Nu am camp de retragere, trebuie abia sa mi-l caut...

Putine schimbari aduce in viata noastra exterioara prezenta unui barbat pe care il iubim, totusi clipele se acopera parca de o pulbere de aur...
Dupa plecarea lui, dupa ce as ramane singura, iluzia s-ar atenua, mi-as regasi viata si gesturile de dinainte de a-l cunoaste, si care sunt reazimul nostru cand ne pierdem libertatea, si dragostea mea mi-ar aduce fericirea comuna tuturor femeilor, care nu pot iubi tot timpul, pentru ca mai au si treaba si le mai apasa si necazurile existentei, suferinta de a nu avea ceea ce ar dori, sau ceea ce vad ca altele au...
Dar eu nu traiesc in nici o iluzie! Dupa plecarea lui mi-e dor de el chiar in clipa despartirii, si mi-e dor si mai tare pe masura ce orele trec. In acest timp stiu pe deplin despre ce este vorba.
Mi-e dor de ochii lui care parca nu ma baga in seama, si de surasul lui care ii inmoaie chipul de adolescent... Sa fii barbat matur si sa-ti fi pastrat si reactiile de adolescent, pe care el nici nu le stie...
Mi-e dor de rasul lui spontan si batjocoritor, prevestitor de reactii necruta
toare, cand ii fuge si sangele din obraji si se face pentru cateva clipe alb la fata... E foarte rau ca stiu despre ce e vorba si ca in caz de nenorocire n-o sa mai am din ce sa-mi revin?
Nu am camp de retragere, trebuie abia sa mi-l caut...

Faptul ca ma simt prea fericita cand e cu mine, si golul pe care mi-l lasa o scurta despartire ma sperie...
e o afectiune intensa si simtita in glas, pe care o au toti cei parasiti, o spaima care i-a cuprins si pe care n-o pot suporta.
In dragoste, o idee este inferioara unui sentiment.