refulari

E ciudat ca, desi imi dau seama cat de fraiera am fost sa "pun botu" (vai ce urat suna, dar nu gasesc nici o expresie inlocuitoare) la toate aburelile unui om mic. Dar atat de mic uneori in ochii mei incat ma doare ca e asa.
In alte cuvinte, mai frumoase sper, e ca am crezut in niste lucruri ce nu erau decat o alta pagina dintr-o carte.
A aruncat o nada (ca la peste, ce mai conteaza ca sunt un om cu suflet si sentimente). la mine a prins. Putea sa prinda la oricine altcineva, oricum e aceeasi nada, nu?
Nu... nu o fa pe-a victima si nu-mi zi acum ca nu e asa, ca gresesc, ca tii la mine si cat sunt eu de importanta si speciala si alte tampenii.
Am vazut, ciudat e ca tot nu pot sa ma uit altfel la tine.
Am vazut cum incerci aceleasi povesti, am vazut cum folosesti aceleasi lucruri marunte care le credeam eu frumoase pentru ca vin din suflet dar nu vin decat din aceeasi cutie cu momeli.
Nu, nu ma simt mai buna, nici speciala. Ai reusit doar sa ma faci sa ma simt o alta, si ce e mai rau e ca, intr-un fel, ai dreptate. Nu sunt decat o alta.
Tu ai incercat, nu as putea sa te condamn pentru asta. Eu am crezut, eu am muscat momeala.
Am o singura rugaminte, chiar daca ma doare... mi-a fost sila sa port discutia asta cu tine, asa ca o port cu mine...
Macar incearca povesti nemuritoare cu persoane care nu ma cunosc... nu prea e drept sa ajunga la mine astea.
Ma simt mica. In ochii tai, in ochii mei, in ochii celor din jur. Mi-e rusine si mi-e sila uneori.
Si ce e mai grav... e ca imi pasa. Nu am glumit cand am spus ca de data asta chiar imi pasa. Te-as lovi daca ai fi acum in fata mea si ti-as arata cata nimicime e uneori in tine, in ciuda rolului care il joci.
Toti jucam un rol, al tau e prea ipocrit. Macar incearca pe alta scena.
Si ce e trist... e ca ma simt legata. E ceva ce nu pot controla, in ciuda tutror ratiunilor si oamenilor care mi-au spus si inca imi spun cat de mult gresesti si cum oricum merit mai mult de atat.
Si stiu si eu, in ciuda complexelor mele, ca merit mai mult decat pe tine. Ciudat, nu? Si totusi tot acolo imi e gandul, si totusi tot pentru tine ma doare, si totusi tot de tine mi-e dor. Si uite asa decad eu in proprii mei ochi... si n-ar trebui sa fie asa.
Nimeni n-ar fi crezut ca eu am sa-ti acord tocmai tie importanta, caci toti te vad un om mic. Eu am vrut sa cred mai mult in tine. Si cu ce folos?