Ea a inchis usa. A durut-o.

Ea avea ochii mari si tristi, genele tremurande si parul mereu in dezordine.
Avea accese de furie. Ii venea sa urle, sa arunce cu obiecte taioase, sa sparga geamuri si sa bata din picioare, desi nu a fost niciodata un copil alintat.
Era visatoare si de multe ori se ascundea de oameni si de agitatie. Ura zgomotul. Ii placeau pamantul si muntele, pesterile si padurea.
Ea avea buzele mici si nu era un om rau. Ea iubea mereu.
Trecea repede dintr-o stare in alta, radea zgomotos si dansa fericita, ii dadeau lacrimile si vroia sa planga de furie si revolta.
Cauta des o mana pe care sa o stranga. Cel mai bine se simtea la caldura emanata de corpul oamenilor dragi.
Ai fi putut spune ca e nebuna. Cu parul nepieptanat, cu rasul zgomotos si isteric uneori, cu accesele de singuratate si depresie.
Ciudat, dar ii placea intre oameni. Ca o pisica de curte care o face pe-a orgolioasa si pleaca cu coada ridicata. Dar care ar sta intre oameni sa fie mangaiata si alintata.

El era nesigur. Avea ochii tristi uneori- asta a legat-o de el.
Era agitat si isi ascundea temerile. Traia mereu inconjurat de oameni. Il pacaleau si ii lasa, nu isi permitea sa ii piarda.
Era naiv. De asta l-a placut de la inceput.
Visa mult la lucruri frumoase. Lucruri comune si simple pe care si le doresc toti dar le e frica sa le strige in gura mare. Sa nu aduca ghinion si sa nu le indeparteze.
Nu era frumos, dar pentru ea era cel mai frumos din lume atunci. Avea maini calde.
Se schimba brusc si nu stia niciodata la ce sa se astepte din partea lui.
Era rece si distant desi o durea asta.
Era un simplu om, deci ii era frica.
Dar nu i-a fost niciodata frica de penibil. Ei ii era frica de asta in fiecare zi.

El zambea mai des in ultimul timp. Ea a inchis usa. A durut-o.