Nu, nu ma mut inca

S-au adunat cateva zile de cand nu am mai scris, eu care scriam in fiecare zi. Cateva zile bune - am zis eu ca nu sunt in stare sa scriu cand imi e bine.
Am fost la un pas de a-mi indeplini un vis. Un pas care insa nu am mai putut sa-l fac.
Mi-a venit sa-mi strang latul, sa dau cu pumnii si sa urlu. Dar nu am putut decat sa ma uit ca proasta in monitor dupa ce am inchis telefonul. Am dat drumul la Gilmore Girls (pusesem pe pauza) si simteam cum ma trec caldurile.
Acu m-am calmat. Chiar m-am simtit bine in seara asta.
Un sut in fund, un pas inainte. Stiu macar ce imi doresc.
Am ramas cu ceva din teambuilding: din cele rele ia partea buna.
N-a fost sa fie. Totul se intampla dintr-o cauza si in mod necesar. Nu, Dan?
E cel mai optimist post care am putut sa il scriu la cea mai urata veste primita. A fost o... teapa sa ii zicem! Nu, nu ma mut inca la Sibiu.
Poate vor mai fi si alte ocazii.
Pacat, era un vis frumos cu casa cu curte, cu cainele si pisica neagra cu ochii verzi, cu oameni dragi si lucruri frumoase.
Mai avem de asteptat.