cu greu sa-si aduca povestile din trecut in prezent.
Dar despre asta este Flo dator sa scrie... in telenovela aia :)). In orasele mici povestile sunt telenovele, pentru ca sunt mereu aceleasi personaje care se intersecteaza iar si iar, aceleasi situatii care se repeta.