Labirinturi

Ciudat e ca uneori suntem prea prinsi in ceea ce ni se intampla si nu mai vedem ce se intampla in jur.
Rataciti in propriile labirinturi, cautand o cale de iesire, cu o speranta de a ramane mereu acolo, nu ne gandim ca inafara zidurilor sunt niste oameni. oameni pe care ii tinem in mintea si in sufletul nostru, dar care sunt doar un sprijin. Carora le vorbim despre labirintul nostru, care ne sfatuiesc si sunt alaturi de noi. Dar care au propriile lor labirinturi.
Despre care ar vrea poate sa vorbeasca cu noi, in care am putea foarte bine sa ne ratacim impreuna. Dar pur si simplu suntem prea prinsi in labirintul nostru.
Mi-a placut mereu sa cred despre mine ca am ochii destul de deschisi incat sa vad fiecare om in labirintul lui.
Dar m-am simtit putin egoista. Am fost mult prea prinsa in jocul meu incat i-am folosit pe cei din jur ca puncte de sprijin, uitand intr-o oarecare masura ca au propriile labirinte.
Imi place sa cred ca n-am sa mai ratacesc mult, sau ca e mai putin complicat.
Am descoperit sinceritatea dusa spre extrem. Am descoperit oarecum si rautatea spunerii lucrurilor mult prea direct. Dar am sa descopar si iesirea.
Si am sa deschid ochii spre labirinturile voastre. Mai mult.