Labirinturi

Ma gandesc adesea daca nu cumva noi, oamenii, toti cei ce ne intalnim fizic unii cu altii nu suntem de fapt decat niste pioni.
Niste pioni care conteaza prea putin.

Eu cred ca ceea ce conteaza cu adevarat sunt drumurile, caile pe care le gasim pentru a ne conecta unii de altii. De fapt, importante sunt canalele, labirintul prin care mintile noastre alearga, intalnindu-se, uneori, cu altele, cautand pana obosesc. Iau o pauza, si apoi ne incepem iarasi alergarea prin aceste labirinturi, cautant aceleasi drumuri ca alti oamenii, din frica de a nu fi singuri.

Ce cautam de fapt? De ce facem toate astea? Pentru a ne ocupa viata. Avem o viata si inca nu ne este clar ce ar treb ui sa facem cu ea, asa ca o umplem de probleme pentru ca mai apoi sa le putem rezolva, parasim oameni pentru a avea ce regreta, suntem parasiti pentru a fi regretati, suferim ca sa avem de ce ne veseli, suntem fericiti ca apoi sa ne fie dor de acea fericire si sa fim tristi.

Chiar cred ca un sentiment, sau o stare, sau chiar un om, nu pot exista fara opusul lor. Pentru a le aprecia la devarata valoare, pentru a ne bucura ca ele exista. Prin comparatie.