31 mar. 2009

Marele Singuratic

Recitesc (oare pentru a cata oara) cartea mea de capatai daca as putea s-o numesc asa, Marele Singuratic.
Probabil ca ati observat deja asta la statusurile mele care vorbesc despre singuratate si despre comunicare si despre oameni si despre cuvinte. Iubesc cartea asta cu toate ideile pe care mi le (re)aduce aminte si in care am crezut mereu.
Rasfoiesc foaie cu foaie cartea ce acu a devenit foarte uzata, cu foi care s-au rupt dar sunt la locul lor, cu adnotari pe margine si randuri intregi subliniate. Ce am invatat eu din Marele Singuratic?
Ca indiferent de cat de sus ai cadea, ai sa te poti ridica.
Ca nu ai de ce sa iti fie frica de nimic, nici macar de singuratate. "singuratatea te vindeca de durerile pe care tot ea le provoaca, cu conditia sa o privesti in fata. Cand nu esti, atunci e foarte rau!"
Iubesc cartea asta si as rasfoi=o oricand fila cu fila si stiu ca de fiecare data gasesc un nou sens lucrurilor din ea si din viata mea. Am vazut in Marele Singuratic oameni din viata mea, m-am vazut pe mine si am vazut lupta pe care am dus-o cu ganduri si sentimente in care am crezut mai mult si mai putin.
Nu este cea mai buna carte care am citit-o, am citit zeci de carti mult superioare. Dar pentru mine asta ramane ACEA carte. Care mi-a dezvaluit adevaruri care erau in fata mea si pe care nu le puteam vedea.
Este cartea care mi-a dat raspunsuri la intrebari pe care nici macar nu stiam ca le am. "Fiindca intotdeauna dorim lucruri nemotivate, cele motivate fiind cele care ne chinuiesc pe noi".
Daca ma intrebati de ce am obsesia cu aceasta carte... e pentru ca personajul a iesit invingator in lupta cu destinul. A fost lovit, a cazut, s-a ridicat si a reusit sa nu urasca pe nimeni din asta desi ar fi avut pe cine. Adica nu a fost mic asa cum parea in ochii altora. In schimbul acestui lucru, a reusit ceva ce putini reusesc: sa fie liber, sa nu-l lege nimic de nici un lucru material sau moral. Singur si liber si totusi fericit.
Adevar care s-a schimbat oarecum, pentru ca si iubirea isi are locul ei in viata, iubire care chiar daca nu aduce numai fericiri si care in cazul cartii se termina mai mult decat nefericit, iti lasa totusi un zambet, o libertate si o implinire.
\simti ca ai dreptul sa gandesti si sa faci orice.
Mi-era dor de cartea asta.. cred ca mi-era dor sa mai petrec timp cu cartile mele...

6 comentarii:

Eternal Sunshine of the Spotless Mind spunea...

Cred ca mi-ar prinde bine si mie sa o citesc. De cine este scrisa?:D

Anonim spunea...

ideea in marele singuratic nu e de puterea de a te ridica...ci este ideea celor 2 solutii care la-u obsedat pe preda...solutiile erau cele de participare la istorie sau de sustragere temporala...singuratatea pe care o alege niculae se datoreaza esecului social ca a incercat sa schimbe lumea "fara a sti ce-i aia"...intr-un final niculae incearca ambele solutii insa preda nu spune care e cea mai buna...daca ti-a placut marele singuratic citeste "cel mai iubit dintre pamanteni"..acolo o sa vezi conditia intelectualului care desi e lovit de destin si privat de libertate spiritul nu i se frange niciodata si libertatea gandirii nu si-o pierde nici macar in inchisoare

Doru Blidarus spunea...

@Anonim... ideea in marele singuratic este ideea care doresti tu sa fie; personal simpatizez cu parerea monicai, nu pentru nu mi se pare corect ceea ce spui tu, ci pentru ca eu am simtit ceea ce ea a pus in cuvinte mai sus.
"cel mai iubit dintre pamanteni" mi se pare o carte extraordinara dar din care eu am ramas cu altceva decat ceea ce spui tu.

pentru mine sunt doua carti pe alocuri destul de similare, pe alocuri destul de diferite. cert este ca ambele au in comun capacitatea extraordinara a lui Marin Preda de a evoca idei si ganduri profunde despre viata intr-un mod uimitor de coerent si de articulat.

Doru Blidarus spunea...

iar vis-a-vis de puterea de a te ridica...

"Zgomotul ritmic al rotilor parca imi apasa inima ca un cantec greu. Iata deci cum se decide soarta unei iubiri, de la sine, prin ea insasi, ca un foc ce odata aprins se consuma, si se consuma pe sine odata cu ceea ce-l intretine. Am vrut sa evit acest lucru, sustragandu-ma, dar am luat si eu foc, si acum e prea tarziu sa ma mai retrag.

Acum sunt smuls din locul unde am suferit si m-am vindecat in orgoliul meu, pamantul gradinii si serei de care ma simt legat, si expus iarasi loviturilor despre care experienta imi spune ca pot veni de oriunde, chiar de la fiinta cea mai apropiata impotriva zbaterii ei de a te feri.

Fiindca cele mai rele lovituri nu sunt oare tocmai cele pe care, implorandu-te in genunchi de disperare si neputinta, ti le da tocmai fiinta de care te-ai legat? Ei si? Se pare ca nu ne putem sustrage si ca un lucru bun tot castigam: cand va veni ea la capatul nostru sau daca pe strada va dori sa ne sufle in ureche soapta ei rece, sau in toiul unei petreceri, nu vom fi nici mirati, nici speriati. Am trait, vom zice atunci, lucruri mult mai rele, mai rusinoase si mai penibile, de ce ne-am speria de inca unul? "

Monyk spunea...

Ceea ce sustin eu si ideea care m-a fascinat a fost puterea. SI ideea ca daca iti doresti poti fi fericit oricum, chiar si in singuratate. Omul asta a reusit destul de bine sa exprime asta.
Si da, iti inchipui cred ca am citit Cel mai iubit dintre pamanteni, e un must...
Marele singuratic aduce mai mult ideea de a accepta lucrurile asa cum sunt. Se regaseste cumva asta si in cel mai iubit... dar acolo e vorba foarte mult de conditia umana intr-un context politic, e un altfel de manifest daca vrei...
Imi zicea la un moment dat un prieten ca mai am putin si am sa invat Marele Singuratic pe de rost... am ras, dar recitind citatul care l-a scris Doru... icep sa ii dau dreptate.:D

Teodor spunea...

am vazut ca esti fana marele singuratic, asa ca...facem schimb de linkuri?:)