Intre ura si iubire

In aer pluteste miros de mare si in boxe e soulstorm.
Intre iubire si ura e o linie atat de fina incat e periculos sa mergi pe muchie. Nu ai sa poti ura niciodata cu adevarat un om daca nu l-ai iubit anterior cu acea iubire unica si profunda in care ai da totul. Iar ura ta nu ai numi-o ura, ai numi-o oricum altcumva, fiindu-ti frica sa-ti ascunzi iubirea atat de puternica care te-a guvernat zile, luni, ani si mai ales acele clipe.
Nu cunosc ce inseamna ura, desi am fost atat de aproape, la fel de aproape pe cat am fost de iubire. Poate chiar am iubit, pote chiar mi-am trait acea unica experienta dar mi-a fost prea frica sa alunec pe acea muchie si sa-mi declar ura, nerecunoscund profunzimea sentimentului care m-a bantuit zile de-a randul.
Mi-este foarte frica sa nu alunec acum, pe o muchie. Sa ma duc in extrema cealalta. N-as vrea sa fiu in contratimp.
Pentru ca intre ura si iubire e o muchie la fel de subtire. Si e usor sa alunecam in directii diferite. Nu poti ura un om care te iubeste, dar sunt sigura ca poti iubi un om care te uraste, chiar si la modul declarativ.
Ura si iubirea sunt doua cuvinte mari, asa ca inlocuiti in intreg textul cuvintele cu altele doua: teama, respectiv a-ti fi drag de cineva.
si stii ce?
Eu cred ca intre iubire si ura exista doar linia fina a iertarii. Si a uitarii, a resemnarii, a acceptarii. E doar o linie. E doar un pas. Si daca nu mi-ar fi atat de frica probabil ca l-as face si azi si maine.