ferestre

E trist ca uneori viata alege pentru tine si tu pur si simplu nu mai ai nici o replica de dat, nici un zar de aruncat, nici un as din maneca de scos.
Cred in destin, dar nu pana la extrem. Cred ca toate lucrurile se intampla dintr-o cauza si in mod necesar (asa m-a invatat Dan si pe el il cred oricum). Dar cred si ca ai un cuvant de spus, ca poti face alegeri, ca poti sa lupti, ca poti sa meriti.
Dar, uneori, cum e acum, pur si simplu ceva (pe care nu stiu sa-l numesc in nici un fel) alege. Decide. Iar tu ramai mut si nu stii ce sa mai faci, stii ca de fapt nu exista o solutie.
Si ai vrea sa poti, si ai vrea sa te bati, sa te iei la tranta si sa vociferezi, dar nu ai cum. Nimeni nu asculta, nimeni nu te baga in seama.
Ia de aici! Totul se intampla dintr-o cauza si in mod necesar.
Nu mai poti sa speri, nu-ti ramane decat sa te uiti ingrozit in oglinda si sa cauti o cale, o iesire, o poarta.
Nu putem decide noi tot.
Eu nu stiu de ce a fost sa fie asa. Si nici nu inteleg cum ar trebui sa fac sa fie altfel cand nu exista ferestre deschise. Sunt inchise, nu se pot sparge si dincolo de ele sunt doar gratii.
Si oricat ne-am uita impreuna pe geam, o sa vedem lucruri diferite.
Si cea de sus din varf de munte nu e casuta mea.
Dar eu am sa privesc macar pisica.