tot vreau...

Tot incerc eu sa gasesc un sens lucrurilor din jur, dar nu imi iese. pur si simplu. Nu mai am chef de nimic sau sa vad pe nimeni. N-am chef de lungi si plicticoase discutii, pur si simplu nu mai am chef sa ascult problemele altora, eu care sunt un bun ascultator. N-am chef sa o fac pe-a prietenoasa.
Pentru cei care conteaza voi fi mereu aici. Dar asta uneori nu e suficient. Ma simt al naibii de singura intre atatia oameni. Imi e frig, chiar daca e cald. Imi vine sa plang si totusi nu reusesc sa fac asta, niciodata nu mi-a iesit. Am fost educata prost sa fiu puternica.
Nu vreau sa fiu puternica. Vreau sa pot plange.
Vreau sa nu mai vad oameni. Decat acei cativa, numarati pe degete, care ar sti cum sa ma ia in brate sa pot plange, sa ma descarc, sa le uit pe toate.
Vreau sa ma mut la munte. Undeva unde sa nu ma stie nimeni. Sa cresc capre... un vis mai vechi...
Vreau sa fiu fericita si eu. Mai mult de cateva ore.
Vreau sa ma pot descarca sa pot fi eu. Vreau ce mi se cuvine.