Dar ce te faci cand acasa se imparte in 3 orase?
Cand intr-un loc ai amintiri si prieteni, cand intr-un loc ai spatiul tau de nepatruns si cand intr-altul ai oameni dragi si caldura?
Daca m-as lasa sa fiu asa cum sunt, as spune ca pentru mine casa nu e acasa si ca acasa, asa cum visez eu la ea, nu mai este demult.
Insa am sa spun doar ca sunt norocoasa ca pot spune acasa atat de multor locuri si prieteni atator oameni minunati.
Va multumesc!
30 dec. 2011
16 dec. 2011
de tine
Nu stiu de ce nu mai scriu. Pentruca nu-mi mai dau voie sa ma exprim. Sau poate ca mi-e frica de ce simt. Mai frica decat mi-a fost vreodata. Scriu stangaci, dar vreau sa revin la ceea ce sunt.
In viata mea nimic nu e nou. Iubirea mea e acolo, nimeni nu mi-a furat-o, nici macar el. I-am promis odata, demult ca nimeni nu-mi poate lua ce e mai frumos.
Acestea fiind spune vreau ...
Sa traim macar pentru o clipa prezentul asa cum ar fi putut fi el.
O viata banala si linistita, cu dramele mici (create, evident, de mine). Cu seri plicticoase. Si multe zambete inconstiente. Amandoi adormind zambind si tinandu-ne de mana, obositi de viata asta simpla dar fericiti de ce avem doar noi si toti cei din jur nu vor intelege niciodata.
Ma supar ca nu esti mereu prezent, ca simt ca in unele momente esti al altcuiva sau doar al tau. Intr-o lume in care eu parca nu pot sa patrund. Apoi imi trece si te simt langa mine chiar si atunci cand esti departe.
Si cand esti plecat tot ce simt e un gol imens si nu-mi place sa recunosc, cand te intorci fac curat prin toata casa, apoi imi arunc cateva lucruri aiurea, sa nu-ti dai seama ca e pentru tine si ma bucur ca un copil mic caci mi-e frica sa-ti arat toata fericirea care ma cuprinde atunci cand intri pe usa, apoi ma prefac ca ma bucur pentru ce mi-ai adus cand amandoi stim ca tu esti cel care imi da tot ce imi doresc doar pentruca existi.
Eu stiu insa ca noi n-am avut asta. Pentruca n-as fi stiut ce sa fac cu toata aceasta fericire. Si ca, oricat de mult as incerca, frica de a te pierde ar fi fost mai dureroasa decat pierderea, asa cum a fost ea.
Te-am iubit mult si-am sa te iubesc mereu, in felul meu egoist, insa, oricat de patetic suna, nu pot sa fiu sigura ca langa mine ai fost fericit. Am fi putut incerca totusi acel cliseu...
In viata mea nimic nu e nou. Iubirea mea e acolo, nimeni nu mi-a furat-o, nici macar el. I-am promis odata, demult ca nimeni nu-mi poate lua ce e mai frumos.
Acestea fiind spune vreau ...
Sa traim macar pentru o clipa prezentul asa cum ar fi putut fi el.
O viata banala si linistita, cu dramele mici (create, evident, de mine). Cu seri plicticoase. Si multe zambete inconstiente. Amandoi adormind zambind si tinandu-ne de mana, obositi de viata asta simpla dar fericiti de ce avem doar noi si toti cei din jur nu vor intelege niciodata.
Ma supar ca nu esti mereu prezent, ca simt ca in unele momente esti al altcuiva sau doar al tau. Intr-o lume in care eu parca nu pot sa patrund. Apoi imi trece si te simt langa mine chiar si atunci cand esti departe.
Si cand esti plecat tot ce simt e un gol imens si nu-mi place sa recunosc, cand te intorci fac curat prin toata casa, apoi imi arunc cateva lucruri aiurea, sa nu-ti dai seama ca e pentru tine si ma bucur ca un copil mic caci mi-e frica sa-ti arat toata fericirea care ma cuprinde atunci cand intri pe usa, apoi ma prefac ca ma bucur pentru ce mi-ai adus cand amandoi stim ca tu esti cel care imi da tot ce imi doresc doar pentruca existi.
Eu stiu insa ca noi n-am avut asta. Pentruca n-as fi stiut ce sa fac cu toata aceasta fericire. Si ca, oricat de mult as incerca, frica de a te pierde ar fi fost mai dureroasa decat pierderea, asa cum a fost ea.
Te-am iubit mult si-am sa te iubesc mereu, in felul meu egoist, insa, oricat de patetic suna, nu pot sa fiu sigura ca langa mine ai fost fericit. Am fi putut incerca totusi acel cliseu...
23 sept. 2011
dor si doare - nu, nu e melodia de la Taxi
Ma intreb uneori daca-ti simt lipsa.
Uneori, destul de rar, imi lipsesti. Destul de rar, ce-i drept. Si ma intreb ce inseamna asta.
Dar atunci cand mi-e dor de tine e atat de apasator incat ma intreb cum pot sa fac sa fug de asta. E o durere pe care nimic din mine nu o mai poate suporta. Imi apasa tot inauntrul si inafara mea. Ma dor degetele, ma doare pielea, ma dor soaptele.
O sa zici, desigur, ca sunt eu prea poetica si ca soaptele nu au cum sa te doara.
Dar stii cum e sa-ti sopteasca altcineva in ureche si durerea sa se duca undeva, adanc, sa apese pana cand iti vine sa alergi pe strazi si sa urli?
Desigur, sunt zile in care uit ca ai existat in viata mea - poate ca sunt prea ocupata sau poate ca imi neg prea mult gandurile. Poate ca a doua varianta este mai credibila dupa cuvintele scrise mai sus. Sau poate ca nu.
Mie nu mi-e rusine si inca ma tratez de frica de penibil.
Uneori am in cap tot felul de scenarii. Clipa cand te vei intoarce, cum te voi pedepsi si cum te voi ierta. Iti reprosez in mintea mea tot ce as fi vrut sa iti reprosez si n-am facut-o niciodata: ca nu ai luptat destul, ca trebuia sa ma inveti sa te iubesc daca ti s-a parut insuficient sau nepotrivit, sa ma ghidezi. Ca nu ai fost acolo cand am avut nevoie, ca nu m-ai iertat, ca nu ai tinut de mine in viata ta asa cum mi-as fi dorit.
Apoi imi dau seama ca-mi reprosez toate astea mie si te iert.
Raspunsul meu este: nu stiu.
Frica mea? Este ca niciodata nu voi trece cu adevarat peste. Si ca trecutul ma va bantui. Mereu.
Daca e bine sau rau... poate stii tu.
Daca astept inca ceva? Probabil ca da, stiu ca, inevitabil, soarta ne va aduce in acelasi punct candva. Stiu si ca nu am voie sa astept si ca probabil o fac in zadar.
Dar mi-e dor. Si da, doare.
Uneori, destul de rar, imi lipsesti. Destul de rar, ce-i drept. Si ma intreb ce inseamna asta.
Dar atunci cand mi-e dor de tine e atat de apasator incat ma intreb cum pot sa fac sa fug de asta. E o durere pe care nimic din mine nu o mai poate suporta. Imi apasa tot inauntrul si inafara mea. Ma dor degetele, ma doare pielea, ma dor soaptele.
O sa zici, desigur, ca sunt eu prea poetica si ca soaptele nu au cum sa te doara.
Dar stii cum e sa-ti sopteasca altcineva in ureche si durerea sa se duca undeva, adanc, sa apese pana cand iti vine sa alergi pe strazi si sa urli?
Desigur, sunt zile in care uit ca ai existat in viata mea - poate ca sunt prea ocupata sau poate ca imi neg prea mult gandurile. Poate ca a doua varianta este mai credibila dupa cuvintele scrise mai sus. Sau poate ca nu.
Mie nu mi-e rusine si inca ma tratez de frica de penibil.
Uneori am in cap tot felul de scenarii. Clipa cand te vei intoarce, cum te voi pedepsi si cum te voi ierta. Iti reprosez in mintea mea tot ce as fi vrut sa iti reprosez si n-am facut-o niciodata: ca nu ai luptat destul, ca trebuia sa ma inveti sa te iubesc daca ti s-a parut insuficient sau nepotrivit, sa ma ghidezi. Ca nu ai fost acolo cand am avut nevoie, ca nu m-ai iertat, ca nu ai tinut de mine in viata ta asa cum mi-as fi dorit.
Apoi imi dau seama ca-mi reprosez toate astea mie si te iert.
Raspunsul meu este: nu stiu.
Frica mea? Este ca niciodata nu voi trece cu adevarat peste. Si ca trecutul ma va bantui. Mereu.
Daca e bine sau rau... poate stii tu.
Daca astept inca ceva? Probabil ca da, stiu ca, inevitabil, soarta ne va aduce in acelasi punct candva. Stiu si ca nu am voie sa astept si ca probabil o fac in zadar.
Dar mi-e dor. Si da, doare.
28 iul. 2011
Despre discriminare pozitiva
Fara sa-mi propun asta, in ultimul timp am avut cateva contacte cu persoane cu dizabilitati.
Si vreau sa spun de la inceput, ca mai apoi sa nu-mi iau injuraturi pe tema asta, ca sustin intru totul drepturile persoanelor cu dizabilitati. Nu pot sa ma pun in postura lor, dar imi dau seama ca ei au o alta lume pe care noi, cei mai norocosi, nu avem cum sa o intelegem.
Ma enerveaza tara in care traim si in care o persoana in scaun cu rotile nu poate sa se urce intr-un autobuz (la inceput, cand se bagasera autobuzele cu rampe rabatabile, am vazut soferi coborand sa ii ajute, acum rareori vad macar oameni din autobuz care dau o mana de ajutor ridicarii scaunului). Ma enerveaza tara in care surdo-mutii sunt priviti ca niste ciudatenii si in care un orb este ocolit pe strada. O data, intr-un autobuz, o fata oarba ii spunea celui de langa: "uite ce rochie frumoasa!". Cel de langa s-a uitat pe geam si ea radea "glumeam, nu o vad".
Am semnat astazi o petitie, pe care va indrum s-o semnati si voi aici. E pentru legiferarea unor drepturi.
Nu ma pot insa abtine sa nu comentez cateva amendamente care mi se par exagerate si imposibile. Si da, ma enerveaza tara in care aceste lucruri sunt imposibile, dar trebuie sa fim realisti:
"Obligativitatea ca autoritatile locale din cadrul comunelor/satelor sa asfalteze prioritar drumul de la casa in care locuieste persoana cu dizabilitati locomotorii pana la obiectivele principale ale satului (magazin, dispensar, biserica, primarie, scoala, soseaua principala etc)"
- adica, daca badea gheorghe din fundul satului are o dizabilitate, primaria ar trebui sa asfalteze drumul pana in centru de acolo. Nu mi se pare corect, toti cetatenii din acel sat au probleme. Sunt oameni batrani a caror picioare nu ii tin sa se deplaseze, sau care o fac cu greu. Se numeste batranete, nu dizabilitate. Si da, ei merg prin noroaie pana la dispensar destul de des, pentru ca au nevoie de asta. Ei de ce nu cer asta? Frumos ar fi sa nu avem astfel de probleme, dar daca ele exista... ce facem cu asta?
alta:
"Obligativitatea posturilor de televiziune de a avea interpreti mimico-gestuali cel putin in cadrul emisiunilor de stiri si talk-show pe care le difuzeaza SAU – in cazul nerespectarii acestei obligativitati - sa directioneze o cota din profit in beneficiul persoanelor afectate de hipoacuzie."
- mi se pare ca da, ar trebui sa se impuna asta in cadrul canalelor tv de stat, finantate din bani publici. Insa cand vorbim de firme private, care, unele, se sustin cu greu de la o luna la alta sau nu-si platesc angajatii cu lunile (stim si astfel de cazuri, destule) - decizia ar trebui sa le apartina.
"acordarea unei perioade de timp mai mare la examinare"
- mi se pare necesar doar atunci cand vorbim de un handicap mental sau cand persoana in cauza este intr-o perioada de tratament.
In fine, detaliile sunt multe si nu sunt eu in masura sa judec.
Cred insa ca ar trebui sa incercam sa normalizam cat mai mult persoanele cu handicap. Pentru ca nu sunt persoane(a)normale. Sunt oameni cu pasiuni, sunt oameni cu capacitati, sunt oameni care merita sa faca parte din societatea noastra. Trebuie sa-i ajutam, fara a-i privi ca "defecti".
Discriminarea pozitiva nu a ajutat niciodata. Nu sunt eu in masura sa judec unde e granita intre drepturi si discriminare pozitiva.
Si vreau sa spun de la inceput, ca mai apoi sa nu-mi iau injuraturi pe tema asta, ca sustin intru totul drepturile persoanelor cu dizabilitati. Nu pot sa ma pun in postura lor, dar imi dau seama ca ei au o alta lume pe care noi, cei mai norocosi, nu avem cum sa o intelegem.
Ma enerveaza tara in care traim si in care o persoana in scaun cu rotile nu poate sa se urce intr-un autobuz (la inceput, cand se bagasera autobuzele cu rampe rabatabile, am vazut soferi coborand sa ii ajute, acum rareori vad macar oameni din autobuz care dau o mana de ajutor ridicarii scaunului). Ma enerveaza tara in care surdo-mutii sunt priviti ca niste ciudatenii si in care un orb este ocolit pe strada. O data, intr-un autobuz, o fata oarba ii spunea celui de langa: "uite ce rochie frumoasa!". Cel de langa s-a uitat pe geam si ea radea "glumeam, nu o vad".
Am semnat astazi o petitie, pe care va indrum s-o semnati si voi aici. E pentru legiferarea unor drepturi.
Nu ma pot insa abtine sa nu comentez cateva amendamente care mi se par exagerate si imposibile. Si da, ma enerveaza tara in care aceste lucruri sunt imposibile, dar trebuie sa fim realisti:
"Obligativitatea ca autoritatile locale din cadrul comunelor/satelor sa asfalteze prioritar drumul de la casa in care locuieste persoana cu dizabilitati locomotorii pana la obiectivele principale ale satului (magazin, dispensar, biserica, primarie, scoala, soseaua principala etc)"
- adica, daca badea gheorghe din fundul satului are o dizabilitate, primaria ar trebui sa asfalteze drumul pana in centru de acolo. Nu mi se pare corect, toti cetatenii din acel sat au probleme. Sunt oameni batrani a caror picioare nu ii tin sa se deplaseze, sau care o fac cu greu. Se numeste batranete, nu dizabilitate. Si da, ei merg prin noroaie pana la dispensar destul de des, pentru ca au nevoie de asta. Ei de ce nu cer asta? Frumos ar fi sa nu avem astfel de probleme, dar daca ele exista... ce facem cu asta?
alta:
"Obligativitatea posturilor de televiziune de a avea interpreti mimico-gestuali cel putin in cadrul emisiunilor de stiri si talk-show pe care le difuzeaza SAU – in cazul nerespectarii acestei obligativitati - sa directioneze o cota din profit in beneficiul persoanelor afectate de hipoacuzie."
- mi se pare ca da, ar trebui sa se impuna asta in cadrul canalelor tv de stat, finantate din bani publici. Insa cand vorbim de firme private, care, unele, se sustin cu greu de la o luna la alta sau nu-si platesc angajatii cu lunile (stim si astfel de cazuri, destule) - decizia ar trebui sa le apartina.
"acordarea unei perioade de timp mai mare la examinare"
- mi se pare necesar doar atunci cand vorbim de un handicap mental sau cand persoana in cauza este intr-o perioada de tratament.
In fine, detaliile sunt multe si nu sunt eu in masura sa judec.
Cred insa ca ar trebui sa incercam sa normalizam cat mai mult persoanele cu handicap. Pentru ca nu sunt persoane(a)normale. Sunt oameni cu pasiuni, sunt oameni cu capacitati, sunt oameni care merita sa faca parte din societatea noastra. Trebuie sa-i ajutam, fara a-i privi ca "defecti".
Discriminarea pozitiva nu a ajutat niciodata. Nu sunt eu in masura sa judec unde e granita intre drepturi si discriminare pozitiva.
5 iul. 2011
Avem concerte, n-avem public
Inspirata de blogul Ioanei de la Zile si Nopti si de postul acesta, dar mai ales de weekendul care a trecut, m-am gandit sa vorbesc si eu putin despre festivaluri si concerte.
Sa o luam pe rand. Am fost 3 zile pentru Rock the City. De la inceput la sfarsit, in fiecare zi. In primele doua, dupa Rock the City fuga-fuga alergam la B'estfest caci am asteptat mult Skunk Anansie si MIKA in Bucuresti si ar fi fost culmea sa ii ratez.
Prima bila alba pentru B'estefest care a pus pus concertele la ore acceptabile si pentru cei care merg la Rock the City.
In prima seara am injurat B'estfest. Am trecut de drumul care facea dreapta, nu gaseam unde sa ajungem... diverse. Am ajuns acolo, surpriza! Drumul de acces blocat, un politist care ne trimitea 2 km mai incolo sa parcam pe strada principala. Ca orice roman, ne-am fofilat, am intors, am parcat cu vreo 300 de metri de intersectia ce ne ducea spre B'estfest. Skunk Anansie au cantat minunat, am fost fericiti ca avem ce manca si de unde (la Rock the City singura sursa de mancare erau niste hotdogi care costau 10 lei si nu erau buni nici pentru africanii cei mai flamanzi de pe planeta), ne-am bucurat... toate bune si frumoase.
A doua zi la Rock the City a fost ingrozitoare: oameni nemultumiti ca nu sunt lasati sa intre cu aparate foto, oameni prosti care nu intelegeau de ce nu sunt lasati sa intre daca si-au pierdut / rupt / imprumutat bratara. "Cum adica sa pastram 3 zile bratara asta pe mana? Eu nu ma mai spal?" ba da, va spalati, rezista la apa, sunt bratari speciale. "Pai daca s-a rupt?" nu s-a rupt decat daca ati rupt-o dumneavoastra intentionat, incercati sa o rupeti pe a mea de la mana sa vad daca puteti. "Ma duc maine la munca, rad colegii de mine ca ma vad cu o bratara" Serios? Unde lucrati? Angajarea se face dupa idiotenie? "De ce nu ma lasati sa intru cu copilul in port bebe?" serios? chiar vreti sa-i spargeti timpanele de la 1 an? "De ce n-am voie sa intru cu umbrela / rigla / fondul de ten / aparatul de tuns / ojele / fardurile, etc" (nici o exagerare, daca aruncai un ochi la garderoba te cruceai).
Ok... aici am tras concluzia: avem concerte, n-avem public educat pentru ele. Si nu, nu e primul concert mare in Romania.
La B'estfest a doua zi ne-am facut cruce. La propriu. Deci oamenii astia, dupa ce au constatat in prima zi ca s-a blocat traficul pe ulita, ce-au facut? Au bagat un tractor, au marit ulita, au creat rute ocolitoare, au postat BGS-ul pe traseu sa dea indicatii si uite asa, chiar si la 23.30 cand am ajuns noi am parcat decent, fara sa ne certam cu nimeni, la 200 de metri de intrarea la festival. Deci se poate. Mai mult, in prima seara cand mergeai pe camp aveai sanse mari sa cazi prin gropi. Surpriza: in a doua seara un generator si un stalp cu un reflector lumina drumul spre poarta.
Nu mai zic de concertul MIKA la care am fost atat de fericita incat nici durerea de picioare, nici cea de spate nu au mai avut nimic de spus.
A treia zi am fost doar la Rock the City. Dupa umila mea parere si gusturile mele indoielnice, la B'estefest nu aveam ce sa vad. Doar Sarmalele Reci pe care am sa le vad cu alta ocazie.
La Rock the City a fost muulta lume. Vreo 10.000. Care au lasat un jeg ingrozitor in jurul/urma lor.
Am decis ca la Rock the City au participat orasenii iubitori de asfalt. E adevarat ca la B'estfest oamenii din Tunari intrau cu buletinul si dezvoltasera si un mic bussines cu inchirierea buletinelor pentru 10 minute... Macar la final de B'estfest aveai ocazia sa iti schimbi jetoanele ramase, ceea ce nu se intampla in Capitala.
Sa o luam pe rand. Am fost 3 zile pentru Rock the City. De la inceput la sfarsit, in fiecare zi. In primele doua, dupa Rock the City fuga-fuga alergam la B'estfest caci am asteptat mult Skunk Anansie si MIKA in Bucuresti si ar fi fost culmea sa ii ratez.
Prima bila alba pentru B'estefest care a pus pus concertele la ore acceptabile si pentru cei care merg la Rock the City.
In prima seara am injurat B'estfest. Am trecut de drumul care facea dreapta, nu gaseam unde sa ajungem... diverse. Am ajuns acolo, surpriza! Drumul de acces blocat, un politist care ne trimitea 2 km mai incolo sa parcam pe strada principala. Ca orice roman, ne-am fofilat, am intors, am parcat cu vreo 300 de metri de intersectia ce ne ducea spre B'estfest. Skunk Anansie au cantat minunat, am fost fericiti ca avem ce manca si de unde (la Rock the City singura sursa de mancare erau niste hotdogi care costau 10 lei si nu erau buni nici pentru africanii cei mai flamanzi de pe planeta), ne-am bucurat... toate bune si frumoase.
A doua zi la Rock the City a fost ingrozitoare: oameni nemultumiti ca nu sunt lasati sa intre cu aparate foto, oameni prosti care nu intelegeau de ce nu sunt lasati sa intre daca si-au pierdut / rupt / imprumutat bratara. "Cum adica sa pastram 3 zile bratara asta pe mana? Eu nu ma mai spal?" ba da, va spalati, rezista la apa, sunt bratari speciale. "Pai daca s-a rupt?" nu s-a rupt decat daca ati rupt-o dumneavoastra intentionat, incercati sa o rupeti pe a mea de la mana sa vad daca puteti. "Ma duc maine la munca, rad colegii de mine ca ma vad cu o bratara" Serios? Unde lucrati? Angajarea se face dupa idiotenie? "De ce nu ma lasati sa intru cu copilul in port bebe?" serios? chiar vreti sa-i spargeti timpanele de la 1 an? "De ce n-am voie sa intru cu umbrela / rigla / fondul de ten / aparatul de tuns / ojele / fardurile, etc" (nici o exagerare, daca aruncai un ochi la garderoba te cruceai).
Ok... aici am tras concluzia: avem concerte, n-avem public educat pentru ele. Si nu, nu e primul concert mare in Romania.
La B'estfest a doua zi ne-am facut cruce. La propriu. Deci oamenii astia, dupa ce au constatat in prima zi ca s-a blocat traficul pe ulita, ce-au facut? Au bagat un tractor, au marit ulita, au creat rute ocolitoare, au postat BGS-ul pe traseu sa dea indicatii si uite asa, chiar si la 23.30 cand am ajuns noi am parcat decent, fara sa ne certam cu nimeni, la 200 de metri de intrarea la festival. Deci se poate. Mai mult, in prima seara cand mergeai pe camp aveai sanse mari sa cazi prin gropi. Surpriza: in a doua seara un generator si un stalp cu un reflector lumina drumul spre poarta.
Nu mai zic de concertul MIKA la care am fost atat de fericita incat nici durerea de picioare, nici cea de spate nu au mai avut nimic de spus.
A treia zi am fost doar la Rock the City. Dupa umila mea parere si gusturile mele indoielnice, la B'estefest nu aveam ce sa vad. Doar Sarmalele Reci pe care am sa le vad cu alta ocazie.
La Rock the City a fost muulta lume. Vreo 10.000. Care au lasat un jeg ingrozitor in jurul/urma lor.
Am decis ca la Rock the City au participat orasenii iubitori de asfalt. E adevarat ca la B'estfest oamenii din Tunari intrau cu buletinul si dezvoltasera si un mic bussines cu inchirierea buletinelor pentru 10 minute... Macar la final de B'estfest aveai ocazia sa iti schimbi jetoanele ramase, ceea ce nu se intampla in Capitala.
25 iun. 2011
Lay a whisper on my pillow
Cu ironii si nepasare e usor. Cand incerci sa fii sincer cu tine insuti, atunci e mult mai greu.
E usor sa razi de altii, sa declari patetisme, sa emiti judecati de valoare, sa ai pretentii de maturitate, sa te declari nepasator, sa fii distant si cerebral.
Cand te intalnesti cu tine si-ti recunosti dorintele ascunse, cand te bati cu proprii tai demoni, e mult mai greu.
Am zis astazi ca "sunt zile in care ma cuprinde o tristete pe care as vrea sa ti-o impartasesc". M-am lovit de mine intr-un labirint in care ratacesc de prea mult timp. Mai trist e ca am sa ratacest mult timp de aici incolo. Mi-e greu fara tine, oricum ai fi tu, oriunde te-ai afla si oricine ar fi in dreapta ta. Ce-i drept, alaturi de tine mi-ar fi poate mai greu, sau mai complicat, stim amandoi asta si nu stiu cum ar arata acest "alaturi" .
Inainte, cu multi ani in urma, cand aveam acesta stare pe care nu stiu s-o definesc, puneam mana pe telefon si sunam. Acum nu am pe cine. Nimeni si nimic nu-mi mai aduce acea emotie, in mine lipseste acel sentiment. As vrea.
M-am transformat in ceva rece, intr-o luptatoare. Nu ti-ai dorit mereu asta de la mine? Sa fiu o luptatoare? Iata ca sunt. Una care e gata mereu sa atace, a carui scut este bine prins si pe care n-o mai poti gasi cu garda jos. Stiu sa ma apar si stiu, mai mult decat oricand, sa atat. Asta nu ma face deloc fericita.
Nu-mi pasa ca trec anii pentru ca nu mai am un vis care sa ma astepte la capatul lor. Asteptarea nu mai duce nicaieri si ma las dusa de val.
Daca mi-e dor? Mi-e dor de inebunesc si ma doare. Mi-e dor de mine asa cum eram langa tine, mi-e dor de mine asa cum simteam. Imi caut nebunia si-as vrea sa o mai pot intelege pe-a celorlalti. Nici pe a mea nu o mai pot accepta, totul mi se pare inutil, nu inteleg de ce, incotro, pentru ce.
O da... stiu toate argumentele corecte. Stiu cum trebuie sa fie normalitatea. Am devenit atat de "normala" incat nu mai stiu ce inseamna aia.
Ma resemnez, ascunzandu-ma si spunandu-mi ca "fiecare isi traieste dramele". As vrea si eu sa le (re)cunosc pe ale mele.
E usor sa razi de altii, sa declari patetisme, sa emiti judecati de valoare, sa ai pretentii de maturitate, sa te declari nepasator, sa fii distant si cerebral.
Cand te intalnesti cu tine si-ti recunosti dorintele ascunse, cand te bati cu proprii tai demoni, e mult mai greu.
Am zis astazi ca "sunt zile in care ma cuprinde o tristete pe care as vrea sa ti-o impartasesc". M-am lovit de mine intr-un labirint in care ratacesc de prea mult timp. Mai trist e ca am sa ratacest mult timp de aici incolo. Mi-e greu fara tine, oricum ai fi tu, oriunde te-ai afla si oricine ar fi in dreapta ta. Ce-i drept, alaturi de tine mi-ar fi poate mai greu, sau mai complicat, stim amandoi asta si nu stiu cum ar arata acest "alaturi" .
Inainte, cu multi ani in urma, cand aveam acesta stare pe care nu stiu s-o definesc, puneam mana pe telefon si sunam. Acum nu am pe cine. Nimeni si nimic nu-mi mai aduce acea emotie, in mine lipseste acel sentiment. As vrea.
M-am transformat in ceva rece, intr-o luptatoare. Nu ti-ai dorit mereu asta de la mine? Sa fiu o luptatoare? Iata ca sunt. Una care e gata mereu sa atace, a carui scut este bine prins si pe care n-o mai poti gasi cu garda jos. Stiu sa ma apar si stiu, mai mult decat oricand, sa atat. Asta nu ma face deloc fericita.
Nu-mi pasa ca trec anii pentru ca nu mai am un vis care sa ma astepte la capatul lor. Asteptarea nu mai duce nicaieri si ma las dusa de val.
Daca mi-e dor? Mi-e dor de inebunesc si ma doare. Mi-e dor de mine asa cum eram langa tine, mi-e dor de mine asa cum simteam. Imi caut nebunia si-as vrea sa o mai pot intelege pe-a celorlalti. Nici pe a mea nu o mai pot accepta, totul mi se pare inutil, nu inteleg de ce, incotro, pentru ce.
O da... stiu toate argumentele corecte. Stiu cum trebuie sa fie normalitatea. Am devenit atat de "normala" incat nu mai stiu ce inseamna aia.
Ma resemnez, ascunzandu-ma si spunandu-mi ca "fiecare isi traieste dramele". As vrea si eu sa le (re)cunosc pe ale mele.
6 iun. 2011
666 + 1
Dupa ce postarea anterioară a purtat numărul 666, nu mai ştiu ce să spun.
Am primit un mail şi m-am simţit împlinită - se pare că blogul meu este util cuiva. Ceea ce e bine. Am spus mereu că scriu pentru mine, asta nu înseamnă că nu mă bucur atunci când primesc Feedback.
Am privit în urmă. A fost greu, dar am reuşit! Ai să reusesti si tu! Nu stiu însă dacă era mai bine înainte decât acum.
Mi+au plăcut mereu oamenii cu personalitate.
Mă întreb însă care este personalitatea mea. Ce vreau eu.
Am primit un mail şi m-am simţit împlinită - se pare că blogul meu este util cuiva. Ceea ce e bine. Am spus mereu că scriu pentru mine, asta nu înseamnă că nu mă bucur atunci când primesc Feedback.
Am privit în urmă. A fost greu, dar am reuşit! Ai să reusesti si tu! Nu stiu însă dacă era mai bine înainte decât acum.
Mi+au plăcut mereu oamenii cu personalitate.
Mă întreb însă care este personalitatea mea. Ce vreau eu.
31 mai 2011
apa trece, pietrele rămân
pe principiul trece "trece ploaia, vine soarele", astăzi, călătoream cu 116-cu autobuzul ăsta călătoresc în fiecare zi şi poveştile, chiar şi oamenii, se repetă.
Azi, când am ajuns la Unirii, a început să plouă. După o staţie de mers pe Bd. Unirii, prin ploaie, cu autobuzul, ce să vezi: două maşini ale Primăriei (una pe un sens, alta pe celălalt sens) udau trotuarele.
Da, da. Afară ploua. Şi totuşi, ei udau trotuarele. Să fie, zic!
Asta îmi aminteşte de o poveste adevărată pe care mi-a zis-o Dani: era anul I, la Academia de Poliţie. Prima lună e de instrucţie serioasă: într-o pădure, departe de civilizaţie, stat în corturi, dormit pe afară, trezit noaptea să caute inamici inventaţi, de astea.
Într-una din zile, un superior vine la unu de ăsta de anul I: "Soldat X-ulescu, du-te şi udă florile".
Soldatul X-ulescu: "Să trăiţi, domn comandant, afară plouă."
Domnu comandant: "Nu-i nimic, ia-ţi o pelerină!".
Azi, când am ajuns la Unirii, a început să plouă. După o staţie de mers pe Bd. Unirii, prin ploaie, cu autobuzul, ce să vezi: două maşini ale Primăriei (una pe un sens, alta pe celălalt sens) udau trotuarele.
Da, da. Afară ploua. Şi totuşi, ei udau trotuarele. Să fie, zic!
Asta îmi aminteşte de o poveste adevărată pe care mi-a zis-o Dani: era anul I, la Academia de Poliţie. Prima lună e de instrucţie serioasă: într-o pădure, departe de civilizaţie, stat în corturi, dormit pe afară, trezit noaptea să caute inamici inventaţi, de astea.
Într-una din zile, un superior vine la unu de ăsta de anul I: "Soldat X-ulescu, du-te şi udă florile".
Soldatul X-ulescu: "Să trăiţi, domn comandant, afară plouă."
Domnu comandant: "Nu-i nimic, ia-ţi o pelerină!".
nunţi şi complezenţe
Un fost iubit / prieten / ce-o fi (niciodată nu ştiu ce termen să folosesc: prieten e prea puţin, iubit e prea mult) se însoară în toamna asta. M-a invitat la nuntă.
Am fost foarte fericită şi mi-am propus să merg. Nu dealtceva, dar am făcut un calcul scurt în scurta mea istoire amoroasă şi mi-am dat seama că este, probabil, singurul "fost" care m-ar invita la nunta lui.
Eu nu prea sunt în stare să păstrez relaţii de "prietenie" cu fostele iubiri. Eu dau tot, iau puţin şi apoi fug. Ştiu că am să mai cer, deşi nu mai am dreptul. Dar mă trezesc mereu târziu şi-mi dau seama că am oferit prea mult, am primit prea puţin şi am senzaţia că trebuie să echilibrez balanţa. O prostie, ştiu.
Revenind. (Mereu o iau pe arătură)
Am zis: gata, mă duc, ocazie unică şi inegalabilă.
Apoi m-am răzgandit: ce să caut eu la nunta lui? Să fac un schimb de opinii cu mireasa, să fug cu mirele în noaptea nunţii, să jelesc la biserică (nu că aş mai avea ceva de cerut, dar am auzit că aşa se face, plâng femeile cu zece rânduri de lacrimi).
Şi, într-un final, am zis că nu mă mai duc. Oricum, frumos din partea lui.
Să ia şi alţii aminte: pot să mă invite, că eu oricum nu vin. Oricum nu-mi doresc nici eu nici ei, e o chestie de complezenţă.
Am fost foarte fericită şi mi-am propus să merg. Nu dealtceva, dar am făcut un calcul scurt în scurta mea istoire amoroasă şi mi-am dat seama că este, probabil, singurul "fost" care m-ar invita la nunta lui.
Eu nu prea sunt în stare să păstrez relaţii de "prietenie" cu fostele iubiri. Eu dau tot, iau puţin şi apoi fug. Ştiu că am să mai cer, deşi nu mai am dreptul. Dar mă trezesc mereu târziu şi-mi dau seama că am oferit prea mult, am primit prea puţin şi am senzaţia că trebuie să echilibrez balanţa. O prostie, ştiu.
Revenind. (Mereu o iau pe arătură)
Am zis: gata, mă duc, ocazie unică şi inegalabilă.
Apoi m-am răzgandit: ce să caut eu la nunta lui? Să fac un schimb de opinii cu mireasa, să fug cu mirele în noaptea nunţii, să jelesc la biserică (nu că aş mai avea ceva de cerut, dar am auzit că aşa se face, plâng femeile cu zece rânduri de lacrimi).
Şi, într-un final, am zis că nu mă mai duc. Oricum, frumos din partea lui.
Să ia şi alţii aminte: pot să mă invite, că eu oricum nu vin. Oricum nu-mi doresc nici eu nici ei, e o chestie de complezenţă.
30 mai 2011
Ştiţi,
eu chiar ţin cu doamna Udrea.
Şi mă gândesc adesea la tot felul de strategii prin care să o ajut, să îi dau idei care să le aplice şi apoi să o aplaude lumea, să se vadă că a făcut ceva în ministerul ala, al Turismului parcă...
Inspirată de Vivi şi de postul ei referitor la spaniolii care ştiu să facă din orice ţânţar armăsar şi oricărui câcat să-i găsească un băţ pe măsură, m-am gândit şi eu la strategii de promovare a Bucureştiului.
La NexT, anul ăsta, am văzut un scurmetraj care a luat la viaţa lui Oscarul. La un moment dat, eroii (nişte hoţi de buzunare ce căutau mereu strategii noi) au venit cu o nouă idee "învăţată de la un român". Deci, o idee de promovare.
Ce-ar fi să facem noi în Bucureşti nişte trasee turistice pentru străini: "metodele hoţiei la români". Să alegem zone din Bucureşti gen Gara de Nord: şi să lipim tot felul de afişe, să angajăm actori (şi aşa sunt plătiţi prost şi au nevoie de joburi) să dăm reprezentaţii: cum sunteţi furaţi de taximetrişti, cum să NU vă ţineţi geanta pe umăr decât bine strânsă şi cu încuietoarea spre interior, cum să nu laşi valiza din mână când stai la coada la bilete, etc.
În autobuze (şi aici promovăm şi RATB-ul, cu condiţia de a scoate invenţia cu exclusivitatea cardurilor): cum să eviţi copii, chiar dacă par mici şi inofensivi, au acces mai direct la buzunare, unde să-ţi ţii telefonul şi unde nu, ce strategii folosesc hoţii de buzunare, cum se taie genţile, etc. (apropo de RATB-uri, că tot mă pasionează, am să vă povestesc odată singura mea aventură cu hoţii de buzunare, în troleul 66. De ziua mea, s-au hotărât să-mi ia ceva: mi-au luat telefonul. Şi mi-au tăiat şi una dintre cele mai frumoase genţi pe care le-am avut. Proştii, dacă mă căutau mai bine, aveam şi bani!).
La metrou la Unirii: cum să mergi pe scările rulante (de preferat să le eviţi, mai ales când e aglomeraţie şi eşti nevoit să stai pe loc), cum să eviţi aglomeraţia de la casă, că te văd unde iţi pui telefonul, etc.
In tramvaiul 21, acolo unde m-am certat cu un ţigănus (scuzaţi rasismul) care era cu mâna în rucsacul prietenei mele şi nu înţelegea de ce l-am dat deoparte şi am închis buzunarul de unde nu apucase să ia banii.
Ce? Olandezii cum îşi fac turism pe prostituţie(organizată, taxată şi ridicată la rangul de artă), noi de ce n-am face acelaşi lucru cu hoţia, care ne-a dus numele mai departe peste mări şi ţări?
Să ne organizăm puţin, ştiu că putem!
Şi mă gândesc adesea la tot felul de strategii prin care să o ajut, să îi dau idei care să le aplice şi apoi să o aplaude lumea, să se vadă că a făcut ceva în ministerul ala, al Turismului parcă...
Inspirată de Vivi şi de postul ei referitor la spaniolii care ştiu să facă din orice ţânţar armăsar şi oricărui câcat să-i găsească un băţ pe măsură, m-am gândit şi eu la strategii de promovare a Bucureştiului.
La NexT, anul ăsta, am văzut un scurmetraj care a luat la viaţa lui Oscarul. La un moment dat, eroii (nişte hoţi de buzunare ce căutau mereu strategii noi) au venit cu o nouă idee "învăţată de la un român". Deci, o idee de promovare.
Ce-ar fi să facem noi în Bucureşti nişte trasee turistice pentru străini: "metodele hoţiei la români". Să alegem zone din Bucureşti gen Gara de Nord: şi să lipim tot felul de afişe, să angajăm actori (şi aşa sunt plătiţi prost şi au nevoie de joburi) să dăm reprezentaţii: cum sunteţi furaţi de taximetrişti, cum să NU vă ţineţi geanta pe umăr decât bine strânsă şi cu încuietoarea spre interior, cum să nu laşi valiza din mână când stai la coada la bilete, etc.
În autobuze (şi aici promovăm şi RATB-ul, cu condiţia de a scoate invenţia cu exclusivitatea cardurilor): cum să eviţi copii, chiar dacă par mici şi inofensivi, au acces mai direct la buzunare, unde să-ţi ţii telefonul şi unde nu, ce strategii folosesc hoţii de buzunare, cum se taie genţile, etc. (apropo de RATB-uri, că tot mă pasionează, am să vă povestesc odată singura mea aventură cu hoţii de buzunare, în troleul 66. De ziua mea, s-au hotărât să-mi ia ceva: mi-au luat telefonul. Şi mi-au tăiat şi una dintre cele mai frumoase genţi pe care le-am avut. Proştii, dacă mă căutau mai bine, aveam şi bani!).
La metrou la Unirii: cum să mergi pe scările rulante (de preferat să le eviţi, mai ales când e aglomeraţie şi eşti nevoit să stai pe loc), cum să eviţi aglomeraţia de la casă, că te văd unde iţi pui telefonul, etc.
In tramvaiul 21, acolo unde m-am certat cu un ţigănus (scuzaţi rasismul) care era cu mâna în rucsacul prietenei mele şi nu înţelegea de ce l-am dat deoparte şi am închis buzunarul de unde nu apucase să ia banii.
Ce? Olandezii cum îşi fac turism pe prostituţie(organizată, taxată şi ridicată la rangul de artă), noi de ce n-am face acelaşi lucru cu hoţia, care ne-a dus numele mai departe peste mări şi ţări?
Să ne organizăm puţin, ştiu că putem!
27 mai 2011
RATB azi (partea a II-a): Barbaţii la H&M
Recunosc, deşi sunt fan H&M şi dau buzna prin alte ţări când ajung, în Bucureşti nu am intrat încă. M-au speriat femeile ale nebune care în ziua deschiderii stăteau de la 5 dimineaţa la coadă.
Azi, în troleul 90. Urc la Universitate. Alături, doi domni pe la vreo 40-50 de ani. Genul burtoşi transpiraţi, dar nemirositori. Îi ştiţi. Cei varianta Light.
Unul îi zice celuilalt:
"Cred că mă mai duc azi odată pe la H&M să mai îmi iau o pereche de pantofi d'ăştia"
"Ce măh, nu mai ai pantofi?"
"Mai am măh, da mă simt bine în ei. Mai am şi de ăia mai subţiri, şi mai groşi"
"Păi şi îţi iei la fel?"
"Nu iau măh la fel, ce-ai înebunit? Îmi iau altă culoare".
"Aha, păi eu am treabă vreo două ore, poate ne vedem după să terminăm treaba aia" (mereu vorbesc aşa bărbaţii în autobuze, genul codat, n-am înţeles niciodată de ce)
"Păi facem aşa. Mă duc acu să iau aia, după care mă duc în H&M şi stau pe acolo vreo oră, exact cât să termini şi tu şi ne vedem acolo".
...
Context:
Venind de la Izvorul Rece spre birou pe jos, la biserica din intersecţie, o doamnă din poartă striga la un domn: "Hei, nea Nae, nu vrei să-ţi aduc nişte iarbă?".
Linişte.
Am trecut mai departe.
Mă gândeam să îi zic că vreau eu, dar mi-era teama că e o emisiune de aceea cu camera ascunsă.
Azi, în troleul 90. Urc la Universitate. Alături, doi domni pe la vreo 40-50 de ani. Genul burtoşi transpiraţi, dar nemirositori. Îi ştiţi. Cei varianta Light.
Unul îi zice celuilalt:
"Cred că mă mai duc azi odată pe la H&M să mai îmi iau o pereche de pantofi d'ăştia"
"Ce măh, nu mai ai pantofi?"
"Mai am măh, da mă simt bine în ei. Mai am şi de ăia mai subţiri, şi mai groşi"
"Păi şi îţi iei la fel?"
"Nu iau măh la fel, ce-ai înebunit? Îmi iau altă culoare".
"Aha, păi eu am treabă vreo două ore, poate ne vedem după să terminăm treaba aia" (mereu vorbesc aşa bărbaţii în autobuze, genul codat, n-am înţeles niciodată de ce)
"Păi facem aşa. Mă duc acu să iau aia, după care mă duc în H&M şi stau pe acolo vreo oră, exact cât să termini şi tu şi ne vedem acolo".
...
Context:
Venind de la Izvorul Rece spre birou pe jos, la biserica din intersecţie, o doamnă din poartă striga la un domn: "Hei, nea Nae, nu vrei să-ţi aduc nişte iarbă?".
Linişte.
Am trecut mai departe.
Mă gândeam să îi zic că vreau eu, dar mi-era teama că e o emisiune de aceea cu camera ascunsă.
RATB azi (partea I): Moartea Domnului Lăzărescu
Pentru că mi-am propus să vă împărtăşesc cât mai mult din experienţele mele în lumea RATB-ului bucureştean şi pentru că în ultimul timp m-am cam lenevit cu scrisul, revin.
Azi, în 381. Ştiţi, eu călătoresc, atunci când călătoresc cu acest autobuz, de la capăt, de la Piaţa Reşiţa.
Astăzi, am întârziat la capăt, certându-mă cu doamna de la casa de bilete. Eu sunt mai uitucă şi, ca în multe alte cazuri, mi-am uitat cardul acasă. Şi m-am dus pornită să-mi iau bilet, ea că n-are, eu că nu vreau card, etc. Veşnica problemă cu autobuzele în Bucureşti, de când s-a hotărît RATB-ul să "modernizeze sistemul" (despre asta, cu altă ocazie că sunt multe de zis. Rezum doar atât: 1. au mereu câteva bilete pitite sub tejghea dar nu vor să le dea, ca să dai bani în plus pe un card de ăla de unică folosinţă, total inutil; 2. N-am călătorit eu în toate ţările lumii, dar în cele în care am fost am găsit mereu bilete de vânzare, nu înţeleg modernizarea asta subită, mă întreb ce zic străinii care vin în România. De fapt, ştiu: de ce?).
Revenind: în autobuz, când am urcat eu după ce am alergat, nu mai era decât un loc din cele 3 din spate. Evident, cel de la geam. Pe cel din mijloc, o doamnă care mi-a zis că nu se poate feri să intru că are nişte căpşuni în plasă şi n-ar vrea să le stâlcească. Domnul din margine îmi zice că o să coboare el la prima, deci îmi dă locul lui. Nu mă agit mereu pentru locuri, dar când mergi de la Reşiţa la Romană, e de preferabil să stai jos ca să nu te calce 30 de oameni si să te înghiontească alţi 70.
Stând eu jos şi privind, ascultând şi tot ce fac eu în autobuze, mă simt imvadată de un grup de vreo 20 de elevi. De gimnaziu, cred. Cu doamna profesoară, care îi însoţea. Şi vorbeau. Şi vorbeau. Le explica doamna profesoară cum trebuie să înveţe cât mai multe limbi străine ca să se angajeze, cum cele mai căutate sunt cele exotice - japoneza, chineza, tailandeza. Am înteles, avea o pasiune pentru asiatici.
La un moment dat, o fetiţă plictisită de acest subiect îi zice doamnei:
"Aţi auzit că o să ne pună la şcoală un film să îl vedem?".
Doamna: "Da, am auzit, dar nu ştiu ce film".
Fata: "Unul, nu mai ştiu cum se cheamă, ceva cu moartea luţ unu. Unu care e primu care a luat premii prin străinătate".
Doamna, uimită: "Hm... nu ştiu, n-am auzit, dar e bine".
...
Pauză.
Cobor.
Înţeleg, n-avem şcoli, n-avem profesori că n-avem salarii pentru ei. Dar damnă, înţeleg că nu e Cristi Puiu asiatic. Totuţi, dacă tot aveţi nişte copii de educat, poate ar trebui să vă interesaţi. În plus, Internetul pe telefon nu s-a inventat doar ca să puteţi sta pe Facebook, aşa cum făceaţi azi dimineaţă. Puteaţi încerca un google, să ştie şi copii ăia câte ceva.
Azi, în 381. Ştiţi, eu călătoresc, atunci când călătoresc cu acest autobuz, de la capăt, de la Piaţa Reşiţa.
Astăzi, am întârziat la capăt, certându-mă cu doamna de la casa de bilete. Eu sunt mai uitucă şi, ca în multe alte cazuri, mi-am uitat cardul acasă. Şi m-am dus pornită să-mi iau bilet, ea că n-are, eu că nu vreau card, etc. Veşnica problemă cu autobuzele în Bucureşti, de când s-a hotărît RATB-ul să "modernizeze sistemul" (despre asta, cu altă ocazie că sunt multe de zis. Rezum doar atât: 1. au mereu câteva bilete pitite sub tejghea dar nu vor să le dea, ca să dai bani în plus pe un card de ăla de unică folosinţă, total inutil; 2. N-am călătorit eu în toate ţările lumii, dar în cele în care am fost am găsit mereu bilete de vânzare, nu înţeleg modernizarea asta subită, mă întreb ce zic străinii care vin în România. De fapt, ştiu: de ce?).
Revenind: în autobuz, când am urcat eu după ce am alergat, nu mai era decât un loc din cele 3 din spate. Evident, cel de la geam. Pe cel din mijloc, o doamnă care mi-a zis că nu se poate feri să intru că are nişte căpşuni în plasă şi n-ar vrea să le stâlcească. Domnul din margine îmi zice că o să coboare el la prima, deci îmi dă locul lui. Nu mă agit mereu pentru locuri, dar când mergi de la Reşiţa la Romană, e de preferabil să stai jos ca să nu te calce 30 de oameni si să te înghiontească alţi 70.
Stând eu jos şi privind, ascultând şi tot ce fac eu în autobuze, mă simt imvadată de un grup de vreo 20 de elevi. De gimnaziu, cred. Cu doamna profesoară, care îi însoţea. Şi vorbeau. Şi vorbeau. Le explica doamna profesoară cum trebuie să înveţe cât mai multe limbi străine ca să se angajeze, cum cele mai căutate sunt cele exotice - japoneza, chineza, tailandeza. Am înteles, avea o pasiune pentru asiatici.
La un moment dat, o fetiţă plictisită de acest subiect îi zice doamnei:
"Aţi auzit că o să ne pună la şcoală un film să îl vedem?".
Doamna: "Da, am auzit, dar nu ştiu ce film".
Fata: "Unul, nu mai ştiu cum se cheamă, ceva cu moartea luţ unu. Unu care e primu care a luat premii prin străinătate".
Doamna, uimită: "Hm... nu ştiu, n-am auzit, dar e bine".
...
Pauză.
Cobor.
Înţeleg, n-avem şcoli, n-avem profesori că n-avem salarii pentru ei. Dar damnă, înţeleg că nu e Cristi Puiu asiatic. Totuţi, dacă tot aveţi nişte copii de educat, poate ar trebui să vă interesaţi. În plus, Internetul pe telefon nu s-a inventat doar ca să puteţi sta pe Facebook, aşa cum făceaţi azi dimineaţă. Puteaţi încerca un google, să ştie şi copii ăia câte ceva.
26 mai 2011
Cum arată acum piaţa locurilor de muncă pentru debutanţi?
Nu-i înţeleg sub nici o formă pe oamenii care-şi petrec câte 2 ore în trafic zilnic în loc să călătorească cu mijloacele de transport în comun. Pot înţelege comoditatea - în maşină poţi fuma, poţi asculta muzica pe care vrei să o asculţi - deşi majoritatea îşi ţin aparatele pe radio, ai aer condiţionat, nu te cerţi cu babele pentru locuri, etc.
Dar... dragii mei, habar nu aveţi ce pierdeţi! Fiecare zi e o aventură. Autobuzele (mai mult decât metroul) sunt un nesfârşit izvor de inspiraţie. Mă gândesc adesea câte lucruri aş putea să povestesc din tramvaie, trolee, etc.
Acum vreo lună aproape, de exemplu, o fată de vreo 20 de ani, care îmi părea cunoscută (cred ca am văzut-o voluntar la NexT, nu vreau să greşesc), avea o conversaţie la telefon cu mama sa. Îi povestea foarte încântată cum a fost la un interviu şi că i s-a propus un job de asistent manager. Trebuie să stea la birou de la 10.00 până la 20.00 aproape, dar are multe de învăţat. Ce-i drept, jobul o să-i ocupe mult timp şi nu e foarte bine plătit - 500 de lei pe lună. Dar nu contează, e într-o agenţie de publicitate şi sigur îi va folosi. Facultatea... da, e cam nasol, cred că o să trebuiască să se lase de facultate, dar când lucrezi într-o agenţei de publicitate, e mai important decât să-ţi continui facultatea.
Dacă nu coboram înainte să-şi termine conversaţia telefonică, zău că m-aş fi dus la ea să o scutur puţin să-i zic câte ceva: măh fetiţo, ce pana mea e în mintea ta creaţă? Cum să stai 10 ore pe zi la muncă pentru un salariu de 500 de lei? Să fii sclavul unora care câştigă de pe urma ta de 100 de ori mai mult?
Înţeleg fascinaţia primului loc de muncă, şi eu câştigam la Tata Pati 230 de lei. Dar asta era acum 7 ani şi lucram 30 de ore pe săptămână! În ture, ca să mă pot duce la şcoală! Şi oricum, după un an jumătate, la aceleaşi 30 de ore, câştigam vreo 700 de lei.
Am avut chiar un moment de panică după ce am auzit conversaţia: aşa de prost merge piaţa locurilor de muncă în ultimul timp? Atât de greu este pentru un debutant să găsească ceva de muncă? E adevărat ca de ceva timp nu prea m-a interesat, dar totuşi? Am auzit de ceva locuri de muncă destul de ok, în companii respectabile. Dacă voi avea vrodată şansa să am o discuţie cu fata aia... pe care sper să o reîntâlnesc la un moment dat, deşi nu prea circul cu 133-ul nici la 8 dimineaţa, nici la 9 seara (în restul timpului, ea fiind sclav pe plantaţie), îi comunic eu un part-time, de 5 h-zi, cu un salariu de 200 de euro. Mult mai decent. Şi poate să meargă la facultate.
PS: Observaţi o schimbare?
Dar... dragii mei, habar nu aveţi ce pierdeţi! Fiecare zi e o aventură. Autobuzele (mai mult decât metroul) sunt un nesfârşit izvor de inspiraţie. Mă gândesc adesea câte lucruri aş putea să povestesc din tramvaie, trolee, etc.
Acum vreo lună aproape, de exemplu, o fată de vreo 20 de ani, care îmi părea cunoscută (cred ca am văzut-o voluntar la NexT, nu vreau să greşesc), avea o conversaţie la telefon cu mama sa. Îi povestea foarte încântată cum a fost la un interviu şi că i s-a propus un job de asistent manager. Trebuie să stea la birou de la 10.00 până la 20.00 aproape, dar are multe de învăţat. Ce-i drept, jobul o să-i ocupe mult timp şi nu e foarte bine plătit - 500 de lei pe lună. Dar nu contează, e într-o agenţie de publicitate şi sigur îi va folosi. Facultatea... da, e cam nasol, cred că o să trebuiască să se lase de facultate, dar când lucrezi într-o agenţei de publicitate, e mai important decât să-ţi continui facultatea.
Dacă nu coboram înainte să-şi termine conversaţia telefonică, zău că m-aş fi dus la ea să o scutur puţin să-i zic câte ceva: măh fetiţo, ce pana mea e în mintea ta creaţă? Cum să stai 10 ore pe zi la muncă pentru un salariu de 500 de lei? Să fii sclavul unora care câştigă de pe urma ta de 100 de ori mai mult?
Înţeleg fascinaţia primului loc de muncă, şi eu câştigam la Tata Pati 230 de lei. Dar asta era acum 7 ani şi lucram 30 de ore pe săptămână! În ture, ca să mă pot duce la şcoală! Şi oricum, după un an jumătate, la aceleaşi 30 de ore, câştigam vreo 700 de lei.
Am avut chiar un moment de panică după ce am auzit conversaţia: aşa de prost merge piaţa locurilor de muncă în ultimul timp? Atât de greu este pentru un debutant să găsească ceva de muncă? E adevărat ca de ceva timp nu prea m-a interesat, dar totuşi? Am auzit de ceva locuri de muncă destul de ok, în companii respectabile. Dacă voi avea vrodată şansa să am o discuţie cu fata aia... pe care sper să o reîntâlnesc la un moment dat, deşi nu prea circul cu 133-ul nici la 8 dimineaţa, nici la 9 seara (în restul timpului, ea fiind sclav pe plantaţie), îi comunic eu un part-time, de 5 h-zi, cu un salariu de 200 de euro. Mult mai decent. Şi poate să meargă la facultate.
PS: Observaţi o schimbare?
18 mai 2011
A Friend in London
In fiecare an fac cate o obsesie pentru o melodie care participa la Eurovision.
Da, sunt unul din cei 10 oameni care se mai uita la Eurovision si unul din cei 5 uncool care a stiut si anul asta cand e finala.
In fine, cum spuneam, fac cate o obsesie. Acu 2 ani a fost Suedia. Anul trecut a fost cel mai simplu, ca a fost Germania care a si castigat. Si acu ma mai obsedeaza fata asta, cu tot cu melodia din 2011.
Anul acesta favorita mea - care m-a facut sa si votez - pentru prima data in viata mea de urmaritoare Eurovision - a fost danemarca.
Si-mi place si cum ii cheama pe baietii astia, chiar daca n-au avut prea multi prieteni in Londra care sa ii voteze
Da, sunt unul din cei 10 oameni care se mai uita la Eurovision si unul din cei 5 uncool care a stiut si anul asta cand e finala.
In fine, cum spuneam, fac cate o obsesie. Acu 2 ani a fost Suedia. Anul trecut a fost cel mai simplu, ca a fost Germania care a si castigat. Si acu ma mai obsedeaza fata asta, cu tot cu melodia din 2011.
Anul acesta favorita mea - care m-a facut sa si votez - pentru prima data in viata mea de urmaritoare Eurovision - a fost danemarca.
Si-mi place si cum ii cheama pe baietii astia, chiar daca n-au avut prea multi prieteni in Londra care sa ii voteze
15 mai 2011
Labirinturi
Ma gandesc adesea daca nu cumva noi, oamenii, toti cei ce ne intalnim fizic unii cu altii nu suntem de fapt decat niste pioni.
Niste pioni care conteaza prea putin.
Eu cred ca ceea ce conteaza cu adevarat sunt drumurile, caile pe care le gasim pentru a ne conecta unii de altii. De fapt, importante sunt canalele, labirintul prin care mintile noastre alearga, intalnindu-se, uneori, cu altele, cautand pana obosesc. Iau o pauza, si apoi ne incepem iarasi alergarea prin aceste labirinturi, cautant aceleasi drumuri ca alti oamenii, din frica de a nu fi singuri.
Ce cautam de fapt? De ce facem toate astea? Pentru a ne ocupa viata. Avem o viata si inca nu ne este clar ce ar treb ui sa facem cu ea, asa ca o umplem de probleme pentru ca mai apoi sa le putem rezolva, parasim oameni pentru a avea ce regreta, suntem parasiti pentru a fi regretati, suferim ca sa avem de ce ne veseli, suntem fericiti ca apoi sa ne fie dor de acea fericire si sa fim tristi.
Chiar cred ca un sentiment, sau o stare, sau chiar un om, nu pot exista fara opusul lor. Pentru a le aprecia la devarata valoare, pentru a ne bucura ca ele exista. Prin comparatie.
Niste pioni care conteaza prea putin.
Eu cred ca ceea ce conteaza cu adevarat sunt drumurile, caile pe care le gasim pentru a ne conecta unii de altii. De fapt, importante sunt canalele, labirintul prin care mintile noastre alearga, intalnindu-se, uneori, cu altele, cautand pana obosesc. Iau o pauza, si apoi ne incepem iarasi alergarea prin aceste labirinturi, cautant aceleasi drumuri ca alti oamenii, din frica de a nu fi singuri.
Ce cautam de fapt? De ce facem toate astea? Pentru a ne ocupa viata. Avem o viata si inca nu ne este clar ce ar treb ui sa facem cu ea, asa ca o umplem de probleme pentru ca mai apoi sa le putem rezolva, parasim oameni pentru a avea ce regreta, suntem parasiti pentru a fi regretati, suferim ca sa avem de ce ne veseli, suntem fericiti ca apoi sa ne fie dor de acea fericire si sa fim tristi.
Chiar cred ca un sentiment, sau o stare, sau chiar un om, nu pot exista fara opusul lor. Pentru a le aprecia la devarata valoare, pentru a ne bucura ca ele exista. Prin comparatie.
2 mai 2011
bordur'ale
Chiar si absent, faci parte din viata mea.
Ciudat, nu?
Astazi, de exemplu, mergeam pe strada si brusc am inceput sa ma gandesc la tine. Dupa 10 secunde mi-a alunecat piciorul pe o bordura si m-am imprastiat. Acum ma doare genunchiul deci, ma gandesc la tine :)
Ei, trecand peste partea amuzanta a situatiei, sa stii ca adesea ma gandesc la tine. Cu bucurie. Sper sa-ti fie bine. Iti este, sunt sigura. Meriti chiar daca adesea o gafezi. Cu totii facem asta.
Daca te intrebi de mine... sunt bine, sa stii. Ma bucur. Dar tu... tu... Te bucuri?
Da, am vrut sa fiu profunda, dar azi imi ies doar prostii pe degete.
Vroiam doar sa zic ca ma mai gandesc uneori la ei, ca azi am cazut pe strada ca o balega, ca am fost in weekend in vama si ca nu-mi mai place, ca am avut concert misto si m-am bucurat, ca au venit Dani si Osu si ca urmeaza iar o saptamana plina in care n-am sa am timp de nimic.
Ciudat, nu?
Astazi, de exemplu, mergeam pe strada si brusc am inceput sa ma gandesc la tine. Dupa 10 secunde mi-a alunecat piciorul pe o bordura si m-am imprastiat. Acum ma doare genunchiul deci, ma gandesc la tine :)
Ei, trecand peste partea amuzanta a situatiei, sa stii ca adesea ma gandesc la tine. Cu bucurie. Sper sa-ti fie bine. Iti este, sunt sigura. Meriti chiar daca adesea o gafezi. Cu totii facem asta.
Daca te intrebi de mine... sunt bine, sa stii. Ma bucur. Dar tu... tu... Te bucuri?
Da, am vrut sa fiu profunda, dar azi imi ies doar prostii pe degete.
Vroiam doar sa zic ca ma mai gandesc uneori la ei, ca azi am cazut pe strada ca o balega, ca am fost in weekend in vama si ca nu-mi mai place, ca am avut concert misto si m-am bucurat, ca au venit Dani si Osu si ca urmeaza iar o saptamana plina in care n-am sa am timp de nimic.
14 apr. 2011
spune...ti...mi... : unde e intrerupatorul?
In ultima perioada tot mai multi oameni dragi din viata mea au parasit hotarele tarii unde eu ma zbat zi de zi.
Adevarat, le aveam deja pe Lumi si pe Anamaria plecate de multi ani. Apoi, dupa facultate, a plecat Penciu. M-am bucurat pentru ea, stiam ca o sa ajunga mare acolo unde se ducea.
A urmat Marcel cu Alexandra, m-am bucurat si pentru ei, desi am simtit si inca simt o pierdere.
A venit apoi vestea plecarii lu' Ale, unde nu am avut timp sa-mi para rau pentruca mi-am trimis resursele spre a o incuraja. Ce poate face un medic in Romania si ce poate face in Germania? Imi lipseste Ale mult... si conversatiile interminabile.
A venit apoi plecarea lui Axi, apoi a Cristinei. Nu mi-a venit sa cred, apoi m-am gandit la ce stiam deja - ca o sa fie mai curajosi si mai fericiti acolo.
Cand Monica... Monica mea mi-a zis ca pleaca, aproape ca m-a busit plansul. Ce-i drept, nu ne vedeam in fiecare zi dar o stiam aproape la 300 de km care de multe ori sunt mai departe decat un drum cu avionul pana in Germania. Am mers pe acelasi principiu - ce poate face un medic in Romania si ce poate face in Germania? Stiu ca va creste mult acolo, iar aici nu i s-ar fi permis.
Apoi a plecat Vivi. Nu era alta solutie mai buna pentru ea. Mi-a zis ce mi-au zis si restu: "Mi-e foarte bine si ma gandesc de ce am asteptat pana acum? De ce n-am plecat mai demult?".
Azi am aflat despre o alta plecare, nu pot sa zic inca cine. persoana apropiata, mai apropiata poate decat restul.
Daca ma bucur? Da, ma bucur pentru ei. O sa le fie bine. Ii invidiez ca au acest curaj. Eu nu-l am.
Imi spun mereu - e cel mai bine pentru ei. Ma bucur pentru voi. O sa va fie mult mai bine. Si asa e.
Cu frica mea, nehotararea si nesiguranta. Voi ramane singura printre manelisti, oameni fara minte, cocalari cu care ma cert pe trecerea de pietoni si-n autobuze. Macar eu am sa am mintea clara, asa imi spun, si am sa sting lumina.
Unde-i intrerupatorul?
Adevarat, le aveam deja pe Lumi si pe Anamaria plecate de multi ani. Apoi, dupa facultate, a plecat Penciu. M-am bucurat pentru ea, stiam ca o sa ajunga mare acolo unde se ducea.
A urmat Marcel cu Alexandra, m-am bucurat si pentru ei, desi am simtit si inca simt o pierdere.
A venit apoi vestea plecarii lu' Ale, unde nu am avut timp sa-mi para rau pentruca mi-am trimis resursele spre a o incuraja. Ce poate face un medic in Romania si ce poate face in Germania? Imi lipseste Ale mult... si conversatiile interminabile.
A venit apoi plecarea lui Axi, apoi a Cristinei. Nu mi-a venit sa cred, apoi m-am gandit la ce stiam deja - ca o sa fie mai curajosi si mai fericiti acolo.
Cand Monica... Monica mea mi-a zis ca pleaca, aproape ca m-a busit plansul. Ce-i drept, nu ne vedeam in fiecare zi dar o stiam aproape la 300 de km care de multe ori sunt mai departe decat un drum cu avionul pana in Germania. Am mers pe acelasi principiu - ce poate face un medic in Romania si ce poate face in Germania? Stiu ca va creste mult acolo, iar aici nu i s-ar fi permis.
Apoi a plecat Vivi. Nu era alta solutie mai buna pentru ea. Mi-a zis ce mi-au zis si restu: "Mi-e foarte bine si ma gandesc de ce am asteptat pana acum? De ce n-am plecat mai demult?".
Azi am aflat despre o alta plecare, nu pot sa zic inca cine. persoana apropiata, mai apropiata poate decat restul.
Daca ma bucur? Da, ma bucur pentru ei. O sa le fie bine. Ii invidiez ca au acest curaj. Eu nu-l am.
Imi spun mereu - e cel mai bine pentru ei. Ma bucur pentru voi. O sa va fie mult mai bine. Si asa e.
Cu frica mea, nehotararea si nesiguranta. Voi ramane singura printre manelisti, oameni fara minte, cocalari cu care ma cert pe trecerea de pietoni si-n autobuze. Macar eu am sa am mintea clara, asa imi spun, si am sa sting lumina.
Unde-i intrerupatorul?
pentruca
Spune-mi...
Te-ai intors definitiv, sau e doar o joaca a ta?
Gandeste-te bine. Ma vrei pe mine, sau iti doresti, pur si simplu, pe cineva in viata ta?
Nu e corect pentru nici unul dintre noi sa vii la mine, sa-mi spui ca esti singur, si-apoi sa-mi spui ca ma vrei pe mine inapoi. ma vrei pe mine? Sau pe oricine altcineva?
Iti cer timp. Stim amandoi la fel de bine ce va urma. Daca ma vrei pe mine, vei avea rabdare. Imi vei recuceri fiecare milimetru al fiintei, incetul cu incetul. Da, stii deja ca e a ta, de ce ne mai ascundem, de ce atata chin? Pentruca am nevoie de asta. Si pentruca da, te vreau inapoi. Nu vreau insa sa fiu femeia la care te intorci de fiecare data cand nu gasesti ce cauti in alta parte.
Imi spui ca ai pierdut atata timp pana acum, ca nu mai ai timp si ca vei pleca la oricine... sau la alta.
Eu nu te pot opri, nu mai pot sa te opresc. Alta data as fi facut asta, daca as fi avut curaj. Te-as fi legat de picior, ti-as fi ascuns pantofii, as fi incuiat usi, as fi blocat ferestre. Acum nu e vorba nici de curaj, nici de ambitii si nici de orgolii.
Vei pleca, si amandoi stim asta. Poate nu maine, poate nici peste un an. Dr vei pleca, asa cum ai facut-o intotdeauna.
Iar daca oricine sau alta sau ele te vor primi, eu iti spun cu toata inima: pleaca!
Pentruca stim. Si eu, si tu.
Stim ca eu nu te pot iubi ca orisicine. Eutepotiubicanimenialta.
Nu stiu iubirea comunca, iubirea mea e complicata si rabdatoare. Iubirea mea cere timp, complexitate, dureri de cap, intrebari. Nu sunt orisicare, nu sunt oricine si nici altele. Eu sunt asa cum ma stii si n-am sa ma schimb. Schimbandu-am, nu ma vei mai iubi. Si oricum... stim amandoi ca vei pleca.
Te-ai intors definitiv, sau e doar o joaca a ta?
Gandeste-te bine. Ma vrei pe mine, sau iti doresti, pur si simplu, pe cineva in viata ta?
Nu e corect pentru nici unul dintre noi sa vii la mine, sa-mi spui ca esti singur, si-apoi sa-mi spui ca ma vrei pe mine inapoi. ma vrei pe mine? Sau pe oricine altcineva?
Iti cer timp. Stim amandoi la fel de bine ce va urma. Daca ma vrei pe mine, vei avea rabdare. Imi vei recuceri fiecare milimetru al fiintei, incetul cu incetul. Da, stii deja ca e a ta, de ce ne mai ascundem, de ce atata chin? Pentruca am nevoie de asta. Si pentruca da, te vreau inapoi. Nu vreau insa sa fiu femeia la care te intorci de fiecare data cand nu gasesti ce cauti in alta parte.
Imi spui ca ai pierdut atata timp pana acum, ca nu mai ai timp si ca vei pleca la oricine... sau la alta.
Eu nu te pot opri, nu mai pot sa te opresc. Alta data as fi facut asta, daca as fi avut curaj. Te-as fi legat de picior, ti-as fi ascuns pantofii, as fi incuiat usi, as fi blocat ferestre. Acum nu e vorba nici de curaj, nici de ambitii si nici de orgolii.
Vei pleca, si amandoi stim asta. Poate nu maine, poate nici peste un an. Dr vei pleca, asa cum ai facut-o intotdeauna.
Iar daca oricine sau alta sau ele te vor primi, eu iti spun cu toata inima: pleaca!
Pentruca stim. Si eu, si tu.
Stim ca eu nu te pot iubi ca orisicine. Eutepotiubicanimenialta.
Nu stiu iubirea comunca, iubirea mea e complicata si rabdatoare. Iubirea mea cere timp, complexitate, dureri de cap, intrebari. Nu sunt orisicare, nu sunt oricine si nici altele. Eu sunt asa cum ma stii si n-am sa ma schimb. Schimbandu-am, nu ma vei mai iubi. Si oricum... stim amandoi ca vei pleca.
7 apr. 2011
robot, robotizeaza, robotesc, rob
scriu tot mai rar si ma doare asta.
ma gandesc la o poveste frumoasa, cu zei si mari, cu sirene si faruri ce vegheaza pe mare.
am ambitii.
De mult n-am mai avut ambitii, am uitat cum e asta. Gandesc strategic, incerc sa devin cat mai rationala, mai responsabila decat n-am fost vreodata.
Si totusi, uneori, mi-e dor de iresponsabilitatile mele, de nopti, de natura, de liniste, de greieri.
Mi-e cel mai dor de roua de dimineata. La 5 sau la 6 dimineata. Cand pe iarba se aseaza o roua rece care miroase a bine. O sa-mi ziceti, bineinteles, ca roua nu miroase, si binele nici atat. Nu, nu vorbesc poetic. Roua are un miros de bine. Mai ales in diminetile de primavara tarzie, poate chiar vara, cand doar atunci iti e frig. Atunci, cand e roua aceea.
Nu am timp de regrete, uneori imi fortez memoria si-mi caut acele amintiri frumoase care dor. Nu pentruca as avea o pornire masochista, ci pentruca vreau sa-mi aduc aminte cum e sa traiesti.
Uneori sunt un robot, dar unul care se bucura de succese. Nu se mai bucura de "bine", "dor", "drag". Si-as vrea mult sa ma bucur iar de toate acestea.
De ce sa mint, mi-e bine si asa. Poate uneori mai bine.
Si ma enervez ca nu exista o cale de mijloc.
De ce nu pot sa le traiesc pe amandoua.
ma gandesc la o poveste frumoasa, cu zei si mari, cu sirene si faruri ce vegheaza pe mare.
am ambitii.
De mult n-am mai avut ambitii, am uitat cum e asta. Gandesc strategic, incerc sa devin cat mai rationala, mai responsabila decat n-am fost vreodata.
Si totusi, uneori, mi-e dor de iresponsabilitatile mele, de nopti, de natura, de liniste, de greieri.
Mi-e cel mai dor de roua de dimineata. La 5 sau la 6 dimineata. Cand pe iarba se aseaza o roua rece care miroase a bine. O sa-mi ziceti, bineinteles, ca roua nu miroase, si binele nici atat. Nu, nu vorbesc poetic. Roua are un miros de bine. Mai ales in diminetile de primavara tarzie, poate chiar vara, cand doar atunci iti e frig. Atunci, cand e roua aceea.
Nu am timp de regrete, uneori imi fortez memoria si-mi caut acele amintiri frumoase care dor. Nu pentruca as avea o pornire masochista, ci pentruca vreau sa-mi aduc aminte cum e sa traiesti.
Uneori sunt un robot, dar unul care se bucura de succese. Nu se mai bucura de "bine", "dor", "drag". Si-as vrea mult sa ma bucur iar de toate acestea.
De ce sa mint, mi-e bine si asa. Poate uneori mai bine.
Si ma enervez ca nu exista o cale de mijloc.
De ce nu pot sa le traiesc pe amandoua.
22 mar. 2011
16 mar. 2011
someone like you
Ma obsedeaza melodia asta
Am ras, am plans, mi-a rascolit tot sufletul, trupul... tot.
Iar ea... e foarte frumoasa. Despre voce nici nu are sens sa mai zic eu ceva.
I heard that you're settled down,
That you found a girl and you're married now,
I heard that your dreams came true,
Guess she gave you things I didn't give to you,
Old friend, why are you so shy?
Ain't like you to hold back or hide from the light,
I hate to turn up out of the blue uninvited,
But I couldn't stay away, I couldn't fight it,
I had hoped you'd see my face,
And that you'd be reminded that for me it isn't over,
Never mind, I'll find someone like you,
I wish nothing but the best for you, too,
Don't forget me, I beg,
I remember you said,
"Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead,"
Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead, yeah,
You know how the time flies,
Only yesterday was the time of our lives,
We were born and raised in a summer haze,
Bound by the surprise of our glory days,
I hate to turn up out of the blue uninvited,
But I couldn't stay away, I couldn't fight it,
I had hoped you'd see my face,
And that you'd be reminded that for me it isn't over,
Never mind, I'll find someone like you,
I wish nothing but the best for you, too,
Don't forget me, I beg,
I remember you said,
"Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead,"
Nothing compares,
No worries or cares,
Regrets and mistakes, they're memories made,
Who would have known how bittersweet this would taste?
Nevermind, I'll find someone like you,
I wish nothing but the best for you,
Don't forget me, I beg,
I remember you said,
"Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead,"
Nevermind, I'll find someone like you,
I wish nothing but the best for you, too,
Don't forget me, I beg,
I remember you said,
"Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead,"
Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead.
Am ras, am plans, mi-a rascolit tot sufletul, trupul... tot.
Iar ea... e foarte frumoasa. Despre voce nici nu are sens sa mai zic eu ceva.
I heard that you're settled down,
That you found a girl and you're married now,
I heard that your dreams came true,
Guess she gave you things I didn't give to you,
Old friend, why are you so shy?
Ain't like you to hold back or hide from the light,
I hate to turn up out of the blue uninvited,
But I couldn't stay away, I couldn't fight it,
I had hoped you'd see my face,
And that you'd be reminded that for me it isn't over,
Never mind, I'll find someone like you,
I wish nothing but the best for you, too,
Don't forget me, I beg,
I remember you said,
"Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead,"
Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead, yeah,
You know how the time flies,
Only yesterday was the time of our lives,
We were born and raised in a summer haze,
Bound by the surprise of our glory days,
I hate to turn up out of the blue uninvited,
But I couldn't stay away, I couldn't fight it,
I had hoped you'd see my face,
And that you'd be reminded that for me it isn't over,
Never mind, I'll find someone like you,
I wish nothing but the best for you, too,
Don't forget me, I beg,
I remember you said,
"Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead,"
Nothing compares,
No worries or cares,
Regrets and mistakes, they're memories made,
Who would have known how bittersweet this would taste?
Nevermind, I'll find someone like you,
I wish nothing but the best for you,
Don't forget me, I beg,
I remember you said,
"Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead,"
Nevermind, I'll find someone like you,
I wish nothing but the best for you, too,
Don't forget me, I beg,
I remember you said,
"Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead,"
Sometimes it lasts in love,
But sometimes it hurts instead.
27 feb. 2011
Prieteni vechi
Daca ma pot lauda cu adevarat cu ceva in viata mea, ma pot lauda cu prietenii. Nu mi s-a intamplat niciodata pana acum sa ma simt parasita, fara nici un prieten. Si sper sa nu mi se intample, nu stiu ce m-as face.
Vorbeam acum vreo cateva saptamani cu Raluca Popovici, o fosta colega de generala si-mi spunea ca ma vede mereu inconjurata de prieteni si se bucura ca am ramas la fel.
I-am marturisit o chestie foarte intima - aceea ca mereu mi-a fost frica de ceva: sa nu ma bage copiii in seama, sa nu am prieteni. Inca din clasa I aveam o obsesie legata de o colega de clasa - Georgia. Era cea mai frumoasa, cea mai desteapta si cea mai indragita din clasa. Asa ca mi s-a pus pata sa fie prietena cu mine. Am reusit, partial, asa cum sunt prieteniile de clasa I. Ne tot certam, sufeream cumplit, ne impacam... tragedii, ce mai. Acum nu mai stiu nimic de ea, cand am intrat la liceu si-a vazut fiecare de viata ei, apoi ea s-a mutat in Constanta...
Nu ma pot lauda cu multi prieteni din copilarie care sa-mi fie si acum foarte apropiati sau cu care sa vorbesc macar o data pe luna. Ar fi Lusu, care ma stie de la - 3 luni, eu de la 0 ani. Vecinul din perete. Dar nici cu el nu vorbesc prea des.
Asa ca m-am gandit. Cea mai veche prietena a mea este Lumi. Pe care o iubesc foarte foarte tare si care, desi e tocmai in Barcelona, a ramas aproape de sufletul meu. Pe Lumi am cunoscut-o in clasa a VII-a. Pe 9 mai, stiu exact.
Mai e si Iulia, care exista in viata mea si nici macar nu-mi pot aminti de cand, pentru ca e ca si cum ar fi dintotdeauna.
In liceu am inceput sa imi fac prieteni pe care ii am si acum.
La capitolul barbati (pe atunci baieti) - prieteni a fost mereu mai greu. Desi mereu m-am inteles mai bine cu baietii, e greu de pastrat o astfel de prietenie. Si mai greu e sa duci prietenia pana la acel nivel in care poti sa vorbesti orice cu omul de langa tine, fara sa intri in alte povesti. A fost, desigur, Mihai - despre care am scris pentru cine a vrut sa citeasca - in nenumarate posturi. Dar nu avea sa fie. Timpul si oamenii din jurul nostru si-au spus cuvantul.
Toata introducerea asta pentru Dan. Prietenul caruia pot sa ii spun mereu toate lucrurle care ma rod. Fara sa ma judece, fara sa ma creada patetica. In fata caruia nu trebuie sa port nici o masca. In fata caruia nu trebuie sa par puternica sau desteapta sau frumoasa. De 10 ani (sau cati or mai fi, sunt sigura ca el stie mai bine), Dan mi-a fost alaturi, chiar si la sute de km. Au trecut uneori ani fara sa ne vedem, au trecut zeci, poate sute de scrisori, mailuri, telefoane dar am stiut mereu ca e acolo. Imi stie si ii stiu si cele mai stanjenitoare ganduri si mi-e asa de drag incat numai gandul ca exista ma face mereu sa zambesc.
La multi ani, Dan, nu ti-as putea multumi niciodata pentru tot. (de citit asta)
Acum 3 ani, de ziua lui Dan, fara vreo legatura, s-a nascut acest blog. La multi ani si mie!
Vorbeam acum vreo cateva saptamani cu Raluca Popovici, o fosta colega de generala si-mi spunea ca ma vede mereu inconjurata de prieteni si se bucura ca am ramas la fel.
I-am marturisit o chestie foarte intima - aceea ca mereu mi-a fost frica de ceva: sa nu ma bage copiii in seama, sa nu am prieteni. Inca din clasa I aveam o obsesie legata de o colega de clasa - Georgia. Era cea mai frumoasa, cea mai desteapta si cea mai indragita din clasa. Asa ca mi s-a pus pata sa fie prietena cu mine. Am reusit, partial, asa cum sunt prieteniile de clasa I. Ne tot certam, sufeream cumplit, ne impacam... tragedii, ce mai. Acum nu mai stiu nimic de ea, cand am intrat la liceu si-a vazut fiecare de viata ei, apoi ea s-a mutat in Constanta...
Nu ma pot lauda cu multi prieteni din copilarie care sa-mi fie si acum foarte apropiati sau cu care sa vorbesc macar o data pe luna. Ar fi Lusu, care ma stie de la - 3 luni, eu de la 0 ani. Vecinul din perete. Dar nici cu el nu vorbesc prea des.
Asa ca m-am gandit. Cea mai veche prietena a mea este Lumi. Pe care o iubesc foarte foarte tare si care, desi e tocmai in Barcelona, a ramas aproape de sufletul meu. Pe Lumi am cunoscut-o in clasa a VII-a. Pe 9 mai, stiu exact.
Mai e si Iulia, care exista in viata mea si nici macar nu-mi pot aminti de cand, pentru ca e ca si cum ar fi dintotdeauna.
In liceu am inceput sa imi fac prieteni pe care ii am si acum.
La capitolul barbati (pe atunci baieti) - prieteni a fost mereu mai greu. Desi mereu m-am inteles mai bine cu baietii, e greu de pastrat o astfel de prietenie. Si mai greu e sa duci prietenia pana la acel nivel in care poti sa vorbesti orice cu omul de langa tine, fara sa intri in alte povesti. A fost, desigur, Mihai - despre care am scris pentru cine a vrut sa citeasca - in nenumarate posturi. Dar nu avea sa fie. Timpul si oamenii din jurul nostru si-au spus cuvantul.
Toata introducerea asta pentru Dan. Prietenul caruia pot sa ii spun mereu toate lucrurle care ma rod. Fara sa ma judece, fara sa ma creada patetica. In fata caruia nu trebuie sa port nici o masca. In fata caruia nu trebuie sa par puternica sau desteapta sau frumoasa. De 10 ani (sau cati or mai fi, sunt sigura ca el stie mai bine), Dan mi-a fost alaturi, chiar si la sute de km. Au trecut uneori ani fara sa ne vedem, au trecut zeci, poate sute de scrisori, mailuri, telefoane dar am stiut mereu ca e acolo. Imi stie si ii stiu si cele mai stanjenitoare ganduri si mi-e asa de drag incat numai gandul ca exista ma face mereu sa zambesc.
La multi ani, Dan, nu ti-as putea multumi niciodata pentru tot. (de citit asta)
Acum 3 ani, de ziua lui Dan, fara vreo legatura, s-a nascut acest blog. La multi ani si mie!
20 feb. 2011
Deschide ochii, priveste in jur, asculta. Te rog, incearca sa intelegei.
As'noapte erau niste greiierii care cantau. De mult n-am mai auzit greieri. Nici macar in vis. Nici pe tine nu te-am mai intalnit, nici macar in vis.
Sunt dimineti si dimineti, sunt tot felul de nopti.
Gandindu-ma acum la tine mi se pare ca fac o prostie frumoasa. As vrea sa deschizi ochii, sa privesti in jur, sa descoperi oamenii care se uita la tine in sus, oamenii care te admira, oamenii care si-ar dori sa fie ca tine. Exista, chiar daca nu-i vezi. Eu mi-ar placea sa fiu ca tine intr-o zi. Desi acum cativa ani m-am speriat cand cineva mi-a zis ca as putea sa fiu tu, intr-o varianta masculina.
Zambeste, spera, doreste-ti. Stii ca am dreptate, stii ca ai renuntat la tine cel care era fericit, stii ca lucrurile simple nu mai exista in viata ta, stiu ca ai renuntat la vine, stiu ca ti-e frica. Si stii si tu
As'noapte erau niste greiierii care cantau. De mult n-am mai auzit greieri. Nici macar in vis. Nici pe tine nu te-am mai intalnit, nici macar in vis.
Sunt dimineti si dimineti, sunt tot felul de nopti.
Gandindu-ma acum la tine mi se pare ca fac o prostie frumoasa. As vrea sa deschizi ochii, sa privesti in jur, sa descoperi oamenii care se uita la tine in sus, oamenii care te admira, oamenii care si-ar dori sa fie ca tine. Exista, chiar daca nu-i vezi. Eu mi-ar placea sa fiu ca tine intr-o zi. Desi acum cativa ani m-am speriat cand cineva mi-a zis ca as putea sa fiu tu, intr-o varianta masculina.
Zambeste, spera, doreste-ti. Stii ca am dreptate, stii ca ai renuntat la tine cel care era fericit, stii ca lucrurile simple nu mai exista in viata ta, stiu ca ai renuntat la vine, stiu ca ti-e frica. Si stii si tu
8 feb. 2011
La multi ani noua!
Acum fix trei ani, coboram cu Mitz din tren pe peronul celui mai frumos oras de la noi din tara.
Am facut comanda la un taxi pe numele Casandra :) si am cerut sa ne duca pe Papiu Ilarian nr. 14.
Am ajuns acolo si am gasit doar o usa mare de lemn, am impins-o si am intrat intr-un gang cu niste desene dubioase pe pereti. Langa desene, niste versuri: "We use to sing instead of talk, we use to dance instead of walk".
In rest... intuneric. Am ajuns (cu frica, ce-i drept) intr-o curte interioara de unde se auzea un zgomot ca un racnet, muget, sau cum vreti sa ii spuneti. Spuki.
O scara exterioara ducea catre o usa. Langa usa, o lumina aprinsa. La un geam, un barbat beat striga: "Urcati, intrati!".
Am urcat. Am intrebat de Loredana.
Acelasi barbat beat a intrat in camera lui cu multe paturi si a inceput sa strige catre toti ceilalti barbati de acolo: Loredana! Loredana! Pe paturi se vedeau doar picioare paroase, nici urma de Loredana.
Din spatele nostru s-a deschis o usa. A iesit Loredana cu o mana in gips si Dini, somnorosi. Era vreo 5-6 dimineata.
"Ati venit! Haideti ca v-am pregatit camera."
Am trecut printr-un hol si o bucatarie si am ajuns intr-o camera frumoasa unde mirosea incredibil de bine.
Ne-am schimbat, ne-am asezat in pat si am adormit. Cand ne-am trezit, pe la 10.00, Dini ne gatea o omleta.
Pe telefon aveam mesaj de la Alexandra "A venit barza!" (mai amj si acum mesajul in telefon).
Azi, Andrei implineste 3 ani.
Si noi implinim 3 ani de prietenie frumoasa. 3 ani alaturi de un grup minunat de oameni care mi-au facut zilele mai senine.
La multi ani noua, va iubesc, nu stiu cum ar fi aratat viata mea fara voi!
Da, v-ati prins. Eu si prietenii mei8 din Sibiu. Mi-e dor de voi
Am facut comanda la un taxi pe numele Casandra :) si am cerut sa ne duca pe Papiu Ilarian nr. 14.
Am ajuns acolo si am gasit doar o usa mare de lemn, am impins-o si am intrat intr-un gang cu niste desene dubioase pe pereti. Langa desene, niste versuri: "We use to sing instead of talk, we use to dance instead of walk".
In rest... intuneric. Am ajuns (cu frica, ce-i drept) intr-o curte interioara de unde se auzea un zgomot ca un racnet, muget, sau cum vreti sa ii spuneti. Spuki.
O scara exterioara ducea catre o usa. Langa usa, o lumina aprinsa. La un geam, un barbat beat striga: "Urcati, intrati!".
Am urcat. Am intrebat de Loredana.
Acelasi barbat beat a intrat in camera lui cu multe paturi si a inceput sa strige catre toti ceilalti barbati de acolo: Loredana! Loredana! Pe paturi se vedeau doar picioare paroase, nici urma de Loredana.
Din spatele nostru s-a deschis o usa. A iesit Loredana cu o mana in gips si Dini, somnorosi. Era vreo 5-6 dimineata.
"Ati venit! Haideti ca v-am pregatit camera."
Am trecut printr-un hol si o bucatarie si am ajuns intr-o camera frumoasa unde mirosea incredibil de bine.
Ne-am schimbat, ne-am asezat in pat si am adormit. Cand ne-am trezit, pe la 10.00, Dini ne gatea o omleta.
Pe telefon aveam mesaj de la Alexandra "A venit barza!" (mai amj si acum mesajul in telefon).
Azi, Andrei implineste 3 ani.
Si noi implinim 3 ani de prietenie frumoasa. 3 ani alaturi de un grup minunat de oameni care mi-au facut zilele mai senine.
La multi ani noua, va iubesc, nu stiu cum ar fi aratat viata mea fara voi!
Da, v-ati prins. Eu si prietenii mei8 din Sibiu. Mi-e dor de voi
4 feb. 2011
Leapsa pe furate
Pentru ca am gasit leapsa asta de doua ori intr-o zi, pe doua bloguri diferite.
1.Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?
cand am plecat de acasa
2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
sa fac o lista? Vreo 2-3 profesori care vroiau sa ma faca urmasii lor, vreo doi prieteni care credeau ca toata viata le voi purta de grija, vreo 2 iubiti care au aflat ca nu sunt centru universului… al meu, cel putin.
3. La ce eşti cea mai bună, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?
sa rad. Sa dau sfaturi. Sa-i fac pe altii sa rada. Cand am vhef, bineinteles
4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?
complexele
5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?
nu m-am gandit niciodata. Ce inseamna groaznic?
6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tai?
parul cret
7. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta?
cand aveam vreo 4 ani. Am o poza de aia facuta la fotograf, cu o groaza de oameni la o nunta. Aveam o rochita mov din voal si parul ondulat si blond. Bine, ca parul e blond si rochita mov, imi amintesc doar eu, ca poza e alb-negru
8. Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?
Nu cunosc oameni care sa ii pun pe locul 1. Cunosc multi idioti, se pune?
9. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?
ala de pluta care scartaie pe geam.
10. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat/a?
hm… in clasa a X-a am castigat un premiu la un concurs intr-o padure. Prietenii stiu de ce!
11. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?
… nu stiu? Cred ca au fost prea multe ca sa gasesc doar unul.
12. În faţa cui te simţi cel mai pierdut, emoţionat, blocat ?
in fata oamenilor importanti si destepti. Intotdeauna
13. Când ţi-a fost cel mai greu să spui adevărul?
ete na! si de l-as spune acum?
14. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viaţa ta ?
ideile preconcepute
15. Cu cine vorbeşti cel mai des despre sex?
cu mine insumi. Si cu pisicul, cand il amenint ca mai sunt putine luni pana la castrare.
16. Care e cea mai proastă scuză pe care ai folosit-o vreodată?
nu ma simt in largul meu.
17. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubeşti?
rautatea, gandita si planuita
18. Ce calitate a jumătăţii tale de viata iţi este cea mai dragă?
nu stiu daca exista un cuvant pentru asta. Capacitatea de a-si arata afectiunea atunci cand trebuie.
19. Care a fost jucăria ta preferată in copilărie ?
o pisica mica, de vreo 15 centimetri, de plus, neagra.
20. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?
prieteni
21. Pe cine simţi cel mai tare nevoia să protejezi?
prietenele sub 1.50 inaltime
22. Care e domeniul despre care ai vrea să ştii cel mai mult ?
hm. NU as vrea.
23. Cine-ţi lipseşte cel mai tare în acest moment?
mancarea, la birou.
24. În ce privinţă crezi că eşti cel mai puţin înţeles ?
ceva legat de hai sa lasam trecutul in spate.
25. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?
drag.
26. Unde te simţi cel mai în siguranţă?
langa oameni dragi. Nu stiu. La Sibiu, in crasma.
27. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?
”sweet cup of life”, Eh… alte vremuri.
28. Care e persoana care te face să râzi, să te simţi relaxat?
Florin. :) Deja ma bufneste rasul.
29. Pentru ce te rogi cel mai des ?
liniste
30. Cine te-a influenţat cel mai mult până acum?
nu stiu. Sora’mea?
31. Care a fost primul tău vis împlinit?
in clasa a VII-a mi-am cumparat primul inel de argint. Din banii castigati la un concurs de protectie civila.
32. În ce an al vieţii tale ai simţit ca te-ai schimbat cel mai mult?
anul 4 de facultate? Anul trecut? Nu stiu. Unul din anii cu rupturi.
33. Ce invenţie din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viaţa ta?
Internetul. Nu e din secolul asta? UF…
34. Care a fost cel mai îndrăzneţ lucru pe care l-ai făcut (sau l-ai face) cu o persoană de acelaşi sex cu tine?
pai ori l-am facut, ori l-as face?
1.Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?
cand am plecat de acasa
2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
sa fac o lista? Vreo 2-3 profesori care vroiau sa ma faca urmasii lor, vreo doi prieteni care credeau ca toata viata le voi purta de grija, vreo 2 iubiti care au aflat ca nu sunt centru universului… al meu, cel putin.
3. La ce eşti cea mai bună, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?
sa rad. Sa dau sfaturi. Sa-i fac pe altii sa rada. Cand am vhef, bineinteles
4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?
complexele
5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?
nu m-am gandit niciodata. Ce inseamna groaznic?
6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tai?
parul cret
7. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta?
cand aveam vreo 4 ani. Am o poza de aia facuta la fotograf, cu o groaza de oameni la o nunta. Aveam o rochita mov din voal si parul ondulat si blond. Bine, ca parul e blond si rochita mov, imi amintesc doar eu, ca poza e alb-negru
8. Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?
Nu cunosc oameni care sa ii pun pe locul 1. Cunosc multi idioti, se pune?
9. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?
ala de pluta care scartaie pe geam.
10. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat/a?
hm… in clasa a X-a am castigat un premiu la un concurs intr-o padure. Prietenii stiu de ce!
11. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?
… nu stiu? Cred ca au fost prea multe ca sa gasesc doar unul.
12. În faţa cui te simţi cel mai pierdut, emoţionat, blocat ?
in fata oamenilor importanti si destepti. Intotdeauna
13. Când ţi-a fost cel mai greu să spui adevărul?
ete na! si de l-as spune acum?
14. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viaţa ta ?
ideile preconcepute
15. Cu cine vorbeşti cel mai des despre sex?
cu mine insumi. Si cu pisicul, cand il amenint ca mai sunt putine luni pana la castrare.
16. Care e cea mai proastă scuză pe care ai folosit-o vreodată?
nu ma simt in largul meu.
17. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubeşti?
rautatea, gandita si planuita
18. Ce calitate a jumătăţii tale de viata iţi este cea mai dragă?
nu stiu daca exista un cuvant pentru asta. Capacitatea de a-si arata afectiunea atunci cand trebuie.
19. Care a fost jucăria ta preferată in copilărie ?
o pisica mica, de vreo 15 centimetri, de plus, neagra.
20. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?
prieteni
21. Pe cine simţi cel mai tare nevoia să protejezi?
prietenele sub 1.50 inaltime
22. Care e domeniul despre care ai vrea să ştii cel mai mult ?
hm. NU as vrea.
23. Cine-ţi lipseşte cel mai tare în acest moment?
mancarea, la birou.
24. În ce privinţă crezi că eşti cel mai puţin înţeles ?
ceva legat de hai sa lasam trecutul in spate.
25. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?
drag.
26. Unde te simţi cel mai în siguranţă?
langa oameni dragi. Nu stiu. La Sibiu, in crasma.
27. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?
”sweet cup of life”, Eh… alte vremuri.
28. Care e persoana care te face să râzi, să te simţi relaxat?
Florin. :) Deja ma bufneste rasul.
29. Pentru ce te rogi cel mai des ?
liniste
30. Cine te-a influenţat cel mai mult până acum?
nu stiu. Sora’mea?
31. Care a fost primul tău vis împlinit?
in clasa a VII-a mi-am cumparat primul inel de argint. Din banii castigati la un concurs de protectie civila.
32. În ce an al vieţii tale ai simţit ca te-ai schimbat cel mai mult?
anul 4 de facultate? Anul trecut? Nu stiu. Unul din anii cu rupturi.
33. Ce invenţie din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viaţa ta?
Internetul. Nu e din secolul asta? UF…
34. Care a fost cel mai îndrăzneţ lucru pe care l-ai făcut (sau l-ai face) cu o persoană de acelaşi sex cu tine?
pai ori l-am facut, ori l-as face?
2 feb. 2011
casierele de la Mega Image
Doamnele de la Mega Image - de aici, de la mine, de pe Giurgiului - cred ca sunt pe droguri.
Dupa ce acum vreo saptamana ma intrebam cu Gabi daca suntem in Romania - o doamna extrem de amabila se oferea sa ne ajute - in seara asta am dat peste versiunea mai agitata.
Eu - nervoasa si obosita de la munca.
Ea - extrem de agitata.
In fata mea, un domn cu o punga de seminte, doua beri si niste cipsuri.
Doamna, ii incaseaza banii, mai tipa dupa colega: "Colegaaaa! Sunt clienti la coada!" (o fi fost o stire, nu stiu). Dupa care ii zice domnului: spor la rontait. Dar ce se intampla, e meci?
Domnul: Da, da. meci.
Eu - deja nerabdatoare, frustrata, nervoasa- in plm vreau sa ajung mai repede acasa.
Ea: ooo... meci. Cine joaca?
El: e... nu stiti dumneavoastra, Italia.
Ea: Heeeiii!!! Colega, e meci. Gata, mergem la domnul la meci! Deci avem un plan in seara asta. Colegaaaa!!!
In fine... pleaca domnul, imi trece produsele.
A... domnisoara si-a luat doar cereale cu iaurt. Domnisoara nu se uita la meci. (sa ne intelegem. Colega nu era nici langa ea, nici la casa de langa... era pe undeva, prin magazin, printre rafturi)
Eu ma uitam dubios.
Domnii din spate (se facuse coada) deja erau nerabdatori. Ea: nu va suparati, stati ca pana vine colega o sa va iau eu. La rand, la casa, adica vreau sa zic.
Dupa care continua sa ma bage in seama, doamna, dar asa... iaurt cu cereale. Eu nu stiam ce sa ii raspund, eram intr-un fel de stare de soc si ma intrebam daca o sa strige dupa colega sa ii zica ca mi-am luat si un bax de hartie igienica.
Ma rog, am plecat multumita ca nu a mentionat nimic, am inceput sa rad si ma gandeam: daca imi luam si 2-3 cutii de prezervative ce facea? Ii chema si pe domnii de la coada in seara asta la mine? Sau la meci?
Dupa ce acum vreo saptamana ma intrebam cu Gabi daca suntem in Romania - o doamna extrem de amabila se oferea sa ne ajute - in seara asta am dat peste versiunea mai agitata.
Eu - nervoasa si obosita de la munca.
Ea - extrem de agitata.
In fata mea, un domn cu o punga de seminte, doua beri si niste cipsuri.
Doamna, ii incaseaza banii, mai tipa dupa colega: "Colegaaaa! Sunt clienti la coada!" (o fi fost o stire, nu stiu). Dupa care ii zice domnului: spor la rontait. Dar ce se intampla, e meci?
Domnul: Da, da. meci.
Eu - deja nerabdatoare, frustrata, nervoasa- in plm vreau sa ajung mai repede acasa.
Ea: ooo... meci. Cine joaca?
El: e... nu stiti dumneavoastra, Italia.
Ea: Heeeiii!!! Colega, e meci. Gata, mergem la domnul la meci! Deci avem un plan in seara asta. Colegaaaa!!!
In fine... pleaca domnul, imi trece produsele.
A... domnisoara si-a luat doar cereale cu iaurt. Domnisoara nu se uita la meci. (sa ne intelegem. Colega nu era nici langa ea, nici la casa de langa... era pe undeva, prin magazin, printre rafturi)
Eu ma uitam dubios.
Domnii din spate (se facuse coada) deja erau nerabdatori. Ea: nu va suparati, stati ca pana vine colega o sa va iau eu. La rand, la casa, adica vreau sa zic.
Dupa care continua sa ma bage in seama, doamna, dar asa... iaurt cu cereale. Eu nu stiam ce sa ii raspund, eram intr-un fel de stare de soc si ma intrebam daca o sa strige dupa colega sa ii zica ca mi-am luat si un bax de hartie igienica.
Ma rog, am plecat multumita ca nu a mentionat nimic, am inceput sa rad si ma gandeam: daca imi luam si 2-3 cutii de prezervative ce facea? Ii chema si pe domnii de la coada in seara asta la mine? Sau la meci?
VST
Aseara, intr-un grup de prieteni, un baiat a inceput sa cante asta.
Mi-a venit sa plang.
Mi-e dor de tine. Uneori.
Mi-a venit sa plang.
Mi-e dor de tine. Uneori.
1 feb. 2011
PR-istice
Comunicat de presa, astazi:
bla bla bla bla bla bla bla bla...... (a se citi continut).
PS – va rog mult sa treceti datele corecte in presa/web/blog – apare frecvent programul gresit intr-o anumita revista (nu spun care) si nu este bine pentru noi ca pierdem clientii si nici pentru voi...
Multumim de intelegere.
Da, da. Institutie de stat pe banii nostri.
Nu va suparati, daca o anumita revista - nu dati nume, am inteles - va greseste ceva - nu credeti ca ati putea sa le spuneti lor?
bla bla bla bla bla bla bla bla...... (a se citi continut).
PS – va rog mult sa treceti datele corecte in presa/web/blog – apare frecvent programul gresit intr-o anumita revista (nu spun care) si nu este bine pentru noi ca pierdem clientii si nici pentru voi...
Multumim de intelegere.
Da, da. Institutie de stat pe banii nostri.
Nu va suparati, daca o anumita revista - nu dati nume, am inteles - va greseste ceva - nu credeti ca ati putea sa le spuneti lor?
27 ian. 2011
sfarsitul povestii telefonului roz
Mai stiti telefonul meu LG roz cu care eram atat de mandra? Mi-l cumparasem din banii aia multi castigati pentru proiectul Sighisoara Film Festival... Ei bine, nu mai este!
Azi dimineata, dupa ce am vorbit cu Penciuleasa (care e in Romania, dar pleaca maine) mi-am aruncat telefoanele in geanta si am luat un taxi pana la munca, ca ma grabeam si Cita era singura. Am ajuns, am scos catelul (chiar daca nu ma credeti, job ul meu nu este sa plimb catei, desi mi-ar placea), am plecat la posta, am ridicat coletul...
In fine. Peste vreo ora, asa imi dau seama ca nu am nici un telefon. Iau telefonul de la birou, ma sun pe al meu personal. Orange-ul. LG-ul roz. Orange-ul inchis. Sun pe vodafone-ul ala de servici (un Sony Ericsson vechi, de ala cu clapa cu care nu prea mai ai ce sa faci). Suna, dar nu raspunde.
Intru pe mess, o intreb pe Mitan daca nu cumva mi-am uitat telefoanele acasa. Nu ar fi prima data. Nu, nu sunt acasa.
Mai sun o data pe vodafone. Dupa cateva minute, imi raspunde o voce masculina. Da?
Stiti, sunt proprietara telefonului.
A! Sunt soferul de taxi.
Buna ziua, stiti, cred ca mi-am uitat telefonul in masina. De fapt, telefoanele.
Pai nu l-am gasit decat pe acesta
Mai era unul, va rog frumos sa cautati. Un lg roz.
Dupa 20 de minute il sun iar. L-ati gasit?
Nu. Stiti, am mai avut clienti intre timp, l-o fi luat cineva.
L-o fi luat.
In fine, urmeaza sa vina taximetristul sa-mi aduca telefonul de munca.
Pacat ca toate cele 250 de numere de telefon care imi trebuie sunt in celalalt telefon, cel de negasit.
Povestea 2. Sun la Orange.
Stiti, ca sa suni la orange sa iti blocheze telefonul trebuie sa suni tot de pe un orange. Nu am. Am cautat un nr de fix. Am gasit, am trecut prin 1000 de pasi ca la final sa-mi zica sa sun la 441. Stati asa, ca nu am cum sa sun la 441, nu am telefon de orange!!! Hello!!! E ala pierdut, ca daca il aveam, nu mai sunam.
In fine, trecem si peste etapa asta. Reusesc sa vorbesc cu un baietas, ma pune sa imi fac o parola, apoi imi zice ca tre sa platesc 5 euro pentru o cartela noua, ca abonamentul nu are un an (ce conteaza ca am acelasi numar de vreo 8 ani de zile), bla bla bla.
La final... cand eu eram deja plina de spume dar ma resemnasem... ce-mi zce baiatu?
Sa aveti o zi la fel de buna in continuare! Si zbang!
Buna? Nu va suparati? Ce a fost atat de bun la aceasta zi pana in momentul asta??? WTF?
Inteleg politica amabilitatii la Orange. But... Hello! Baiatuuu!!!! Putin creier aveti?
Acum, resemnata, stau la birou, asteptand un taximetrist sa vina cu telefonul meu de birou. Nu ma ajuta mai cu nimic acel telefon, dar macar voi avea unul. Voi munci, voi avea cu ce.
Iar telefonul meu roz... a intrat in istorie. E prima data cand imi pierd ceva intr-un taxi. Si e prima data cand pierd un telefon.
Azi dimineata, dupa ce am vorbit cu Penciuleasa (care e in Romania, dar pleaca maine) mi-am aruncat telefoanele in geanta si am luat un taxi pana la munca, ca ma grabeam si Cita era singura. Am ajuns, am scos catelul (chiar daca nu ma credeti, job ul meu nu este sa plimb catei, desi mi-ar placea), am plecat la posta, am ridicat coletul...
In fine. Peste vreo ora, asa imi dau seama ca nu am nici un telefon. Iau telefonul de la birou, ma sun pe al meu personal. Orange-ul. LG-ul roz. Orange-ul inchis. Sun pe vodafone-ul ala de servici (un Sony Ericsson vechi, de ala cu clapa cu care nu prea mai ai ce sa faci). Suna, dar nu raspunde.
Intru pe mess, o intreb pe Mitan daca nu cumva mi-am uitat telefoanele acasa. Nu ar fi prima data. Nu, nu sunt acasa.
Mai sun o data pe vodafone. Dupa cateva minute, imi raspunde o voce masculina. Da?
Stiti, sunt proprietara telefonului.
A! Sunt soferul de taxi.
Buna ziua, stiti, cred ca mi-am uitat telefonul in masina. De fapt, telefoanele.
Pai nu l-am gasit decat pe acesta
Mai era unul, va rog frumos sa cautati. Un lg roz.
Dupa 20 de minute il sun iar. L-ati gasit?
Nu. Stiti, am mai avut clienti intre timp, l-o fi luat cineva.
L-o fi luat.
In fine, urmeaza sa vina taximetristul sa-mi aduca telefonul de munca.
Pacat ca toate cele 250 de numere de telefon care imi trebuie sunt in celalalt telefon, cel de negasit.
Povestea 2. Sun la Orange.
Stiti, ca sa suni la orange sa iti blocheze telefonul trebuie sa suni tot de pe un orange. Nu am. Am cautat un nr de fix. Am gasit, am trecut prin 1000 de pasi ca la final sa-mi zica sa sun la 441. Stati asa, ca nu am cum sa sun la 441, nu am telefon de orange!!! Hello!!! E ala pierdut, ca daca il aveam, nu mai sunam.
In fine, trecem si peste etapa asta. Reusesc sa vorbesc cu un baietas, ma pune sa imi fac o parola, apoi imi zice ca tre sa platesc 5 euro pentru o cartela noua, ca abonamentul nu are un an (ce conteaza ca am acelasi numar de vreo 8 ani de zile), bla bla bla.
La final... cand eu eram deja plina de spume dar ma resemnasem... ce-mi zce baiatu?
Sa aveti o zi la fel de buna in continuare! Si zbang!
Buna? Nu va suparati? Ce a fost atat de bun la aceasta zi pana in momentul asta??? WTF?
Inteleg politica amabilitatii la Orange. But... Hello! Baiatuuu!!!! Putin creier aveti?
Acum, resemnata, stau la birou, asteptand un taximetrist sa vina cu telefonul meu de birou. Nu ma ajuta mai cu nimic acel telefon, dar macar voi avea unul. Voi munci, voi avea cu ce.
Iar telefonul meu roz... a intrat in istorie. E prima data cand imi pierd ceva intr-un taxi. Si e prima data cand pierd un telefon.
26 ian. 2011
nu (te) MAi
... te uitai la mine cu acei ochi indecent de mari si nu-ti venea sa crezi. Da, eu. Da, am facut asta.
Nu-mi spune ca esti dezamagit, nu ma intereseaza asta. Esti? N-ar trebui, mereu te-am atentionat ca se va intampla, ca nu sunt ceea ce par. Da, eu.
Nu, sa n-ai curajul asta sa imi reprosezi, sa-mi spui ca nu te asteptai, ca eu, ca tu, ca noi.
Ti-am spus mereu ca asta sunt. N-ai vrut sa crezi, n-ai vrut sa ma cunosti. Ai luat mereu din mine doar ce ai avut tu nevoie. Nu aveai nevoie de asta, dar e la pachet. Imi pare rau. Uneori si eu as vrea sa fiu asa cum tu doar iti inchipui.
Imi spui ca ti-am gresit. Nu, nu ti-am gresit, caci nu iti datoram nimic. Si stii ce e mai trist? Ca maine as face la fel. Daca as schimba ceva ar fi doar de curiozitate. Sa vad cum ar fi daca... Atat. In rest... nimic nu ma motiveaza.
Te obisnuisei, asa-i? Sa iau asupra mea tot ce te durea pe tine. Sa fiu mereu acolo. Adesea ti-am spus ca nu va mai fi asa mult timp. Nu m-ai crezut, ai ras. Eu nu pot sa rad mereu, desi sunt mai vesela ca tine, in aparenta. Ti-am spus ca, pentru mine, sentimentele sunt ceva serios. Nu pot sa iubesc razand si nu pot sa rad de iubire. Nu pot sa ma joc cu asta. Plictisitor, patetic? Poate ai dreptate. Dar asta sunt. Nu m-ai crezut. Cea pe care o vroiai era altfel. Nu eram eu, te-am atentionat, nu-mi poti reprosa asta.
Acum imi reprosezi ca te mai vreau doar pentru ca ai reusit. Acum esti cineva. Esti frumos, esti bogat, ti-e bine. Gresit. De 2 ori. O data, pentru ca nu te vreau. Nu te MAI vreau. A doua... nu-mi pune din nou problemele si grijile tale in spate. Daca nu ai crezut niciodata in tine cu adevarat, e doar problema ta. In nici un caz nu a mea.
Nu ai crezut ca ai sa ajungi sus. Eu am crezut mereu. Daca te-as fi vrut vreodata pentru asta, as fi fost mereu cea pe care o vroiai si-as fi ramas langa tine. Am stiut mereu cine vei fi. Pentru ca eu, spre deosebire de altii si de tine, am crezut in cine esti cu adevarat. Si in ce poti.
Nu... nu-mi reprosa acum ca vreau sa-ti demonstrez cu ce sunt deasupra lor. Eu sunt si stiu asta, chiar daca par plina de mine.
Aici ai avut mereu dreptate. Nimeni pe lumea asta nu te va cunoaste si nu va crede in tine atat cat INCA mai cred eu. Da, eu te inteleg asa cum nu va mai reusi nimeni. Caci nu vei mai lasa pe nimeni sa patrunda atat de adanc, si tu stii asta. Si motivul nu e pentru ca sunt speciala, nu sunt. Nu vei mai lasa pe nimeni ca-ti va fi frica sa nu te raneasca asa cum am facut-o eu. Te-ai gandit oare vreodata ca poate de asta am facut-o? Ca sa nu mai oferi nimanui ce mi-ai oferit nimeni? Sa nu mai lasi pe nimeni acolo, in coltul acela. Da, sunt egoista si da, ti-am facut rau intentionat. Urmari? Da, sunt. Si totusi...
Nu vreau sa ma ierti. Vreau doar ca intr-o zi sa intelegi. Ca pentru prima data am facut ce trebuie
Nu-mi spune ca esti dezamagit, nu ma intereseaza asta. Esti? N-ar trebui, mereu te-am atentionat ca se va intampla, ca nu sunt ceea ce par. Da, eu.
Nu, sa n-ai curajul asta sa imi reprosezi, sa-mi spui ca nu te asteptai, ca eu, ca tu, ca noi.
Ti-am spus mereu ca asta sunt. N-ai vrut sa crezi, n-ai vrut sa ma cunosti. Ai luat mereu din mine doar ce ai avut tu nevoie. Nu aveai nevoie de asta, dar e la pachet. Imi pare rau. Uneori si eu as vrea sa fiu asa cum tu doar iti inchipui.
Imi spui ca ti-am gresit. Nu, nu ti-am gresit, caci nu iti datoram nimic. Si stii ce e mai trist? Ca maine as face la fel. Daca as schimba ceva ar fi doar de curiozitate. Sa vad cum ar fi daca... Atat. In rest... nimic nu ma motiveaza.
Te obisnuisei, asa-i? Sa iau asupra mea tot ce te durea pe tine. Sa fiu mereu acolo. Adesea ti-am spus ca nu va mai fi asa mult timp. Nu m-ai crezut, ai ras. Eu nu pot sa rad mereu, desi sunt mai vesela ca tine, in aparenta. Ti-am spus ca, pentru mine, sentimentele sunt ceva serios. Nu pot sa iubesc razand si nu pot sa rad de iubire. Nu pot sa ma joc cu asta. Plictisitor, patetic? Poate ai dreptate. Dar asta sunt. Nu m-ai crezut. Cea pe care o vroiai era altfel. Nu eram eu, te-am atentionat, nu-mi poti reprosa asta.
Acum imi reprosezi ca te mai vreau doar pentru ca ai reusit. Acum esti cineva. Esti frumos, esti bogat, ti-e bine. Gresit. De 2 ori. O data, pentru ca nu te vreau. Nu te MAI vreau. A doua... nu-mi pune din nou problemele si grijile tale in spate. Daca nu ai crezut niciodata in tine cu adevarat, e doar problema ta. In nici un caz nu a mea.
Nu ai crezut ca ai sa ajungi sus. Eu am crezut mereu. Daca te-as fi vrut vreodata pentru asta, as fi fost mereu cea pe care o vroiai si-as fi ramas langa tine. Am stiut mereu cine vei fi. Pentru ca eu, spre deosebire de altii si de tine, am crezut in cine esti cu adevarat. Si in ce poti.
Nu... nu-mi reprosa acum ca vreau sa-ti demonstrez cu ce sunt deasupra lor. Eu sunt si stiu asta, chiar daca par plina de mine.
Aici ai avut mereu dreptate. Nimeni pe lumea asta nu te va cunoaste si nu va crede in tine atat cat INCA mai cred eu. Da, eu te inteleg asa cum nu va mai reusi nimeni. Caci nu vei mai lasa pe nimeni sa patrunda atat de adanc, si tu stii asta. Si motivul nu e pentru ca sunt speciala, nu sunt. Nu vei mai lasa pe nimeni ca-ti va fi frica sa nu te raneasca asa cum am facut-o eu. Te-ai gandit oare vreodata ca poate de asta am facut-o? Ca sa nu mai oferi nimanui ce mi-ai oferit nimeni? Sa nu mai lasi pe nimeni acolo, in coltul acela. Da, sunt egoista si da, ti-am facut rau intentionat. Urmari? Da, sunt. Si totusi...
Nu vreau sa ma ierti. Vreau doar ca intr-o zi sa intelegi. Ca pentru prima data am facut ce trebuie
24 ian. 2011
din nou, fara titlu
Intr-o stare de letargie in care ai senzatia ca oricum nimic nu mai conteaza, in care astepti sa treaca ziua de azi sa vina cea de maine, ca maine sa astepti sa treaca sa vina poimaine si tot asa...
Si unde duc toate astea? Habar nu am!
Nu stiu ce vreau, nu stiu ce-mi doresc sa fac, nu am planuri pe termen lung, nu sunt multumita de cum arata viata mea acum si nu stiu ce sa fac sa schimb asta.
Nu mi-e frica, nu spun ca nu vreau. As vrea. Dar pur si simplu nu stiu.
Ce as vrea de fapt? Sa calatoresc. Dar pentru asta trebuie sa-mi gasesc un motiv. Sa calatoresc sa fac ceva. Ce? Habar n-am. N-am bani sa calatoresc pe cat de mult as vrea. Deocamdata o calatorie e cea care costa 1,30 lei, cea cu autobuzul de acasa pana la birou. O calatorie destul de frumoasa, dat fiind faptul ca imi pun castile in urechi si-mi deschid cartea pe genunchi. Si citesc "Europolis", si ma gandesc la Sulina, si-mi imaginez viata portului de alta data. Si mi se face dor de verile calduroase in portul dunarean, cand toate lucrurile erau simple si frumoase. Si cand eram indragostita.
Am uitat cum este sa fii indragostit. Nici nu stiu daca mi-as mai dori asta curand. Pana una alta, ma bucur de iubirile celor din jur, ii admir, ma bucur pentru ei, ii critic uneori, uneori ii invidiez. Si cam atat.
In rest... visez. Si mi-e dor de zile cu soare si liniste.
Si unde duc toate astea? Habar nu am!
Nu stiu ce vreau, nu stiu ce-mi doresc sa fac, nu am planuri pe termen lung, nu sunt multumita de cum arata viata mea acum si nu stiu ce sa fac sa schimb asta.
Nu mi-e frica, nu spun ca nu vreau. As vrea. Dar pur si simplu nu stiu.
Ce as vrea de fapt? Sa calatoresc. Dar pentru asta trebuie sa-mi gasesc un motiv. Sa calatoresc sa fac ceva. Ce? Habar n-am. N-am bani sa calatoresc pe cat de mult as vrea. Deocamdata o calatorie e cea care costa 1,30 lei, cea cu autobuzul de acasa pana la birou. O calatorie destul de frumoasa, dat fiind faptul ca imi pun castile in urechi si-mi deschid cartea pe genunchi. Si citesc "Europolis", si ma gandesc la Sulina, si-mi imaginez viata portului de alta data. Si mi se face dor de verile calduroase in portul dunarean, cand toate lucrurile erau simple si frumoase. Si cand eram indragostita.
Am uitat cum este sa fii indragostit. Nici nu stiu daca mi-as mai dori asta curand. Pana una alta, ma bucur de iubirile celor din jur, ii admir, ma bucur pentru ei, ii critic uneori, uneori ii invidiez. Si cam atat.
In rest... visez. Si mi-e dor de zile cu soare si liniste.
Caro Emerald - The Other Woman
Little girl, just keep on waiting
For that man to give you a live
You keep on hoping
So this prince can save you
Keep on dreaming his scandalous lie
For your love is he the hero
Does he know that you begging him please
Where angles dare, the devil 's fill that need
In your despair does he get up to leave
At the start of his goodbye
Do you ever realize
That you never get the chance
All you get is lullabies
When smoke begins to fade
And you standing face to face
Does he kiss you in the way to say
You're the other woman, the other woman
Way that dress, the one you rely on (mmmmm)
Slip up high, that shows off your wares
And when he's arriving give him that invitation
Keep on wishing
On his dollars and cares
For your love he is your hero, yes
Even do, you are begging him, please, please
Woman I'm scarred you risks are never-ending
And don't you pretend
You don't live what you dream
At the start of his goodbyes
Do you ever realize
That you never get the chance
All you get is lullabies
When smoke begins to fade
And you standing face to face
Does he kiss you in the way to say
You're the other woman, the other woman
You always be the other woman
You always be the other woman
Baby
Trust me,
I've been there before
You don't
Know him
I know him more
At the start of his goodbye
Do you ever realize
That you never get the chance
All you get is lullabies
When smoke begins to fade
And you standing face to face
Does he kiss you in the way to say
You're the other woman, the other woman
11 ian. 2011
lucruri frumoase
In ultimele luni mi-a fost frica sa fiu asa cum sunt eu cu adevarat, pentru ca am ajuns la concluzia ca adesea, devin cliseistica, patetitca, hipersensibila, etc.
Am cochetat cu ideea de superioritate, imagine pe care o avem adesea despre noi - ca suntem altfel, ca nu ne intelege nimeni, ca avem dreptate, ca suntem deasupra tuturor.
Mi-am mai revenit, incerc sa ma accept asa patetica si hipersensibila si penibila uneori.
Exista oameni pe lumea asta, pe care ii admir foarte mult, care sunt misto. Sunt atat de frumosi, atat de simpli, fara sa faca nici un efort. Asa sunt ei, si nu le este teama sa arate asta. Sa (se) planga atunci cand simt nevoia, sa (se) bucure atunci cand au motive, sa bucure pe altii cu lucrurile frumoase pe care le intalnesc si pot vorbi deschis despre asta.
Mie, de exemplu, mi-e jena adesea sa vorbesc despre cat de frumos mi s-a parut soarele de azi dimineata care rasarea printre blocurile din cartier. Mi se pare penibil, desi mi-a dat un sentiment foarte frumos. Mi se pare fals si sa vorbesc despre ce sentimente naste in mine o ceata, sau o ploaie, sau mai stiu eu ce lucru minunat - pisicul care a adormit cu labele pe obrazul meu, briosa cu ciocolata sau mai stiu eu ce.
Ii admir pe oamenii care stiu sa vorbeasca frumos despre aceste lucruri. Si carora nu le este frica de penibil, asa cum imi este mie.
Am cochetat cu ideea de superioritate, imagine pe care o avem adesea despre noi - ca suntem altfel, ca nu ne intelege nimeni, ca avem dreptate, ca suntem deasupra tuturor.
Mi-am mai revenit, incerc sa ma accept asa patetica si hipersensibila si penibila uneori.
Exista oameni pe lumea asta, pe care ii admir foarte mult, care sunt misto. Sunt atat de frumosi, atat de simpli, fara sa faca nici un efort. Asa sunt ei, si nu le este teama sa arate asta. Sa (se) planga atunci cand simt nevoia, sa (se) bucure atunci cand au motive, sa bucure pe altii cu lucrurile frumoase pe care le intalnesc si pot vorbi deschis despre asta.
Mie, de exemplu, mi-e jena adesea sa vorbesc despre cat de frumos mi s-a parut soarele de azi dimineata care rasarea printre blocurile din cartier. Mi se pare penibil, desi mi-a dat un sentiment foarte frumos. Mi se pare fals si sa vorbesc despre ce sentimente naste in mine o ceata, sau o ploaie, sau mai stiu eu ce lucru minunat - pisicul care a adormit cu labele pe obrazul meu, briosa cu ciocolata sau mai stiu eu ce.
Ii admir pe oamenii care stiu sa vorbeasca frumos despre aceste lucruri. Si carora nu le este frica de penibil, asa cum imi este mie.
4 ian. 2011
anul cel nou si posturile de radio
Printre altele, pentru anul cel nou mi-am propus sa renunt la chestiile siropoase de pe blogul meu si sa vorbesc si de lucruri mai practice. Sa nu credeti ca toata viata mea e plina de amintiri, regrete, doruri si alte cuvinte pe care le gasim cel mai des prin melodiile 3S-E sau alte formatii pe care le tot auzim pe la radio.
Bine, nu renunt de tot, o sa ma mai bata vantul (nu SOV) si am sa mai deviez prin intunecimile sau luminozitatile sufletesti cand este ceva ce vreau sa zic.
Iar despre astea cu cuvintele comune din melodiile de la radio...
In perioada Revelionului am tot umblat. Bucuresti - Brasov - Botosani - Dorohoi - Botosani - Suceava - Tg Mures - Sibiu - Bucuresti. Cam asta a fost traseul... in mare. Mai putn drumul Bucuresti - Brasov si Sibiu - Bucuresti, pentru care am folosit mijloace de transport in comun gen tren, autocar, in rest, am fost cu prietenii intr-un microbuz. 8 + 1. Cum gusturile sunt diferite intr-un grup de 9 oameni, am decis sa ascultam radio. Si cum frecventele unor posturi de radio bune gen RockFm, CityFm si ce mai ascult eu sunt aproape inexistente in tara, am avut parte de Radio Zu, Kiss Fm si Pro FM (care imi placea, dar care s-au prostit intens de cand au intrat si pe undele InfoPro).
Voi ati ascultat vreodata mai mult de 2 ore incpontinuu unul dintre aceste posturi? Este imposibil, incredbil ai exasperant. Ma tot intreb daca au mai mult de 20 de melodii in playlist. Si cum le aleg. pe cele mai cretine, cele mai enervante. Iar daca esti... ca mine, mai fraier si asculti cuvintele acelor melodii... mai bine lasa.
Cea mai buna melodie de pe posturile de radio e asta. Caro Emerald - A Night Like This. Clar
Cea mai proasta e una cu "beside me". Nu vreau sa stiu cine o canta. Am facut chiar o criza de isterie cand a fost pusa pentru a o mia una oara.
In rest... numai de bine!
Bine, nu renunt de tot, o sa ma mai bata vantul (nu SOV) si am sa mai deviez prin intunecimile sau luminozitatile sufletesti cand este ceva ce vreau sa zic.
Iar despre astea cu cuvintele comune din melodiile de la radio...
In perioada Revelionului am tot umblat. Bucuresti - Brasov - Botosani - Dorohoi - Botosani - Suceava - Tg Mures - Sibiu - Bucuresti. Cam asta a fost traseul... in mare. Mai putn drumul Bucuresti - Brasov si Sibiu - Bucuresti, pentru care am folosit mijloace de transport in comun gen tren, autocar, in rest, am fost cu prietenii intr-un microbuz. 8 + 1. Cum gusturile sunt diferite intr-un grup de 9 oameni, am decis sa ascultam radio. Si cum frecventele unor posturi de radio bune gen RockFm, CityFm si ce mai ascult eu sunt aproape inexistente in tara, am avut parte de Radio Zu, Kiss Fm si Pro FM (care imi placea, dar care s-au prostit intens de cand au intrat si pe undele InfoPro).
Voi ati ascultat vreodata mai mult de 2 ore incpontinuu unul dintre aceste posturi? Este imposibil, incredbil ai exasperant. Ma tot intreb daca au mai mult de 20 de melodii in playlist. Si cum le aleg. pe cele mai cretine, cele mai enervante. Iar daca esti... ca mine, mai fraier si asculti cuvintele acelor melodii... mai bine lasa.
Cea mai buna melodie de pe posturile de radio e asta. Caro Emerald - A Night Like This. Clar
Cea mai proasta e una cu "beside me". Nu vreau sa stiu cine o canta. Am facut chiar o criza de isterie cand a fost pusa pentru a o mia una oara.
In rest... numai de bine!
Facebook Page
Ce citesc, ce indragesc
