27 mai 2011

RATB azi (partea I): Moartea Domnului Lăzărescu

Pentru că mi-am propus să vă împărtăşesc cât mai mult din experienţele mele în lumea RATB-ului bucureştean şi pentru că în ultimul timp m-am cam lenevit cu scrisul, revin.

Azi, în 381. Ştiţi, eu călătoresc, atunci când călătoresc cu acest autobuz, de la capăt, de la Piaţa Reşiţa.
Astăzi, am întârziat la capăt, certându-mă cu doamna de la casa de bilete. Eu sunt mai uitucă şi, ca în multe alte cazuri, mi-am uitat cardul acasă. Şi m-am dus pornită să-mi iau bilet, ea că n-are, eu că nu vreau card, etc. Veşnica problemă cu autobuzele în Bucureşti, de când s-a hotărît RATB-ul să "modernizeze sistemul" (despre asta, cu altă ocazie că sunt multe de zis. Rezum doar atât: 1. au mereu câteva bilete pitite sub tejghea dar nu vor să le dea, ca să dai bani în plus pe un card de ăla de unică folosinţă, total inutil; 2. N-am călătorit eu în toate ţările lumii, dar în cele în care am fost am găsit mereu bilete de vânzare, nu înţeleg modernizarea asta subită, mă întreb ce zic străinii care vin în România. De fapt, ştiu: de ce?).

Revenind: în autobuz, când am urcat eu după ce am alergat, nu mai era decât un loc din cele 3 din spate. Evident, cel de la geam. Pe cel din mijloc, o doamnă care mi-a zis că nu se poate feri să intru că are nişte căpşuni în plasă şi n-ar vrea să le stâlcească. Domnul din margine îmi zice că o să coboare el la prima, deci îmi dă locul lui. Nu mă agit mereu pentru locuri, dar când mergi de la Reşiţa la Romană, e de preferabil să stai jos ca să nu te calce 30 de oameni si să te înghiontească alţi 70.

Stând eu jos şi privind, ascultând şi tot ce fac eu în autobuze, mă simt imvadată de un grup de vreo 20 de elevi. De gimnaziu, cred. Cu doamna profesoară, care îi însoţea. Şi vorbeau. Şi vorbeau. Le explica doamna profesoară cum trebuie să înveţe cât mai multe limbi străine ca să se angajeze, cum cele mai căutate sunt cele exotice - japoneza, chineza, tailandeza. Am înteles, avea o pasiune pentru asiatici.
La un moment dat, o fetiţă plictisită de acest subiect îi zice doamnei:
"Aţi auzit că o să ne pună la şcoală un film să îl vedem?".
Doamna: "Da, am auzit, dar nu ştiu ce film".
Fata: "Unul, nu mai ştiu cum se cheamă, ceva cu moartea luţ unu. Unu care e primu care a luat premii prin străinătate".
Doamna, uimită: "Hm... nu ştiu, n-am auzit, dar e bine".
...
Pauză.

Cobor.
Înţeleg, n-avem şcoli, n-avem profesori că n-avem salarii pentru ei. Dar damnă, înţeleg că nu e Cristi Puiu asiatic. Totuţi, dacă tot aveţi nişte copii de educat, poate ar trebui să vă interesaţi. În plus, Internetul pe telefon nu s-a inventat doar ca să puteţi sta pe Facebook, aşa cum făceaţi azi dimineaţă. Puteaţi încerca un google, să ştie şi copii ăia câte ceva.

0 comentarii: