despre oameni...

De cateva zile ma tot gandesc sa scriu despre un om important din viata mea, dar imi este tare greu. Asta pentru ca nu pot sa ii dau numele si pentru ca nici macar el nu trebuie sa banuiasca ca ar fi vorba despre el.
Nu e un iubit, nici macar un prieten, poate un amic sau o cunostinta.
Este un om care il admir foarte tare si am zis mereu ca indiferent ce imi va zice cineva vreodata despre el, pentru mine tot perfect va ramane.
Pentru ca este un om foarte destept. Care scrie incredibil de bine, in ciuda faptului ca nimeni nu ar crede despre el ca mai si scrie. Care gandeste si simte foarte simplu, isi doreste lucruri simple in ciuda faptului ca are o cariera de om serios, aproape corporate, as putea sa zic. Este serios si uneori ma sperie.
Daca nu m-as uita la el in sus, poate ca ar fi fost barbatul ideal, omul de care daca m-as fi indragostit as fi ramas toata viata asa. Dar nu m-am uitat niciodata altfel la el decat cu admiratia aia care o ai pentru un om care e asa cum ti-ai dori tu sa fii sau sa fie cineva de langa tine.
Pare complicat, ciudat si uneori nebun. Mereu mi-au placut oamenii nebuni, am prieteni nebuni, deci e explicabil. E fixist si perfectionist alteori.
De la el am invatat ca trebuie sa ai curaj, ca nu trebuie sa renunti si ca visul tau e doar al tau.
De fiecare data cand am o dilema de aia serioasa, care sa nu fie legata de chestii foarte personale, e omul la care stiu ca pot apela si sigur are o solutie, sau el stie raspunsul. E ca un frate mai mare... de fiecare data cand vorbesc despre el imi vine sa zambesc. Nu am avut niciodata curaj sa ii explic ce inseamna in viata mea si cate bucurie imi aduce, pentru ca e un om serios si deloc sentimentalist in aparenta. Si as avea senzatia ca depasesc o bariera ce nu trebuie trecuta niciodata. Si stiu ca e bine sa nu devenim prea sentimentali.
Pe partea personala si de suflet e omul acela caruia orice i-as zice am impresia ca intelege. De fapt e chiar acel om caruia nu trebuia sa ii zic nimic si tot am impresia ca intelege. Nu e nevoie de cuvinte. Si care la fel, orice ar spune, inteleg, stiu exact la ce se refera si ma bucur ca in sufletul lui exista acel ceva. De multe ori ma gandesc ca poate gresesc, poate interpretez eu gresit dar apoi ceva din interiorul meu sau al lui vine sa imi confirme ca nu am gresit.
Acest om mi-e foarte drag. Pentru ca are o gramada de fixuri pe care le argumenteaza cu insufletire si te cucereste imediat. Pentru ca si atunci cand e ocupat si n-are chef sau timp sau nu vrea sa vorbeasca cu nimeni, scapa mereu un lucru frumos/ironie sau gluma care sa te faca sa razi. Nu cred ca am fost vreodata suparata pe el, desi de multe ori am facut-o pe-a suparata.
Un om de care des mi-e frica, mi se pare uneori ca sunt eu peste cativa ani, doar ca eu as fi mai vie si mai inconjurata de oameni. Lui ii e bine cu el si n-are nevoie de oameni pentru asta. Eu mai am de lucrat la capitolul asta...
As putea sa mai zic atat de multe lucruri frumoase si adevarate despre el... dar cum spuneam, n-as vrea sa ma dau de gol. Si ma opresc aici, multumind nu stiu cui ca un astfel de om exista si ca m-am intersectat viata asta cu el...