De ce nu scrii?

- De ce nu scrii?
- Mi-e bine, si cand mi-e bine nu pot sa scriu. Iar daca as scrie, as recunoaste ca nu mi-e bine.
- Pai.. si pana la urma... ti-e bine?
- Daca nu scriu...
- Ei na...
- Nu, nu cred ca mi-e bine. Stiu ca imi e MAI bine. Si stiu ca nu ma gandesc ca nu mi-ar fi bine, sa nu cad in extreme
- Deci fugi?
- Nu, nu fug. Dar ma bucur de starea de liniste din mine. SI de micile bucurii, bucatelele alea de care zicea Simona. Chiar daca eu nu vreau doar bucati. Pana una alta...
- Nu te mai inteleg
- Am observat si eu ca in ultimul timp ma fac cam greu inteleasa, nu stiu de ce
- Pentru ca nu mai scrii
- E.. nu mai scriu. Scriu. Doar ca nu o fac tocmai sincer.
- De ce?
- Pai e greu. Ma simt incoltita. Urmarita. N-am putut sa scriu. Vineri m-am bucurat tare. M-am emotionat. Aproape ca mi-au dat lacrimile de bucurie. Dar n-am scris. Nu puteam.
- Vineri?
- Da. Vineri. Am asteptat mult timp un semn.
- Si acum?
- Si acum ma bucur, doar ca am alt motiv. Nici despre asta nu ma simt in stare sa scriu. Cred ca totusi sunt bine. Sunt vesela. Si imi place mult vremea de afara.
- Iar te minti.
- Nu, e verde. Si au inmugurit copacii. Si maine vin copiii. Si mi-e tare dor de ei.