Absolut Love

Aseara am fost la teatru. La Absolut Love, in caz ca l-ati vazut deja.
E o piesa tare draguta, o productie independenta si se tine cam o data pe luna in podul de la La Scena. Uneori, cand vine sponsorul si le mai da niste bani, il mai tin in cate un bar, unde se bea apoi pana dimineata... sau asa sper eu sa fie, caci am sa imi doresc sa mai merg cel putin o data la piesa asta. Statio linistiti, nu sunt alcoolica, dar parca ai avea nevoie de o vodka dupa piesa.

Sunt doua personaje. Un el si o ea. Au fost amanti un an de zile. Acum 10 ani. El era intr-o relatie, ea era maritata cu un om bogat. Un mare magnat... al bicicletelor! Intr-o zi ea a plecat. De tot.

Iau cina in camera ei de hotel. Dupa 10 ani. In fine, n-am sa zic ce se intampla, ca trebuie sa vedeti si voi piesa.
M-a impresionat cam tot ce am vazut.
Imi plac personajele. Cum evolueaza, cum isi ascund fricile si emotiile, cum evolueaza sau involueaza, cum trec de la o stare la alta.
El, adica Marin Grigore, e sigur pe el si zemflematic. Genul de barbat cu succes la femei, cu acea siguranta care ti-o da frumusetea exterioara si lunga lista de cuceriri. Sta relaxat, bea sampanie, dar e cumpatat. E sigur de ce se va intampla, are replici de genul "stim amandoi, doar tu ai ales sa luam cina in camera de hotel, puteam iesi la restaurant", e cuceritor si bogat in cuvinte.
Ea, adica Andreea Gramoşteanu e speriata, se balbaie, isi framanta mainile, bea mult mai des si mai mult, se agita prin camera, o face pe-a gazda perfecta, tradand nelinistea. Gesturi de acelea simple in care m-am regasit: e emotionata asteptand sa vada daca lui ii place mancarea (pe care a comandat-o, nici macar nu a gatit-o ea), isi pierde des mana prin par, impune reguli: intai povestesti tu, eu mananc si cand termini mananci si eu povestesc
El e barbat, e un fel de Don Juan si repereaza foarte usor gesturile astea, ba, mai mult, e cumva crud si i le analizeaza pe fata. Stie ca puterea e la el.

Asa... lasand amanuntele, foarte interesant mi se pare modul in care se transforma personajele. Parca in fiecare din cei doi se ascund alti oameni care se schimba, de la o stare de alta. Stari oarecum intrerupte de niste imagini de pe fundal. Fiecare personaj intruchipeaza de fapt cam 3 caractere. El devine frico, nervos, implora chiar, ea devine uneori chiar indiferenta: "Da, am vrut sa mi-o trag in seara asta", fiecare ascunzand de fapt altceva.

Dupa atat de mult timp descopera lucruri de atunci, isi dau seama ca ar fi putut fi impreuna pentru totdeauna dar... poate timeingul nu a fost potrivit (as vrea sa folosesc un cuvant romanesc, dar nu prea imi iese), sau poate orgoliile au fost prea mari, sau circumstantele... Te rascoleste toata aceasta poveste, iti este mila de ei, ti-ai dori sa ramana impreuna dar ti-ai dori sa plece fiecare in drumul lui. N-am sa va zic nici daca o fac sau nu.

E o piesa care pe mine m-a rascolit mult, de asta am tinut sa povestesc despre ea. Si ma chinui de dimineata sa povestesc despre ea, este ora 16.00 deja.
Ma intreb cum ar fi ca eu sa fiu in locul ei peste 10 ani. Si te face sa rascolesti trecutul, sa-l gasesti pe acela alaturi de care sa ai o astfel de cina. Si te intrebi daca alegerile pe care le-ai facut sunt cele corecte.

Ea ii spune lui la un moment dat ceva foarte interesant. Sotia lui, cea care ii era doar iubita cand ei doi erau amanti, e o femeie de cariera. Foarte preocupata de profesie si mai putin de sot si copil. Dar e liniste asa in casa lor. Ea vine cu o ipoteza: s-a gandit el oare vreodata ca poate acesta este modul ei de a se razbuna? Femeile sunt rele si nu uita niciodata cu adevarat, asta n-am cum sa o neg. Si daca ea a preferat raceala asta si distanta dintre eio pentru a-l pedepsi pentru toti anii in care el nu a iubit-o suficient, ea a stiut dar niciodata nu a recunoscut-o cu voce tare.

Si ei niciodata nu si-au spus "te iubesc"... si-au promis lucruri frumoase, pe care si le spun amantii. Si pe care nu le crezi niciodata, pentru ca sunt cuvinte care si le spun amantii si nu stii ce si cat trebuie sa crezi.
In lumea reala, nici macar amantii nu mai au curajul de a spune lucruri. Le e prea frica...

La sfarsitul piesei m-am dat de gol... fata de mine si fata de cei cu care am fost acolo. Reactia mea a fost: "A lasat pe masa doua pahare la fel... nu se face asta niciodata!"