Drumuri

Uneori urmam constient un drum care stim ca este gresit. O idee, un ideal. In fundul sufletului nostru, ca in fundul unui sac plin cu lucruri nefolositoare (sau mai bine as compara cu cutia mea de acasa plina de amintiri - o sa va povestesc intr-o zi despre ea) stim ca drumul pe care am pornit nu e cel adevarat. Nu este cel care ni-l dorim sau pur si simplu simtim ca nu e al nostru.
De ce il urmam? Din diferite motive... si cel mai adevarat e acela ca e mult mai usor decat sa il cautam pe cel real de care ne este frica si care necesita mai multa lupta. Il mai urmam pentru ca e mai lejer, pentru ca vrem sa fim alaturi de o alta persoana pe care o iubim si care il urmeaza. Strabatand un drum care nu e al nostru ne ascundem de noi, ne refuzam ganduri si idealuri, fugim de ceea ce ne-ar face cu adevarat fericiti. Ne cautam micile bucurii care ne ajung pe perioade scurte si totul e o continua lupta care nu ne aduce nici o victorie la final, ci, poate, deznadejde. Renuntare.
Ne sacrificam viata pentru a merge pe drumurile lor crezand ca facem un lucru maret.
Ei bine, nu-l facem. Si daca drumul celui de langa noi nu e drumul nostru, degeaba ne chinuim sa mergem impreuna, cand cel mai bine ar fi sa mearga fiecare pe drumul lui.
O sa imi ziceti ca bat campii, dar pur si simplu eu stiu ca nu sunt pe al meu. Nu stiu care e al meu si mi-e frica sa-l caut pentru ca asta ar insemna sa ma rup de oamenii dragi din viata mea si sufletul meu ar ramane la ei.
Si ce am sa fac pe drumul meu fara suflet?