cu amintirea ei, a celeilalte...

Povestea ei, povestea lui, povestea ta, povestea mea...
Isi apropiase capul de umarul lui... ii simtea caldura si implora bratul trecut pe dupa umerii ei. Mana ei o cauta pe a lui tremuranda. O stranse tare si stia ca va fi bine, in ciuda tuturor vorbelor. Pentru un minut, pentru o secunda, avea siguranta asta. Alunga orice alt gand.
Ea tremura. Il iubea, desi stia ca in zadar. Se ghemuieste langa el si se strange cat mai aproape, ii mangaie mana, fata, pieptul. Stie ca e absent, stie ca priveste sec in tavan. Nu deschide ochii, nu vrea sa il vada cu gandul la cealalta, nu vrea sa stie ca mintea lui o cauta, nu vrea sa ii vada suferinta din priviri. O doare, ar vrea sa ii fie bine, ii bate inima mai tare, nu-si face probleme, oricum el nu-si va da seama.
Miroase a lavanda si a ceai, ea se ridica, trage putin obloanele, atat cat soarele sa-i lumineze gleznele, se opreste, isi sterge lacrimile, oricum el nu are sa le vada, e cu gandul departe.
"Asa esti mereu? O mai iubesti nu?" Are o durere in glas, nu ar fi trebuit sa-l intrebe asta, sigur ca o mai iubeste, tu n-ai iubi-o? O apuca nervii, ar incepe sa tipe, sa il loveasca cu pumnii pana nu mai are pic de vlaga, ii pare rau ca a avut gandul asta, o doare, de ce sufera, de ce nu poate el zambi, e atat de frumos cand zambeste...
"Cum era? Tot timpul te gandesti la ea?". El tace, ii vede gleznele in lumina soarelui, parca acum o vede pentru prima data, nu e frumoasa, il iubeste, el stie, ar vrea sa taca, sa nu-l mai intrebe.
"Vino aici, unde ai plecat?" O trage langa el, in pat. O strange puternic in brate, ii acopera capul cu bratele, nu vrea sa ii mai vada chipul, ii simte parfumul, nu e parfumul ei, dar ea il iubeste. O saruta ca sa-i astupe gura, nu vrea sa o auda, nu vrea sa il mai intrebe, nu vrea sa mai stie. In mintea lui e un gol imens, ar vrea sa se trezeasca maine si sa uite tot. O saruta nebuneste, stie ca ea stie.
Tu o iubesi, o posezi aproape animalic, nu, nu e ea, vrei sa uiti asta. O auzi cum se bucura in bratele tale, se bucura ca e a ta, nu vrei sa fie a ta, tu nu esti al ei.
O pierzi, mintea ii e in alta parte, "O iubesti, nu inteleg, te urasc pentru asta, n-ai sa ma iubesti niciodata, de ce nu intelegi, nu te iubeste, e in bratele altuia, altul o poseda, trupul e al altuia, ea e doar cealalta, altu se bucura de parfumul ei, altul se bucura de sanii ei, nu mai e a ta, nu te vrea, de ce nu intelegi, de ce esti cu mintea acolo, nu te mai iubeste!!!"...
...incepe sa planga si o iei in brate, nu merita asta, ai vrea sa o lovesti, sa o faci sa taca, sa nu mai zica nimic, o iei in brate, plange, nu merita asta, de ce? de ce? te iubeste, de ce? nu vrei sa ramai singur si da, ea e acum cealalta, altul se bucura de ea, de ce?
Te uiti la trupul gol de langa tine, ea te iubeste, ea nu merita, ai vrea sa plece, sa dispara din casa ta, din patul tau, din locul unde era ea, unde ea se plimba nerusinata si goala, de langa obloanele pe care ea le ridica pana sus sa o vezi toata, unde e ea, de ce nu e?
Ii simti mana in mana ta si te doare, de ce te iubeste? In fond nu meriti, de ce nu ai murit cand erai fericit, acum e prea tarziu. E o prapastie imensa intre ce a fost si unde esti acum, cand ai sa inveti sa traiesti in prezent, o strangi de mana, de ce? ai vrea sa plece si totusi ai vrea sa ramai singur, cu amintirea ei, a celeilalte...
Cand ai sa inveti sa traiesti in prezent.
(da, e si povestea mea... recitesc Corpuri de iluminat... de aici mi se trage)