Am uneori niste stari despre care pur si simplu mi-e rusine sa vorbesc. Nu pentru ca ar fi ceva de ascuns, dar e ceva de care mi-e mult prea frica.
Si mai rau e ca astazi cand am intrat in starea asta de frica-depresie-angoasa-panica sau nu stiu cum s-o numi, am cautat sprijin in jur. Am inceput sa dau telefoane, am rascolit lista de messenger, doar-doar cineva ar putea remarca ca se intampla ceva cu mine.
Rezultat negativ. M-am crizat si am incercat sa nu cad in extreme. Stiu ca oamenilor le pasa de mine. Si stiu ca exista multi pe lumea asta care ar face lucruri pentru mine sau alaturi de mine. Sau cel putin asa zic.
Dar unde sunt acesti oameni in momentul cand ai nevoie de ei? Cand ti-e frica sa zici: "am nevoie de ajutor" si astepti sa se intample o minune si cineva sa observe asta. Oamenii au devenit oare prea egoisti preocupati de ce li se intampla lor si nu mai au timp sa observe ce se intampla celor din jur? Eu stiu ca as fi observat ca cineva are nevoie de ajutor.
As vrea sa stiu ca exista macar un om pe lumea asta care sa stie in fiecare zi ceva despre mine. Daca maine as disparea pur si simplu sa observe tot maine, sau macar poimaine. Nu peste 3-4 zile cand s-ar vedea ca lipsesc de la munca si nu raspund la telefon.
As vrea sa cred ca exista oameni care simt cand mi-e rau asa cum eu simt ca au nevoie de mine. As vrea sa fie mai putin preocupati de ei insisi.
As vrea sa cred mai mult in oameni, asa cum o faceam si voi imi ziceati ca gresesc. Si cat imi lipseste greseala asta...
Si de ce ma mai agit? Chiar ii pasa cuiva?
Ii pasa in masura in care are nevoie de ceva din ce am. Fiecare isi ia si apoi pleaca. Cei cu mustrari de constiinta incearca o falsa recunostinta care ii mai tine dupa atatia ani langa mine. Hm... te recunosti aici? Pacat... mai bine te recunosteai in lista celor ce iau si pleaca. Ei sunt sinceri macar.
O sa am oameni langa mine atata timp cat am sa le ofer, nimeni azi nu mai sta langa tine pe gratis. Costa. Totul. Cand imbatranim si ramanem in urma cu toate, nu mai avem c oferi decat amintiri. Care valoreaza doar pentru noi. De aceea vad pe strada atat de multi batrani singuri si tristi. Nu mai au ce oferi, nu mai au pe nimeni in jur. Decat, cei mai norocosi, cativa prefacuti ce ofera o falsa recunostinta.
Ce vreau eu de la tine e sa nu vrei lucruri care costa. Vreau sa inveti sa primesti si sa oferi gratis. Ma contrazic? Nu... despre asta mai bine in postul urmator.
29 mar. 2009
Facebook Page
Ce citesc, ce indragesc
4 comentarii:
probabil ca toti oamenii aia isi reparau fricile lor. e nasol cand ai chef sa vorbesti cu cineva si sunt toti plecati. si cand esti mai deprimat ca nu gasesti pe nimeni sar toti pe tine de nu mai ai timp nici sa-ti tai unghiile:) sunt si chestii cu care nu te poate ajuta nimeni, ca de-aia in corpu si capul tau esti numai tu. n-ai vazut ca de obicei cand povestesti o chestie care ti s-a intamplat primesti cam acelasi sfat? sau doua, opuse, da oricum, din mai multe surse? e o chestie cu repetabilitatea asta. ma rog. chestia e ca de la un numar de povestit incolo (dupa ce te descarci adica) e bine sa incepi sa-ti cauti singura sfaturile. si sa ti le asumi si bla bla bla. greu. da e mai bine decat sa pierzi timpul cu povesti si cercuri. walk out of it.
:)) m-am chinuit un sfert de ora sa trimit comentu ala. duamneeeee..... am scris parola de o suta de ori. si de fapt, imi scrisesem numele gresit. iooooooooooooooiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
a, da ma, le pasa! si asta am vrut sa zic. da nu pot sa fie peste tot tot timpu sau la tine in cap. de-aia suntem delimitati fizic.
stii ca te-am sunat vineri seara, dar aveai tel inchis? am lasat mesaj :) le pasa, sau macar imi pasa.eu cred k ma pricep sa depistez o depresie, dar daca nu se intampla, astept de la tine un pas spre jumatate, un "offf, nu ma simt bine" si pana nu schimb ceva, nu ma las :)
Trimiteți un comentariu