21 ian. 2009

Poate...

Nimic din ce a fost. Nimic din ce va fi. Poate intr-o zi vei invata sa ierti, poate intr-o zi voi uita sa mint. Sa ma mint, sa te mint, sa ii mint pe ei.
Ai ramas ca o parere, ca o amintire trista. Esti mereu acolo. Uneori mi-e atat de dor incat simt durerea fizica, simt cum ma dor peretii stomacului, cum imi ard ochii in fundul capului, cum ma apasa ceva in piept.
Uneori imi bate inima cand vad pe cineva pe strada care iti seamana. De multe ori nu-mi bate inima nici macar cand te vad pe tine.
Poate intr-o zi vom rade sau vom plange. Poate intr-o zi nu vor mai exista orgolii.
Poate voi uita de sentimente.
Poate imi voi scoate din minte mirosul, gustul si parfumul. Poate cand voi inchide ochii nu-ti voi mai vedea mainile tremurande, zambetul smecher si privirea intrebatoare.
Poate intr-o zi voi indrazni sa te privesc din nou. Poate nu iti vei mai feri privirea. Nu voi spune nici un cuvant, te rog sa nu il spui nici tu. Doar deschide ochii si priveste-ma. Voi sti, si tu stii. Ciudat. inainte stiau toti, mai putin noi. Acum nu mai stiu. Eu stiu, poate si tu. Sau...
Nu am recunoscut-o niciodata,a cum poate e prea tarziu. Acum vreau doar sa am curaj sa te privesc. Sa nu-mi fie frica de ce am sa gasesc in privirea ta. Asta daca ma vei mai putea privi...

1 comentarii:

Anonim spunea...

cand am vazut cat de triste sunt cuvintele, ma intrebam cat de trista o sa fie si muzica. mi-ai trimis melodia asta acum 100 de ani. some things never change :)