SSShhhttt!
Taci si asculta!
Doamne cat de draga mi-e mie poezia asta!
Mi-e dor de vocea lui Pittis!
30 ian. 2009
ratiune
Cand sunt trista, nehotarata sau nervoasa, organismul meu se revolta.
E o revolta fizica, ca si cum mi-ar da doua palme si m-ar trezi la realitate: ce naiba ai Monico, cu ce pierzi timpul? Sunt lucruri mai importante! Copiii mor de foame in Somalia!
Asa m-am trezit eu de dimineata si am dat tot afara din mine (poetica imagine, nu vroiati sa o stiti) si apoi m-am gandit... sunt atat de multe lucruri importante in viata...
Intrebam de curand ce sa aleg intre ratiune si instinct si toata lumea mi-a spus instinct! Oameni buni, sunteti nebuni? Daca ne ghidam dupa instincte ajungem animale si de ce mai avem creier? la ce e util daca nu la a ne controla instinctele si a face alegerile bune?
Cate greseli facem fara sa ne dam seama in numele instinctului... incredibil!
Eu caut solutia. Soluti nu aia a lu' Mitza care in vine in cap de fiecare data cand rostesc cuvantul solutie. Ci urmatoarea: un procent de nebunie plus ceva instinct plus un procent cam de 50% de ratiune, mai punem si simtire si le lasam sa isi faca de cap. Dar nu pot renunta la ratiune.
Vreau sa stiu de ce sunt om si nu animal, iar motivul e exact asta: gandesc si fac alegeri!
E o revolta fizica, ca si cum mi-ar da doua palme si m-ar trezi la realitate: ce naiba ai Monico, cu ce pierzi timpul? Sunt lucruri mai importante! Copiii mor de foame in Somalia!
Asa m-am trezit eu de dimineata si am dat tot afara din mine (poetica imagine, nu vroiati sa o stiti) si apoi m-am gandit... sunt atat de multe lucruri importante in viata...
Intrebam de curand ce sa aleg intre ratiune si instinct si toata lumea mi-a spus instinct! Oameni buni, sunteti nebuni? Daca ne ghidam dupa instincte ajungem animale si de ce mai avem creier? la ce e util daca nu la a ne controla instinctele si a face alegerile bune?
Cate greseli facem fara sa ne dam seama in numele instinctului... incredibil!
Eu caut solutia. Soluti nu aia a lu' Mitza care in vine in cap de fiecare data cand rostesc cuvantul solutie. Ci urmatoarea: un procent de nebunie plus ceva instinct plus un procent cam de 50% de ratiune, mai punem si simtire si le lasam sa isi faca de cap. Dar nu pot renunta la ratiune.
Vreau sa stiu de ce sunt om si nu animal, iar motivul e exact asta: gandesc si fac alegeri!
29 ian. 2009
o simpla poza...
M-am regasit astazi intr-o poza pe care mi-a facut-o saptamana trecuta (marti parca) Alex altfel decat ma stiu sau ma cunosc eu.
O poza frumoasa, adevarat.
Stiu despre ce vorbeam cand mi-a facut Alex poza. Stiu ca batea soarele si eram dupa colt, la firma. Si vorbeam despre ceva foarte frumos. Cu sperante si zambet tamp. Eram oarecum fericita. Linistita si multumita. Stiu ca par trista... dar eram chiar bine. Si acum, cand ma gandesc la asta, zambesc. Zambesc frumos.
Radeam de mine si de oamenii din jur, luam lucrurile in gluma si ma simteam foarte... eu.
Incredibil ca lucrurile s-au schimbat atat de repede in cateva zile. Am zis eu ca e de la vreme. Daca nu ar fi inorat in fiecare zi (azi macar s-a oprit ploaia) ar fi mai simplu.
Mi-am reamintit de mine uitandu-ma azi la poza asta. Si chestia asta mi-a facut ziua mai frumoasa, mi-a readus zambetul. Ma simt in stare sa dau piept cu oamenii. Nu mi-e frica sa privesc pe oricine in ochi. Nu am de ce, oricum sunt puternica.
Da, am fricile mele. Angoasa si anxietatea.
Dar stii ce... eu tot cea mai frumoasa din orasul acesta voi ramane!
Si din toate orasele in care ma voi afla.
28 ian. 2009
Interzis?
Tot incerc sa ma adun de ceva zile incoace. Si e al naibii de greu. Dupa o discutie plangacioasa (dar fara lacrimi, ca doar sunt Monica, ce mama naibii) cu Mitzul meu drag si scump, am ajuns oarecum la niste concluzii care erau acolo.
Am impresia ca mi-am calcat pe orgoliu mai mult decat am facut vreodata. Nu sunt eu asta. Nu fac eu asta, nu spun eu aceste lucruri. Eu nu am fost in stare nici macar sa spun te iubesc atunci cand am iubit.
N-am fost in stare sa lupt pentru ceea ce mi-am dorit, n-am stiut sa spun nu pleca, nu am stiut sa spun ce simt.
Si acum ma lupt pentru ceva in care nici macar nu cred. Sau sunt nesigura. Pentru ceva nepalpabil. Ceva pentru care nu simt. Si nu simt pentru ca stiu ca nu am voie sa simt, daca as avea nu stiu ce s-ar intampla. Nu sunt cretina, am stiut in ce ma bag.
Ma definesc ca om prin ceva. Prin ceea ce sunt si prin ceea ce simt. Eu nu propun nimanui in fata lucruri instinctive. Si sa mi se mai si raspunda in doi peri, de parca as fi ultima femeie de pe pamant. Nu sunt! Nu am fost si nici nu voi fi.
Zici ca de fapt tu nu vrei sa-mi faci rau. Prin asta imi faci mai mult rau decat daca ai fi fost cel mai mare magar de pe lume. Dar nu intelegi. Si imi faci rau pentru ca ma faci sa decad in ochii mei, iar eu nu mai am cum sa fac asta.
Imi pare rau ca n-am avut curajul asta cu cel pe care l-am iubit. As fi stiut pentru ce ma lupt. Pentru ceva in care credeam, nu ceva ce mi-a fost interzis din prima. Am fost orgolioasa cand nu a trebuit si acum nu mai am pic de mandrie???
Ba am! Eu cea care stiu despre mine nu sunt asa!!!
Am dat vina pe frica acuta de singuratate pentru a-mi explica gesturile din ultimele zile. Si gandurile. Nu stiu daca e o explicatie buna sau nu, dar ar fi plauzibila. Pentru mine.
Am lasat instinctele sa ma conduca. Am lasat ratiunea mea, am lasat sentimentele mele deoparte si nu ar fi trebuit sa fac asta. Am calcat totul in picioare sub pretextul ca vreau sa traiesc. Nu imi pare rau, sincer. Dar stau si ma gandesc daca merita. Ma intreb unde sunt eu si de ce m-am ascuns?
Mi-a trimis Anamaria din Italia un ciorapel plin de bomboane si ciocolati. Si nu l-am deschis, l-am luat cu mine la Bucuresti. M-am gandit ca el e inebunit dupa dulciuri si l-am pastat sa il impart. Ce tampenie!!! Ma bufneste si rasul...
Si ma simt oarecum vinovata. Stiu ca o sa fiu rea, e ceva ce nu voi putea controla.
Da, vreau sa traiesc clipa. Dar nu trebuie sa ma las pedepsita pentru asta.
Sunt oameni care i-as putea iubi. Am intalnit oameni care i-as putea iubi. Interzisi, se pare.
Imi doresc lucruri simple.
Imi doresc zile frumoase. Ca cea de saptamana trecuta. Dar fara repercursiuni de nici un fel.
Da, stiu, trebuie sa platim pentru lucrurile bune care ni se intampla.
Problema mea nu esti tu, problema mea sunt eu.
Merit mai mult si imi repet asta in fiecare zi. Merit pe cineva care sa se poarte frumos cu mine, merit pe cineva care sa se gandeasca de doua ori inainte sa imi spuna ceva ce m-ar putea rani in orice fel. Nu-ti cer tie asta.
Imi cer mie asta.
Am impresia ca mi-am calcat pe orgoliu mai mult decat am facut vreodata. Nu sunt eu asta. Nu fac eu asta, nu spun eu aceste lucruri. Eu nu am fost in stare nici macar sa spun te iubesc atunci cand am iubit.
N-am fost in stare sa lupt pentru ceea ce mi-am dorit, n-am stiut sa spun nu pleca, nu am stiut sa spun ce simt.
Si acum ma lupt pentru ceva in care nici macar nu cred. Sau sunt nesigura. Pentru ceva nepalpabil. Ceva pentru care nu simt. Si nu simt pentru ca stiu ca nu am voie sa simt, daca as avea nu stiu ce s-ar intampla. Nu sunt cretina, am stiut in ce ma bag.
Ma definesc ca om prin ceva. Prin ceea ce sunt si prin ceea ce simt. Eu nu propun nimanui in fata lucruri instinctive. Si sa mi se mai si raspunda in doi peri, de parca as fi ultima femeie de pe pamant. Nu sunt! Nu am fost si nici nu voi fi.
Zici ca de fapt tu nu vrei sa-mi faci rau. Prin asta imi faci mai mult rau decat daca ai fi fost cel mai mare magar de pe lume. Dar nu intelegi. Si imi faci rau pentru ca ma faci sa decad in ochii mei, iar eu nu mai am cum sa fac asta.
Imi pare rau ca n-am avut curajul asta cu cel pe care l-am iubit. As fi stiut pentru ce ma lupt. Pentru ceva in care credeam, nu ceva ce mi-a fost interzis din prima. Am fost orgolioasa cand nu a trebuit si acum nu mai am pic de mandrie???
Ba am! Eu cea care stiu despre mine nu sunt asa!!!
Am dat vina pe frica acuta de singuratate pentru a-mi explica gesturile din ultimele zile. Si gandurile. Nu stiu daca e o explicatie buna sau nu, dar ar fi plauzibila. Pentru mine.
Am lasat instinctele sa ma conduca. Am lasat ratiunea mea, am lasat sentimentele mele deoparte si nu ar fi trebuit sa fac asta. Am calcat totul in picioare sub pretextul ca vreau sa traiesc. Nu imi pare rau, sincer. Dar stau si ma gandesc daca merita. Ma intreb unde sunt eu si de ce m-am ascuns?
Mi-a trimis Anamaria din Italia un ciorapel plin de bomboane si ciocolati. Si nu l-am deschis, l-am luat cu mine la Bucuresti. M-am gandit ca el e inebunit dupa dulciuri si l-am pastat sa il impart. Ce tampenie!!! Ma bufneste si rasul...
Si ma simt oarecum vinovata. Stiu ca o sa fiu rea, e ceva ce nu voi putea controla.
Da, vreau sa traiesc clipa. Dar nu trebuie sa ma las pedepsita pentru asta.
Sunt oameni care i-as putea iubi. Am intalnit oameni care i-as putea iubi. Interzisi, se pare.
Imi doresc lucruri simple.
Imi doresc zile frumoase. Ca cea de saptamana trecuta. Dar fara repercursiuni de nici un fel.
Da, stiu, trebuie sa platim pentru lucrurile bune care ni se intampla.
Problema mea nu esti tu, problema mea sunt eu.
Merit mai mult si imi repet asta in fiecare zi. Merit pe cineva care sa se poarte frumos cu mine, merit pe cineva care sa se gandeasca de doua ori inainte sa imi spuna ceva ce m-ar putea rani in orice fel. Nu-ti cer tie asta.
Imi cer mie asta.
tot vreau...
Tot incerc eu sa gasesc un sens lucrurilor din jur, dar nu imi iese. pur si simplu. Nu mai am chef de nimic sau sa vad pe nimeni. N-am chef de lungi si plicticoase discutii, pur si simplu nu mai am chef sa ascult problemele altora, eu care sunt un bun ascultator. N-am chef sa o fac pe-a prietenoasa.
Pentru cei care conteaza voi fi mereu aici. Dar asta uneori nu e suficient. Ma simt al naibii de singura intre atatia oameni. Imi e frig, chiar daca e cald. Imi vine sa plang si totusi nu reusesc sa fac asta, niciodata nu mi-a iesit. Am fost educata prost sa fiu puternica.
Nu vreau sa fiu puternica. Vreau sa pot plange.
Vreau sa nu mai vad oameni. Decat acei cativa, numarati pe degete, care ar sti cum sa ma ia in brate sa pot plange, sa ma descarc, sa le uit pe toate.
Vreau sa ma mut la munte. Undeva unde sa nu ma stie nimeni. Sa cresc capre... un vis mai vechi...
Vreau sa fiu fericita si eu. Mai mult de cateva ore.
Vreau sa ma pot descarca sa pot fi eu. Vreau ce mi se cuvine.
Pentru cei care conteaza voi fi mereu aici. Dar asta uneori nu e suficient. Ma simt al naibii de singura intre atatia oameni. Imi e frig, chiar daca e cald. Imi vine sa plang si totusi nu reusesc sa fac asta, niciodata nu mi-a iesit. Am fost educata prost sa fiu puternica.
Nu vreau sa fiu puternica. Vreau sa pot plange.
Vreau sa nu mai vad oameni. Decat acei cativa, numarati pe degete, care ar sti cum sa ma ia in brate sa pot plange, sa ma descarc, sa le uit pe toate.
Vreau sa ma mut la munte. Undeva unde sa nu ma stie nimeni. Sa cresc capre... un vis mai vechi...
Vreau sa fiu fericita si eu. Mai mult de cateva ore.
Vreau sa ma pot descarca sa pot fi eu. Vreau ce mi se cuvine.
27 ian. 2009
Pana mea...
Rareori ma apuca pe mine revoltele.
Sunt mai degraba omul resemnarii decat cel al revoltei.
Dar uneori oamenii cu care intru in contact sunt atat de prosti incat nu mai stiu ce reactii sa am. Si cand ceva incepe sa mearga prost, toate merg la fel de prost.
Imi bag picioru, ca sa nu vorbesc urat desi azi am scos multe injuraturi pe goarna in toata birocratia, in toate secretarele de pe lume, mai ales in alea de la FJSC care sunt atat de proaste si incapabile incat ma intreb cum le suporta planeta.
Ma enerveaza oamenii care nu sunt capabili, ma enerveaza oamenii prosti, ma enerveaza cei ce nu stiu ce vor si se joaca inutil de-a soarecele si pisica.
Tot mai des ma gandesc la o noua viata.
As pleca, as pleca si maine.
Cat mai departe. Nu e Sibiu o solutie. Trebuie sa plec din tara. Sa dispar, sa am o alta realitate. Nu ca acolo lucrurile ar fi mai normale, dar ar fi altele.
Vreau sa nu mai stiu nimic. Sa nu ma mai stie nimeni. Sa nu mai stiu pe nimeni.
Nu vreau sa fiu legata de nimeni si de nimic.
Nu vreau sa TREBUIASCA sa fac ceva sau altceva. Urasc cuvantul trebuie. Nu, nu trebuie. Vreau sau nu, am chef sau nu.
Vreau sa fug, sa ma ascund. Sa nu ma cautati, sa nu veniti dupa mine.
"Imi vine sa strig: DRACU SA VA IA! Mai lasati-ma-n pace-n nebunia mea!!!"
Sunt mai degraba omul resemnarii decat cel al revoltei.
Dar uneori oamenii cu care intru in contact sunt atat de prosti incat nu mai stiu ce reactii sa am. Si cand ceva incepe sa mearga prost, toate merg la fel de prost.
Imi bag picioru, ca sa nu vorbesc urat desi azi am scos multe injuraturi pe goarna in toata birocratia, in toate secretarele de pe lume, mai ales in alea de la FJSC care sunt atat de proaste si incapabile incat ma intreb cum le suporta planeta.
Ma enerveaza oamenii care nu sunt capabili, ma enerveaza oamenii prosti, ma enerveaza cei ce nu stiu ce vor si se joaca inutil de-a soarecele si pisica.
Tot mai des ma gandesc la o noua viata.
As pleca, as pleca si maine.
Cat mai departe. Nu e Sibiu o solutie. Trebuie sa plec din tara. Sa dispar, sa am o alta realitate. Nu ca acolo lucrurile ar fi mai normale, dar ar fi altele.
Vreau sa nu mai stiu nimic. Sa nu ma mai stie nimeni. Sa nu mai stiu pe nimeni.
Nu vreau sa fiu legata de nimeni si de nimic.
Nu vreau sa TREBUIASCA sa fac ceva sau altceva. Urasc cuvantul trebuie. Nu, nu trebuie. Vreau sau nu, am chef sau nu.
Vreau sa fug, sa ma ascund. Sa nu ma cautati, sa nu veniti dupa mine.
"Imi vine sa strig: DRACU SA VA IA! Mai lasati-ma-n pace-n nebunia mea!!!"
26 ian. 2009
un cactus si o soparla
Mi-a dat azi Livia acest link foarte foarte tare.
Si pentru cei ce n-au chef sa dea clik, am sa dau un copy paste la povestea asta simpatica.
"a venit şi prima noapte pentru şopârlă şi kaktus. soarele îşi aduna lumina şi o ducea în altă parte. umbrele începeau să joace peste tot. odată cu umbrele venea şi răceala.
şopârla se uita în părţi speriată, unde ar putea fugi. kaktusul se întristă şi se juca cu rădăcinile cărora nu le mai vedea rostul. noaptea era grea pentru amândoi.
când şopârla era pe cale să amorţească, kaktusul a învelit-o cu rădăcinile şi a tras-o sub el. şi, atunci, între ei, răsări un soare micuţ, dar care era mai mult decât suficient pentru un kaktus şi o şopârlă".
Nice, nu? :P imi plac cactusii...
...
"kaktusul fara nici o radacina infipta in nisip a stat langa soparla o zi. cand a vrut sa se rostogoleasca, soparla i-a spus: stai, sunt soparla ta pentru un week-end.
a trecut si week-end-ul si kaktusul iar si-a luat avant sa se rostogoleasca. stai, sunt soparla ta pentru o saptamana.
a trecut si saptamana si kaktusul s-a pornit iar. esti al meu pe doua saptamani, doar al meu, si eu sunt a ta, i-a zis soparla.
si au trecut doua saptamani pana kaktusul s-a rostogolit. singur, pe nisipul fierbinte. trebuia sa-si aminteasca. e doar un kaktus. si ea - doar o soparla. si nu exista nimic mai rau decat un cactus fara radacini.
kaktusul a inkis okii si s-a rostogolit. departe, in sinele cat un pustiu fara granite. intr-o zi se va opri. si poate se va intalni cu soparla. o soparla, va zice el. un kaktus, va zice ea. si vag, parca isi vor aminti de o poveste auzita de la cineva. despre un kaktus si o soparla."
Aaaaa! Am gasit si continuarea:
"în timp ce luna se învârtea ameţitor în jurul pustiului, şopârla s-a pierdut de kaktus.
s-a aşezat pe o moviliţă, dar căldura movilei s-a stins rapid, luându-i-o şi pe cea a şopârlei. pleoapele şopârlei se închideau de ger, zeii pustiurilor au trimis o iarnă uscată, menită să pună la încercare cele mai fierbinţi fiinţe.
pleoapele şopârlei s-au închis pe orizontală, ea a picat într-un întuneric pe care nu-l bănuia vreodată.
de departe, kaktusul a simţit asta. era obişnuit cu frigul, cu care a trăit până atunci în el. a închis ochii, şi din tot verdele pe care îl putea avea pe timp de iarnă, i-a şoptit, atât de încet, cât să audă şopârla: trezeşte-te, vino să te încălzesc cu toţi zeii adunaţi într-un pumn de nisip, atât cât ochii să ţi se deschidă şi să se bucure de lumină."
Si pentru cei ce n-au chef sa dea clik, am sa dau un copy paste la povestea asta simpatica.
"a venit şi prima noapte pentru şopârlă şi kaktus. soarele îşi aduna lumina şi o ducea în altă parte. umbrele începeau să joace peste tot. odată cu umbrele venea şi răceala.
şopârla se uita în părţi speriată, unde ar putea fugi. kaktusul se întristă şi se juca cu rădăcinile cărora nu le mai vedea rostul. noaptea era grea pentru amândoi.
când şopârla era pe cale să amorţească, kaktusul a învelit-o cu rădăcinile şi a tras-o sub el. şi, atunci, între ei, răsări un soare micuţ, dar care era mai mult decât suficient pentru un kaktus şi o şopârlă".
Nice, nu? :P imi plac cactusii...
...
"kaktusul fara nici o radacina infipta in nisip a stat langa soparla o zi. cand a vrut sa se rostogoleasca, soparla i-a spus: stai, sunt soparla ta pentru un week-end.
a trecut si week-end-ul si kaktusul iar si-a luat avant sa se rostogoleasca. stai, sunt soparla ta pentru o saptamana.
a trecut si saptamana si kaktusul s-a pornit iar. esti al meu pe doua saptamani, doar al meu, si eu sunt a ta, i-a zis soparla.
si au trecut doua saptamani pana kaktusul s-a rostogolit. singur, pe nisipul fierbinte. trebuia sa-si aminteasca. e doar un kaktus. si ea - doar o soparla. si nu exista nimic mai rau decat un cactus fara radacini.
kaktusul a inkis okii si s-a rostogolit. departe, in sinele cat un pustiu fara granite. intr-o zi se va opri. si poate se va intalni cu soparla. o soparla, va zice el. un kaktus, va zice ea. si vag, parca isi vor aminti de o poveste auzita de la cineva. despre un kaktus si o soparla."
Aaaaa! Am gasit si continuarea:
"în timp ce luna se învârtea ameţitor în jurul pustiului, şopârla s-a pierdut de kaktus.
s-a aşezat pe o moviliţă, dar căldura movilei s-a stins rapid, luându-i-o şi pe cea a şopârlei. pleoapele şopârlei se închideau de ger, zeii pustiurilor au trimis o iarnă uscată, menită să pună la încercare cele mai fierbinţi fiinţe.
pleoapele şopârlei s-au închis pe orizontală, ea a picat într-un întuneric pe care nu-l bănuia vreodată.
de departe, kaktusul a simţit asta. era obişnuit cu frigul, cu care a trăit până atunci în el. a închis ochii, şi din tot verdele pe care îl putea avea pe timp de iarnă, i-a şoptit, atât de încet, cât să audă şopârla: trezeşte-te, vino să te încălzesc cu toţi zeii adunaţi într-un pumn de nisip, atât cât ochii să ţi se deschidă şi să se bucure de lumină."
Unde cauti tu... ?
Gata, m-am intors in Bucuresti. Si pentru prima data pot spune cu sinceritate ca ma bucur. M-am simtit foarte ciudat la Tulcea, ca si cum locul meu nu mai e acolo, casa unde am crescut nu mai e casa mea, lucrurile din jur nu mai au nimic familiar. Imi lipseste o casa si o familie, dar nu mai e acolo unde stiam eu ca ar trebui sa fie.
Pana si camera mea cu multe nimicuri, cu peretii varuiti aiurea si perdea portocalie de la Bucuresti e mai acasa decat acolo.
Ramasite de amintiri pe ici pe colo, o liniste chiar inspaimantatoare in care ti se face frica sa ramai singur cu gandurile tale.
Ieri insa mi s-a intamplat ceva cu adevarat special. Am fost cu Dani la aeroport la Constanta sa o luam pe mama Anamariei. La intoarcere, l-am rugat pe Dani sa opreasca in Babadag, poate, poate am vreo sansa sa-l gasesc pe Gelu acasa. Nu l-am mai vazut de cel putin doi ani si-mi lipseste mult.
Am urcat cele 3 etaje ale blocului si m-a cuprins emotia uitandu-ma la toate acele picturi facute de Gelu si de copii in bloc. Cetatea Istria, cele doua umbre care se cauta si se gasesc, zidurile... Acele motive pe care mereu le contura Gelu in picturile lui...
Am batut la usa si nu mi-a raspuns nimeni. Exact ca atunci cand eram in liceu si fugeam de fiecare data cand imi era greu la Babadag, asa si acum am apasat totusi pe clanta. Tot ca deobicei, usa nu era incuiata, casa deschisa si Gelu nicaieri. M-am plimbat prin cele doua camere mici si primitoare, am admirat picturile in relief din sufragerie, nimicurile pline de amintiri si am coborat.
Mi-am mai incercat norocul si la Clubul Copiilor, sperand sa mai lucreze acolo cu copii, la pictura. In cercul de pictura era insa un alt profesor, cu o fata neprietenoasa. Nu, Dinu Gherasim nu lucreaza aici (pe Gelu nu l-a chemat Gelu niciodata si totusi toata lumea i-a zis asa). Emotia cea mai puternica m-a cuprins pe hol.
M-am uitat la pictura cu Razelm si mi-am adus aminte cat a suferit Gelu cand a facut-o si cu cata frenezie a lucrat fara intrerupere la ea vreo 60-70 de ore fara odihna, fara mancare, fara oameni... aia era pictura facuta pentru copiii care i-au trecut prin mana si au crescut...
Si... si era acolo. Ea, pictura. ACEA pictura. Facuta si inspirata din mine, pentru noi. Pictura cu ochiul, cu pestera, cu cele doua siluete... Pictura care a insemnat atat de mult. Imi aduceam aminte ca scrie undeva pe ea (n-am mai vazut peretele ala de cel putin 4-5 ani) "Unde cauti tu iubirea, nu stii ca-i aici?" ca un mesaj pentru noi doi. Dar uitasem ca mai scrie ceva. Nu exagerez ce emotii am avut, am inceput sa tremur si daca nu iesea dupa mine proful cel neprietenos cred ca ma bufnea plansul acolo, in holul de la Babadag.
"Adancurile ascund comori nebanuite. Ai nevoie de curaj sa le descoperi si ochii mintii sa le vezi si intelegi." Si nu asta a fost lovitura. Ci data: aprilie 2003. Incredibil cum au trecut 6 ani ca 6 zile, cum nimic din ce credeam nu mai cred, cum sufletul meu e la fel de deschis ca atunci si cum povestile se repeta.
Am amintiri frumoase, dar uneori parca nu mai sunt ale mele. Si uneori parca nu imi mai e bine acolo.
Am facut cu masina as' noapte ture de oras, am scos capul pe geam in ploaie si am urlat cat am putut. Am simtit ca ma descarc. Si ca las in urma.
Pana si camera mea cu multe nimicuri, cu peretii varuiti aiurea si perdea portocalie de la Bucuresti e mai acasa decat acolo.
Ramasite de amintiri pe ici pe colo, o liniste chiar inspaimantatoare in care ti se face frica sa ramai singur cu gandurile tale.
Ieri insa mi s-a intamplat ceva cu adevarat special. Am fost cu Dani la aeroport la Constanta sa o luam pe mama Anamariei. La intoarcere, l-am rugat pe Dani sa opreasca in Babadag, poate, poate am vreo sansa sa-l gasesc pe Gelu acasa. Nu l-am mai vazut de cel putin doi ani si-mi lipseste mult.
Am urcat cele 3 etaje ale blocului si m-a cuprins emotia uitandu-ma la toate acele picturi facute de Gelu si de copii in bloc. Cetatea Istria, cele doua umbre care se cauta si se gasesc, zidurile... Acele motive pe care mereu le contura Gelu in picturile lui...
Am batut la usa si nu mi-a raspuns nimeni. Exact ca atunci cand eram in liceu si fugeam de fiecare data cand imi era greu la Babadag, asa si acum am apasat totusi pe clanta. Tot ca deobicei, usa nu era incuiata, casa deschisa si Gelu nicaieri. M-am plimbat prin cele doua camere mici si primitoare, am admirat picturile in relief din sufragerie, nimicurile pline de amintiri si am coborat.
Mi-am mai incercat norocul si la Clubul Copiilor, sperand sa mai lucreze acolo cu copii, la pictura. In cercul de pictura era insa un alt profesor, cu o fata neprietenoasa. Nu, Dinu Gherasim nu lucreaza aici (pe Gelu nu l-a chemat Gelu niciodata si totusi toata lumea i-a zis asa). Emotia cea mai puternica m-a cuprins pe hol.
M-am uitat la pictura cu Razelm si mi-am adus aminte cat a suferit Gelu cand a facut-o si cu cata frenezie a lucrat fara intrerupere la ea vreo 60-70 de ore fara odihna, fara mancare, fara oameni... aia era pictura facuta pentru copiii care i-au trecut prin mana si au crescut...
Si... si era acolo. Ea, pictura. ACEA pictura. Facuta si inspirata din mine, pentru noi. Pictura cu ochiul, cu pestera, cu cele doua siluete... Pictura care a insemnat atat de mult. Imi aduceam aminte ca scrie undeva pe ea (n-am mai vazut peretele ala de cel putin 4-5 ani) "Unde cauti tu iubirea, nu stii ca-i aici?" ca un mesaj pentru noi doi. Dar uitasem ca mai scrie ceva. Nu exagerez ce emotii am avut, am inceput sa tremur si daca nu iesea dupa mine proful cel neprietenos cred ca ma bufnea plansul acolo, in holul de la Babadag.
"Adancurile ascund comori nebanuite. Ai nevoie de curaj sa le descoperi si ochii mintii sa le vezi si intelegi." Si nu asta a fost lovitura. Ci data: aprilie 2003. Incredibil cum au trecut 6 ani ca 6 zile, cum nimic din ce credeam nu mai cred, cum sufletul meu e la fel de deschis ca atunci si cum povestile se repeta.
Am amintiri frumoase, dar uneori parca nu mai sunt ale mele. Si uneori parca nu imi mai e bine acolo.
Am facut cu masina as' noapte ture de oras, am scos capul pe geam in ploaie si am urlat cat am putut. Am simtit ca ma descarc. Si ca las in urma.
24 ian. 2009
PREZENT
Ma simt foarte ciudat... ca sa nu zic aiurea.
Realitatea mea se modifica in fiecare zi cu fiecare loc in care ajung.
Realitatea mea de la Tulcea e altfel. Mai plina de amintiri pe care am invata in timp sa le alung.
Parca lucrurile care mi se intampla in Bucuresti, sau in Sibiu mai nou, sunt din alta lume. Nimic n-are legatura cu nimic. Filme diferite, oameni diferiti, sentimente diferite.
Eu vreau doar sa traiesc. Vreau sa nu-mi pese, vreau sa fiu pe principiu traieste-ti clipa. Vreau atat de multe... vreau ca oamenii din jur sa nu se mai impiedice de "poate". Nu mai conteaza nimic, as vrea sa conteze doar prezentul.
Vreau sentimentul de acasa. Nu mai e nicaieri acasa. Poate are dreptate Dini, poate la Sibiu e acasa. Acolo sunt ACEI oameni. In seara asta am mai pus o caramida in ideea de a ma muta acolo, tot datorita lui Dini. Cred ca el ma sustine cel mai mult in asta. Si cei care ma mai imping.
Bucuresti nu e acasa.
Tulcea nu mai e acasa.
Nu stiu daca Sibiu e sau nu acasa. Macar aici nu sunt sigura. E un pas inainte.
Am facut azi un pact cu Possa: nu mai exista viitor, nu exista sperante, nu ne gandim la ce va fi! Macar pentru putin timp... trebuie sa fie doar PREZENTUL.
Cam inconstient, nu? Dar misto!
Realitatea mea se modifica in fiecare zi cu fiecare loc in care ajung.
Realitatea mea de la Tulcea e altfel. Mai plina de amintiri pe care am invata in timp sa le alung.
Parca lucrurile care mi se intampla in Bucuresti, sau in Sibiu mai nou, sunt din alta lume. Nimic n-are legatura cu nimic. Filme diferite, oameni diferiti, sentimente diferite.
Eu vreau doar sa traiesc. Vreau sa nu-mi pese, vreau sa fiu pe principiu traieste-ti clipa. Vreau atat de multe... vreau ca oamenii din jur sa nu se mai impiedice de "poate". Nu mai conteaza nimic, as vrea sa conteze doar prezentul.
Vreau sentimentul de acasa. Nu mai e nicaieri acasa. Poate are dreptate Dini, poate la Sibiu e acasa. Acolo sunt ACEI oameni. In seara asta am mai pus o caramida in ideea de a ma muta acolo, tot datorita lui Dini. Cred ca el ma sustine cel mai mult in asta. Si cei care ma mai imping.
Bucuresti nu e acasa.
Tulcea nu mai e acasa.
Nu stiu daca Sibiu e sau nu acasa. Macar aici nu sunt sigura. E un pas inainte.
Am facut azi un pact cu Possa: nu mai exista viitor, nu exista sperante, nu ne gandim la ce va fi! Macar pentru putin timp... trebuie sa fie doar PREZENTUL.
Cam inconstient, nu? Dar misto!
22 ian. 2009
Zambesc...
- esti bine, zambesti?
- da, sunt bine, zambesc (zise monica cu gura pana la urechi). Tu zambesti?
- da
- esti sigur???
- da, serios.
Sper ca ai vorbit serios si ca zambeai.
Mie inca mi se pare ireal tot ce s-a intamplat azi. Nu ma gandec la nimic, nu conteaza ce va fi, doar incerc sa traiesc ce e in prezent.
Am zis azi si am repetat de 100 de ori ca nu-mi vine sa cred, ca asa ceva nu mi se intampla mie, dar e real si e al naibii de frumos.
Nu cred ca mi s-a intamplat vreodata ca ceva sa ma faca sa nu mai pot vorbi, sa nu mai articulez cuvinte, sa nu am replici.
Nu, nu sunt visatoare. Sunt chiar prea realista dar n-am sa las asta sa-mi ia momentul.
Nu-mi vine totusi sa cred ca cineva poate face ceva atat de frumos pentru mine sau legat de mine.
Da, zambesc, zambesc cu totul. Si da, indiferent de orice, vreau sa zambesti si tu, din suflet.
pls... dream a little dream of me...
- da, sunt bine, zambesc (zise monica cu gura pana la urechi). Tu zambesti?
- da
- esti sigur???
- da, serios.
Sper ca ai vorbit serios si ca zambeai.
Mie inca mi se pare ireal tot ce s-a intamplat azi. Nu ma gandec la nimic, nu conteaza ce va fi, doar incerc sa traiesc ce e in prezent.
Am zis azi si am repetat de 100 de ori ca nu-mi vine sa cred, ca asa ceva nu mi se intampla mie, dar e real si e al naibii de frumos.
Nu cred ca mi s-a intamplat vreodata ca ceva sa ma faca sa nu mai pot vorbi, sa nu mai articulez cuvinte, sa nu am replici.
Nu, nu sunt visatoare. Sunt chiar prea realista dar n-am sa las asta sa-mi ia momentul.
Nu-mi vine totusi sa cred ca cineva poate face ceva atat de frumos pentru mine sau legat de mine.
Da, zambesc, zambesc cu totul. Si da, indiferent de orice, vreau sa zambesti si tu, din suflet.
pls... dream a little dream of me...
21 ian. 2009
Poate...
Nimic din ce a fost. Nimic din ce va fi. Poate intr-o zi vei invata sa ierti, poate intr-o zi voi uita sa mint. Sa ma mint, sa te mint, sa ii mint pe ei.
Ai ramas ca o parere, ca o amintire trista. Esti mereu acolo. Uneori mi-e atat de dor incat simt durerea fizica, simt cum ma dor peretii stomacului, cum imi ard ochii in fundul capului, cum ma apasa ceva in piept.
Uneori imi bate inima cand vad pe cineva pe strada care iti seamana. De multe ori nu-mi bate inima nici macar cand te vad pe tine.
Poate intr-o zi vom rade sau vom plange. Poate intr-o zi nu vor mai exista orgolii.
Poate voi uita de sentimente.
Poate imi voi scoate din minte mirosul, gustul si parfumul. Poate cand voi inchide ochii nu-ti voi mai vedea mainile tremurande, zambetul smecher si privirea intrebatoare.
Poate intr-o zi voi indrazni sa te privesc din nou. Poate nu iti vei mai feri privirea. Nu voi spune nici un cuvant, te rog sa nu il spui nici tu. Doar deschide ochii si priveste-ma. Voi sti, si tu stii. Ciudat. inainte stiau toti, mai putin noi. Acum nu mai stiu. Eu stiu, poate si tu. Sau...
Nu am recunoscut-o niciodata,a cum poate e prea tarziu. Acum vreau doar sa am curaj sa te privesc. Sa nu-mi fie frica de ce am sa gasesc in privirea ta. Asta daca ma vei mai putea privi...
Ai ramas ca o parere, ca o amintire trista. Esti mereu acolo. Uneori mi-e atat de dor incat simt durerea fizica, simt cum ma dor peretii stomacului, cum imi ard ochii in fundul capului, cum ma apasa ceva in piept.
Uneori imi bate inima cand vad pe cineva pe strada care iti seamana. De multe ori nu-mi bate inima nici macar cand te vad pe tine.
Poate intr-o zi vom rade sau vom plange. Poate intr-o zi nu vor mai exista orgolii.
Poate voi uita de sentimente.
Poate imi voi scoate din minte mirosul, gustul si parfumul. Poate cand voi inchide ochii nu-ti voi mai vedea mainile tremurande, zambetul smecher si privirea intrebatoare.
Poate intr-o zi voi indrazni sa te privesc din nou. Poate nu iti vei mai feri privirea. Nu voi spune nici un cuvant, te rog sa nu il spui nici tu. Doar deschide ochii si priveste-ma. Voi sti, si tu stii. Ciudat. inainte stiau toti, mai putin noi. Acum nu mai stiu. Eu stiu, poate si tu. Sau...
Nu am recunoscut-o niciodata,a cum poate e prea tarziu. Acum vreau doar sa am curaj sa te privesc. Sa nu-mi fie frica de ce am sa gasesc in privirea ta. Asta daca ma vei mai putea privi...
Iubirea este o problema de chimie
Uite ca exista si o explicatie stiintifica pentru ratiunea din mine.
Serios, faceti-va timp sa cititi pana la capat.
Exista o substanta pentru fiecare sentiment. Ciudat, nu?
Click aici!
Serios, faceti-va timp sa cititi pana la capat.
Exista o substanta pentru fiecare sentiment. Ciudat, nu?
Click aici!
DAR...
Ma sperie oamenii indragostiti si fericiti. Nu ma intelegeti gresit, ma bucur pentru ei. Dar ma sperie.
Oamenii care sunt pregatiti sa faca totul pentru cineva, sa lase totul din lucrurile in care credeam si sa isi creeze o alta realitate, care depind intr-u totul de un singur om (cu tot cu romantismul la pachet, cu asta nu sunt de acord). Ma sperie, si inca rau. Pe de alta parte ii invidiez.
Ma intreb daca eu as putea fi vreodata asa, daca am fost vreodata asa (nu, nu cred. Poate daca m-ar fi iubit la fel de mult as fi devenit... sau poate nu!). Daca voi fi vreodata asa, daca ma va lovi ceva candva.
Oki, ma entuziasmez si eu, dar la mine lucrurile sunt ceva mai rationale. Aseara imi zicea un prieten ca ar trebui sa las mai mult instinctul sa-si faca de cap. Insa la mine lucrurile se continua mereu cu un mare DAR, ...
Deci... daca gasiti reteta indragostirii asteia, datimi-o si mie. Ar merge, macar o data in viata, sa o incerc.
Oamenii care sunt pregatiti sa faca totul pentru cineva, sa lase totul din lucrurile in care credeam si sa isi creeze o alta realitate, care depind intr-u totul de un singur om (cu tot cu romantismul la pachet, cu asta nu sunt de acord). Ma sperie, si inca rau. Pe de alta parte ii invidiez.
Ma intreb daca eu as putea fi vreodata asa, daca am fost vreodata asa (nu, nu cred. Poate daca m-ar fi iubit la fel de mult as fi devenit... sau poate nu!). Daca voi fi vreodata asa, daca ma va lovi ceva candva.
Oki, ma entuziasmez si eu, dar la mine lucrurile sunt ceva mai rationale. Aseara imi zicea un prieten ca ar trebui sa las mai mult instinctul sa-si faca de cap. Insa la mine lucrurile se continua mereu cu un mare DAR, ...
Deci... daca gasiti reteta indragostirii asteia, datimi-o si mie. Ar merge, macar o data in viata, sa o incerc.
20 ian. 2009
mi-e frica...
Mai stii... ? cum te strigam pe-atunci, icoana cu picioare lungi?
E atat de greu sa te lupti cu trecutul. Sa lasi tot in urma, sa pasesti in viitor fara teama, cu capul sus.
Mie mi-e frica. Sunt cea mai fricoasa persoana pe care o cunosc, asta in cazul in care ma cunosc (inca lucrez la asta). Am tot facut liste cu lucruri de care imi este frica. De fiecare data cand imi inving teama si fac ceva sunt f fericita. Apoi mi-e din nou frica. Daca a fost gresit, de ce am facut, ce se va intampla acum... in fine! Mi-e atat de frica uneori incat ma apuca tremuratul si imi vine sa nu mai ies din casa, sa-mi inchid calculatorul, telefoanele si sa incui usile.
E greu sa lasi in urma. Sa nu te bantuie fantome si sa te bucuri de lucruri reale, palpabile. Inca astept ziua in care n-o sa imi mai aduc aminte. Am zis ca am sa uit. Ai avut dreptate, m-am mintit. Vreau doar sa nu-mi aduc aminte exact cand nu trebuie, cand mi-e bine adica.
As vrea sa pot sa plang de fiecare data cand sunt trista. Sa am zambet pe fata de fiecare data cand sunt fericita. Sa nu-mi mai fie frica.
E atat de greu sa te lupti cu trecutul. Sa lasi tot in urma, sa pasesti in viitor fara teama, cu capul sus.
Mie mi-e frica. Sunt cea mai fricoasa persoana pe care o cunosc, asta in cazul in care ma cunosc (inca lucrez la asta). Am tot facut liste cu lucruri de care imi este frica. De fiecare data cand imi inving teama si fac ceva sunt f fericita. Apoi mi-e din nou frica. Daca a fost gresit, de ce am facut, ce se va intampla acum... in fine! Mi-e atat de frica uneori incat ma apuca tremuratul si imi vine sa nu mai ies din casa, sa-mi inchid calculatorul, telefoanele si sa incui usile.
E greu sa lasi in urma. Sa nu te bantuie fantome si sa te bucuri de lucruri reale, palpabile. Inca astept ziua in care n-o sa imi mai aduc aminte. Am zis ca am sa uit. Ai avut dreptate, m-am mintit. Vreau doar sa nu-mi aduc aminte exact cand nu trebuie, cand mi-e bine adica.
As vrea sa pot sa plang de fiecare data cand sunt trista. Sa am zambet pe fata de fiecare data cand sunt fericita. Sa nu-mi mai fie frica.
19 ian. 2009
Nu fiti timizi! Cei timizi nu se distreaza!
Toata lumea asteapta o postare de la mine in care sa povestez weekendul care a trecut si care se astepta a fi unul din cele mai frumoase. Si asa a fost.
Am avut langa mine oamenii dragi din viata mea (au lipsit cateva persoane speciale, dar stiu ca macar cu sufletul au fost acolo si oricum au sughitat).
Am facut o gramada de lucruri mai mult sau mai putin nebunesti, am aflat ca "bataia e rupta din rai, furatul e sanatos si ca cei timizi nu se distreaza!". Multumim pisi pentru aceste invataturi! :))
Nu, nu va dau detalii picante (na Carmen ca nu o sa afli de pe blog nimic!) ca nu despre asta e vorba.
Este vorba de faptul ca de ieri dimineata nu pot vorbi din cauza unei raguseli datorata tipatului excesiv despre care Pisi nu m-a invatat ca dauneaza grav sanatatii mele, din cauza tavalitului prin zapada la 5 dimineata si a fumului. Pot sa mai zic ca as'noapte eram in tren cu un mare rucsac, un laptop, o geaca in plus si o planta pe care le-am carat de la Sibiu, apoi in tren, metrou si acum la birou. Tot n-am aflat daca sunt cam planta sau nu, eu zic s-o intreb pe ea.
Pot sa mai zic ca am reusit intr-o singura seara (de fapt voi ati reusit) sa imi dea de doua ori lacrimile de fericire si o data sa ma buseasca si plansul (tot de fericire) si credeti-ma, nu am baut. Nu mai incercasem de mult sentimentul asta... cand iti vine sa plangi de fericire, dar unii oameni chiar sunt extraordinari. Cantecelul, cutia cu cercei si declaratiile de dupa, insotite de imbrastisarile respective care le simti pur si simplu, si nu fizic.
Da, as putea sa amuz lumea (sau sa o oripilez) povestind si despre "provocare sau provocare"... dar mai bine nu! Sa mai ramana si in casa!
Imi pare rau ca o sa scriu asta ca o sa ii creasca lu Dini orgoliul prea tare (nu ca nu ar da pe afara exagerat de mult) dar de data asta cea mai frumoasa replica i-a apartinut lui si trebuie sa o notez. Vineri, cand am ajuns si ne pupam noi acolo in grup imi zice asta: "Ce faci tu copchile, ai venit acasa?". Si sa va mai zic un secret... cand am suflat in lumanarea pe tort... dorinta mea a fost legata de asta. Ma gandisem la o alta dorinta pentru ziua mea... dar m-am uitat in jur si nu mi-am dorit nimic mai mult.
Este extraordinar sa nu-ti doresti macar pentru cateva momente nimic mai mult decat ce ai deja.
Serios. Nu pot spune ca sunt fericita ca asta e prea mult, nu exista. Dar pot sa zic ca au fost momente in care am fost pe deplin fericita si nu mi-am dorit nimic altceva, nu m-am gandit la altceva inafara de clipa. Si va multumesc mult pentru asta, oameni dragi si speciali si frumosi si aroganti si gelosi si nebuni si buni si ciudati si mai putin ciudati, veseli sau tristi, porci sau magari.
Si nu fiti timizi! Cei timizi nu se distreaza!
Am avut langa mine oamenii dragi din viata mea (au lipsit cateva persoane speciale, dar stiu ca macar cu sufletul au fost acolo si oricum au sughitat).
Am facut o gramada de lucruri mai mult sau mai putin nebunesti, am aflat ca "bataia e rupta din rai, furatul e sanatos si ca cei timizi nu se distreaza!". Multumim pisi pentru aceste invataturi! :))
Nu, nu va dau detalii picante (na Carmen ca nu o sa afli de pe blog nimic!) ca nu despre asta e vorba.
Este vorba de faptul ca de ieri dimineata nu pot vorbi din cauza unei raguseli datorata tipatului excesiv despre care Pisi nu m-a invatat ca dauneaza grav sanatatii mele, din cauza tavalitului prin zapada la 5 dimineata si a fumului. Pot sa mai zic ca as'noapte eram in tren cu un mare rucsac, un laptop, o geaca in plus si o planta pe care le-am carat de la Sibiu, apoi in tren, metrou si acum la birou. Tot n-am aflat daca sunt cam planta sau nu, eu zic s-o intreb pe ea.
Pot sa mai zic ca am reusit intr-o singura seara (de fapt voi ati reusit) sa imi dea de doua ori lacrimile de fericire si o data sa ma buseasca si plansul (tot de fericire) si credeti-ma, nu am baut. Nu mai incercasem de mult sentimentul asta... cand iti vine sa plangi de fericire, dar unii oameni chiar sunt extraordinari. Cantecelul, cutia cu cercei si declaratiile de dupa, insotite de imbrastisarile respective care le simti pur si simplu, si nu fizic.
Da, as putea sa amuz lumea (sau sa o oripilez) povestind si despre "provocare sau provocare"... dar mai bine nu! Sa mai ramana si in casa!
Imi pare rau ca o sa scriu asta ca o sa ii creasca lu Dini orgoliul prea tare (nu ca nu ar da pe afara exagerat de mult) dar de data asta cea mai frumoasa replica i-a apartinut lui si trebuie sa o notez. Vineri, cand am ajuns si ne pupam noi acolo in grup imi zice asta: "Ce faci tu copchile, ai venit acasa?". Si sa va mai zic un secret... cand am suflat in lumanarea pe tort... dorinta mea a fost legata de asta. Ma gandisem la o alta dorinta pentru ziua mea... dar m-am uitat in jur si nu mi-am dorit nimic mai mult.
Este extraordinar sa nu-ti doresti macar pentru cateva momente nimic mai mult decat ce ai deja.
Serios. Nu pot spune ca sunt fericita ca asta e prea mult, nu exista. Dar pot sa zic ca au fost momente in care am fost pe deplin fericita si nu mi-am dorit nimic altceva, nu m-am gandit la altceva inafara de clipa. Si va multumesc mult pentru asta, oameni dragi si speciali si frumosi si aroganti si gelosi si nebuni si buni si ciudati si mai putin ciudati, veseli sau tristi, porci sau magari.
Si nu fiti timizi! Cei timizi nu se distreaza!
14 ian. 2009
Cat mai multi cercei
am sa pun cate un fragment din ce mi-au scris altii de ziua mea, si nu ca sa ma laud ca ma iubeste pe mine lumea, ci ca sa le am aici sa citesc si sa-mi aduc aminte de fiecare data cand am nevoie. Asa ca nu vreau sa plictisesc pe nimeni cu lipsa mea de modestie. Daca n-ai chef, nu citi mai departe:
1. "Monica este persoana aceea sensibila de care ai vrea sa grija toata viata. Monica este prietenul tau special. Nu este unul din prietenii tai sau prietenul cel mai bun ci este prietenul tau special. Singurul prieten special. Pentru ca Monica este un om special.
Ce ar trebui sa stie Monica: (dupa cum am zis) ca este...speciala (si nu ca handicapatii). Este speciala pentru ca stie sa iubeasca. Stie sa iubeasca un prieten cu tot sufletul. Stie sa arate unui prieten ca il iubeste si stie la randul ei sa faca lumea sa se simta speciala.
Monica este omul pe care atunci cand l-am cunoscut mi-am dorit sa ii fiu prieten. Exact ca atunci cand in adolescenta iti doresti sa te imprietenesti cu cei cool, asa este Monica acum la maturitate cand iti doresti sa te imprietenesti cu un om caruia sa ii daruiesti dragostea ta stiind ca acolo ii e locul.
Monica nu trebuie sa uite niciodata: 1. ca este un om special. 2. ca este un om frumos. 3. ca este un om care are ce oferi. 4. ca este un om care stie sa iubeasca. 5 ca este un om care stie sa traiasca. 6. (si cel mai important) ca este un om care merita toata dragostea. 7. ca este un om inteligent plin de idei."
2. "Vroiam sa iti spun cateva cuvinte despre cum te iubesc eu si despre cum stiu ca te iubeste lumea din jurul tau! La un moment dat aveam chiar foarte multe idei… din pacate mi-a lipsit timpul…?
Oricum ideea principala era ca TE IUBESC! si nu intr-un mod ciudat… sau cine stie cum ar interpreta altii… ci asa cum stii si tu… Nu pot sa iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru ca daca ma pun acum sa scriu nu mai termin decat pana peste doua zile si nici macar nu stiu daca termin!
Dar, in mare, stii ca iti sunt foarte recunoscatoare ca ai fost langa mine cand am avut nevoie de sfatul cuiva mai intelept, sau cel putin cu mintea mai limpede ca a mea, si in multe alte situatii! Oricum, eu… sper din suflet sa spun ceea ce gandesc toti cei din GIM(Grupul “O Iubim pe Monica” )… imi doresc sa ai parte de tot ce e frumos si curat pe lumea asta, de oameni care sa te faca sa zambesti si apoi sa te faca sa plangi de fericire, de cat mai multi noi oameni pe care sa ajungi sa ii iubesti si sa te iubeasca la randul lor, care sa te ajute si pe care sa te simti extraordinar ca ii poti ajuta, de cati mai multi cercei… :P, de mai multe plimbari, de mai putine ore state in fata calculatorului (asa ca dupa ce citesti acest neinspirat document te rog sa te duci sa faci ce vrei tu minim 5 minute… iti dau eu voie ;) ), de aspiratii cat mai inalte si multe altele pe care nu le pot scrie numai in noaptea asta… dar vor mai fi niste ani urmatori in care ti le voi putea spune… "
E ... acu chiar ma simt precum Corneliu Vadim Tudor care isi publica in Romania Mare toate sms urile primite de ziua lui...
1. "Monica este persoana aceea sensibila de care ai vrea sa grija toata viata. Monica este prietenul tau special. Nu este unul din prietenii tai sau prietenul cel mai bun ci este prietenul tau special. Singurul prieten special. Pentru ca Monica este un om special.
Ce ar trebui sa stie Monica: (dupa cum am zis) ca este...speciala (si nu ca handicapatii). Este speciala pentru ca stie sa iubeasca. Stie sa iubeasca un prieten cu tot sufletul. Stie sa arate unui prieten ca il iubeste si stie la randul ei sa faca lumea sa se simta speciala.
Monica este omul pe care atunci cand l-am cunoscut mi-am dorit sa ii fiu prieten. Exact ca atunci cand in adolescenta iti doresti sa te imprietenesti cu cei cool, asa este Monica acum la maturitate cand iti doresti sa te imprietenesti cu un om caruia sa ii daruiesti dragostea ta stiind ca acolo ii e locul.
Monica nu trebuie sa uite niciodata: 1. ca este un om special. 2. ca este un om frumos. 3. ca este un om care are ce oferi. 4. ca este un om care stie sa iubeasca. 5 ca este un om care stie sa traiasca. 6. (si cel mai important) ca este un om care merita toata dragostea. 7. ca este un om inteligent plin de idei."
2. "Vroiam sa iti spun cateva cuvinte despre cum te iubesc eu si despre cum stiu ca te iubeste lumea din jurul tau! La un moment dat aveam chiar foarte multe idei… din pacate mi-a lipsit timpul…?
Oricum ideea principala era ca TE IUBESC! si nu intr-un mod ciudat… sau cine stie cum ar interpreta altii… ci asa cum stii si tu… Nu pot sa iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru ca daca ma pun acum sa scriu nu mai termin decat pana peste doua zile si nici macar nu stiu daca termin!
Dar, in mare, stii ca iti sunt foarte recunoscatoare ca ai fost langa mine cand am avut nevoie de sfatul cuiva mai intelept, sau cel putin cu mintea mai limpede ca a mea, si in multe alte situatii! Oricum, eu… sper din suflet sa spun ceea ce gandesc toti cei din GIM(Grupul “O Iubim pe Monica” )… imi doresc sa ai parte de tot ce e frumos si curat pe lumea asta, de oameni care sa te faca sa zambesti si apoi sa te faca sa plangi de fericire, de cat mai multi noi oameni pe care sa ajungi sa ii iubesti si sa te iubeasca la randul lor, care sa te ajute si pe care sa te simti extraordinar ca ii poti ajuta, de cati mai multi cercei… :P, de mai multe plimbari, de mai putine ore state in fata calculatorului (asa ca dupa ce citesti acest neinspirat document te rog sa te duci sa faci ce vrei tu minim 5 minute… iti dau eu voie ;) ), de aspiratii cat mai inalte si multe altele pe care nu le pot scrie numai in noaptea asta… dar vor mai fi niste ani urmatori in care ti le voi putea spune… "
E ... acu chiar ma simt precum Corneliu Vadim Tudor care isi publica in Romania Mare toate sms urile primite de ziua lui...
13 ian. 2009
+1
Ieri am imbatranit cu un an. De fapt, m-am facut mai matura, eu nu imbatranesc.
Si pentru ca dupa revelion nu mi-am facut bilantul pe care mi l-am dorit, am sa-l fac acum.
23 de ani a fost un an tare ciudat. Agonie si extaz, cum il numea Viv intr-o discutie recenta. Un an prost in ceea ce priveste povestea cu accidentul, cu stresurile si problemele de dupa. Un an care m-a marcat din punctul asta de vedere. Au murit prea multi oameni, am zis ca nu vreau sa mai aud nici de decese, nici de spitale, nici de doctori. Un an in care am vrut de prea multe ori sa plec de la locul de munca si al carui sfarsit m-a prins tot aici, cu bune si rele.
Pe de alta parte, echilibrul si lucrurile bune de anul acesta au aparut o data cu Crispus. Cu oamenii care i-am cunoscut. A inceput cu Rares (hm... daca nu insista el...), apoi Possa, apoi Dini, Tiganu, Puiu... Si uite asa acesti oameni dragi mi-au facut loc in familia lor si mi-au inseninat cei 23 de ani (na, ca mi-am zis si varsta!), m-au facut sa rad cand imi venea sa plang si sa am unde sa fug, sa evadez de fiecare data cand aici totul devenea prea dificil.
A fost anul in care mi-am dat seama ca inca nu sunt din piatra, ca se mai pot gasi oameni minunati, ca ma pot juca inca, ca pot sa simt. M-am indragostit si rasindragostit de vreo 3-4 ori si de vreo 3-4 persoane anu asta, desi daca m-ai fi intrebat anul trecut as fi zis ca acest sentiment e pentru copii si ca eu n-as mai putea sa fac asta, trenul meu l-am pierdut o data cu implinirea celor 22 de ani, a gustului tradarii si al minciunii.
A fost anul in care am fost pe punctul de a-mi da demisia si m-am oprit si, sincer nu regret. Nu ca as fi mai multumita acum de ce fac... dar probabil ca acolo nu mi-ar fi placut mai mult :P. Am ramas cu un scop care a fost peste 50% indeplinit. Deci daca depaseste 50%... tot e bine.
In rest... ieri a fost o zi frumoasa, weekendul urmator va fi mai frumos, trebuie.
Am primit o gramada de telefoane de la oameni dragi, cadouri, mesaje... Chiar si doua povestioare: una de la Laura si alta de la Iulia, anul acesta s-au gandit oamenii sa imi scrie ceva frumos de ziua mea. Am retinut ca sunt o persoana speciala (nu dealtceva, dar a repetat Laura de multe ori cuvantul asta) si ca Iulia mea exista ea acolo, indiferent de injuraturile reciproce si repetate.
Tot ieri am aflat si ca unora chiar nu le pasa, sunt prea comozi sau egoisti sa dea altora o clipa de bucurie. Si ca oamenii uita (nu neaparat de ziua mea, si eu uit multe zile de nastere). A fost putin trist, dar asa se face selectia. Natural. Nu trebuie sa dau oameni afara din viata mea. Ies singuri. Pacat.
Ce-mi propun pentru 24? Sa fie ca si 23, dar fara accident, fara cele rele. Sa am mai mult curaj, sa spun lucruri in fata, sa iau ce mi se cuvine, sa fiu fericita, sa ma iubeasca cel pe care EU il aleg, sa ma aleaga altii pe mine, sa nu-mi mai fie frica, sa stiu ca pot tot ce vreau. Iulia mi-a urat sa intalnesc multi oameni speciali, eu imi doresc sa ii pastrez pe cei care ii am deja, sa nu dezamagesc pe nimeni. Sa zambim mult si des.
Si sa facem un mare chef sambata la cabana :P
Si pentru ca dupa revelion nu mi-am facut bilantul pe care mi l-am dorit, am sa-l fac acum.
23 de ani a fost un an tare ciudat. Agonie si extaz, cum il numea Viv intr-o discutie recenta. Un an prost in ceea ce priveste povestea cu accidentul, cu stresurile si problemele de dupa. Un an care m-a marcat din punctul asta de vedere. Au murit prea multi oameni, am zis ca nu vreau sa mai aud nici de decese, nici de spitale, nici de doctori. Un an in care am vrut de prea multe ori sa plec de la locul de munca si al carui sfarsit m-a prins tot aici, cu bune si rele.
Pe de alta parte, echilibrul si lucrurile bune de anul acesta au aparut o data cu Crispus. Cu oamenii care i-am cunoscut. A inceput cu Rares (hm... daca nu insista el...), apoi Possa, apoi Dini, Tiganu, Puiu... Si uite asa acesti oameni dragi mi-au facut loc in familia lor si mi-au inseninat cei 23 de ani (na, ca mi-am zis si varsta!), m-au facut sa rad cand imi venea sa plang si sa am unde sa fug, sa evadez de fiecare data cand aici totul devenea prea dificil.
A fost anul in care mi-am dat seama ca inca nu sunt din piatra, ca se mai pot gasi oameni minunati, ca ma pot juca inca, ca pot sa simt. M-am indragostit si rasindragostit de vreo 3-4 ori si de vreo 3-4 persoane anu asta, desi daca m-ai fi intrebat anul trecut as fi zis ca acest sentiment e pentru copii si ca eu n-as mai putea sa fac asta, trenul meu l-am pierdut o data cu implinirea celor 22 de ani, a gustului tradarii si al minciunii.
A fost anul in care am fost pe punctul de a-mi da demisia si m-am oprit si, sincer nu regret. Nu ca as fi mai multumita acum de ce fac... dar probabil ca acolo nu mi-ar fi placut mai mult :P. Am ramas cu un scop care a fost peste 50% indeplinit. Deci daca depaseste 50%... tot e bine.
In rest... ieri a fost o zi frumoasa, weekendul urmator va fi mai frumos, trebuie.
Am primit o gramada de telefoane de la oameni dragi, cadouri, mesaje... Chiar si doua povestioare: una de la Laura si alta de la Iulia, anul acesta s-au gandit oamenii sa imi scrie ceva frumos de ziua mea. Am retinut ca sunt o persoana speciala (nu dealtceva, dar a repetat Laura de multe ori cuvantul asta) si ca Iulia mea exista ea acolo, indiferent de injuraturile reciproce si repetate.
Tot ieri am aflat si ca unora chiar nu le pasa, sunt prea comozi sau egoisti sa dea altora o clipa de bucurie. Si ca oamenii uita (nu neaparat de ziua mea, si eu uit multe zile de nastere). A fost putin trist, dar asa se face selectia. Natural. Nu trebuie sa dau oameni afara din viata mea. Ies singuri. Pacat.
Ce-mi propun pentru 24? Sa fie ca si 23, dar fara accident, fara cele rele. Sa am mai mult curaj, sa spun lucruri in fata, sa iau ce mi se cuvine, sa fiu fericita, sa ma iubeasca cel pe care EU il aleg, sa ma aleaga altii pe mine, sa nu-mi mai fie frica, sa stiu ca pot tot ce vreau. Iulia mi-a urat sa intalnesc multi oameni speciali, eu imi doresc sa ii pastrez pe cei care ii am deja, sa nu dezamagesc pe nimeni. Sa zambim mult si des.
Si sa facem un mare chef sambata la cabana :P
9 ian. 2009
8 ian. 2009
Now it's up to you
Gata!
De azi nu te mai caut, nu te mai salut, nu te mai bag in seama. Nu te sun si nu-ti trimit nici un sms.
Sunt curioasa daca macar ai sa observi asta, daca o sa-ti lipseasca ceva. Prea crezi ca ti se cuvine totul. Iti inchipui ca eu tre sa fiu mereu acolo pentru tine. Serios? Nu e chiar asa!
De cate ori m-ai intrebat daca sunt trista sau bucuroasa? De cate ori m-ai intrebat daca mi-e bine? Daca nu ma simt singura? Sau daca nu mi-e dor?
Eu te intreb mereu. Pentru ca eu ma gandesc. Ma intreb. Simt cand nu ti-e bine. Incerc sa te fac sa zambesti. Pentru ca imi pasa. E o tampenie sa cer ceva in schimb, in fond o fac pentru mine.
Ma simt aia proasta. Ar trebui sa nu bag de seama. Sa fiu indiferenta. Si rea. Dar nu sunt. Nu am cerut nimic, defapt cer putin dar nici macar asta nu vezi, nu poti sa dai. E totul despre tine si despre ce vrei tu. Iar eu mi-am oferit umarul cand trebuia sa intorc spatele si sa astept sa meriti fiecare sprijin. Eh... dar n-as mai fi eu.
Sunt inconjurata de multi oameni si unii dintre ei chiar ar sari de indata ce as striga. Dar nu ii strig pe ei. pentru ca te-am vrut pe tine. Ai ales sa fie totul despre tine... te las cu tine. Macar acum, macar putin. Mi-as dori sa observi, sa vezi. N-ai sa o faci. Stii si tu si stiu si eu.
Ai ales sa fie despre tine... pai ai sa ramai tu cu tine. Iti zic ca sper sa nu fie asa, dar o parte din rautatea si egoismul meu isi doreste asta. Isi doreste sa ramai singur si mizerabil. Nu pentru ca ti-as vrea raul, si pentru ca sper ca asta sa fie singura modalitate prin care, intr-o zi, sa intelegi.
Imi aduc aminte de o cearta cu cineva. Care mi-a zis ca eu am sa raman fara nici un prieten, ca o sa fiu singura si mizerabila pentru ca merit asta. oare si el atunci isi dorea ca eu sa-mi dau seama de ceva? De ceva asemanator? oare acum platesc pentru asta. E posibil. Si daca e asa, imi iau pedeapsa, atat ca nu sunt singura. Si nici n-am ramas fara prieteni. Pentru ca am cei mai frumosi prieteni de pe lume.
Dar tu nu esti unul dintre ei. Poate consideri ca eu sunt pentru tine. Dar tu nu-mi esti prieten. Nici pe aproape. pentru ca nu am vrut nici un moment sa-mi fii prieten, am vrut altceva si tu ai stiut si te-ai jucat si te joci si acum si profiti de asta.
Totul in viata se intoarce. Si-mi pare rau pentru tine ca va fi asa...
De azi nu te mai caut, nu te mai salut, nu te mai bag in seama. Nu te sun si nu-ti trimit nici un sms.
Sunt curioasa daca macar ai sa observi asta, daca o sa-ti lipseasca ceva. Prea crezi ca ti se cuvine totul. Iti inchipui ca eu tre sa fiu mereu acolo pentru tine. Serios? Nu e chiar asa!
De cate ori m-ai intrebat daca sunt trista sau bucuroasa? De cate ori m-ai intrebat daca mi-e bine? Daca nu ma simt singura? Sau daca nu mi-e dor?
Eu te intreb mereu. Pentru ca eu ma gandesc. Ma intreb. Simt cand nu ti-e bine. Incerc sa te fac sa zambesti. Pentru ca imi pasa. E o tampenie sa cer ceva in schimb, in fond o fac pentru mine.
Ma simt aia proasta. Ar trebui sa nu bag de seama. Sa fiu indiferenta. Si rea. Dar nu sunt. Nu am cerut nimic, defapt cer putin dar nici macar asta nu vezi, nu poti sa dai. E totul despre tine si despre ce vrei tu. Iar eu mi-am oferit umarul cand trebuia sa intorc spatele si sa astept sa meriti fiecare sprijin. Eh... dar n-as mai fi eu.
Sunt inconjurata de multi oameni si unii dintre ei chiar ar sari de indata ce as striga. Dar nu ii strig pe ei. pentru ca te-am vrut pe tine. Ai ales sa fie totul despre tine... te las cu tine. Macar acum, macar putin. Mi-as dori sa observi, sa vezi. N-ai sa o faci. Stii si tu si stiu si eu.
Ai ales sa fie despre tine... pai ai sa ramai tu cu tine. Iti zic ca sper sa nu fie asa, dar o parte din rautatea si egoismul meu isi doreste asta. Isi doreste sa ramai singur si mizerabil. Nu pentru ca ti-as vrea raul, si pentru ca sper ca asta sa fie singura modalitate prin care, intr-o zi, sa intelegi.
Imi aduc aminte de o cearta cu cineva. Care mi-a zis ca eu am sa raman fara nici un prieten, ca o sa fiu singura si mizerabila pentru ca merit asta. oare si el atunci isi dorea ca eu sa-mi dau seama de ceva? De ceva asemanator? oare acum platesc pentru asta. E posibil. Si daca e asa, imi iau pedeapsa, atat ca nu sunt singura. Si nici n-am ramas fara prieteni. Pentru ca am cei mai frumosi prieteni de pe lume.
Dar tu nu esti unul dintre ei. Poate consideri ca eu sunt pentru tine. Dar tu nu-mi esti prieten. Nici pe aproape. pentru ca nu am vrut nici un moment sa-mi fii prieten, am vrut altceva si tu ai stiut si te-ai jucat si te joci si acum si profiti de asta.
Totul in viata se intoarce. Si-mi pare rau pentru tine ca va fi asa...
Anouk Michel
Un zambet trist si o amintire.
Hey Michel how's life are you okay?
I wonder if you ever think of me.
It's been nine years since that kiss.
I can't help but reminisce
Hey Michel do you remember?
We walked the street to the beat
Hand in hand you and me
Smiling faces, so in love
Hoping that they all could see
That we belonged together, you and me against the world
But we found out the hard way cause it wasn't meant to be
Now it's you and her I see
You were my first and worst love
So it only could go wrong
But ain't that just the way you learn
Hey Michel I just wanted to let you know
That someone else has stole my heart
That doesn't mean I don't think of you
I'm just hoping that she'll treat you right
Do you remember
How we walked the street to the beat
Hand in hand you and me
Smiling faces so in love
Hoping that they all could see
That we belonged together, you and me against the world
But we found out the hard way cause it wasn't meant to be
Now it's you and her I see
It was just a silly dream
Hey Michel how's life are you okay?
I wonder if you ever think of me.
It's been nine years since that kiss.
I can't help but reminisce
Hey Michel do you remember?
We walked the street to the beat
Hand in hand you and me
Smiling faces, so in love
Hoping that they all could see
That we belonged together, you and me against the world
But we found out the hard way cause it wasn't meant to be
Now it's you and her I see
You were my first and worst love
So it only could go wrong
But ain't that just the way you learn
Hey Michel I just wanted to let you know
That someone else has stole my heart
That doesn't mean I don't think of you
I'm just hoping that she'll treat you right
Do you remember
How we walked the street to the beat
Hand in hand you and me
Smiling faces so in love
Hoping that they all could see
That we belonged together, you and me against the world
But we found out the hard way cause it wasn't meant to be
Now it's you and her I see
It was just a silly dream
7 ian. 2009
Leapsa...
Primit leapsa de la Alex.
Ce lucruri ai face daca nu ti-ar fi frica?
Pai...
- m-as muta din Bucuresti. Mi-as lua concediul ala de vreo 5 ani si as pleca in lume, as sta in fiecare tara sau oras cate putin, as munci pe ici pe colo cat sa ma intretin si sa plec mai departe.
- as iesi in fiecare seara timp de o saptamana in oras, as amesteca bauturile si as sfarsi prin a agata in fiecare seara cate un necunoscut
- l-as cauta pe un vechi prieten cu care nu-mi mai vorbesc de mult si as incerca sa leg o conversatie, sa zic tot ce nu am zis vreodata
- as striga in fiecare zi in gura mare ca iubesc, ca am iubit si ca voi iubi. As striga nume, sa stie lumea pe cine si de ce. (bine, asta am inceput sa fac deja, dar mai am de lucru la acest capitol)
- as incerca sa invat sa inot, sa schiez si sa patinez
- as sari cu parapanta (asta o sa o fac oricum, o sa imi inving frica)
- m-as imbraca macar o data pe saptamana in roz, in galben, mov striddent si altce culori care oamenii le considera cretine
- as saruta toti barbatii care mi-au placut macar un minut in viata si nu i-am sarutat cand trebuia
- mi-as schimba locul de munca cu unul in care sa trebuiasca sa calatoresc mai mult
- mi-as lua carnet de sofer
- i-as spune macar o data in fata sefului meu tot ce cred despre el
- mi-as deschide o ceainarie
- mi-as lua o pisica alba cu ochii albastri si rea.
Atat imi vine acum in minte, desi sunt sigura ca ar mai fi muuuulte.
Pasez leapsa lui Sim.
Ce lucruri ai face daca nu ti-ar fi frica?
Pai...
- m-as muta din Bucuresti. Mi-as lua concediul ala de vreo 5 ani si as pleca in lume, as sta in fiecare tara sau oras cate putin, as munci pe ici pe colo cat sa ma intretin si sa plec mai departe.
- as iesi in fiecare seara timp de o saptamana in oras, as amesteca bauturile si as sfarsi prin a agata in fiecare seara cate un necunoscut
- l-as cauta pe un vechi prieten cu care nu-mi mai vorbesc de mult si as incerca sa leg o conversatie, sa zic tot ce nu am zis vreodata
- as striga in fiecare zi in gura mare ca iubesc, ca am iubit si ca voi iubi. As striga nume, sa stie lumea pe cine si de ce. (bine, asta am inceput sa fac deja, dar mai am de lucru la acest capitol)
- as incerca sa invat sa inot, sa schiez si sa patinez
- as sari cu parapanta (asta o sa o fac oricum, o sa imi inving frica)
- m-as imbraca macar o data pe saptamana in roz, in galben, mov striddent si altce culori care oamenii le considera cretine
- as saruta toti barbatii care mi-au placut macar un minut in viata si nu i-am sarutat cand trebuia
- mi-as schimba locul de munca cu unul in care sa trebuiasca sa calatoresc mai mult
- mi-as lua carnet de sofer
- i-as spune macar o data in fata sefului meu tot ce cred despre el
- mi-as deschide o ceainarie
- mi-as lua o pisica alba cu ochii albastri si rea.
Atat imi vine acum in minte, desi sunt sigura ca ar mai fi muuuulte.
Pasez leapsa lui Sim.
Fabula
Intr-o zi, la usa casei Siminei, a aparut un catel. Mic, uratel si plouat.
Siminei nu i-au placut niciodata cateii, prefera pisicile, dar i s-a facut mila si l-a bagat in casa. I-a dat de manacare si un loc calduros. Catelul, pe care l-a numit simplu, Caine, nu era prea destept. Nici frumos. Dar o facea pe Simina sa se simta bine, sa se simta utila. Uite ca a facut si ea ceva pentru cineva.
A aflat in scurt timp ca fusese catelul unei zeite (Z), dar care s-a saturat de el si l-a aruncat in strada. Si-a gasit un catel mai prezentabil, mai destept, mai cu caracter.
Caine era ascultator. Facea ce ii zicea Simina, dadea usor din coada cand era mangaiat. Dar tot mai des scheuna. Scheuna dupa Z care il alungase. Spera Caine ca intr-o zi Z sa isi arunce noul catel prezentabil in strada, sau ca el sa isi faca nevoile prin casa, sa roada o canapea sau un pantof si sa il cheme pe Caine inapoi.
Dar Z nu dadea nici un semn, iar Caine scheuna tot mai des. Simina se chinuia sa il faca sa dea din coada, il scotea in parc, ii cumparase si zgarda noua dar tot degeaba. Nu-l iubea pe Caine, mereu iubise pisicile. Dar se atasase de el, ii placea sa se simta bagata in seama, sa vina caine sa se gudure pe la picioare cand ii dadea de mancare sau cand ieseau in parc. Ii era drag de el, desi era un mod egoist.
Nu facea nimic pentru Caine, facea doar pentru orgoliul ei si pentru a scapa de propria singuratate.
Iar caine scheuna. Si la fiecare scheunat al cainelui, supararea Siminei crestea. Se simtea tot mai rau, tot mai trista. Incepuse sa se supere tot mai des pe el. Ar fi vrut sa-l pedepseasca cumva, sa inteleaga. Dar el o tinea pe a lui.
Incepuse sa-i para rau ca l-a luat in casa. Sa isi reproseze ca s-a atasat de Caine desi oricum ea iubea doar pisicile.
Zilele au trecut multe la rand, Simina era mai singura decat atunci cand l-a intalnit pe Caine. Caine era la fel trist si apatic, mai dadea uneori din coada din lipsa de ocupatie si uneori mai scotea capul pe geam sa vada daca Z mai are cainele cel frumos.
Pana cand, cainele cel frumos s-a mutat in strada... dar in casa lui Z a aparut o pisica. Simina nu l-a mai luat si pe cainele cel frumos in casa. Si nu i-au mai placut nici pisicile.
Siminei nu i-au placut niciodata cateii, prefera pisicile, dar i s-a facut mila si l-a bagat in casa. I-a dat de manacare si un loc calduros. Catelul, pe care l-a numit simplu, Caine, nu era prea destept. Nici frumos. Dar o facea pe Simina sa se simta bine, sa se simta utila. Uite ca a facut si ea ceva pentru cineva.
A aflat in scurt timp ca fusese catelul unei zeite (Z), dar care s-a saturat de el si l-a aruncat in strada. Si-a gasit un catel mai prezentabil, mai destept, mai cu caracter.
Caine era ascultator. Facea ce ii zicea Simina, dadea usor din coada cand era mangaiat. Dar tot mai des scheuna. Scheuna dupa Z care il alungase. Spera Caine ca intr-o zi Z sa isi arunce noul catel prezentabil in strada, sau ca el sa isi faca nevoile prin casa, sa roada o canapea sau un pantof si sa il cheme pe Caine inapoi.
Dar Z nu dadea nici un semn, iar Caine scheuna tot mai des. Simina se chinuia sa il faca sa dea din coada, il scotea in parc, ii cumparase si zgarda noua dar tot degeaba. Nu-l iubea pe Caine, mereu iubise pisicile. Dar se atasase de el, ii placea sa se simta bagata in seama, sa vina caine sa se gudure pe la picioare cand ii dadea de mancare sau cand ieseau in parc. Ii era drag de el, desi era un mod egoist.
Nu facea nimic pentru Caine, facea doar pentru orgoliul ei si pentru a scapa de propria singuratate.
Iar caine scheuna. Si la fiecare scheunat al cainelui, supararea Siminei crestea. Se simtea tot mai rau, tot mai trista. Incepuse sa se supere tot mai des pe el. Ar fi vrut sa-l pedepseasca cumva, sa inteleaga. Dar el o tinea pe a lui.
Incepuse sa-i para rau ca l-a luat in casa. Sa isi reproseze ca s-a atasat de Caine desi oricum ea iubea doar pisicile.
Zilele au trecut multe la rand, Simina era mai singura decat atunci cand l-a intalnit pe Caine. Caine era la fel trist si apatic, mai dadea uneori din coada din lipsa de ocupatie si uneori mai scotea capul pe geam sa vada daca Z mai are cainele cel frumos.
Pana cand, cainele cel frumos s-a mutat in strada... dar in casa lui Z a aparut o pisica. Simina nu l-a mai luat si pe cainele cel frumos in casa. Si nu i-au mai placut nici pisicile.
Ioaaanaaa
Ioanaaaaaaaa!
Pfoaaaaiiiii cum e vivi a mea. Cea mai tare. Vivi a mea e cam asa. Si inca intr-un fel de stiu eu de el dar nu va zic!
Monyk: la multi ani fataaaaaa
Monyk: ioanaaaaaa
vivigherghe: sarumana
vivigherghe: te iubesc
Monyk: nu mai mult decat te iubesc eu pe tine
vivigherghe: io te iubesc cat toate globulele rosii ai albe din tot universu
Monyk: eu mai pun inca un univers
vivigherghe: nu mai exista altu
Monyk: care sa aiba si globule albastre, ca nu sunt dinamovista
vivigherghe: minti
Monyk: cu alb rosu
Monyk: intreaba-l pe alec. o sa fie de acord cu mine. e discriminare. doar globule albe si rosii
La multi ani bai oratanie mica cu toate globulele tale albe si rosii si albastre din universul asta si din celelalte!!!
Pfoaaaaiiiii cum e vivi a mea. Cea mai tare. Vivi a mea e cam asa. Si inca intr-un fel de stiu eu de el dar nu va zic!
Monyk: la multi ani fataaaaaa
Monyk: ioanaaaaaa
vivigherghe: sarumana
vivigherghe: te iubesc
Monyk: nu mai mult decat te iubesc eu pe tine
vivigherghe: io te iubesc cat toate globulele rosii ai albe din tot universu
Monyk: eu mai pun inca un univers
vivigherghe: nu mai exista altu
Monyk: care sa aiba si globule albastre, ca nu sunt dinamovista
vivigherghe: minti
Monyk: cu alb rosu
Monyk: intreaba-l pe alec. o sa fie de acord cu mine. e discriminare. doar globule albe si rosii
La multi ani bai oratanie mica cu toate globulele tale albe si rosii si albastre din universul asta si din celelalte!!!
6 ian. 2009
schimbari
... si ca tot vorbeam de schimbari, mi-am schimbat aspectul blogului. S-ar putea sa nu va placa. Nici eu nu ma inebunesc. Dar pana gasesc pe cineva care sa se priceapa la html si sa ma invete si pe mine, asa o sa il las. O sa ma obisnuiesc...
Papusi in sfori
Stau de vreo 4 ore cu fereastra asta deschisa si vreau sa scriu ceva. Am scris la un moment dat ca mi-am schimbat tastatura la birou. Nu, nu cu una noua. Dar macar cu una pe care se vad tastele. Multumiri, Valentin!
Asa... am o stare de nervozitate accentuata. Am senzatia ca nu sunt lasata sa ma exprim. Ca nu pot sa fac lucruri care as vrea sa le fac.
Acu sa nu ma intrebati cine nu ma lasa sau ce nu pot sa fac, ca nu stiu. Ma simt pur si simplu constransa. De situatii, de oameni. Ca o papusa pe ate pe care o conduce cineva din umbra. Papusarul fie ca sunt oamenii din jur, fie sunt chiar eu. Eu aia superficiala careia ii pasa prea mult de ce cred cei din jur. Bine, acu sa nu va inchipuiti ca imi pasa ce zice "lumea". Dar imi pasa de ce cred si zic cei la care tin. Si cum lista e lunga, constrangerile sunt la fel de multe.
Cred ca se numeste un fel de frustrare ce e acu in mintea mea. Frustare ca n-am destul de mult curaj. Ca nu am actionat asa cum am vrut de fiecare data. Ca nu am zis tot ce era de zis si ca acum e, poate, pentru unele, prea tarziu. Si scriu asta pentru ca voi sa nu faceti ca mine.
Nu stiu ce vreau, n-am stiut niciodata si am aflat prea tarziu. Vreau ca anul acesta sa fie un an al schimbarilor. Si daca nu schimb orasul in care imi mananc existenta zi de zi macar sper sa-mi schimb locul de munca. Si obiceiul de viata. Sa fiu mai activa. Sa stau mai putin la birou si mai mult in parc. Mai putin in pat in fata laptopului si mai mult afara. Sa ma plimb mai mult, sa iubesc poate (ar fi cazul sa fac asta dupa atatia ani de trait in umbra unui trecut). Ziceam zilele astea cuiva sa nu lase trecutul sa-i strice si prezentul. Sau viitorul. Hilar, nu? Eu fac asta de atata timp fara sa-mi dau seama. Sau ma complac.
Cea mai mare tampenie e sa traiesti in trecut. Cu ce ti-a ramas. Cu ce speri sa revina. Si uite asa pierzi prezentul si devine trecut. Si viitorul prezent. Si tot asa. Trec anii pe langa mine. E... nu incep cu depresii de imbatranire, mai astept cateva zile sa vina ziua mea si apoi o sa le am si pe alea.
Pana atunci... curaj imi doresc. Si sa pot face ce vreau eu. Sa dau drumul papusei din atele legate strans de maini si de picioare. Si de suflet, mai ales.
Asa... am o stare de nervozitate accentuata. Am senzatia ca nu sunt lasata sa ma exprim. Ca nu pot sa fac lucruri care as vrea sa le fac.
Acu sa nu ma intrebati cine nu ma lasa sau ce nu pot sa fac, ca nu stiu. Ma simt pur si simplu constransa. De situatii, de oameni. Ca o papusa pe ate pe care o conduce cineva din umbra. Papusarul fie ca sunt oamenii din jur, fie sunt chiar eu. Eu aia superficiala careia ii pasa prea mult de ce cred cei din jur. Bine, acu sa nu va inchipuiti ca imi pasa ce zice "lumea". Dar imi pasa de ce cred si zic cei la care tin. Si cum lista e lunga, constrangerile sunt la fel de multe.
Cred ca se numeste un fel de frustrare ce e acu in mintea mea. Frustare ca n-am destul de mult curaj. Ca nu am actionat asa cum am vrut de fiecare data. Ca nu am zis tot ce era de zis si ca acum e, poate, pentru unele, prea tarziu. Si scriu asta pentru ca voi sa nu faceti ca mine.
Nu stiu ce vreau, n-am stiut niciodata si am aflat prea tarziu. Vreau ca anul acesta sa fie un an al schimbarilor. Si daca nu schimb orasul in care imi mananc existenta zi de zi macar sper sa-mi schimb locul de munca. Si obiceiul de viata. Sa fiu mai activa. Sa stau mai putin la birou si mai mult in parc. Mai putin in pat in fata laptopului si mai mult afara. Sa ma plimb mai mult, sa iubesc poate (ar fi cazul sa fac asta dupa atatia ani de trait in umbra unui trecut). Ziceam zilele astea cuiva sa nu lase trecutul sa-i strice si prezentul. Sau viitorul. Hilar, nu? Eu fac asta de atata timp fara sa-mi dau seama. Sau ma complac.
Cea mai mare tampenie e sa traiesti in trecut. Cu ce ti-a ramas. Cu ce speri sa revina. Si uite asa pierzi prezentul si devine trecut. Si viitorul prezent. Si tot asa. Trec anii pe langa mine. E... nu incep cu depresii de imbatranire, mai astept cateva zile sa vina ziua mea si apoi o sa le am si pe alea.
Pana atunci... curaj imi doresc. Si sa pot face ce vreau eu. Sa dau drumul papusei din atele legate strans de maini si de picioare. Si de suflet, mai ales.
1 ian. 2009
2009
Suntem in 2009! Pe bune! Asta inseamna ca in arhiva mea de postari o sa apara un an nou. E tot ce imi vine in minte cand ma gandesc ca e 2009.
Despre ce vreau sa scriu si nu am acum timp, dar imi notez sa nu uit:
- despre prima mea aventura pe partie
- despre unde se termina orgoliul in jocul de-a soarecele si pisica
- despre ce a insemnat sau n-a insemnat 2008
- despre cat de bine te poti intelege cu niste oameni pe care ii cunosti de atat de putin timp (citat din Dini)
Pana una alta ma grabesc sa continui petrecerea inceputa ieri
Despre ce vreau sa scriu si nu am acum timp, dar imi notez sa nu uit:
- despre prima mea aventura pe partie
- despre unde se termina orgoliul in jocul de-a soarecele si pisica
- despre ce a insemnat sau n-a insemnat 2008
- despre cat de bine te poti intelege cu niste oameni pe care ii cunosti de atat de putin timp (citat din Dini)
Pana una alta ma grabesc sa continui petrecerea inceputa ieri
Facebook Page
Ce citesc, ce indragesc
