Nesiguranta

Greseala mea este ca niciodata nu am avut incredere toatala in oameni. Greseala mea este ca nu cred suficient in oameni si n-am sa cred niciodata suficient de mult un om cand imi zice ca ma iubeste, sau cand imi zice ca-mi va fi aproape.
Greseala lui a fost aceea ca n-a inteles niciodata nesiguranta mea. Ca n-a stiut sa-mi cultive lipsa mea de incredere cu dovada lui de dragoste. Ca n-a stiut sa-mi inlocuiasca nesiguranta cu gestul si cuvantul.
Greseala mea e ca nu cred atat de mult precum spun in oameni.
Greseala mea este ca vorbesc diferit de ce gandesc, de ,multe ori, frica fiindu-mi ca gandul meu sa raneasca, cand cuvantul poate face bine.
Greseala lui e ca n-a stiut sa treaca dincolo de cuvant.
Greseala mea e ca am ascuns cuvantul dureros.
Greseala lui e ca n-a vrut sa creada asta.
N-am crezut niciodata, nu am fost niciodata convinsa, am avut mereu nevoie de dovezi si cuvinte care sa-mi aminteasca.
Nu a stiut asta niciodata, m-a crezut doar prea insistenta.
E nesiguranta.
E dezordine in minte.
Am inteles cat m-a iubit atunci cand a plecat cu durere si cuvinte.
Nu m-a durut sa-l vad plecand. Asta n-am inteles niciodata. De ce am fost o stanca.
De ce nimic din ce a trebuit sa simt nu m-a mai lovit.
N-am invatat nimic.
Sunt la fel, desi sunt alta. Am nevoie de confirmari, niciodata n-am sa cred cu adevarat. O sa iti fie greu langa mine si des ma intreb daca merit efortul... In fond... as putea fi un om rau. Caci cuvintele nu sunt mereu ceea ce vor sa fie.