... astazi dupa tine, se incheie toate

Am inchis blogul.
Il pot vedea acum doar autorii de bloguri si cei carora le-am dat invitatie... 3 pana acum la numar.
Am incheiat o poveste acum si mi-e greu, dar sper sa treaca intr-o zi. Stiu ca asa o sa fie, nu incercati sa ma convingeti sau sa imi dati exemple. Am mai trecut prin asta.
Daca doare? Da, doare. Doare pentru ca nu a inteles nimic din tot ce am daruit si m-a catalogat ca pe restul oamenilor care au ras mereu de el. Nu a fost asa, razand de el as fi ras de mine.
Nu am avut eu puterea de a intoarce spatele, nu pot sa am mandria asta. Da, mi s-a intors spatele si eu am ramas in urma. E ceea ce trebuia sa fie, ce trebuia sa se intample. Am inteles de mult si n-am avut puterea de a pune eu punct.
As vrea sa pot fi eu insumi in fata celor din jur si toti sa ma accepte si sa ma iubeasca exact asa cum sunt. Patetica uneori, vesela alteori, depresiva adesea.
Nu, nu sunt ca ei, oricat ar crede el asta! Ma revolta ca atat a inteles, dar nu pot face nimic sa schimb asta. Daca vreau ca lucrurile sa fie cum au fost? da, vreau, dar nu se poate.
Am pierdut un sentiment si mai rau, am pierdut un prieten. Nu stiu daca aveam nevoie de el asa cum intelege acum.
Au fost alegerile mele, ar trebui sa mi le asum si sa nu ma mai plang.
Am sperat sa am dreptul si eu, viata asta, la acele lucruri frumoase pe care doar le-am visat. Dar poate chiar nu sunt facuta pentru asta. Sau poate ca mai e de asteptat. Asta daca nu e prea tarziu.
O sa imi fie dor de el... cu acele vorbe frumoase care imi faceau zua mai buna, cu acel "good morning sweet cup of life", cu purecii si "dream a little dream of me"... sunt cuvinte care acum nu am sa le mai aud si cand le voi auzi din gura celor din jur vor durea.
N-am sa ma arunc de la etaj (am aruncat deja suficient de acolo) si am sa merg mai departe. Nu stiu cum si nici cum va mai fi Monica de aici incolo. Dar nu e alegerea mea...