uneori, noaptea se trezea din vise plangand...

Mereu era asa.
Era emotionata, ii tremurau mainile si avea acea sclipire in ochi pe care doar unii oameni o recunosteau.
Nu mai avea rabdare, stia asta. Timpul nu era de partea lor.
Ii era frica, nu putea gresi. Stia ce trebuie sa se intample, trebuia sa il convinga si pe el ca asa este drept.
Se mai indoia uneori, dar apoi se gandea ca nu e timp de indoieli.
Se uita uneori in oglinda si nu se recunostea. Avea un ras aproape monstruos si cearcane tot mai adanci.
Ii era frica de demonii ce o bantuiau tot mai des. Uneori, noaptea se trezea din vise urate plangand. Se ghemuia si ii era frig, desi nu era o persoana friguroasa.
Se batuse cu ei o vreme, dar acum renuntase. Stia cum i-ar putea invinge, dar ii era frica.
Daca ar putea scapa de frica, nu i-ar mai trebui decat vointa.
Si pe el.