who are u?

Din capitolul "mi-e dor de mine", m-am uitat azi in oglinda.
V-am zis ca trebuie sa-mi gasesc ceva de munca si sa imi ocup timpul ca o iau razna acasa, si n-am cum sa gatesc in fiecare zi...
Si m-am uitat eu asa in oglinda la o fata pe care nu o cunosc.
Serios. Fata aia din oglinda nu am cum sa fiu eu, nu-mi aduc aminte asa de mine: privire pierduta asa, undeva, in spatiu; sprancene nepensate de cel putin o luna jumatate, daca nu mai mult; parul dezordonat, ars la varfuri, decolorat de soare.
Niste pete suspecte pe fata. Nu am crezut niciodata despre mine ca sunt frumoasa, dar azi chiar m-am simtit urata. Am colturile gurii lasate in jos ca un emoticon de ala trist de la messenger. Am inceput chiar sa-mi caut riduri, din fericire n-am gasit nici unul, dar daca am sa continui sa am fata asta, or sa apara si ele curand.
N-am cum sa fiu eu aia.

Mi-e dor sa ma tii in brate, sa imi mangai mana din mana ta, sa imi zambesti complice si sa-mi soptesti cuvinte fara sens la ureche.

Mi-e dor de linistea cabanei Valea Blaznei de la 1300 din Muntii Rodnei, in drumul spre Ineu. Mi-e dor de grota lui Gelu de pe dealul taberei de la Babadag, acolo unde nu o data am cantat in jurul unui foc de tabara, am dormit pe muschi de copac si am mancat din celebrele retete preparate de Gelu in varf de deal, unde pe pietre sunt scrijelite nume si mesaje, toate atat de cunoscute. Mi-e dor si de Sulina cu ale ei strazi paralele, drum insorit pana la plaja si pod si umbreluta si statui. Imi mai e dor de padurea de la Muncel, aproape de Hanul Ancutei, cu leaganele galbene si picturile cu cai de pe cabane. De o crasma urata care se chema Del Campionul si unde am promis ca intr-o zi ma voi intoarce.
Mi-e dor de un loc numit de noi "la Copacul Singuratic", aproape de Tulcea, de unde se vede tot orasul si unde cerul e mai aproape. Mi-e dor de curtea Palatului Copiilor din Constanta, cu alei si boscheti, cabane si banci ce blocheaza usi din spatele carora se aud bubuituri si pe care se joaca rent, wist, remi sau orice altceva.
Mi-e dor de Cheile Dobrogei, de Casian, de Pestera Liliecilor si La Adam, de Targusor, de o poveste cu un padurar care mereu am zis cu Anamaria ca e bun si ne certam pe el.

Imi este dor sa ma privesc pe mine in ochii tai, ca in povestea cu Narcis si nu vreau sa o mai vad niciodata pe fata aia urata din oglinda pe care am vazut-o azi.
Un om frumos este un om la care privim frumos... zicea un profesor de-al nostru in facultate...