din nou, fara titlu

Intr-o stare de letargie in care ai senzatia ca oricum nimic nu mai conteaza, in care astepti sa treaca ziua de azi sa vina cea de maine, ca maine sa astepti sa treaca sa vina poimaine si tot asa...
Si unde duc toate astea? Habar nu am!
Nu stiu ce vreau, nu stiu ce-mi doresc sa fac, nu am planuri pe termen lung, nu sunt multumita de cum arata viata mea acum si nu stiu ce sa fac sa schimb asta.
Nu mi-e frica, nu spun ca nu vreau. As vrea. Dar pur si simplu nu stiu.

Ce as vrea de fapt? Sa calatoresc. Dar pentru asta trebuie sa-mi gasesc un motiv. Sa calatoresc sa fac ceva. Ce? Habar n-am. N-am bani sa calatoresc pe cat de mult as vrea. Deocamdata o calatorie e cea care costa 1,30 lei, cea cu autobuzul de acasa pana la birou. O calatorie destul de frumoasa, dat fiind faptul ca imi pun castile in urechi si-mi deschid cartea pe genunchi. Si citesc "Europolis", si ma gandesc la Sulina, si-mi imaginez viata portului de alta data. Si mi se face dor de verile calduroase in portul dunarean, cand toate lucrurile erau simple si frumoase. Si cand eram indragostita.

Am uitat cum este sa fii indragostit. Nici nu stiu daca mi-as mai dori asta curand. Pana una alta, ma bucur de iubirile celor din jur, ii admir, ma bucur pentru ei, ii critic uneori, uneori ii invidiez. Si cam atat.

In rest... visez. Si mi-e dor de zile cu soare si liniste.