Interzis?

Tot incerc sa ma adun de ceva zile incoace. Si e al naibii de greu. Dupa o discutie plangacioasa (dar fara lacrimi, ca doar sunt Monica, ce mama naibii) cu Mitzul meu drag si scump, am ajuns oarecum la niste concluzii care erau acolo.
Am impresia ca mi-am calcat pe orgoliu mai mult decat am facut vreodata. Nu sunt eu asta. Nu fac eu asta, nu spun eu aceste lucruri. Eu nu am fost in stare nici macar sa spun te iubesc atunci cand am iubit.
N-am fost in stare sa lupt pentru ceea ce mi-am dorit, n-am stiut sa spun nu pleca, nu am stiut sa spun ce simt.
Si acum ma lupt pentru ceva in care nici macar nu cred. Sau sunt nesigura. Pentru ceva nepalpabil. Ceva pentru care nu simt. Si nu simt pentru ca stiu ca nu am voie sa simt, daca as avea nu stiu ce s-ar intampla. Nu sunt cretina, am stiut in ce ma bag.
Ma definesc ca om prin ceva. Prin ceea ce sunt si prin ceea ce simt. Eu nu propun nimanui in fata lucruri instinctive. Si sa mi se mai si raspunda in doi peri, de parca as fi ultima femeie de pe pamant. Nu sunt! Nu am fost si nici nu voi fi.
Zici ca de fapt tu nu vrei sa-mi faci rau. Prin asta imi faci mai mult rau decat daca ai fi fost cel mai mare magar de pe lume. Dar nu intelegi. Si imi faci rau pentru ca ma faci sa decad in ochii mei, iar eu nu mai am cum sa fac asta.
Imi pare rau ca n-am avut curajul asta cu cel pe care l-am iubit. As fi stiut pentru ce ma lupt. Pentru ceva in care credeam, nu ceva ce mi-a fost interzis din prima. Am fost orgolioasa cand nu a trebuit si acum nu mai am pic de mandrie???
Ba am! Eu cea care stiu despre mine nu sunt asa!!!
Am dat vina pe frica acuta de singuratate pentru a-mi explica gesturile din ultimele zile. Si gandurile. Nu stiu daca e o explicatie buna sau nu, dar ar fi plauzibila. Pentru mine.
Am lasat instinctele sa ma conduca. Am lasat ratiunea mea, am lasat sentimentele mele deoparte si nu ar fi trebuit sa fac asta. Am calcat totul in picioare sub pretextul ca vreau sa traiesc. Nu imi pare rau, sincer. Dar stau si ma gandesc daca merita. Ma intreb unde sunt eu si de ce m-am ascuns?
Mi-a trimis Anamaria din Italia un ciorapel plin de bomboane si ciocolati. Si nu l-am deschis, l-am luat cu mine la Bucuresti. M-am gandit ca el e inebunit dupa dulciuri si l-am pastat sa il impart. Ce tampenie!!! Ma bufneste si rasul...
Si ma simt oarecum vinovata. Stiu ca o sa fiu rea, e ceva ce nu voi putea controla.
Da, vreau sa traiesc clipa. Dar nu trebuie sa ma las pedepsita pentru asta.
Sunt oameni care i-as putea iubi. Am intalnit oameni care i-as putea iubi. Interzisi, se pare.
Imi doresc lucruri simple.
Imi doresc zile frumoase. Ca cea de saptamana trecuta. Dar fara repercursiuni de nici un fel.
Da, stiu, trebuie sa platim pentru lucrurile bune care ni se intampla.
Problema mea nu esti tu, problema mea sunt eu.
Merit mai mult si imi repet asta in fiecare zi. Merit pe cineva care sa se poarte frumos cu mine, merit pe cineva care sa se gandeasca de doua ori inainte sa imi spuna ceva ce m-ar putea rani in orice fel. Nu-ti cer tie asta.
Imi cer mie asta.