+1

Ieri am imbatranit cu un an. De fapt, m-am facut mai matura, eu nu imbatranesc.
Si pentru ca dupa revelion nu mi-am facut bilantul pe care mi l-am dorit, am sa-l fac acum.
23 de ani a fost un an tare ciudat. Agonie si extaz, cum il numea Viv intr-o discutie recenta. Un an prost in ceea ce priveste povestea cu accidentul, cu stresurile si problemele de dupa. Un an care m-a marcat din punctul asta de vedere. Au murit prea multi oameni, am zis ca nu vreau sa mai aud nici de decese, nici de spitale, nici de doctori. Un an in care am vrut de prea multe ori sa plec de la locul de munca si al carui sfarsit m-a prins tot aici, cu bune si rele.
Pe de alta parte, echilibrul si lucrurile bune de anul acesta au aparut o data cu Crispus. Cu oamenii care i-am cunoscut. A inceput cu Rares (hm... daca nu insista el...), apoi Possa, apoi Dini, Tiganu, Puiu... Si uite asa acesti oameni dragi mi-au facut loc in familia lor si mi-au inseninat cei 23 de ani (na, ca mi-am zis si varsta!), m-au facut sa rad cand imi venea sa plang si sa am unde sa fug, sa evadez de fiecare data cand aici totul devenea prea dificil.
A fost anul in care mi-am dat seama ca inca nu sunt din piatra, ca se mai pot gasi oameni minunati, ca ma pot juca inca, ca pot sa simt. M-am indragostit si rasindragostit de vreo 3-4 ori si de vreo 3-4 persoane anu asta, desi daca m-ai fi intrebat anul trecut as fi zis ca acest sentiment e pentru copii si ca eu n-as mai putea sa fac asta, trenul meu l-am pierdut o data cu implinirea celor 22 de ani, a gustului tradarii si al minciunii.
A fost anul in care am fost pe punctul de a-mi da demisia si m-am oprit si, sincer nu regret. Nu ca as fi mai multumita acum de ce fac... dar probabil ca acolo nu mi-ar fi placut mai mult :P. Am ramas cu un scop care a fost peste 50% indeplinit. Deci daca depaseste 50%... tot e bine.
In rest... ieri a fost o zi frumoasa, weekendul urmator va fi mai frumos, trebuie.
Am primit o gramada de telefoane de la oameni dragi, cadouri, mesaje... Chiar si doua povestioare: una de la Laura si alta de la Iulia, anul acesta s-au gandit oamenii sa imi scrie ceva frumos de ziua mea. Am retinut ca sunt o persoana speciala (nu dealtceva, dar a repetat Laura de multe ori cuvantul asta) si ca Iulia mea exista ea acolo, indiferent de injuraturile reciproce si repetate.
Tot ieri am aflat si ca unora chiar nu le pasa, sunt prea comozi sau egoisti sa dea altora o clipa de bucurie. Si ca oamenii uita (nu neaparat de ziua mea, si eu uit multe zile de nastere). A fost putin trist, dar asa se face selectia. Natural. Nu trebuie sa dau oameni afara din viata mea. Ies singuri. Pacat.
Ce-mi propun pentru 24? Sa fie ca si 23, dar fara accident, fara cele rele. Sa am mai mult curaj, sa spun lucruri in fata, sa iau ce mi se cuvine, sa fiu fericita, sa ma iubeasca cel pe care EU il aleg, sa ma aleaga altii pe mine, sa nu-mi mai fie frica, sa stiu ca pot tot ce vreau. Iulia mi-a urat sa intalnesc multi oameni speciali, eu imi doresc sa ii pastrez pe cei care ii am deja, sa nu dezamagesc pe nimeni. Sa zambim mult si des.
Si sa facem un mare chef sambata la cabana :P