Angoasa

si da, vreau, da, sunt aici, si da, am o mana intinsa pentru atunci cand vei sti sa o cauti. E la fel de calda cum a fost si atunci, iar daca prin mintea, sufletul si viata mea a mai trecut altcineva, nu a patat cu nimic. (nu suna foarte bine, stiu. Dar e chiar asa. Locul ala e la fel.)
Incerc sa te opresc din drumul tau, dar n-am sa-ti zic nimic. Noi, femeile, suntem foarte complicate uneori. Niciodata nu vrem ce spunem cu voce tare, iar atunci cand ne facem curajul sa spunem ne sperie sau ii speriem pe cei pe care ii iubim.
Vorbeam azi cu o prietena... e mai usor sa fugi decat sa dai piept cu unele situatii. Mintim si ne mintim in atat de multe cazuri, incat nu mai stim uneori nici macar unde sta adevarul.
Eu, spre deosebire de cei din jur, am pretentia ca nu am ales niciodata calea usoara. Cea mai la indemana. Am pretentia, poate gresita, ca sunt mai mult decat aparentele si ca nu am sa ma inscriu in tipare si am sa cred in lucruri frumoase, oricat de complicate ar fi ele.
Mi-e frica de orizont. Si am nevoie de ajutor, de unde va veni el si asa cum va fi.
Iar pentru tine... imi doresc sa nu gresesti, desi stiu ca o vei face. Eu nu mai fac parte din povestea ta, si cine stie, poate e mai bine asa si poate o complicam prea mult.
Am visat-o aseara pe ea. Si pentru prima data, macar in vis, mi-a placut. N-am sa-mi dau voie sa fac asta.
Mi-e dor. Mi-e frica. Nu regret, nu ma jelesc, nu strig. Disper. Des. Ma revolt. Imi trece. Am porniri. Le opresc. Nu sunt eu. Eu nu m-as fi oprit. E mai bine asa. Cine stie? N-o fac pentru mine. Mi-e usor sa-mi bat joc de mine. De tine n-as putea.