o carte n-ar putea niciodata sa aiba inceputul asta, nu-i asa?

Cand l-am cunoscut pe EL eram eliberata de orice fel de sentiment patetic sau legat de iubire. Mai exact, iubirea mi se parea ceva patetic si aducator de amintiri la care doar zambesti melancolic. Asa mi se pare si acum, doar ca am mai adaugat ceva la lista de amintiri.
Iubisem un barbat, pe atunci baiat si fusesem pe punctul de a dispera dupa inca unul. Norocul meu fusese ca al doilea a fost atat de inteligent incat sa ma faca sa pricep ca nu vom ramane vesnic unul langa altul, asa ca plecarea lui a venit ca ceva firesc.
Pe el l-am cunoscut la o petrecere, intamplator si nu i-am acordat prea multa atentie. A venit, s-a prezentat, i-am intins mana, mi-a sarutat-o si i-am raspuns pupandu-l pe obraz. Mi s-a parut amuzant momentul. Spre dimineata m-am dus sa dorm. Am dormit in acelasi pat, din lipsa de spatiu. M-a tras spre el si m-a luat in brate, era frig. Nici asta nu ar fi contat, daca nu m-ar fi tinut si de mana pe parcursul celor cateva ore de somn.
Asa a intrat in viata mea... restul e deja istorie.