Papusi in sfori

Stau de vreo 4 ore cu fereastra asta deschisa si vreau sa scriu ceva. Am scris la un moment dat ca mi-am schimbat tastatura la birou. Nu, nu cu una noua. Dar macar cu una pe care se vad tastele. Multumiri, Valentin!
Asa... am o stare de nervozitate accentuata. Am senzatia ca nu sunt lasata sa ma exprim. Ca nu pot sa fac lucruri care as vrea sa le fac.
Acu sa nu ma intrebati cine nu ma lasa sau ce nu pot sa fac, ca nu stiu. Ma simt pur si simplu constransa. De situatii, de oameni. Ca o papusa pe ate pe care o conduce cineva din umbra. Papusarul fie ca sunt oamenii din jur, fie sunt chiar eu. Eu aia superficiala careia ii pasa prea mult de ce cred cei din jur. Bine, acu sa nu va inchipuiti ca imi pasa ce zice "lumea". Dar imi pasa de ce cred si zic cei la care tin. Si cum lista e lunga, constrangerile sunt la fel de multe.
Cred ca se numeste un fel de frustrare ce e acu in mintea mea. Frustare ca n-am destul de mult curaj. Ca nu am actionat asa cum am vrut de fiecare data. Ca nu am zis tot ce era de zis si ca acum e, poate, pentru unele, prea tarziu. Si scriu asta pentru ca voi sa nu faceti ca mine.
Nu stiu ce vreau, n-am stiut niciodata si am aflat prea tarziu. Vreau ca anul acesta sa fie un an al schimbarilor. Si daca nu schimb orasul in care imi mananc existenta zi de zi macar sper sa-mi schimb locul de munca. Si obiceiul de viata. Sa fiu mai activa. Sa stau mai putin la birou si mai mult in parc. Mai putin in pat in fata laptopului si mai mult afara. Sa ma plimb mai mult, sa iubesc poate (ar fi cazul sa fac asta dupa atatia ani de trait in umbra unui trecut). Ziceam zilele astea cuiva sa nu lase trecutul sa-i strice si prezentul. Sau viitorul. Hilar, nu? Eu fac asta de atata timp fara sa-mi dau seama. Sau ma complac.

Cea mai mare tampenie e sa traiesti in trecut. Cu ce ti-a ramas. Cu ce speri sa revina. Si uite asa pierzi prezentul si devine trecut. Si viitorul prezent. Si tot asa. Trec anii pe langa mine. E... nu incep cu depresii de imbatranire, mai astept cateva zile sa vina ziua mea si apoi o sa le am si pe alea.
Pana atunci... curaj imi doresc. Si sa pot face ce vreau eu. Sa dau drumul papusei din atele legate strans de maini si de picioare. Si de suflet, mai ales.