Cu drag, din drag, celui mai drag

Ma gandesc de vreo saptamana la postul acesta.
Pentru ca este postul cu numarul 300, care l-am calculat sa il scriu astazi, 27 februarie, adica in ziua cand blogul meu implineste un an.


Si nici macar asta nu e important, important este ca astazi este ziua lui Dan. Dan de la Cluj. Dan de la Muncel. Dan. Si Atat.
Nu intamplator blogul meu s-a nascut de ziua lui.
Dan este... este Dan. Este prietenul meu de suflet. Este omul de la care am invatat ca nu conteaza distanta dintre doi oameni atunci cand sunt apropiati sufleteste. Il cunosc pe Dan de aproape 8 ani si desi suntem la 500 de kilometri distanta (in primii 2-3 ani eram la 800, intre timp m-am mai apropiat eu cu 300), imi este mai aproape ca multi altii.

Despre Dan pot sa spun atat de multe si totusi prea putine. Dan este omul alaturi de care timp de 3 ani ne-am scris scrisori lungi si cuprinzatoare, cu povesti de dragoste neimplinite si probleme de adolescenti turbati.
Nu aveam cine stie ce acces la tehnologie atunci, asa ca scriam scrisori cu pixul, le puneam la posta si asteptam raspunsul. Imi aduc aminte si acum ca, in primul an de facultate, in prima noapte de dormit singura, in camin, stateam intinsa in par, plangeam si aveam o mapa galbena cu o scrisoare inceputa pentru Dan. Ii descriam atmosfera de acolo.

Dan e omul care in fiecare an (cu cateva exceptii), de ziua mea, ma suna la ora 00:00 noaptea sa ma ureze... si care stie ca nu sunt nascuta pe 8 ianuarie :)) (ar trebui sa incetez sa fac glume pe care doar noi le intelegem, nu?)
Dan e omul langa care, atunci cand stau, timpul trece foarte repede. Atat de repede incat nu sesizez. Dan e prietenul ala vechi si amuzant care stii ca nu te va lasa sa bati campii aiurea si te va aduce cu picioarele pe pamant, iti va explica ca exista probleme mai mari decat semi tragediile prin care iti inchipui ca treci.

De la Dan am invatat ca totul se intampla dintr-o cauza si in mod necesar, ca nu e rau sa tot astepti sa ti se intample ceva, ca uneori pasunile ne iau mintile dar poate asa trebuie sa fie.
De la Dan am invatat ca e important sa reusesti, dar si mai important e sa vrei sa reusesti. Am invatat ca nu trebuie sa joci roluri si sa fii exact cum ai tu chef, ca umorul te scoate din multe kkturi si ca nu e nici o rusine sa fii fan Andre si sa le stii melodiile :)). (asta nu trebuia sa o zic, nu?)

Astept asa cum am asteptat de fiecare data viitoarea intalnire cu Dan... atat ca acum eu n-am sa mai fumez, intalnirile noastre erau cumva legate si de o tigara... dar sigur ne descurcam si fara. Doar m-ai zis de atatea ori ca nimeni nu poate fi perfect, nu?
La multi ani blogule, la multe posturi.
Dar mai ales la multi ani Dan, si pentru noi... un an cu mai multe intalniri... macar ca asta. Promit sa vin curand la Cluj :P