In aer pluteste miros de mare si in boxe e soulstorm.
Intre iubire si ura e o linie atat de fina incat e periculos sa mergi pe muchie. Nu ai sa poti ura niciodata cu adevarat un om daca nu l-ai iubit anterior cu acea iubire unica si profunda in care ai da totul. Iar ura ta nu ai numi-o ura, ai numi-o oricum altcumva, fiindu-ti frica sa-ti ascunzi iubirea atat de puternica care te-a guvernat zile, luni, ani si mai ales acele clipe.
Nu cunosc ce inseamna ura, desi am fost atat de aproape, la fel de aproape pe cat am fost de iubire. Poate chiar am iubit, pote chiar mi-am trait acea unica experienta dar mi-a fost prea frica sa alunec pe acea muchie si sa-mi declar ura, nerecunoscund profunzimea sentimentului care m-a bantuit zile de-a randul.
Mi-este foarte frica sa nu alunec acum, pe o muchie. Sa ma duc in extrema cealalta. N-as vrea sa fiu in contratimp.
Pentru ca intre ura si iubire e o muchie la fel de subtire. Si e usor sa alunecam in directii diferite. Nu poti ura un om care te iubeste, dar sunt sigura ca poti iubi un om care te uraste, chiar si la modul declarativ.
Ura si iubirea sunt doua cuvinte mari, asa ca inlocuiti in intreg textul cuvintele cu altele doua: teama, respectiv a-ti fi drag de cineva.
si stii ce?
Eu cred ca intre iubire si ura exista doar linia fina a iertarii. Si a uitarii, a resemnarii, a acceptarii. E doar o linie. E doar un pas. Si daca nu mi-ar fi atat de frica probabil ca l-as face si azi si maine.
skip to main |
skip to sidebar
Intr-o viata fara sens, circulam pe contrasens
12 aug. 2009
Despre mine
Uneori sunt rea, capricioasa si alintata. Sunt repezita si uracioasa daca imi propun asta. Imi place sa ascund faptul ca de fapt sunt o visatoare, imi place sa par adult puternic cand de fapt am ramas pe undeva pe la 15 ani, as vrea sa scriu, sa visez, sa zbor uneori, imi place sa ma iubeasca lumea si sa am persoane de care sa-mi fie drag... imi plac narcisele albe, primavara, capsunele, mirosul de pepene galben, tot ce e verde si Sandy Bell. Imi place sa rad dar si sa fiu trista in lumea mea...
Ce citesc, ce indragesc
Persoane interesate
Blog Archive
-
►
2014
(15)
- ► septembrie (1)
-
►
2011
(34)
- ► septembrie (1)
-
►
2010
(99)
- ► septembrie (4)
-
▼
2009
(300)
- ► septembrie (29)
-
▼
august
(37)
- o carte n-ar putea niciodata sa aiba inceputul ast...
- ... nopti
- Uitasem sentimentul asta de pustiire de pe care il...
- ... astazi dupa tine, se incheie toate
- ... de lumi si de morti si de vieti mi-e totuna...
- nimeni
- despre drumuri, orgolii si lupte
- nu uit de mine
- dracu sa va ia
- dor
- look at the damage...
- I did. Hard.
- ... ma cert cu mine, nu cu tine
- ... din carti
- Moni a mea...
- pereche in potop
- azi: sunt un alt om?
- Noir Desir- Le Vent Nous Portera
- Nesiguranta
- Jurnal de bord: Ziua 9
- Jurnal de bord: Ziua 8
- Jurnal de bord: Ziua 7
- Intre ura si iubire
- Jurnal de bord: Ziua 6
- Jurnal de bord: fara numar
- Jurnal de bord: Ziua 5
- si-am sa evadez
- ...stari
- Jurnal de bord: Ziua 4
- Jurnal de bord: Ziua 3
- In memoriam
- Jurnal de bord: Ziua 2
- Jurnal de bord. Ziua 1
- inainte sa plec...
- daca vrei, eu sunt de vina
- ... si altii imi spun...
- ... povestea mea de la mare
2 comentarii:
am fost iubit spune ea din prima zi si in acelasi timp urat pana la moarte timp de 9 ani , ani in care a aparut un copil in viata noastra .Am intrebat de ce ai mai facut acel copil daca iti doreai ca eu sa mor de ce nu te-ai oprit atunci ? a zis ca avea multa dragoste de daruit si nu avea cui. Am iubit-o mult m-as minti daca nu recunosc ca o iubesc si acum enorm dar trebuie sa se opreasca tot intre noi. Aceasta povestioara am scris-o ca sa explic si sa pot intreba de ce apare aceasta ura cand iubesti asa de mult ? de ce apare iubirea asta zic eu falsa daca urasti atat de mult ?de ce nu avem puterea de recunoastere ca nu ne este bine si sa ne oprim atunci cand trebuie , poate ca e mai bine sa opresti totul din timp.Frica se aseaza intr-o calmitate si taina extraordinara intre iubire si ura , frica de necunoscut probabil , frica de singuratate frica de durere ? Credeam ca daca iubesti cu adevarat toate celelalte dispar ... acum m-am inselat daca iubesti cu adevarat stai pe o muche dupa parerea mea numita frica , muche dintre dragostea pe care o porti si ura care o vei simti cand vei fi cuprins de frica. As mai iubi odata cu aceeasi putere a sufletului meu as mai darui odata toata inimioara mea dar ... imi este frica sa ma asez iarasi pe aceasta muche dintre ura si iubire.
Mie mi-e greu sa cred ca putem cu adevarat uri o persoana pe care initial am iubit-o foarte mult. Poate ca asa percepem sentimentul pe care il simtim in prima faza a vindecarii,in faza negarii, inainte sa ajungem la acceptare,resemnare,etc. Ura e un sentiment complex si intens. Este opusul iubirii intr-un mod la fel de complicat precum aceasta. Poate sunt (inca) naiva, sau poate asa vreau sa fiu, dar cred ca o persoana care e capabila sa simta iubirea, e incapabila sa simta ura cu toata complexitatea ei; poate doar nunate ale acesteia,care o vor parasi in timp, negasind in acea persoana un ''culcus'' productiv in care sa se dezvolte.
Trimiteți un comentariu