sau furie?

Aici oamenii sunt mai curati. Mai simpli si nu stiu de ce si eu aici ma simt mai frumoasa. Ma simt mai bine si mai linistita si oamenii ma iubesc mai usor pentru asta. Simt ca nu trebuie sa fac nici un efort in acest sens, sa privesc si sa zambesc, sa ma bucur ca traiesc... si gata!
Aici oamenii par a nu fi asa de complicati. Sunt mai sinceri.
Dar aici e doar uneori, iar acolo e mult.
Incerc incet incet sa ma cunosc. Nu pot sa o fac dintr-o data, stiu ca acolo e intuneric. Imi stiu defectele si complexele, nu am curaj sa fac ceva ce ar putea sa-mi schimbe viata.
Traiesc intr-o frica amestecata de regrete si pierderi. Am zis ca pur si simplu nu-mi permit sa pierd oameni din viata mea, am pierdut deja multi pe care ii iubeam...
Astept si as vrea sa am curaj...
As vrea sa pot sa strig ce ma doare.
Dar totusi imi pare ca sunt mai senina... o fi de la aer sau de la acest oras...
Maine plec la Sighisoara... incepe nebunia.
Nu prea am mai scris... caci nu stiu nici macar ce pot sa recunosc sau ce nu din ceea ce simt. Nici macar ce simt nu stiu exact.
Simt furie si neputinta. Uneori disperare si alteori liniste. Sunt senina, dar ma intreb daca nu cumva e vorba doar de resemnare.
Sunteti toti cu ochii pe mine si imi promit ca n-am sa va dezamagesc, nu am sa cad acolo de unde cu greu as putea sa ma mai ridic. Dar apoi ma intreb din nou cat am sa pot face pentru voi si cat pentru mine.
Acum as putea sa zic da, ati avut dreptate si unii din voi o sa bateti din palme. Dar nu cred asta, n-as face-o pentru mine.
Inca mai cred in oameni si in ceea ce am ales eu sa vad in ei, chiar daca uneori adevarul este departe, mult prea dreptate sa ajung eu la el.
Ma simt ca un copil de 14 ani ce cauta semne disperate in speranta ca le voi gasi...