culori sterse

Pensula se intarise, nefolosita de atat de mult timp.
Acuarelele erau de piatra, nici apa si nici caldura nu le mai inmoaie.
Si totusi a luat o pensula, apoi a doua si apoi a treia.
Pe rand le-a inmuiat in apa, apoi a picurat pe culori.

Pagina era galbena, invechita. Dintr-un caiet care nici nu trebuia sa fie al ei, nimerise dintr-o intamplare. Cea caruia ii era destinat nu-l mai vroia...

Cerul l-a facut albastru, l-a vrut senin dar incet incet, pensula a desenat un cer cu nori. Cu nori albi, si cer albastru. Dar hartia... hartia era prea inchisa la culoare, iar cerul a devenit murdar. A desenat si un soare, dar si el a fost trist. Cine a zis ca soarele e portocaliu, sau rosu, sau galben? El a iesit caramiziu... Si-au venit nori peste razele murdare.

A urmat marea. A facut-o verde si gri si alba.. cu valuri, furioasa. Cu multa culoare, cu tuse, cu spuma marii si furia naturii.

A urmat o plaja, de-un galben la fel de murdar ca soarele... dar mai deschis. Fara pic de rosu.

A urmat un vapor. Negru, urat. Si-o silueta pe plaja care alearga spre o alta silueta, din mare... si niste urme de pasi.

Dar pensula s-a impotrivit. S-a inmuiat in griuri si a sters cele doua siluete. Una a prefacut-o in mare, alta in nisip. Si urmele le-a sters. Si-a ramas un fel de vant din afara paginii.. ce sterge tot ce a fost viu.

Culorile s-au murdarit pe rand, n-a vrut nici sa deschida negrul, dar a facut-o. Iar apa a rapas tulbure, de-un verde murdar... ca marea!