sunt zile si zile...

Este ciudat cum, de fiecare data cand dau de greu, am tendinta de a ma gandi la tine.
Cand simt ca totul se darama, sau sunt prea stresata, sau cand pur si simplu ma satur de toate ma gandesc brusc la tine.
Azi a fost una din zilele acelea, ti-am vorbit, dar nu am indraznit sa ma plang de nimic. E ca si cum as sti ca langa tine totul va fi bine si ca restul nu mai are nici o importanta.
Ma simt neajutorata si singura, stiu ca si tu simti asta, dar intr-um mod cumva diferit. Nu ai cum sa ma ajuti, nici eu pe tine si nici nu are nici un sens sa ne plangem de mila.
Spuneai ca imi simti lipsa... ciudat, as fi vrut sa imi simti mai mult prezenta atunci cand trebuie. Si sa te bucuri mai mult de ea. De fapt... tu te bucuri mai mult ca mine.
Cand ma iei in brate, tu o faci intr-um mod vesel, te bucuri. Pe mine ma doare.
Cand ma iei de mana razi si e un fapt divers. Si eu ma bucur, dar doar pentru o clipa. Stiu ca nu conteaza.
Incerc sa nu ma afecteze nici un gest si nici un cuvant. Stiu ca e doar atat, un gest sau un cuvant.
Nu, nu iti cer sa nu mai faci si nici sa nu mai zici nimic. Ma hranesc oarecum din gesturile astea. Nu mi le lua, nu le du in alta parte.
Am avut o zi proasta. Si m-am gandit mult. De parca tu ai putea rezolva ceva din toate astea...