inebunesc incet dar sigur...

Deci v-am zis ca inebunesc incet dar sigur...
Am o stare de euforie sora cu nebunia. Am ras azi ca o proasta si fara motive. ieri am plans.
Da, pot sa fac lucruri si singura, n-am nevoie de unu sau de altu care oricum sunt niste surogate ale cuiva ce nu exista. Doar ca nu mai am curaj, asta imi lipseste.
Unde imi e curajul ala de la 18 ani cand am plecat in Bucuresti cu un rucsac in spate si fara bani in buzunar? Unde e curajul de a te trezi singur intr-un haos? Intr-o facultate in care toti par destepti si pregatiti si tu esti mic si insignifiant?
Nu mai cred in mine si in ce as putea sa fac, de asta.
De asta ma multumesc cu putin.
De asta nu accept infrangerea. De asta nu am sa inteleg de ce ea si nu eu?
De asta nu am batut cu pumnul in masa, nu am facut tot ce mi-as fi dorit, nu am plecat de la job cand ar fi trebuit si cand aveam ceva mai bun in fata.
Sunt o fricoasa. Nu am incredere in mine. Sunt o lasa.
Cam astea ar fi toate defectele si cauzele, zic eu...
De saptamana viitoare voi avea prea mult timp... ma sperie, nu pot petrece timp cu mine, nu-mi place de mine. Am zis ca voi scrie. N-am sa o fac, stiu asta.
Poate o sa pictez... sau o sa dorm. Mult