Uitasem sentimentul asta de pustiire de pe care il ai cand pierzi pe cineva drag din viata ta. L-am mai avut o data sau de doua ori cred, dar a fost demult...
Te simti gol si fara sanse, cauti explicatii si drumuri, cauti iesiri si oricat ai vrea sa-ti tii gandul ocupat el tot acolo se duce.
Mereu am zis ca pierderea cuiva din viata se compenseaza cu altceva sau altcineva. La mine asa a fost. Un loc gol ocupat si totusi al cuiva...
Ma simt pustiita si mi-e greu.
Vreau sa scriu tot ce ma apasa, mai ales acum, caci stiu ca nu mai poate vedea si nu ma mai tem de interpretari. Dar nu pot.
Pentru ca ceea ce e in sufletul meu e acolo, adanc, e parca prea greu de explicat. Exista si nu este deloc bine. E dureros.